Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Duminica, 2 octombrie, de la 13:05, incepe prima editie din Apropo TV sezonul al XIV lea!


Duminica, 2 octombrie, de la 13:05, incepe prima editie din Apropo TV sezonul al XIV lea!
Duminica, 2 octombrie, de la 13:05, incepe prima editie din Apropo TV sezonul al XIV lea!

Candva, se juca hora-n batatura parintilor, nasa rupea turta miresei, iar proaspatul ginerica avea de trecut probe de foc pentru a-si recupera mireasa furata in momentul de maxima neatentie.

Cine voia sa-l stie tot satul respecta cu sfintenie traditiile si se ruga ca darul sa fie cat sa se puna temelia casei in care aveau sa traiasca noii insuratei, cum altfel decat fericiti si cum altfel decat pana la adanci batraneti. Vremurile se schimba, traditiile si ele, iar vorba „ca nunta fara lautari” poate fi astazi inlocuita cu succes de „ca botezul fara urstitoare”.

 Andi Moisescu e sensibil la trenduri si tocmai de aceea prezinta in prima editie a celui de-al XIV-lea sezon al emisiunii ApropoTv care sunt noile standarde in materie de nunti. Cei preocupati sa rupa gura targului vor primi indicatii precise, de la cum trebuie intampinati invitatii, ce tinute trebuie sa poarte mirii, ce muzica si ce artisti sa rasune, ce bucate sa domine mesele, pana la supremul foc de artificii.

Cat despre subiectele celui de-al XIV-lea sezon, Andi marturiseste ca descopera zilnic lucruri noi, mana cereasca pentru emisiune. „De fiecare data am impresia ca am vazut totul si de fapt n-am vazut inca nimic. Evoluam foarte exotic. Nunti peste orice film, despartiri peste orice telenovela, ascundem din ce in ce mai putin, aratam din ce in ce mai mult. Nu vom rata nimic din intamplarile care ne-au marcat mai tare decat canicula”, a declarat realizatorul emisiunii.
Si tocmai pentru ca personajele sunt de-a dreptul de poveste, incepand cu acest sezon, ApropoTv inaugureaza o noua rubrica: Oameni. Destine. Impliniri.
Va fi o serie de documentare scurte, mai mult decat serioase”, a dezvaluit Andi. „Daca nu i-a remarcat Discovery, o facem noi”, a continuat amuzata vedeta Pro Tv.

sursa:protv.ro

FOTO. Dupa gafa cu DEX-ul, angajatii hypermarketurilor lovesc din nou - acum ceapa le face probleme

FOTO. Dupa gafa cu DEX-ul, angajatii hypermarketurilor lovesc din nou - acum ceapa le face problemeDaca vi s-a parut ca e inadmisibil ca angajatii unui hypermarket sa nu stie sa scrie corect "Dictionar explicativ al limbii romane", atunci fotografia de mai jos o sa va lase cu gura cascata.








































sursa:protv.ro

Iată ce tulburări grave pot cauza energizantele amestecate cu alcool!

Amestecul produce euforie pe monet
A devenit o modă, mai ales în rândul tinerilor, să consume la petreceri coktailuri ce conţin 
amestecuri de băuturi alcoolice şi de energizante. Specialiştii avertizează însă că cele două tipuri de băuturi devin şi mai nocive împreună.
O doză de energizant conţine mai multă cofeină decât o cafea tare, la care se adaugă şi unele substanţe nocive precum taurina, efedrina sau guarana. Pe de altă parte, alcoolul afectează judecata şi regiunile din creier responsabile cu starea de alertă şi pe cele responsabile cu orientarea în spaţiu.
Atunci când sunt consumate împreună, organismul primeşte pe moment extrem de multă energie, ceea ce se traduce printr-o stare de surescitare, de euforie, dar şi printr-o pierdere a controlului asupra propriilor acţiuni. Pe termen lung, consumul frecvent al unor astfel de băuturi poate avea efecte grave asupra sănătăţii.
Afectează inima
Cofeina şi taurina, cele două substanţe neuroexcitante ce se găsesc în băuturile energizante, forţează organismul să funcţioneze la capacitate maximă, ceea ce duce la o creştere a ritmului cardiac, a tensiunii arteriale, la apariţia tahicardiilor şi a hipersensibilităţii. La rândul lui, alcoolul influenţează şi el funcţia cardiacă, ceea ce face ca riscul de apariţie a unor tulburări cardiace severe să se dubleze atunci când cele două tipuri de băuturi sunt consumate împreună.
Specialiştii spun că această combinaţie poate fi nocivă şi pentru ficat, deoarece este dificil de metabolizat, iar un consum abuziv poate duce în timp la apariţia hepatitei sau a cirozei. De altfel, întreg organismul are de suferit de pe urma consumului de alcool în combinaţie cu băuturi energizante, deoarece aceste băuturi duc la deshidratare.
Perturbă funcţiile sistemului nervos
Principalele efecte ale consumului de alcool cu energizante se răsfrâng asupra sistemului nervos central. Astfel, efectul sedativ al alcoolului este neutralizat de substanţele stimulante conţinute de energizante precum cafeina şi taurina, fapt demonstrat şi de cercetătorii de la Universitatea „Northern Kentucky" din SUA. Ei au observat că amestecul celor două băuturi produce agitaţie, duce la un comportament impulsiv şi afectează capacitatea de decizie. Iar acest lucru predispune la adoptarea unui comportament riscant, mai ales în rândul tinerilor, ceea ce poate duce la implicarea în acte de violenţă sau în accidente.
Maschează efectele alcoolului
Cafeina maschează efectele alcoolului şi întârzie instalarea senzaţiilor specifice din timpul beţiei, spun specialiştii. Astfel, există tendinţa de a consuma mai mult alcool decât în mod normal atunci când acesta este combinat cu băuturi energizante.
Acest lucru este demonstrat şi de cercetătorii de la Universitatea „Wake Forest" din New Carolina, SUA, care au constatat că persoanele care beau un astfel de cocktail beau cu 36% mai mult alcool şi au de două ori mai multe episoade de beţie decât cele cei care nu amestecă cele două băuturi. În aceste condiţii, s-a constatat şi un risc mai crescut de a intra în comă alcoolică sau de instalare a dependenţei de alcool.
Interzis minorilor!
Specialiştii atrag atenţia cã amestecul de băuturi energizante cu alcool este deosebit de periculos mai ales în cazul tinerilor sub 18 ani. Aceasta deoarece substanţele neuroexcitante conţinute de astfel de cocktailuri perturbă dezvoltarea sistemului nervos.
În plus, consumul excesiv de cofeină interferează cu absorbţia calciului în organism. De asemenea, alcoolul poate încetini dezvoltarea creierului, ducând la probleme cognitive, la dificultăţi de concentrare şi la scăderea abilităţilor de memorare, ceea ce s-ar putea extinde şi în perioada adultă a vieţii. Aceste băuturi nu sunt recomandate nici femeilor însărcinate, nici celor care alăptează, deoarece substanţele consumate de mamă ajung şi la fãt.
RISC
Consumul de energizante cu alcool poate afecta dezvoltarea psihică a tinerilor.
Amestecul alcoolului cu energizante produce agitaţie şi predispune la un comportament impulsiv.
SFATUL SPECIALISTULUI
Combinaţia de băuturi alcoolice şi de energizante poate deveni periculoasă prin efectul antagonic al substanţelor conţinute de cele două tipuri de băuturi. Băuturile alcoolice conţin alcool etilic, o substanţă cu efect deprimant şi inhibitor asupra sistemului nervos central, în timp ce băuturile energizante au un efect stimulator asupra acestuia. Combinarea acestora induce un stres important asupra structurilor nervoase, în special asupra scoarţei cerebrale.
În ceea ce priveşte cantitatea care devine periculoasă, aceasta poate varia de la persoană la persoană, în funcţie de vârstă, de masa corporală, de afecţiunile preexistente (nervoase sau cardiace) şi de tipul de alimentaţie. Cei mai afectaţi în urma consumului acestui tip de băutură sunt tinerii şi vârstnicii, care au un sistem nervos mai sensibil.Medic nutriţionist Şerban Damian

sursa:adevarul.ro

Recomandări ale poliţiei! "Fetelor, nu purtaţi fuste scurte pentru că veţi fi violate!"


O nenorocire te paşte la tot pasul, astfel că poliţia încearcă să vină în spriojinul cetăţenilor pentru a-i proteja. Cam aceasta a fost şi gândirea oamenilor legii din New York care le recomandă doamnişoarelor să nu poarte fuste scurte pentru a nu fi violate.

scurt
Poliţia din Brooklyn, unul dintre cele mai libertine cartiere din oraş a luat decizia de a avertiza femeile şi de a se îngriji de modul cum se îmbracă. "S-a remarcat că majoritatea femeilor care purtau fuste scurte şi se plimbau în zona parcului Slope au fost atacate de necunoscuţi.", au spus oficialii Poliţiei newyorkeze. Femeile sunt indignate pentru că după aceste recomandări, ele sunt chiar agasate de poliţişti pe stradă care le critică pentru modul în care se îmbracă. "Mesajul lor este bun, dar nu trebuie să ni-l impună. Nu vrem să fim luate la întrebări pe stradă, fără rost.", au spus dezamăgite două tinere.











sursa:cancan.ro

Ce au făcut vedetele cu primi banii din salariu? Costin Mărculescu era controlor RATB şi şi-a plătit meditaţiile la facultate


Deşi acum sunt persoane publice şi îşi câştigă existenţa din apariţii la emisiunile tv, reclame sau filme, când au fost tinere, cele mai multe vedete autohtone au "prestat" la munca de jos. Printre acestea se numără şi actorul Costin Mărculescu care s-a angajat controlor pe RATB doar pentru a-şi putea strânge bani pentru meditaţii.

marculescu 2
Costin Mărculescu s-a angajat pe vremea liceului ca şi controlor pe mijloacele de transport în comun. Actorul a muncit o lună de zile, iar din banii strânşi a plătit costul meditaţiilor pentru admiterea la facultatea de Artă şi Film.

"Înainte să termin liceul m-am angajat o lună de zile ca controlor pe RATB. Aveam 3000 de lei salariu însă cât am muncit am făcut şpagă 5000 de euro. Aveam nevoie de bani să îmi pot plăti meditaţiile către facultatea de film unde îmi doream din tot sufletul să intru. Până la urmă a meritat tot efortul", a declarat pentru cancan.ro Costin 
Mărculescu.


sursa:cancan.ro

Nicole Scherzinger, Eva Longoria şi Serena Williams în noul videoclip al lui Enrique Iglesias, "I like how it feels"! Urmăreşte-le aici!


Enrique Iglesias a lansat videoclipul "I like how it feels", melodie pe care o interpretează cu Pitbull.

eva
În imagini apar şi superbele Nicole Scherzinger şi Eva Longoria, dar şi Serena Williams, Juanes sau actorul George Lopez.
Videoclipul reuneşte imagini din concertele lui Enrique, filmări din culise şi de pe stradă.







sursa:cancan.ro

Chris Brown e gay! Un coleg de scenă susţine că au făcut sex de mai multe ori! Află motivul pentru care a bătut-o pe Rihanna!


Cântăreţul R&B Martyn susţine că a întreţinut de mai multe ori relaţii sexuale 

cu Chris Brown. Astfel s-a aflat şi motivul pentru care artistul ar fi bătut-o pe Rihanna, în urmă cu câţiva ani.

Toată povestea a început cu câteva mesaje private date publicităţii de cineva care s-a dat drept un fost asistent al lui Chris Brown. În ele, cântăreţul vorbeşte cu Martyn despre mai multe întâlniri pe care le-au avut şi despre cum au făcut împreună sex.
Martyn a recunoscut că aceste discuţii au avut loc, deşi unele dintre ele erau un pic modificate.
Se pare că motivul pentru care Chris Brown a bătut-o pe Rihanna a fost tocmai acela că ea descoperise adevărul. Fosta iubită a lui Chris s-a uitat în telefonul lui şi a descoperit schimbul de mesaje dintre el şi Martyn. Până acum, toată lumea credea că Brown s-a certat cu Rihanna din cauza unor mesaje din partea fostei impresare a cântăreţului.

sursa:cancan.ro

Încă un satelit se va prăbuşi pe Pământ în curând. Riscul de incidente este mai mare decât la UARS

La sfârşitul lunii octombrie sau începutul lui noiembrie, satelitul astronomic german ROSAT se va prăbuşi necontrolat pe Pământ. Deşi este mai mic decât satelitul NASA UARS, este aşteptat ca acesta să aibă mai multe piese la reintrarea în atmosferă.

Satelitul german ROSAT a fost lansat în 1990, a "murit" în 1998 şi cântăreşte doua tone şi jumătate.
Agenţia spaţială germană estimează că acesta are o şansă la 2000 de a lovi o zonă populată - mai mare decât una la 3.200, cât a apreciat NASA pentru UARSpotrivit Daily Mail.
Potrivit agenţiei germane, 30 de bucăţi, cântărind mai puţin de două tone, vor supravieţui reintrării în atmosferă. Printre resturi pot fi cioburi ascuţite de glindă.
Din nou, informaţiile cu privire la locul şi momentul în care satelitul va cădea pe Pământ se pare că sunt insuficiente, însă şansele ca o persoană să fie lovită de vreo bucată din satelit sunt de unu la 14 trilioane.
Heiner Klinkrad, şeful Biroului de deşeuri cosmice de la Agenţia Spaţială Europeană, a declarat într-o postare pe site-ul Centrului German Aerospace că "nu este posibil să se prevadă un exactitate reintrarea ROSAT".
"Incertitudinea va scădea odată cu apropierea momentului reintrării. Nu va fi posibil să se facă nicio previziune valabilă despre locul în care satelitul va ateriza, până la aproximativ una sau două ore înainte de eveniment", a adăugat Heiner Klinkrad.
Resturile desprinse din satelitul american Upper Atmosphere Research Satellite (UARS), căzut sâmbătă pe Pământ, au ajuns într-o zonă nepopulată din sudul Oceanului Pacific, potrivit reprezentanţilor NASA.
Specialiştii de la Joint Space Operations Center al bazei aeriene Vandenberg din California au ajuns la concluzia că UARS a reintrat în atmosferă deasupra Oceanului Pacificîntr-o zonă ce are coordonatele 14,1 grade latitudine sudică şi 170,2 longitudine vestică, a anunţat un comunicat emis de NASA.
Zona cu aceste coordonate se află în apropiere de insulele Samoa din Oceanul Pacific. Resturile desprinse din UARS s-au împrăştiat pe o suprafaţă cuprinsă între 500 de kilometri şi 1.300 de kilometri de la punctul de reintrare în atmosferă.

sursa:mediafax.ro

Motanul care vorbeşte: Spune "nu" timp de două minute - VIDEO

Un motan a devenit celebru pe Internet după ce stăpânul său l-a filmat spunând "nu" timp de două minute.

În această înregistrare, motanul pare să zică numai cuvântul " no ". Clipul este foarte amuzant datorită expresiei de pe chipul pisicii, care pare să fie terifiată de ceva ce se află în spatele camerei.
Motanul se zbârleşte şi repetă cuvântul " no " timp de două minute.

sursa:mediafax.ro

Cele mai valoroase 10 branduri de lux din lume. Cu cât e mai scump, cu atât se vinde mai bine


 Cu cat e mai scump, cu atat se vinde mai bine. Cele mai valoroase 10 branduri de lux din lume GALERIE FOTO
În industria luxului, brandul şi notorietatea înseamnă mai mult decât în oricare alt sector. Consumatorii sunt dispuşi să cheltuieasca o grămadă de bani pentru calitatea produsului, pentru design, dar în primul rând pentru renumele firmei. Aşa se explică, de exemplu, de ce o mulţime de oameni cumpără produse false, cu mult mai ieftine, doar pentru că au pe ele numele unei firme renumite.

Desi lumea trece de mai bine de trei ani printr-o criza economica fara precedent in istorie, se pare ca marile branduri raman in continuare cele mai cautate.
Si in timp ce afaceri mici sau mijlocii dau faliment, brandurile de lux fac si mai multi bani in continuare.
 
Compania de cercetare Millward Brown Optimor a calculat valoarea companiilor de lux, in functie de veniturile pe care le genereaza notorietatea pe care o au in randul consumatorilor.
 
Iata mai jos topul celor mai valoroase 10 nume din industria luxului:
 
10 Burberry
 
Valoarea brandului: 3,38 miliarde de dolari, in crestere cu 86% fata de anul anterior.
 
Brandul, care este pe piata de 155 de ani, se foloseste de tehnologia moderna pentru a se promova. Compania a trimit mesaje personalizate consumatorilor sai, invitandu-i la o prezentare intr-unul din magazinele sale din Londra. Totodata, oricare dintre modelele prezentate a putut fi comandat si livrat in doar cateva saptamani.
 
9 Fendi
 
Valoarea brandului: 3,42 miliarde de dolari, in crestere cu 7% fata de anul anterior.
 
Condusa de faimosul Karl Lagerfeld, Fendi a crescut usor anul trecut ca urmare a lansarii unei linii de haine pentru femei si barbati, la preturi mici. Lagerfeld a spus atunci ca aceatsa colectie este o idee pe care voia sa o puna de mai mult timp in aplicare.
 
8 Moët&Chandon
 
Valoarea brandului: 4,57 de miliarde de dolari, in crestere cu 7% fata de anul anterior.
 
Unul dintre cei mai mari producatori de sampanie din lume, Moët&Chandon se afla pe piata inca din secolul al 18-lea.
 
7 Hennessy
 
Valoarea brandului: 5 miliarde de dolari, in scadere cu 7% fata de anul anterior
 
Producatorul de coniac de lux s-a extins pe piata din India, dar a inregistrat scaderi din cauza crizei, dar si a competitorilor directi, respectiv Courvoisier, Hennessy, Martell sau Rémy Martin.
 
6 Rolex
 
Valoarea brandului: 5,27 miliarde de dolari, in crestere cu 11% fata de anul anterior.
 
Unul dintre cele mai faimoase branduri de ceasuri, Rolex si-a extisn recent contractul de sponsorizare cursele de la Daytona si cu turneul asiatic de golf.
 
5 Cartier
 
Valoarea brandului: 5,33 miliarde de dolari, in crestere cu 34% fata de anul anterior.
 
Cartier s-a extins pe piata asiatica, datorita dorintei din ce in ce mai accentuate a chinezilor de a-si arata bogatia.
 
4 Chanel
 
Valoarea brandului: 6,82 de miliarde de dolari, in crestere cu 23% fata de anul anterior.
 
Chanel vinde o gama larga de produse pe internet si s-a extins in spatiul comercial virtual, in special in ceea ce priveste produsele cosmetice.
 
3 Gucci
 
Valoarea brandului: 6,82 miliarde de dolari, in crestere cu 23% fata de anul anterior.
 
Gucci este unul dintre brandurile care a imbratisat cel mai recent spatiul virtual, prin propria aplicatie. Ofera produse, muzica si oportunitati de shopping exclusive.
 
2 Hermès
 
Valoarea brandului: 11,92 de miliarde de dolari, in cerestere cu 41% fata de anul anterior.
 
Seful Hermes, Robert Chavez, considera ca avansul pe care l-a inregistrat compania sa in plina criza se datoreaza tocmai faptului ca in aceasta perioada oamenii cauta mai mult produsele de calitate. Compania a deschis mai multe magazine noi in ultimii doi ani.
 
1 Louis Vuitton
 
Valoarea brandului: 24,31 miliarde de dolari, in crestere cu 23% fata de anul anterior
 
Vanzarile Louis Vuitton au crescut anul trecut ca urmare a introducerii de noi produse in colectie, care au fost foarte bine primite de consumatori.

sursa:incont.ro

După 147 de ani, România are un nou Cod Civil care a intrat în vigoare de la 1 octombrie. Care sunt principalele modificări

România are, după 147 de ani, un nou Cod Civil, care a intrat în vigoare din 1 octombrie, ministrul Justiţiei declarând că aceasta este o lege a libertăţii, a egalităţii, gândită pentru o societate care se ţine departe de tribunal, preocupată mai mult de cooperare, decât de dispută şi confruntare.

Noul Cod Civil înlocuieşte vechiul Cod din 1864, adoptat în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi având ca principală sursă de inspiraţie codul francez din 1804.

Vezi aici principalele modificări

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, sâmbătă, cu ocazia intrării în vigoare a noului Cod Civil, că este o lege a libertăţii, a egalităţii, construită cu grija de a aşeza părţile pe aceeaşi treaptă atunci când îşi exprimă voinţele şi acordă consimţământul.
"Este o lege a libertăţii. Instituţiile reformate sau cele noi au la bază principiul fundamental al libertăţii de voinţă. Este un Cod al libertăţii, pentru că împlineşte în sfera dreptului ideea superioară a libertăţii. Libertatea de a contracta, libertatea de a testa, libertatea de a întreprinde, de a dobândi sau a ceda, libertatea de a aşeza familia pe o bază convenabilă ambilor soţi", a spus Cătălin Predoiu, citat într-un comunicat de presă.
Ministrul Justiţiei a mai spus că acesta este un Cod care invită la întreprindere, facere, construcţie, cooperare, la tranzacţie, negociere şi conciliere.
"Este un Cod gândit pentru o societate care se ţine departe de tribunal, preocupată mai mult de creaţie şi cooperare, decât de dispută şi confruntare. Este un Cod gândit pentru o Românie lucrativă, onestă, inteligentă, reper de normalitate în centrul spaţiului Euroasiatic", a adăugat Predoiu.
Ministerul Justiţiei a lansat, vineri, site-ul "Noul Cod civil, pe înţelesul tuturor", unde sunt afişate modificările legislative aduse de noul Cod civil. Pe site sunt şi informaţii privind instituţiile din vechiul Cod civil preluate şi în noua reglementare, a anunţat MJ.
Informaţii noi despre testamente, consiliul de familie, divorţ, contracte, dar şi despre unul dintre cele mai frecvente cazuri întâlnite în practică, dobândirea proprietăţii prin accesiune, au fost deja afişate pe site.
În perioada următoare, site-ul va fi completat cu prezentări ale instituţiilor care au suscitat interesul publicului.
Proiectul de transmitere a informaţiilor este coordonat de Ministerul Justiţiei, în colaborare cu Uniunea Naţională a Barourilor, Uniunea Naţională a Notarilor Publici, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti şi Consiliul de Mediere. Informaţiile postate pe site vor putea fi accesate în perioada următoare şi de pe paginile de internet ale acestora.
Ministerul Justiţiei a deschis recent şi o pagină "Codul civil" - organizaţie guvernamentală şi în reţeaua de socializare Facebook, unde utilizatorii pot accesa informaţiile. Până acum, mesajele, notele postate pe această pagină au fost vizionate de peste 50.000 de utilizatori Facebook, au precizat reprezentanţii MJ.
Totodată, va fi tipărită în 80.000 de exemplare o broşură cu principalele noutăţi legislative introduse prin acest Cod civil, care va fi distribuită gratuit.

sursa:mediafax.ro

[VIDEO] Moda Barbati Toamna – Iarna 2011 – 2012


Pentru că am intrat deja bine de tot in toamnă, e momentul să aruncăm o privire peste colecțille marilor designeri pentru a mai fura câteva idei.
Începem cu Vivienne Westwood, ale cărei combinații de cămașă și cravată sunt sigur că îți vor atrage atenția:
Robert Cavalli
Fii atent la sacourile de costum cu două rânduri de nasturi și la paltoane.
Burberry Prorsum
Urmărește paltoanele din păr de cămilă de la mijlocul spectacolului:
DSquared2
Deși am fost puțin dezamăgit de DSquared2 (în special din cauză că toate ținutele au aceeași pălărie și aceiași ochelari), merită să arunci o privire (poate te tentează pălăria sau niște bretele):
Louis Vuitton
Deși compania franceză a mers mult pe negru în aceaastă colecție, tăieturile moderne sunt cu siguranță interesante. În plus, portocaliul aprins este și el interesant în combinație cu negrul.
O ultimă observație: ai observat combinația de maro cu negru? Ce părere ai?
Ermenegildo Zegna
Tema chinezească – aceastea sunt cele două couvinte care ar putea descrie ținutele celor de la Ermenegildo Zegna. Tim Banks, un cunoscut critic vestimentar a spus despre această colecție că atmosfera este cea a orașului Shanghai a anilor 1930. Să ne convingem…
Gucci
Ce părere ai despre pantalonii care sunt extrem de lungi și de largi în partea de jos (contrar regulilor de stil)?
Salvatore Ferragamo
Daca credeai ca albul este rezervat doar pentru sezonul estival, iată că Ferragamo ne demonstrează contrariul. Totuși, vei avea ocazia să vezi și alte nuanțe gen roșu cărămiziu, albastru verzui și maro.
Această colecție de toamnă-iarnă este de departe cea mai „purtabilă” din câte am văzut până acum, și îți recomand să te uiți de mai multe ori la ea.
Vei avea ocazia, pe lângă modelele de paltoane interesante, să vezi și sacouri sport cu revere ascuțite, care ridică gradul de formalitate al ținutei și te scot în evidență într-un mod extrem de interesant.
Jean Paul Gaultier
În ritmuri de James Bond, ținutele Jean Paul Gaultier s-ar putea să te șocheze. Un singur lucru vreau să reții din ele, acesta fiind singurul motiv pentru care am inclus clipul: ținuta black tie chiar de la începutul prezentării.
Giorgio Armani
O colecție care sugerează, după cum ne-am obișnuit, clasă și rafinament. Nu mi-a plăcut batista de buzunar imensă de la minutul 2′ 50″ însă am avut ocazia să văd sacouri la două rânduri de nasturi, mănuși din piele, niște combinații foarte interesante de maro și gri. În plus, câteva dintre ținute aveau în compoziție ochelari de soare iar aceștia se potriveau incredibil de bine cu forma feței. Le-ai găsit?
Versace
Mi-au plăcut în special costumele. Ce am mai găsit interesant au fost mănușile albastre și niște pulovere cu niște imprimeuri interesante.


sursa:fiicustil.ro

vineri, 30 septembrie 2011

Beta-ul Battlefield 3 începe la sfârşitul lunii, află cerinţele de sistem


Electronic Arts a anunţat că sesiunea de testare beta a jocului Battlefield 3 va porni începând cu 29 septembrie 2011. Beta-ul va putea fi descărcat gratuit şi va conţine o singură hartă - Operation Metro, care va putea fi jucată înmodul "Rush". Cu această ocazie, au fost făcute publice şi cerinţele de sistem necesare pentru a rula Battlefield 3:
Cerinţe de sistem minime:
OS: Windows Vista (Service Pack 2) 32-Bit
Procesor: 2 GHz Dual Core (Core 2 Duo 2.4 GHZ sau Althon X2 2.7 GHz)
Memorie RAM: 2 GB
Hard Disk: 20 GB
Placă Video (AMD): compatibilă DirectX 10.1 cu 512 MB RAM (seriile ATI RADEON 3000, 4000, 5000 sau 6000, minimum ATI RADEON 3870 sau mai bun)
Placă Video (NVIDIA): compatibilă DirectX 10.0 cu 512 MB RAM (seriile NVIDIA GEFORCE 8, 9, 200, 300, 400 sau 500, minimum NVIDIA GEFORCE 8800 GT sau mai bun)
Placă Sunet: compatibilă DirectX
Tastatură şi mouse
Unitate DVD ROM
Cerinţe de sistem recomandate:
OS: Windows 7 64-Bit
Procesor: Quad-Core CPU
Memorie RAM: 4 GB
Hard Disk: 20 GB
Placă Video: ): compatibilă DirectX 11 cu 1024 MB RAM (NVIDIA GEFORCE GTX 560 sau ATI RADEON 6950)
Placă Sunet: compatibilă DirectX
Tastatură şi mouse
Unitate DVD ROM
Cei care nu dispun însă de un asemenea sistem nu ar trebui să dispere: versiunea beta de Battlefield 3 va putea fi descarcată şi jucată şi pe consolele Xbox 360 şi PlayStation 3.
Battlefield 3 se va lansa în România pe 28 octombrie 2011.

Sursa:

Destructoid

NFS: The Run – Story Trailer

NFS: The Run – Story Trailer

Electronic Arts a lansat un nou trailer din Need for Speed: The Run, de această dată dedicat poveştii din joc. Jack, eroul principal, este un om căutat, singura lui şansă de supravieţuire fiind câştigarea unei curse de peste 3000 de mile, ce 
implică traversarea Statelor Unite de la apus la răsărit, din San Francisco şi până la New York.
Pentru prima dată în cadrul seriei Need for Speed, în The Run jucătorul nu va fi limitat doar la a conduce maşini, având posibilităţile de a părăsi bolizii, de a fugi sau înfrunta poliţia sau de a fura maşini noi pentru continuarea cursei. Aceste secvenţe se vor realiza prin intermediul unor secvenţe de tip quick time event, circa 10% din joc desfăşurânu-se în acest mod.
Need for Speed: The Run va fi lansat în România pe 18 noiembrie 2011, pentru PC, Xbox 360 şi PlayStation 3.


Sursa:

VG247

Google Chrome se pregăteşte să depăşească Firefox


Calitatea browser-ului propriu-zis dar şi promovarea agresivă au făcut caGoogle Chrome să crească literalmente într-un an, câţi alţii-n zece. Drept urmare, browser-ul celor de la Google va avea până la finele anului o cotă mai mare decât Firefox.
În prezent, primele trei browsere după cota de piaţă sunt: Internet Explorer cu 41,7 %, Firefox cu 26,8% şi Chrome cu 23,6%. Dintre cele trei, singurul care a crescut a fost Google Chrome. Din ianuarie până în septembrie Chrome a câştigat 8 procente, adică a reuşit să-şi crească cota de piaţă cu aproximativ 50%. Practic, Google Chrome reuşeşte să câştige adepţi atât din rândul utilizatorilor de Internet Explorer, cât şi de Firefox.
Având în vedere evoluţia din acest an, s-a calculat că până în decembrie Firefox va pierde locul doi în favoarea lui Chrome. Dacă trendul se menţine, până la sfârşitul anului Chrome va ajunge la o cota de 26,6%. Tot atunci Firefox vă scădea la 25,3%.
Aceste date sunt furnizate de StatCounter, companie de web metrics (statistici şi studii de piaţă pe online). O companie similară, Net Applications, are un alt set de cifre. Din datele celor de la Net Applications reiese că diferenţa dintre Firefox şi Chrome, la nivelul lunii august, este mult mai mare, Firefox având 22,6% din piaţă, în timp ce Google Chrome doar 15,5%. Luând în calcul cifrele celor de la Net Applications, rocada dintre cele două browsere au urma să se producă undeva la mijlocul anului viitor. Asta, evident, dacă se menţine evoluţia actuală.
Oricum ar fi, schimbul de locuri dintre cele două browsere pare doar o chestiune de timp.
Întrebarea care se pune este dacă scăderea lui Firefox nu este, de fapt, o pierdere pentru toată lumea. Gândiţi-vă că principalele două browsere, Internet Explorer şi Chrome, sunt instrumentele a două mari companii şi că, într-un fel sau altul, browserele acestora vor servi intereselor pecuniare de moment ale Microsoft, respectiv Google. Şi aduceţi-vă aminte cum stăteau lucrurile când Internet Explorer n-avea rival. Când motivaţia financiară nu va mai exista, va înceta şi inovaţia.

Promotiile din supermarketuri si sistemul “all-inclusive” ar putea fi interzise in UE


Comisia Europeana (CE) se gandeste sa interzica sistemul “all-inclusive” din hoteluri, din cauza faptului ca acesta implica aruncarea unei cantitati prea mari de mancare, ceea ce contravine intentiei Uniunii Europene de a limita cat mai mult irosirea alimentelor. Informatia apare in ziarul bulgar Monitor, care citeaza surse din guvernul de la Sofia.


 Promotiile din supermarketuri si sistemul “all-inclusive” ar putea fi interzise in UE
Potrivit aceleiasi surse, Comisia se vrea sa interzica si promotiile din supermarketuri, care permit achizitionarea mai multor produse la un pret mic, pentru ca in final se ajunge ca ceea ce se cumpara in plus sa fie aruncat, au mai spus sursele citate.
 
Datele CE arata ca painea aruncata intr-o zi in Viena ar putea hrani 200.000 de africani saraci.
 
Pana in 2013, fiecare membru UE trebuie sa vina cu un plan prin care sa limiteze pierderile in ceea ce priveste alimentele.
 
Marea Britanie, de exemplu a lansat recent o campanie numita "Love food, hate waste” (“Iubesc mancarea, urasc irosirea ei”), prin care isi propune sa-i informeze pe propriii cetateni sa cumpere doar ceea ce au nevoie, pentru anu fi nevoiti sa arunce mancarea pe care nu o consuma.
 
Germania si Olanda fac demersuri similare, practici care au fost date ca exemplu de catre CE.

sursa:incont.ro