Totalul afișărilor de pagină

luni, 5 septembrie 2011

Street style Cluj – ediţia de vară partea a patra




Dacă tot avem ediţiile de street style Bucureştişi Piteşti, mai vreau să-mi aduc contribuţia cu încă o ediţie de Cluj. Chiar dacă toamna se apropie cu paşi repezi, mai sunt încă câteva ediţii pregătite pentru ce a mai rămas din vară.
În prima ţinută prezentată, acest bărbat mi-a dat nişte idei noi. Pentru că a început să-şi poartebrăţările din piele pe pălărie care mi s-a părut o idee foarte bună.
Chiar dacă am văzut mulţi bărbaţi purtând cămaşă cu guler tunică, el mi s-a părut cel mai deosebit datorită modelului ales.


tinuta

A mai introdus şi o altă nuanţă în ţinută cu ajutorul mocasinilor.


mocasini

Despre următorul bărbat, pot spune că şi-a asortat ochelarii la tricou şi a făcut o treabă foarte bună.

ochelarii asortati
O combinaţie reuşită dintre polo şi vestă.

Vesta si tricou polo
Pantalonii verzi, îşi aduc aportul la cromatică.

pantalonii verzi
Tenişii asortaţi la tricou.

Tenisii
Mi-a plăcut aerul mediteranian în ţinuta de mai jos.

palaria
Deşi pare o ţinută foarte simplă, mie mi-a plăcut chiar dacă eu nu văd purtând această combinaţie.

tinuta
Un detaliu al accesoriilor.

ceasul si accesoriile




sursa:stilmasculin.ro

Citroen prezinta conceptul Tubik

Citroen prezinta conceptul Tubik - Foto 4 din 7Citroen prezinta conceptul Tubik - Foto 1 din 7
„Societatea este in schimbare, la fel si ideea de familie. Sociologii vorbesc despre „grupuri afective” pentru a 
descrie aceasta schimbare ce include atat familii, cat si grupuri de prieteni. Aceste „grupuri afective”, care nu mai sunt limitate la patru sau cinci membri, au nevoie de a calatori impreuna, fara a-si lasa bagajul acasa din cauza lipsei spatiului”, spune Citroen.
Tubik creaza o capsula in stil lounge dedicata confortului si relaxarii. Scaunele modulare, ce pot fi dispuse in diferite moduri (semi-intinse, fata in fata, etc.) si tehnologia disponibila la bord (ce include un ecran central gigant si sunet spatial de inalta definitie) transforma interiorul intr-o zona pentru locuit si interactiune sociala.
Datorita tehnologiei full-hybrid si a eforturilor de a imbunatati coeficientul aerodinamic, emisiile de CO2 ale lui Tubik sunt comparabile cu cele ale unui sedan conventional.
Tubik este suficient de spatios (2.08m latime, 2.05m inaltime si 4.80m lungime) pentru a transporta 9 pasageri.
Partea frontala, ce se deosebeste de caroserie, ne duce cu gandul la metalul incretit caracteristic modelului Citroen Type H, in timp montantii ce incadreaza parbrizul amintesc de cele doua incretituri caracteristice modelului Type H.
Pentru ca Tubik sa inspire si mai multe siguranta, designerii au combinat doua culori contrastante: culoarea gri metalizata a caroseriei acopera culoarea alb perlat la fiecare capat, construind pozitia motorului cu combustie interna (in fata) si a motorului electric (in spate) folosite de catre trenul de rulare diesel full-hybrid.
Datorita acestui exterior foarte atragator, cele doua ferestre panoramice cu doua sensuri si cele doua portiere de mari dimensiuni ce permit accesul catre postul de condus si catre zona de locuit sunt aproape invizibile. Portiera soferului se deschide spre spate, iar usa laterala se roteste pentru a elibera intreaga parte laterala a vehiculului.
Odata instalat in scaunul de piele neagra full-grain, soferul este identificat de un sistem de recunoastere a amprentei. In jurul lui/ei, toate informatiile necesare pentru navigatie sunt disponibile pe head-up display si pe ecranul pozitionat in centrul volanului. Pentru a vedea ce se intampla in spatele vehiculului, un ecran proiecteaza imagini de la camere de luat vederi.
Habitaclul este o capsula in stil lounge. Aceasta zona a fost construita cu materiale imprumutate din lumea arhitecturii si designului interior: scaune de pasla, spatare si panouri de usi din matase si podea din piele. Iluminatul ambiental al cabinei scoate in evidenta nuantele si materialele.
Pasagerii pot dispune cele trei randuri de scaune cum doresc. Pentru confort maxim, fiecare scaun este independent. Primele doua randuri de scaune permit pasagerilor sa stea cu fata spre directia de mers sau fata in fata. Randul din mijloc poate acomoda trei persoane sau, in mod alternativ, poate fi transformat intr-o masa de dimensiuni mici, poate fi pliat partial pentru a elibera o zona de 2m² sau poate fi strans complet pentru a crea un aranjament al scaunelor in stil mediteranean.




sursa:wall-street.ro

SUA sunt foarte aproape de un nou faliment rasunator

Compania de stat US Postal Service are de mult timp probleme de finantare, dar nu a fost niciodata atat de aproape de marginea prapastiei precum in prezent, scrie cotidianul american New York Times (NYT), citat de Mediafax.



Posta nu dispune de suficiente lichiditati si nu va reusi sa acopere o plata de 5,5 miliarde de dolari in luna septembrie si ar putea fi nevoita sa-si opreasca activitatea complet in aceasta iarna, daca legislativul american nu intervine pentru stabilizarea financiara.
"Situatia noastra este extrem de serioasa. In cazul in care Congresul nu ia nicio masura, vom intra in incetare de plati", a declarat seful companiei, Patrick R. Donahoe.
Conducerea a implementat in ultimele luni o serie de masuri dureroase de reducere a pierderilor, care vor ajunge in acest an fiscal la 9,2 miliarde de dolari. Acestea includ eliminarea livrarilor postale sambata, inchiderea a 3.700 de oficii postale si concedierea a 120.000 de angajati, circa o cincime din personalul total de 653.000.
Totdata, alte 100.000 de posturi ar urma sa dispara prin plecari voluntare sau pensionari. In urma cu zece ani, Posta avea aproape 900.000 de angajati.
Problemele Postei rezulta din noile realitati dure ale revolutiei internetului, care a condus la declinul trimiterilor prin serviciile postale conventionale, noteaza NYT.
Totodata, decenii de concesii facute sindicatelor angajatilor, inclusiv clauze care exclud concedierile, majoreaza cheltuielile operationale ale Postei. Costurile cu forta de munca reprezinta 80% din total, comparativ cu 53%, respectiv 32%, la United Parcel Service si FedEx, cei mai mari doi competitori privati ai companiei de stat.
O comisie a Congresului va analiza, marti, situatia Postei, insa politicienii republicani si democrati nu au reusit sa ajunga la un consens, la scurt timp dupa dezbaterile aprinse privind majorarea plafonului de indatorare.
Ratarea platii de 5,5 miliarde de dolari catre un fond de sanatate al angajatilor, programata pe 30 septembrie, nu va genera un dezastru imediat, potrivit NYT, insa pe la inceputul anului urmator compania va ramane fara bani pentru plata salariilor si benzinei, fiind fortata sa opreasca livrarile.


sursa:wall-street.ro

Botezatu: "Am facut si sex in patru cu mai multe femei si cu mai multi barbati"

Botezatu: "Am facut si sex in patru cu mai multe femei si cu mai multi barbati"Cand vine vorba despre sex, celebrul designer recunoaste ca a depasit unele limite, insa spune ca mai are tabuuri atunci cand vine vorba de experiente sexuale.


Catalin Botezatu a declarat intr-un interviu pentru Kanal D ca atunci cand vine vorba de iubire isi pierde capul si ca iubeste cu toata fiinta lui, insa ii plac doar “fiarele si felinele peste 18 ani".

"Atunci cand vine vorba de sex recunosc ca am depasit anumite limite, insa sunt unele lucruri pe care nu le-as incerca nicodata. Spre exemplu, nu as face niciodata sex cu o minora ... Imi plac fiarele si felinele, insa doar cele peste 18 ani", spune designerul, potrivit agentiadepresamondena.com.

"Sunt adeptul sexului in trei. Am facut de mai multe ori menaje a trois, atunci cand iubita mea si-a dorit sa fie impartita cu alta femeie. Am facut si sex in patru cu mai multe femei si cu mai multi barbati", mai declara designerul.





sursa:9am.ro

Valentin Dinu a semnat cu MediaPro Music

Câștigătorul locului trei al emisiunii ”Românii au talent” de la ProTV, Valentin Dinu a semnat cu MediaPro Music







Tânărul care a impresionat o țara întreagă cu vocea sa, la cel mai vizionat show de televiziune, "Românii au talent" de la ProTv, Valentin Dinu, va intra în curând în studiourile Media Pro Music
"Este cea mai mare realizare profesională. Abia aștept să mă apuc de lucru, să scot un album cât mai curând", declară Valentin
Înainte de a participa la celebra emisiune, tânărul lucra într-o spălătorie din Ploiești.


sursa:Libertatea.ro 

Intră aici pentru a scăpa de probleme și griji! Nu te costă nimic!

Make Everything ok.comDacă vrei să începi săptămâna într-un mod plăcut, fără probleme, griji sau situații neplăcute, nu trebuie decât să apeși un buton.


Uneori, un zâmbet poate să schimbe multe, iar câte o situație banală, poate să schimbe perspectiva asupra lumii întregi.
Cum ar fi să existe un buton mare pe care să îl apeși o dată și să scapi de probleme. Toate să fie rezolvate, să fie trecute, să fie uitate?
Dacă credeți că e o poveste, ei bine, e cât se poate de real. Există un site, make-everything-ok.com, unde există un buton magic ce face ca totul să fie... roz.


sursa:Libertatea.ro 

Uite cu cine se iubesc odraslele politicienilor noștri!


andrei videanu cristina iubitaLa adăpostul unui trai fără griji, copiii celor care ne conduc se concentrează pe latura sentimentală. Andrei Năstase, băiatul lui Adrian Năstase (PSD ) sau Sebastian Blaga, fiul lui Vasile Blaga (PDL ), se dovedesc a fi destul de statornici. Şi Andrei Videanu, băiatul lui Adriean Videanu, PDL, are şanse să le calce pe urme, pentru că tocmai şi-a găsit marea iubire.

Andrei Videanu - 21 de ani

După un periplu zbuciumat şi costisitor la colegiul Le Rosey (Elveţia), Andrei Videanu s-a înscris la George Washington University (SUA), cea mai scumpă facultate din lume (200.000 de dolari pentru patru ani de studiu). Profitând de ocazie, Videanu jr a schimbat şi iubita, renunţând la Oana în favoarea Cristinei Anghel, o apropiată a familiei şi un fotomodel destul de cunoscut în branşă. Conform site-ului unei agenţii de profil, dimensiunile Cristinei sunt 91/60/84, noua parteneră a lui Andrei fiind şi o amică de nădejde a Dianei Videanu, celălalt copil al fostului ministru al economiei. După câteva escapade romantice prin Europa, cei doi au depăşit pragul prieteniei, dovadă fiind poza foarte fierbinte pe care Andrei a postat-o recent pe contul lui de Facebook, în care se sărută pasional cu Cristina, pe fondul unui apus de soare.

Sebastian Blaga - 22 de ani

Alina Binder formează un cuplu cu Sebastian, băiatul lui Vasile BlagaAlina Binder formează un cuplu cu Sebastian, băiatul lui Vasile Blaga
Băiatul pedelistului Vasile Blaga, fost ministru de interne, este aplecat spre studiu, urmând cursurile Universităţii Tehnice din München. Aici, tânărul de 22 de ani o păstrează mereu aproape pe iubita sa, Alina Maria Binder (23 de ani), cu care, de câţiva ani, trăieşte o frumoasă poveste de dragoste, chiar în Germania.

Andrei Hrebenciuc - 27 de ani

Irina Noapteș și Andrei Hrebenciu (foto mic), un cuplu la modă
Fiul lui Viorel Hrebenciuc, lider PSD, a trecut cu bine peste legătura tumultuoasă cu Elena Băsescu, fata cea mică a preşedintelui ţării. Aşa se face că după câteva aventuri pasagere, Andrei s-a hotărât să rămână lângă Irina Noapteş (23 de ani), cu care are o relaţie de mai bine de doi ani. Irina e fata lui Alexandru Noapteş, fost director al CFR Călători, cercetat în prezent pentru faptul că nu poate justifica suma de 2.800.000 € dintr-un total declarat al averii de circa 3.000.000 €.

Andrei Năstase - 25 de ani

Andrei Năstase e împreună cu Bianca de mai bine de doi ani
Băiatul cel mare al fostului premier Adrian Năstase, PSD, se laudă de ceva vreme cu o relaţie statornică alături de Bianca Ciuvăţ, manechin şi studentă la Drept. De altfel, intenţiile celor doi sunt dintre cele mai serioase, dovadă declaraţia lui Năstase jr, acordată emisiunii "Drept la ţintă", de la Kanal D: "Normal, am prezentat- o pe Bianca părinţilor mei, au dreptul să ştie".

Alexandru Vanghelie - 17 ani

Alexandru Vanghelie face o pereche frumoasă cu Alexandra Mateuț
Băiatul lui Marian Vanghelie, primarul sectorului 5 din Bucureşti, are lipici la fetele frumoase. Ultima cucerire a junelui, care intenţionează să studieze la Oxford, e Alexandra Mateuţ (16 ani), fata cea mică a fostului mijlocaş dinamovist Dorin Mateuţ.


sursa: Libertatea.ro