Este destul de cunoscut faptul ca oameni de succes, precum Bill Gates (cofondatorul companiei Microsoft) sau Steve Jobs(cofondatorul companiei Apple) au renuntat la studiile universitare, dar mai putin cunoscut este acela ca si personalitati istorice, printre care se numara inventatori si politicieni, au renuntat la scoala (in unele cazuri chiar elementara) inainte de a deveni faimosi.
Unii au revenit ulterior, dar altii nu. How Stuff Worksa intocmit o lista cu cativa dintre cei care au abandonat studiile.
Scoala are un rol important in educarea si formarea profesionala a unei persoane, insa, in unele cazuri, aceasta ofera prea putin.
1. Thomas Edison
Thomas Edison este probabil cel mai faimos si productiv inventator al tuturor timpurilor, avand peste 1.000 de inventii patentate, printre care se numara becul electric si fonograful. A inceput scoala tarziu, din cauza unei boli, dar nu reusea sa fie foarte atent la cursuri, facandu-l pe unul din profesorii lui sa afirme despre el ca parea buimac. A renuntat la scoala dupa doar trei luni, insa mama lui a fost cadru didactic, astfel ca l-a instruit acasa.

2. Benjamin Franklin
A fost politician, publicist, om de stiinta, inventator si coautor al Declaratiei de Independenta a Statelor Unite ale Americii. In ciuda atator valente, Benjamin Franklin nu a reusit insa sa faca nici liceul.
A fost al 15-lea copil din familie si cel mai mic fiu. A petrecut doi ani la o scoala din Boston, dupa care a renuntat la studii, la varsta de zece ani, si a inceput sa lucreze pentru tatal sau ca tipograf.

3. Albert Einstein
Fizicianul care a castigat un premiu Nobel si care este faimos in special pentru teoria relativitatii a renuntat la liceu cand avea doar 15 ani. A decis insa sa revina, un an mai tarziu, si l-a si absolvit.
Ulterior a luat si examenul de intrare la prestiogioasa Politehnica elvetiana, pe care a absolvit-o de asemenea, dar a fost dezamagit de ce se preda la cursuri, considerand ca profesorii nu sunt la curent cu noile descoperiri, pe care le studia singur. In scoala a avut note exceptionale la matematica si fizica.

4. John D. Rockefeller
Cu doar doua luni inainte de a termina liceul, John D. Rockefeller, primul miliardar inregistrat in istorie, a renuntat la acesta pentru a lua cursuri de afaceri la Colegiul Comercial Folsom.
A fondat compania Standard Oil in 1870, a devenit miliardar inainte ca aceasta sa fie desfiintata de guvern pe motiv ca era monopol, iar ultimii 40 de ani din viata i-a petrecut donandu-si averea, in special pentru cauze legate de sanatate si educatie.

5. Walt Disney
In 1918, pe cand inca era in liceu, Walt Disney, care a devenit ulterior producator de film si a castigat numeroase premii Oscar, a inceput sa ia cursuri la Academia de Arta din Chicago. A renuntat la liceu la varsta de 16 ani pentru a se inrola in armata, dar a fost respins deoarece era prea tanar, astfel ca s-a alaturat membrilor Crucii Rosii, prezentand un certificat de nastere fals.
Disney a creat unele dintre cele mai cunoscute personaje de animatie, printre care se numara si Mickey Mouse. La 58 de ani el a primit o diploma onorifica de absolvire a liceului.

6. George Burns
Nascut Nathan Birnbaum, George Burns a fost un actor de comedie de succes, care a jucat in filme, in productii de televiziune si in vodeviluri. Odata cu moartea tatalui sau, George a fost nevoit sa renunte la scoala dupa doar patru clase, pentru a munci - a lustruit pantofi, a vandut ziare, a facut curierat.
Ulterior a hotarat sa intre in lumea spectacolelor, dar, desi a incercat mai multe formule, inclusiv cu un grup, el a avut succes abia cand a jucat cu sotia sa - Gracie Allen.
Cei doi au lucrat impreuna, in vodeviluri si filme, la radio si in televiziune, pana cand Grace s-a retras, in 1958. Burns a continuat sa performeze pana aproape de ziua in care a murit, in martie 1996.

7. Charles Dickens
Cunoscutul scriitor Charles Dickens, autor al unor opere ca "Oliver Twist" sau "Marile sperante", a mers la scoala doar pana la 12 ani, cand tatal sau a fost inchis din cauza datoriilor pe care le avea.
Ulterior, s-a vazut nevoit sa lucreze, chiar si cate zece ore pe zi. La 22 de ani a devenit jurnalist, scriind despre dezbateri parlamentare si campanii electorale, iar prima sa colectie de povesti a fost publicata in 1836.

8. Harry Houdini
Pe numele adevarat Ehrich Weiss, Harry Houdini a renuntat la scoala tot la varsta de 12 ani, inainte de a deveni un magician de renume mondial. A lucrat chiar de atunci in mai multe locuri, fiind inclusiv ucenic intr-o fierarie.
La 17 ani a facut echipa cu Jack Hayman, formand trupa Houdini Brothers, numita asa dupa Jean Eugene Robert Houdin, considerat adesea cel mai faimos magician. De atunci, Harry Houdini a inceput sa devina din ce in ce mai cunoscut.

9. Printesa Diana
La 16 ani, Printesa Diana a picat toate examenele care se dadeau la aceasta varsta elevilor din Marea Britanie, parasind astfel scoala de fete West Heath, unde invata. De aici a mers la o alta scoala din Elvetia, dar a renuntat si la aceasta. Avea talent la cantat si isi dorea sa fie balerina. In 1981, cand avea 19 ani, Diana s-a logodit cu Printul Charles.

sursa:ziare.com

, cat si in amenajari interioare, in fiecare an, tendintele sunt guvernate de anumite curente si idei artistice, iar culorile reprezinta doar un exemplu in acest sens. Intrucat confera curaj si optimism, specialistii de la Pantone au ales in acest an drept culoare vedete nuanta Tangerine Tango, o contopire intre rosu si portocaliu. Aceasta culoare denota o personalitate puternica si este optimista si plina de energie.
aceasta culoare sa fie folosita, in special, in zona de bucatarie si de living. In bucatarie, poti alege un mobilier cu fronturile in aceasta nuanta, pentru un aspect modern si fresh. In cazul in care ti se pare prea puternica, opteaza pentru niste scaune contemporane in Tangerine Tango si un covor in aceeasi nuanta. O alta varianta ar fi ca, in zona mobilierului, sa finisezi peretele cu placi ceramice in aceasta culoare. In zona de dining, pentru stimularea apetitului, vopseste un perete in aceasta culoare energica si nu uita sa optezi pentru suporturi de farfurii Tangerine Tango.
poate fi alaturata cu nuante de alb, kaki, bej si maro. Daca esti o persoana nonconformista, atunci poti opta pentru colour block, stilul care a guvernat peisajul modei in anul tocmai incheiat. In living, finiseaza un perete in Tangerine Tango: poate fi cu ajutorul unei vospele obisnuite, al uneia decorative sau cu tapet. Ca piese de mobilier, alege o canapea contemporana in aceasta culoare sau un fotoliu deosebit. Draperiile si covorul in aceasta nuanta rosiatica vor da luminozitate livingului tau, in vreme ce accesoriile decorative, precum vazele, pernele sau corpurile de iluminat il vor inveseli.
Astfel, ca soti, fie ca suntem gay sau hetero, rolul nostru de barbati este diferit de cel al femeii, care la randul ei incearca sa is idea seama ce inseamna sa fii o sotie buna, o femeie buna”, scrie Tom Matlack, editorialistul de la site-ul "barbatilor buni" si liderul acestui proiect nascut din necesitatea oamenilor, barbati si femei de a-si redefini identitatea, intr-o lume cu valori noi.