Rezervele de gaze
Știați că România produce în fiecare an gaz în valoare de 5 miliarde de dolari? Probabil că nu. Iată de ce:
1. Nu îl vinde, ca orice bun gospodar, cu cel mai bun preț posibil. Îl vinde la preț de marfă de furat: mai puțin de jumătate din valoarea de piață.
Producția anuală de gaze naturale este de 12 miliarde de metri cubi, împărțită aproximativ egal între Petrom și Romgaz. Ambele companii sunt obligate să vândă la prețul reglementat de 165 de dolari pentru o mie de metri cubi.
În total, fiecare companie încasează câte un miliard de dolari. Iar redevența plătită statului este mai mică de o zecime. Da! Din cele 5 miliarde cât ar costa în mod normal gazele, statul se alege cu mai puțin de 200 de milioane.
2. Nu îl vinde în mod transparent, oricui vrea să-l cumpere. Primii pe listă sunt favoriții politici… pardon, strategici.
Un exemplu: pretinzi că faci industrie chimică, dar singurul tău avantaj competitiv este că primești gaz la jumătate de preț. În realitate, cealaltă jumătate înseamnă bani pe care adevăratul proprietar, contribuabilul, nu i-a mai încasat. Tu ajungi miliardar. Lui i se mărește TVA pentru că nu-s destui bani la buget. Tu plătești gazul cu 165 de dolari mia de metri cubi. Pentru el, prețul se stabilește ca o medie din gazele rămase și importuri. După ce plătește și distribuția, ajunge la peste 300 de dolari, adică dublu.
3. Se va schimba ceva în viitor? Absolut nimic! Cine să schimbe? Toate partidele au avut grijă să conserve sistemul clientelar botezându-l “strategie națională”. Iar cifra exactă a rezervelor este păzită cu strășnicie de securiștii de bine. Vor să aibă ce fura și copiii lor.
Oficial, România are 185 de miliarde de metri cubi de gaze, deci ar trebui să se termine în 15 ani. Chiar și așa, valoarea lor totală este – la prețurile de acum – de 75 de miliarde de dolari, adică peste 50 de miliarde de euro. “Strategia națională” este ca sistemul de sifonare numit “preț reglementat” să continue până în 2030. Cu cele 25 de miliarde de euro pierdute astfel, România și-ar putea face, de exemplu, rețeaua de autostrăzi.
Însă rezervele ar putea fi chiar mai mari. BP estimează un potențial de 630 de miliarde de metri cubi! Deci, este posibil să rămână ceva de furat chiar și pentru nepoții de securiști.
Ați văzut ce averi aveau Mubarak, Ben-Ali, Gaddafi? Așa le-au strâns. Doar că în România este democrație feudală, iar banii se împart la mai mulți.
4. “Dar este bine să fie gazul ieftin!” Oare chiar este?
Este bine pentru cei care își umplu buzunarele și folosesc prețul mic ca pe un sedativ împotriva simțului civic. Și în țările hoților de mai sus benzina este teribil de ieftină. Îi face asta mai bogați?
Dacă statul pierde o sursă substanțială de venit, va mări TVA, accize, CAS pentru a compensa cumva. Într-un fel sau altul, populația plătește.
În schimb, este încurajat consumul unei resurse care s-ar putea dovedi valoroasă mai târziu. De ce să-ți izolezi casa, de ce să găsești o sursă mai eficientă, când centrala este ieftină iar prețul gazului este acceptabil? Pentru toate acestea, nota de plată va veni peste o generație. Gazul se va termina apoi inevitabil tot se va scumpi, casa va rămâne tot neizolată iar banii care s-ar fi putut transforma în capital se vor fi irosit.
Copiii lor vor avea cu ce-și plăti facturile. Dar ai tăi?
Cele 3 metode de jaf la Hidroelectrica
În anii ’70, România se împrumutase masiv pentru investiţii în marile combinate siderurgice, chimice, în rafinării sau centrale electrice. Printre ele – şi o mare parte din reţeaua de hidrocentrale. Când Ceauşescu a hotărât să plătească datoria externă cu orice preţ, efectele au putut fi măsurate uşor: întuneric, frig, foame. Puţini ştiau raţiunea economică exactă. În limbaj financiar-contabil, planul lui Ceauşescu era „să amortizeze mai rapid mijloacele fixe pentru a trece la surplus operaţional”. Ceauşescu a apucat să ducă până la capăt doar prima parte a planului. Puţinii care ştiau raţiunea economică exactă au dus la capăt a doua parte. În nume propriu.
Ce înseamnă afacerea cu hidrocentrale
Principiul de funcţionare a hidrocentralei ca afacere este diferit de celelalte tipuri de centrale. Construcţia înghite cea mai mare parte din costuri. Astfel, o hidrocentrală costă cel puţin două milioane de euro pentru fiecare MW de putere instalată şi funcţionează, în medie, la jumătate din capacitatea maximă. În schimb, o termocentrală costă pe jumătate, doar un milion de euro pentru fiecare MW de putere instalată, şi func-ţio-nează, în medie, la jumătate din puterea maximă. Diferenţa este că, în timp ce termocentrala are costuri cu materia primă pe toată durata de funcţionare, hidrocentrala are costuri enorme cu dobânzile în perioada de amortizare. La sfâr-şitul perioadei de amortizare, care se poate întinde chiar şi pe 30 de ani, hidrocentrala devine o adevărată mină de aur pentru proprietar, – care poate vinde în continuare cu acelaşi preţ o marfă produsă cu costuri minime.
Inovaţia nr. 1: curentul ieftin
În România, trecerea nu s-a mai întâmplat. În „economia de piaţă originală” a fost inventată noţiunea de „curent ieftin”. Noţiunea este absurdă din punct de vedere economic, pentru că electricitatea este o marfă fungibilă – adică oricare unitate poate fi înlocuită cu oricare alta – ceea ce înseamnă că un KW/h costă aproximativ la fel peste tot. În acest fel, avantajul competitiv al Hidroelectrica – o investiţie enormă amortizată – se mută gratis de la producător către consumator.
Inovaţia nr. 2: vânzare în bandă
Conceptul a fost uşor acceptat de populaţie, pentru că a putut astfel cumpăra aproximativ o treime din energia ieftină. Însă pentru celelalte două treimi, statul a găsit o altă noţiune originală. Aceea de cumpărător strategic, care cumpără constant. Într-o economie de piaţă adevărată, acesta este genul de consumator iubit de termocentrale şi detestat de hidrocentrale. Energia hidro mai are un avantaj pe lângă lipsa costurilor cu combustibilul: o hidrocentrală poate fi pornită în orice moment, pentru a acoperi cereri inopinate sau vârfuri de consum, la preţuri care pot ajunge de câteva ori mai mari decât cotaţia standard. Totuşi, Hidroelectrica a adoptat un comportament de producător pe cărbuni, şi a căutat consumatori care cumpără constant, „în bandă”, şi care plătesc preţuri mult mai mici pentru aşa privilegiu. Din cauza acestei practici, în mai mulţi ani secetoşi Hidroelectrica s-a văzut obligată să cumpere scump curent de la Termoelectrica, pe care l-a vândut ieftin către „băieţii deştepţi”, printre care cel mai faimos – Bogdan Buzăianu, conform contractelor.
Inovaţia nr. 3: derivate toxice
În cazul Alro, Hidroelectrica a venit anul acesta cu cea de-a treia inovaţie, care seamănă deja cu celebrele derivate financiare. În aprilie, Hidroelectrica şi Alro au semnat un contract până în 2018, în care “preţul energiei va fi stabilit în funcţie de o serie de factori, precum cotaţia aluminiului la bursa metalelor de la Londra”. Cu alte cuvinte, dacă preţul aluminiului scade, Hidro va încasa mai puţini bani pentru fiecare kilowatt vândut. Pentru Alro, este o asigurare excelentă în caz de vremuri tulburi, asigurare care poate fi cumpărată pe bani grei de la aşa-numitele fonduri de hedging, care se ocupă cu arbitrajul riscurilor de afaceri. Hidroelectrica, în schimb, face un serviciu care nu-i intră în atribuţiile de bază şi care o poate trimite uşor de la profitul minuscul, de acum, la pierdere.
Care este paguba pentru contribuabili
Concret, Hidroelectrica vinde un MW/h cu o medie de 31 de euro, deşi preţul reglementat este de 44 de euro. Preţul de pe bursa OPCOM se apropie de această valoare, iar în cazul termenelor de livrare scurte îl depăşeşte substanţial. Hidroe-lectrica şi-a propus anul acesta să încaseze 660 de milioane de euro şi să aibă un profit de 15 milioane de euro. Potrivit fos-tu-lui ministru al Economiei, Adriean Videanu, planul ar fi fost depăşit, iar profitul pe primele opt luni ar fi ajuns la „1.100 miliarde lei” (110 milioane lei noi, 26 milioane de euro – n.red.). Pentru comparaţie, Alro, compania care „nu poate rezista” fără curent ieftin şi-a bugetat încasări de 430 milioane de euro şi un profit de 42 milioane de euro în 2010. Însă nu doar Alro ci aproape toţi clienţii Hidroelectrica beneficiază de o reducere pe care nu o merită şi pe care nu o mai găsesc în altă parte.
Cu o putere instalată de aproape 7 GW, amortizaţi aproape integral, valoarea de piaţă a Hidroelectrica este de aproximativ 15 miliarde de euro. În aceste condiţii, un acţionar – în speţă contribuabilul român – ar trebui să se aştepte ca investiţia să-i aducă un profit între 500 de milioane şi un miliard de euro pe an.
sursa:piatza.net
