Totalul afișărilor de pagină

joi, 17 noiembrie 2011

Descoperire impresionantă a astronomilor: Ce ascunde un misterios satelit al planetei Jupiter

Lacuri de dimensiuni impresionante, la fel de mari precum Marile Lacuri nord-americane, ar putea să existe sub suprafaţa îngheţată a Europei, unul dintre sateliţii strălucitori şi misterioşi ai planetei Jupiter, au anunţat miercuri astronomi americani.

Descoperire impresionantă a astronomilor: Ce ascunde un misterios satelit al planetei Jupiter (Imagine: NASA)
Această descoperire, dacă va fi confirmată de o viitoare misiune robotizată, este emoţionantă, întrucât apa reprezintă unul dintre elementele esenţiale pentru întreţinerea vieţii, în formele ei cunoscute de oameni.
Acoperită în întregime de un ocean îngheţat, Europa este al doilea satelit - ca distanţă - al lui Jupiter, o uriaşă planetă gazoasă, care este cea mai mare din sistemul nostru solar.
Imagini cu satelitul Europa, transmise de sonda americană Galileo, în timpul misiunii de explorare din perioada 1995-2003, au evidenţiat o suprafaţă deformată de fisuri şi acoperită cu gheaţă ondulată.
Savanţii, suprinşi de această topografie atât de insolită într-o zonă atât de rece, unde lumina Soarelui este slabă, cred că pot să explice acest fenomen comparându-l cu cel al "reliefului haotic" care există şi în anumite zone de pe Terra.
Astfel, plăcile de gheaţă plutitoare, cele de sub gheţarii care se găsesc deasupra vulcanilor, interacţiunile dintre gheaţa şi şuvoaiele de apă caldă provoacă pe Terra acest "relief haotic", au explicat cercetătorii.
Potrivit calculelor lor, grosimea stratului de gheaţă care acoperă satelitul Europa este de aproximativ 10 kilometri şi include în anumite zone "buzunare" uriaşe de apă, care se află uneori la o distanţă de trei kilometri de suprafaţă.
Apa mai caldă din aceste lacuri urcă spre suprafaţă în şuvoaie şi determină fărâmiţarea gheţurilor, care se prăbuşesc.
Acest ciclu al gheţurilor ar putea fi o dovadă suplimentară a prezenţei vieţii pe acest satelit şi a mişcărilor care se produc pe suprafaţa acestuia, permiţând un transfer de energie între aceste lacuri subterane şi suprafaţă.
Studiul, publicat în revista Nature, a fost coordonat de Britney Schmidt, geofizician la Universitatea Texas din Statele Unite ale Americii.

sursa:mediafax.ro

Ce spun hainele pe care le purtam despre noi?


Ieri seară am primit link-ul cu un reportaj făcut de către ProTv în legătura cu vestimentația. Deranjat este faptul că, mulți tineri apreciază hainele după proveniența lor indiferent de textură,design și alte caracteristici. Ei sunt mulțumiți că poartă o pereche de adidași împreună cu un trening și o spun plin de ei că acestea sunt din: Germania, Italia, etc.
Acești tineri au fost întrebați ce reprezintă pentru ei hainele și au spus că nimic. În plus, când au fost întrebați cât au dat pe haine, au simțit dorința de afimare prin exagerarea prețului real dat pe untrening și de adidași.
Este dureros că nu există o educație vestimentară în Romania. După cum veți vedea în reportaj, aceea doamnă directoare are intenții bune de ai educa pe copii în ale vestimentației, dar din păcate, această piață a kitsch a reușit să o influențeze și pe ea.
Da, într-adevăr suntem un popor care se îmbracă îngrozitor de prost. Am văzut indivizi care pe sezon de vară, poartă un maieu și o pereche de pantaloni trei sfert. Indiferent de circumstanțe și de mediul în care se află, ei sunt îmbrăcați la fel deoarece este foarte cald și au nevoie de confort și cam atât.
Ce să ne mai gândim la tăietură, design, textură, asortareaccesorizare, atitudine ?
În viziunea lor, indiferent de haină, dacă ea costă mult înseamnă că  este bună, de calitate și la modă.
Țin să menționez că anumite clase sociale în care probabil oameni au slujbe modeste,  își îmbracă salopeta de lucru sau echipamentul specific. La sfârșitul programului majoritatea tind să se îmbrace neglijent. Aici este marea greșeală.
Indifent de ceea ce faci la locul de muncă, în timpul liber poți fi tu și trebuie să te respecți. Asta nu înseamnă că de la o salopetă, trebuie  să te îmbraci la costum. Este de ajuns ca ținuta să fie modestă și plăcută ochiului. Trebuie mai întâi să ne respectăm noi ca să putem fi respectați de ceilalți. Și zic că începutul ar fi de  la o viață cât mai sănătoasă, comportament adecvat în societate și vestimentație.

ESQUIRE:Watch Porn: Uniform Wares 250 Series



To celebrate watch month here on The Style Blog, we're swapping our usual morning Shoe Porn for Watch Porn this month. Because we all could use a new one right about now.
Wear this watch because everyone will ask where it's from.
250 series ($600) by Uniform Wares, uniformwares.com


Read more: http://www.esquire.com/blogs/mens-fashion/#ixzz1dzy29e4z

ESQUIRE:15 New Inductees to Our 2011 Celebrity Style Hall of Shame


Hell of a year for famous men and their clothes, huh? Kanye West began wearing looks from the women's runway, then went and designed his own line for females. Charlie Sheen created his own range of t-shirts, too. Well, sorta. And all those Republican politicians barely proved they earned the right to run, let alone choose their own clothes for the debates. Then there's Jared Leto and Vampire Boy and, no, we're not talking the costumes from some new Twilight movie; it's just that, as a famous person, it must be difficult to know there are always cameras around — to be expected to look presentable and put-together and, well, like a man, despite the daily mundane tasks required of us all. Some celebrities manage to pull this off better than others. The list below features no such men. Alow us to present our second annual edition of The Style Blog's Celebrity Hall of Shame, 15 men who either forgot that having style is the bargain you make when you enter Hollywood, or never knew how to dress themselves in the first place...




Read more: http://www.esquire.com/blogs/mens-fashion/#ixzz1dzxYpmvv

GQ:The Want: 10 Stylish Pom-Pom Hats


You can give in to the frigid brutality of winter with yet another black wool cap, or you can pull on one of these snow-meltingly bright knit hats and laugh in its face




Read More http://www.gq.com/style/wear-it-now/201111/pom-pom-hats-winter-accessories#ixzz1dzwcTyam

GQ:Video: The Craziest Jeans in the World

From glow-in-the-dark denim to the heaviest jeans ever created, Naked & Famous guru Brandon Svarc visits the GQ fashion closet to display his most incredible pieces



Read More http://www.gq.com/video/videos/naked-famous-brandon-svarc-jeans#ixzz1dzv9QOT4

miercuri, 16 noiembrie 2011

Cafeaua este cea mai vândută marfă din lume, după ţitei


Cafeaua este mai mult decat o bautura populara, este una fara de care multi nu isi imagineaza dimineata. Este servita in birouri, in bucatarie sau la intalnire cu prietenii. Tinand cont de acesti factori nu este mirare faptul ca industria de profil valoreaza 20 de miliarde de dolari.


 Cafeaua este cea mai vanduta marfa din lume, dupa titei. 11 lucruri pe care nu le stiai despre o industrie de 20 mld. de dolari
1. Dupa titei, cafeaua este cea mai vanduta marfa din lume
Productia mondiala de cafea valoreaza 100 de miliarde de dolari si depaseste marfuri precum zahar sau porumb, scrie Business Insider.
2. La nivel global, populatia bea peste 500 de miliarde de cani de cafea in fiecare an
Dintre acestea, 14 miliarde sunt cafele espresso.
3. Exploatatiile de cafea sustin peste 25 de milioane de persoane
Boabele de cafea sunt cultivate in peste 50 de tari din Asia, Africa, America Centrala si de Sud si Caraibe. In plus, 87% din totalul productia de cafea provinde din America.
4. In ciuda diferitelor arome, exista doar doua sortimente de cafea

Cafeaua arabica si robusta sunt cele doua tipuri de cafea obtinute din boabele cultivate.

Boabele din care este obtinuta cafeaua arabica sunt cele mai numeroase (cultivate in proportie de 70%). Din boabele robusta se obtine cafeaua mai concentrata si mai ieftina totodata.

5. Jumatate din americanii cu varsta mai mare de 18 ani beau cafea zilnic
Americanii beau, in medie, 3 cani de cafea pe zi.

6. 75% din cafeina de pe piata provine din cofea
Acest procent este considerabil mai mare decat ceai, suc sau bauturi energizante.

7. Cafenelele, desi sunt considerate restaurante de nisa, au venituri considerabil mai mari decat orice alte business-uri de profil
Rata de crestere a afacerilor cu cafenele este cu 7% mai mare decat in cazul restaurantelor. Spre exemplu, Starbucks este al treilea lant de restaurante din SUA.
8. 90% din cafeaua produsa la nivel mondial provine din tarile emergente.

In schimb, ea este consumata in tarile puternic industrializate. Cei mai mari trei producatori de cafea sunt Brazilia, Vietnam si Columbia.

9. Finlandezii au cel mai mare consum de cafea pe cap de locuitor

In acelasi timp, cel mai mare producator de cafea - Brazilia - se afla pe locul 13 in topul consumatorilor. SUA ocupa doar pozitia 25, insa, ca volum, aici se bea cea mai mare cantitate de cafea.
10. Cafeaua "Fair Trade" ocupa un segment mic de piata, dar este in crestere
 
Prin conceptul "Fair Trade", companiile sprijina producatorii din tari in curs de dezvoltare sa obtina conditii comerciale mai bune pentru produsele lor si promoveaza sustenabilitatea.

sursa:incont.ro

Cel mai sexy barbat in viata este…


Cel mai sexy barbat in viata este…
Wiki Commons
Revista People l-a desemnat pe Bradley Cooper, cunoscut pentru rolurile din cele doua filme “Marea Mahmureala”, ca fiind cel mai sexy barbat in viata.

Pe langa acest premiu, alt lucru interesant este ca nu are iubita, dupa ce in martie s-a despartit de actrita Renee Zellweger, dupa o relatia de aproape doi ani.

Ochii sai albastri, umorul, conducerea unei motociclete si fluenta sa in franceza sunt si alte “atribute” ale lui Bradley Cooper. Nu-i de mirare ca Jennifer Lopez a luat-o cina cu acest actor la scurt timp dupa divortul de Marc Anthony.

Dupa ce a fost declarat “Cel mai sexy barbat in viata”, Cooper a spus: “Primul lucru la care m-am gandit cand am auzit a fost ca mama mea o sa fie asa de fericita”, potrivit revistei People.

Totusi, acest premiu nu este singurul din aceasta toamna pentru celebrul actor, deoarece in septembrie a fost desemnat in cadrul Galei GQ Men of The Year (Barbatii Anului) drept Barbatul International al Anului.

sursa:9am.ro

5 alimente din sezonul rece care iti cresc imunitatea


5 alimente din sezonul rece care iti cresc imunitatea
shutterstock.com
Sezonul rece vine cu bolile specifice legate in special de imunitatea sistemului respirator si digestiv. Pentru ca alimentatia in sezonul rece este de obicei mai bogata in grasimi si mai saraca in fructe si legume proaspete, imunitatea scade, iar digestia este de multe ori greoaie.

alimente din sezonul rece care cresc imunitateaPentru a ne mentine dieta sanatoasa, imunitatea optima si chiar silueta putem introduce in alimentatia de zi cu zi cateva alimente care ne ajuta sa ne mentinem echilibrul metabolic. 

5 Aalimente din sezonul rece care cresc imunitatea


Grepfrutul



Grepfrutul este foarte bogat in vitamine, minerale, dar si substante active care se gasesc mai rar in alte alimente. Grepfrutul este cunoscut pentru beneficiile sale in privinta sanatatii ficatului, pentru stimularea functiilor splinei, pentru cresterea imunitatii si puternicele efecte antioxidante care reduc stresul oxidativ. Grepfrutul prezinta printre substantele sale puternic active si unele care pot interactiona cu unele medicamente, considerandu-se chiar ca in anumite conditii pot interfera si cu efectul anticonceptionalelor.

Muraturi



Muraturile sunt bogate in vitamine, minerale, fibre si substante active in functie de modul in care au fost preparate. Se recomanda acele muraturi facute in casa fara conservanti si nu cele din comert care mai pot contine si coloranti sau alti aditivi. Muraturile pastreaza o mare parte din proprietatile fructelor sau legumelor murate, avand in plus o cantitate de vitamine sau substante rezultate din fermentare – in functie de cum au fost preparate. 


Muraturile ar trebui sa nu lipseasca din alimentatia zilnica a sezonului rece sau consumate macar la doua zile. Puteti prepara chiar salata de muraturi pentru a o asorta la gratar sau preparate de legume. 

alimente din sezonul rece care cresc imunitatea

Usturoi



Usturoiul are efecte antiinflamatorii, antibacteriene, analgetice (impotriva durerii), creste imunitatea, ajuta vezica biliara sa se descrce, fiind cunoscut ca remediu naturist pentru multiple afectiuni inca din atichitate. Consumati saptamanal usturoi crud pisat sau ca atare alaturi de alimente care se preteaza: gratar de pui, de peste, unele legume coapte etc. Este recomandat sa consumati cel putin o data pe saptamana usturoi. 

Supa/Ciorba



In sezonul rece avem nevoie si de mancare calda, precum si de lichide pentru ca frigul ne deshidrateaza (atunci cand ne este frig muschii foliculilor din piele se contracta pentru a furniza caldura organismului, consumand energie si apa). O masa lichida si calda pe zi, la pranz ori la cina, ne mentine functiile digestive si imunitatea.

Morcovul



alimente din sezonul rece care cresc imunitateaMorcovul contine vitamine de care avem nevoie in sezonul rece, atunci cand pielea nu mai este stimulata de soare sa produca vitamina D de exemplu. Morcovul contine si mult betacaroten, dar si fibre si minerale. Este indicat sa consumati morcov crud de gradina, de exemplu in salate de sezon: morcov ras fin cu ridichie sau cu flecla rosie si telina cu putin otet si piper etc. Sunt multe retete de salate cu legume din sezonul rece.




Raport alarmant: Etnobotanicele fac ravagii printre tinerii romani


Raport alarmant: Etnobotanicele fac ravagii printre tinerii romani
Wiki Commons
Media de varsta a consumatorilor de etnobotanice care au fost tratati in regim ambulatoriu in 2010 este de 19,1 ani, iar cea a consumatorilor internati este de 25,3 ani, in conditiile in care un raport al Agentiei Nationale Antidrog (ANA) releva "o crestere exploziva" a consumului de etnobotanice.
In Raportul National privind Situatia Drogurilor 2011 al ANA se arata ca media de varsta a celor asistati este sub 31 de ani in cazul tuturor drogurilor, mai mare pentru femei si mai mica pentru consumatorii de substante noi cu proprietati psihoactive (SNPP).

"Comparativ cu admiterile in regim de internare, in cazul celor in regim ambulatoriu se observa o varsta medie mult mai mica pentru toate drogurile (internare - 30,9 ani, ambulatoriu - 26,4 ani), cat si pentru SNPP (internare - 25,3 ani, ambulatoriu - 19,1 ani), iar comparativ cu anii anteriori se observa o scadere a mediei de varsta si a diferentelor care exista in acest sens intre sexe", noteaza autorii in raportul ANA.
  • Scade consumul de droguri puternice, creste cel de etnotobanice

Potrivit documentului, dintre cele 2.163 de persoane care au beneficiat in 2010 de tratament pentru consumul de droguri ilegale si "legale", 64,2 la suta au primit asistenta in regim de internare, 35,2 la suta in ambulatoriu si restul in regim de detentie.

Din datele ANA, desi drogul principal pentru care s-a solicitat asistenta in anul 2010 il reprezinta opiaceele (produse ce provin din opiu, n.r.), se observa o crestere exploziva a consumului de etnobotanice, o posibila explicatie fiind pretul relativ mic si accesibilitatea mult mai mare a acestora, conform MEDIAFAX.

Potrivit specialistilor, apare astfel o schimbare a modelului de consum, in conditiile in care scade consumul de heroina si creste consumul de etnobotanice. Astfel, 38,9 la suta dintre persoanele care au primit in 2010 asistenta, dupa ce au consumat etnobotanice, au primit anterior tratament in principal pentru opinacee, dar si pentru droguri precum canabis, cocaina sau inhalanti volatili.

Dependentii de droguri incep sa inlocuiasca heroina cu etnobotanicele, fapt calificat ca fiind inexplicabil de specialisti, in conditiile in care pana in acest moment se stia ca dependenta de opiacee nu poate fi inlocuita de nimic, afirma, in 27 septembrie, sociologul Andrei Botescu.

Raportul National privind Situatia Drogurilor 2011 este al treilea studiu de acest fel la nivel national, fiind realizat pe un esantion de 5.100 de persoane.

sursa:9am.ro