O companie belgiană, Imec, promite că în cursul acestui an va crea un dispozitiv care poate proiecta imagini 3D holografice. Spre deosebire de tehnologia actuală, aceste imagini 3D nu vor provoca dureri de cap sau afecţiuni oftalmologice.
Proiectul cercetătorilor constă în crearea de holograme cu ajutorul laserelor şi al sistemelor microelectromecanice (MEMS).
"Vizualizarea holografică poate oferi privitorilor o experimentare naturală a imaginilor de tip 3D, fără efectele secundare negative ale vizualizărilor tridimensionale clasice, concretizate de regulă în dureri de cap, obosirea oculară şi privire împăienjenită", declară purtătorii de cuvânt ai companiei Imec.
Sistemul la scală nano prezentat de aceştia, funcţionează cu ajutorul unor cip-uri speciale. Când fluxul razei laser atinge cip-ul, se crează o imagine tridimensională. Pe baza principiilor sale inovatoare în acest domeniu de activitate, compania Imec lucrează la crearea unui display holografic cu o difracţie de 60 de grade a unghiului, alături de o experienţă vizuală de tip high-definition.
Pe de altă parte, cercetătorii din cadrul MIT, declară că în decursul acestui an vor renunţa la televiziunea de tip holografic, în favoarea unui nou sistem capabil să redea 15 cadre pe secundă. Tot în decursul anului 2011, compania Defense Advanced Research Project Agency a definitivat un proiect la care lucra de cinci ani, intitulat Urban Photonic Sandtable Display, care poate crea în timp real o hologramă tridimensională, color, de 360 de grade.
Sursa: Physorg