Totalul afișărilor de pagină

joi, 1 decembrie 2011

Cel mai rapid supercalculator din lume va fi gata in 2013. Vezi pretul


Supercomputerul va putea realiza 20 milioane de miliarde de operatii pe secunda
Cel mai rapid supercalculator din lume va fi gata in 2013. Vezi pretul
Provocarea continua de a construi cel mai rapid supercalculator din lume face un nou pas prin anuntul companiei americane Cray de a realiza un sistem cu o putere incredibila de 20 petaflops. Compania a castigat licitatia organizata de Departamentului de Energie din Statele Unite pentru a construi supersistemul pentru suma de 97 milioane dolari.
Titan va fi denumirea noului supercomputerului ce va fi finalizat in anul 2013 si va fi un upgrade al actualului calculator Jaguar ce are o putere de 2,33 petaflops. Titan va fi realizat cu ajutorul procesoarelor si a unitatilor de procesare grafica.
In prezent, fiecare nod din cadrul sistemului Jaguar are cate doua procesoare AMD Opteron. Noul sistem Titan va inlocui unul dintre cele doua procesoare AMD cu un procesor grafic Nvidia.
Sumit Gupta, unul dintr managerii companiei Nvidia, a declarat ca Titan va avea peste 18.000 de unitati de procesare grafica, iar noul sistem va fi pasul intermediar de realizare a unui sistem si mai performant de 100 petaflops.
IBM lucreaza la un sitem similar de 20 de petaflops ce va fi gata in cursul anului viitor. In prezent cel mai performant supercalculator este in Japonia si are o putere de procesare de 8 petaflops.

Samsung a lansat smartphone-ul Wave 3 in Romania


Samsung Wave 3 este cel mai recent smartphone cu sistemul de operare Bada 2.0
Embed: 
Anuntat inca de la sfarsitul lunii august, Samsung Wave 3 (S8600) a fost lansat oficial astazi in toata lumea. Smartphone-ul are instalat cea mai recenta versiune Bada 3, sistem de operare dezvoltat de Samsung.

"Wave 3 este un smartphone ce beneficiaza de facilitatile sistemului de operare Bada 2.0 precum si de o serie noua extinsa de aplicatii si servicii Samsung", a declarat JK Shin, Presedinte si sef al diviziei de Comunicatii Mobile pentru Business din cadrul companiei Samsung. "Vom continua sa consolidam propria platforma Bada pentru seria de smartphone-uri Wave prin dezvoltarea mai multor facilitati, aplicatii si servicii inovatoare", a mai adaugat acesta.

Samsung Wave 3 are un display touch Super AMOLED de 4 inch cu o rezolutie de 480 x 800 pixeli, o camera de 5 MP (2592 x 1944 pixeli) cu blit LED, autofocalizare si inregistrare video HD (720p) si o camera secundara VGA. Aparatul are o greutate de 122 grame si dimensiuni de 125,9 x 64,2 x 9,9 mm.

Smartphone-ul este echipat cu un procesor de 1,4 GHz si o memorie interna de 4 GB ce poate fi extinsa pana la 32 GB printr-un card microSD. Terminalul are conectivitate 3G (14,4 Mbps), Wi-Fi (802.11 a/b/g/n), Bluetooth 3.0 (A2DP), microUSB 2.0 (HS), TV out si jack audio stereo de 3,5 mm.

Wave 3 are o baterie Li-Ion de 1500 mAh ce asigura o autonomie de 535 ore (3G: 517 h) si convorbiri de 14 h 15 min (3G: 8 h 40 min). Gadgetul mai are si GPS, Glonass (echivalentul rusesc al sistemului american GPS), radio FM cu RDS, MP3 player, video player, Voice memo si ChatON.

Desi coreenii nu au anuntat un pret, este de asteptat ca Samsung Wave 3 sa poate fi disponibil pentru aproximativ 280 euro.

S-a lansat noul Messenger 11.5! Afla de unde faci download si daca merita sa-l instalezi


Messenger 11.5 promite o experienta inedita de chat in tab-uri si 70 de jocuri sociale.
S-a lansat noul Messenger 11.5! Afla de unde faci download si daca merita sa-l instalezi
Yahoo! a lansat noua versiune Messenger 11.5, care vine cu o caracteristica cel putin interesanta: navigarea pe tab-uri, pe numele ei Tabbed IMs. Softul poate fi deja downloadat, chiar si in limba romana.
Navigarea pe tab-uri iti permite sa discuti cu toti prietenii tai avand deschisa o singura fereastra, exact asa cum te dai pe net cu Firefox sau Chrome. Conversatiile pe messenger vor fi de acum in tab-uri, la fel cum stau aliniate site-urile in browsere.
Dar, cum de fiecare data cand apare o schimbare, exista si persoane reticente, noul Messenger le permite utilizatorilor sa treaca la formatul clasic. Cateva imbunatatiri vin si din zona zambaretilor, care s-au inmultit. In plus, caracterele se transforma in emoticon-uri imediat dupa ce sunt tastate.
Yahoo Messenger 11.5 are si o functie imbunatatita de arhivare a conversatiilor.
Mai trebuie mentionat faptul ca s-au facut imbunatatiri la partea anti-spam, pentru protejarea utilizatorilor, carora le va fi mult mai simplu sa ignore ID-urile problematice. Cei de la Yahoo! ne promit, de asemenea, ca si partea de transfer de fisiere va merge mai bine.
Nu puteam incheia fara sa aducem in discutie cele peste 70 de jocuri, intre care Backyard Monsters si Township.

Cel mai bine platite joburi de pe Wall Street. Cum sunt recrutati analistii care lucreaza pe cea mai bogata strada din lume


Este cunoscut faptul ca salariile analistilor de pe Wall Street ajung lejer la cateva milioane de dolari pe an. Care sunt insa pozitiile pentru care acestia sunt recompensati cu sume fabuloase? Despre geniile in informatica si matematica, dar mai ales, despre cum ajung sa lucreze pe cea mai bogata strada din lume, au vorbit doi recrutori ai unei companii de top in management si consultanta.


 Cel mai bine platite joburi de pe Wall Street. Cum sunt recrutati analistii care lucreaza pe cea mai bogata strada din lume
Steve Potter, manager in recrutare al companiei britanice Odgers Berndtson si Glenn Stevens, partenerul sau axat pe servicii financiare, au vorbit intr-un interviu acordat Business Insiderdespre fabuloasele salarii ale economistilor care lucreaza in bancile, fondurile de investitii sau companiile de consultanta de pe Wall Street, din New York.
 
Desi sunt cateva criterii clare pe care candidatii trebuie sa le indeplineasca pentru a lucra intr-una din pozitiile acestea bine cotate, nu exista o reteta exacta, spun cei doi analisti. „Calea spre pozitiile de top difera de la job la job”, afirmaStevens.
 
Amandoi recunosc insa ca regula generala de pe Wall Street vizavi de candidati este ca acestia sa absolve una din cel mai bine cotate 20 de universitati din lume si sa aiba, totodata, un masterat in domeniul financiar. Dupa vreo doi-trei ani de „juniorat” pe Wall Street, angajatilor le este recomandat un program de MBA (master in business administration) la una din scolile de business de top. Dupa absolvirea programului, acestia au mari sanse sa devina asociati in companiile respective.
 
Cei deveniti asociati au apoi sanse reale de candidatura la vice presedintia companiei. Pasii vor fi parcursi insa treptat: va trece de la director, la manager pe regiune si asa mai departe, pana cand va face parte din „top of the top” – top management.

„Trebuie sa-ti platesti cotizatiile si mai ales timpul. Trebuie sa te critici si sa te autodepasesti in fiecare an”, explicaGlenn Stevens. Analistul le-a marturisit celor de la Business Insider ca Wall Street este vazuta drept o meritocratie, adica una din industriile bazate pe merit din lume. Poate prima din toate. „Este nemiloasa cu cei incapabili de performante. E un business alpha”, subliniaza Stevens.
 
Topul celor mai bine platite joburi de pe Wall Street
 
Ofiter-sef de risc: 1-3 milioane de dolari pe an

Ofiter-sef legist (care se ocupa de respectarea intru totul a legilor, regulilor interne, politicilor si procedurilor companiei): 1-2 milioane de dolari pe an
 
Ofiter-sef IT: 2-3 milioane de dolari pe an

Manager General: 2-6 milioane de dolari pe an

Partener (asociat) la o firma de hedging:
 2-5 milioane de dolari pe an

Trader: 2-3 milioane de dolari pe an
 
Manager de cercetare la un fond de investitii: 2-3 milioane de dolari
 
Trader-sef: 15-20 milioane de dolari pe an
 
Ce conditii trebuie sa indeplineasca analistii de pe Wall Street
 
1. O diploma universitara de top. Marile banci isi recruteaza oamenii dupa renumele scolilor absolvite, iar candidatii care au terminat universitati elitiste au cele mai multe sanse de reusita. Explicatia vine in felul urmator: firmele importante vor angajati performanti, iar retelele lor sunt manageriate de asemenea alumni.

2. Note mari in facultate. Cu cat cei care se prezinta la interviu pentru un post de analist pe „cea mai bogata strada din lume” (asa cum a fost denumita Wall Street) au avut note cat mai mari in programele de studii absolvite, cu atat au mai multe sanse de izbanda. Exista, fireste, si exceptii de la aceasta regula, insa deseori notele mari suplinesc rezonanta institutiilor de invatamant superior.
 
3. Specialitatea potrivita. Absolvirea unor cursuri de finante, afaceri, contabilitate sau analiza financiara reprezinta, de asemenea, un plus pentru candidati. Iar specializari suplimentare, de genul inginerie, expert in fizica sau in statistica, ofera avantaje in cele mai multe companii. In general, corporatiile de pe Wall Street cauta oameni cu abilitati matematice.
 
4. Stapanirea la perfectie a programelor Microsoft Office, in special Excel si Power Point. Motivul? Acestea sunt instrumentele de baza ale traderilor.
 
5. Abilitati sportive. Desi poate parea ciudat, pentru cei mai multi manageri, faptul ca un candidat a jucat intr-un sport de echipa ii demonstreaza ca acesta din lume stie sa se comporte intr-un grup si sa supervizeze lucrurile si din afara lui. Arata totodata competitivitate si eficienta in munca, in conditii de stres.

6. Implicarea in activitati extracuriculare – de tip ONG-uri, actiuni studentesti, proiecte universitare etc. Asemenea experiente dau impresia unor initiative de lideri, unor ambitii si implicatii personale in proiecte cu scop mai mult sau mai putin social. Toate companiile isi doresc oameni sociabili, carora sa le placa sa lucreze in compania respectiva si care sa nu-si verse frustrarile profesionale asupra clientilor.

7. Internship-uri in marile companii. Toate practicile de vara din firmele importante reprezinta un mare plus pentru fiecare recrutor. Ele sunt vazute ca niste slujbe full-time in timpul ori dupa (in functie de caz) terminarea studiilor, drept urmare – implicare, dorinta de specializare, dorinta de invatare.
 
8. Examenul CFA (The Global Association of Investment Professionals – CFA Institute). Nu este obligatoriu, dar constituie un avantaj pentru analistii financiari interesati de un post in domeniu.

9. Actiuni antreprenoriale. Nu exista o cale mai buna de a-ti dovedi capacitatea de manageriere a unei afaceri decat prin experiente similare anterioare. Candidatii care au demarat, la un moment dat, actiuni antreprenoriale (nu trebuie sa fie vorba despre operatii de milioane de dolari) au toate sansele sa fie luati in vizor de catre angajatorii de pe Wall Street.
 
10. O cunostinta care activeaza deja pe Wall Street. Acest lucru este crucial pentru fiecare aplicant. Un analist care tranzactioneaza deja pe WS si care poate oferi recomandari bune despre tine constituie incredere recrutorilor vizavi de abilitatile si relatiile tale. Poate fi vorba despre un alumn al universitatii pe care ai absolvit-o, un prieten din facultate, chiar si o ruda apropiata.


sursa:incont.ro

Mai departe de 2012: Cum va arata viitorul tehnologic [INFOGRAFIC]

Mai departe de 2012: Cum va arata viitorul tehnologic [INFOGRAFIC]Forme de viata in realitatea virtuala vor deveni realitate in 2025, importanta vehiculelor fara sofer va depasi noutatea pana in 2019 si masurarea capacitatii de stocare se va face in petabyes mai degraba decat gigabytes pana in 2024. Acestea sunt cateva dintre previziunile stiintifice ale Michael Zappa, si publicate peenvisioningtech.com. 


“A intelege in ce directii merge tehnologia este mai mult decat o simpla ghicitoare. Trebuie sa te uiti la tendintele ce prind teren si la cercetarile in derulare si astfel poti sa iti dai seama de sfera tehnologica si ce tehnologii vor deveni mainstream in urmatorii ani”, isi sustine cercetarea Zappa.
Cercetarea sustine de asemenea ca “imprimarea organica” – combinarea tehnologiei de printare 3D cu tesut uman pentru crearea de noi organe – va deveni una dintre cele mai importante tehnologii undeva in jurul anului 2016, desi va incepe sa fie folosita abia prin anii 2030.
Studiul lui Zappa nu este diferit de cele declarate de futurologul de renume mondial Peter Cochrane intr-un interviu exclusiv cu Wall-Street.ro.  El spunea ca, in viitorul apropiat, vom putea discuta de tehnologii pe care le visau autori de carti si filme SF precum Arthur C. Clarke sau Stanley Kubrick.
Cei care viseaza la tehnologii din filmele Terminator vor trebui sa mai astepte pana in 2035 cand ecranele pe retina vor deveni realitate si disponibile publicului. Oamenii de stiinta au dezvoltat deja un prototip al device-ului, desi poate afisa doar un singur pixel.
Internet la viteze de terabiti ar putea deveni standard pana in anii 2030, un lift pana in spatiul cosmic ar putea fi construit de asemenea pana in 2040. Pentru a pune aceste lucruri in context, Cisco si Telia au facut public recent ca vor sa puna in functiune o conexiune de Internet la 120 Gbps in cadrul unei conferinte tehnologice din Suedia.
Ce predictii considerati ca se vor adeveri, conform graficului de mai jos? Ce ati DORI sa se adevereasca si de ce? Wall-Street.ro va incurajeaza sa comentati.
Sursa foto - FreeDigitalPhotos.net
(click pe imagine pentru marire)




sursa:wall-street.ro

Valentino deschide primul magazin din Romania. Afla unde

Valentino deschide primul magazin din Romania. Afla undeCasa de moda italiana Valentino va inaugura in decembrie primul sau flagship store din Romania in complexul de lux The Grand, companie care detine galeria comerciala The Grand Avenue, aflata la parterul cladirii.



In Romania, magazinul Valentino va fi cel mai mare din galeria The Grand Avenue, cu o suprafata de peste 250 de metri patrati, fiind investitia unui antreprenor roman.
Alaturi de zona de shopping The Grand Avenue, complexul The Grand include si hotelul de cinci stele JW Marriott, The Grand Offices si Clubul de Sanatate World Class.
The Grand Avenue este o galerie pentru cumparaturi, care reuneste cele mai faimoase branduri de top in magazine de lux concentrate pe 5.000 de metri patrati: Louis Vuitton, Bang & Olufsen, Alfred Dunhill, Rolex, Davidoff, Ermanno Scervino, Mihai Albu, Saint Maurice, Vilebrequin, Sartoria, Gald Orologerie Elvetiana, Avanti Furs, Bambino & Bambina, Samsonite, Kultho, Ellinas, Man Undewear, Chateau, Elysee, Stefanel, Avant Premiere, Yokko, Exclusive Brands, Casa Frumoasa, Conadi Imobiliare, Gett’s Hair Studio, Farmacia Academia, Alpha Bank, Bank Of Cyprus si restaurantul libanez El Mir.
Casa de moda italiana Valentino, cunoscuta pentru colectiile casual, couture si ready-to-wear, opereaza in peste 85 de tari si detine peste 700 de magazine monobrand.
Sursa foto: Valentino.com

sursa:wall-street.ro

A fost creat un virus mortal


A fost creat un virus mortal
Sursa: RT
Un cercetator olandez a creat un virus care are capacitatea de a ucide jumatate din populatia planetei si... vrea sa faca publica "reteta" lui.
Cercetatorii si expertii in bioterorism sunt in discutii daca este oidee buna ca „reteta” virusului sa fie publicata. Multe voci sustin ca astfel de cercetari nici nu ar trebui sa aiba loc.

Virusul nimicitor este „compus” dintr-o tulpina de gripa aviara H5N1 modificata genetic pentru a fi mult mai contagioasa, si a fost prezentat pentru prima data la conferinta dedicata gripei din Malta, in luna septembrie. „Parintele” lui este cercetatorul Ron Fouchier de la Centrul Medical Erasmus din Rotterdam, Olanda.

Originile gripei aviare sunt intalnite in Asia, si ea a afectat mai putin de 600 de oameni in 10 ani de cand a fost descoperita. Insatulpina cu care a lucrat omul de stiinta este foarte periculoasa, omorand aproximativ 50% din pacientii infectati. Ea reprezinta nu un pericol global pentru ca este greu transmisibila de la pasari la om, sau cel putin asa se intampla inainte sa fie modificata genetic.

Studiile au fost facute pe dihori de casa pentru ca ei reactioneaza similar cu oamenii la virusul gripal. Ei au transmis virusul de la un dihor la altul pentru a-l face adaptabil la o gazda noua, si dupa 10 generatii a suferit o mutatie care ii permite acum sa se transmita pe calea aerului.

Tulpina noua este la fel de contagioasa ca si gripa sezoniera, care ucide anual zeci de mii de oameni, dar este mai letala. Ea a suferit 5 mutatii fata de virusul original, scrie RT.

„Nu ma pot gandi la un organism patogen care sa fie la fel de infricosator ca acesta. Cred ca anthrax-ul nu este deloc inspaimantator in comparatie cu acest virus”, a declarat Paul Keim, specialist in genetica microbiana care a lucrat mult timp cu bacilul anthrax.

Keim este coordonatorul Comitetului National din SUA dedicat problelor de biosecuritate, si alaturi de alti membri trebuie sa ia o decizie dificila pentru ca Fouchier vrea sa isi publice „reteta”. Sa il lase sau nu?

Multi oameni de stiinta sunt preocupati de posibilele consecinte pe care publicarea acestei cercetari ar avea-o.

„Este o idee proasta ca oamenii de stiinta sa transforme un virus letal si contagios. Si o idee si mai proasta este sa publice reteta care spune cum a fost acest lucru conceput, ca altii sa-l poata copia”, a declarat Dr. Thomas Inglesby, expert in bioterorism si director al Centrului de Biosecuritate de la Centrul Medical al Universitatii din Pittsburg.


sursa:9am.ro

Ce teste de engleza iti deschid portile spre strainatate?

Daca te afli printre tinerii care vor sa invete in strainatate, 10 pe linie la limba engleza in liceu nu va convinge marile universitati din Europa si din afara ei ca vorbesti engleza destul de bine ca sa te accepte drept student.

Ce examene trebuie sa treci ca sa poti invata in engleza in strainatate?

Ce examene trebuie sa treci ca sa poti invata in engleza in strainatate?
shutterstock.com
Pentru a putea pleca la studii in strainatate unde cursurile se predau in engleza, trebuie sa treci de unul dintre testele standardizate de engleza recunoscute international: TOEFL, IELTS, CPE, SAT.

De care dintre aceste teste ai nevoie? Asta depinde foarte mult de tara unde vrei sa studiezi. De exemplu, pentru Marea Britanie, ai nevoie de IELTS si de CPE. Pentru SUA, automat va trebui sa treci de examenele SAT si pe deasupra sa obtii si un rezultat destul de bun la TOEFL.

Dar pentru majoritatea universitatilor mari europene, ai nevoie de un scor bun la TOEFL sau la IELTS.

IELTS - International English Language Testing System

IELTS - International English Language Testing System
Wiki Commons
Unde se da?
Examenul IELTS in Romania se da in centrele British Council din Bucuresti, Iasi, Timisoara si Cluj-Napoca.

Ce urmareste?
Examenul IELTS este printre cele mai usoare din grup, deoarece este orientat spre studii academice. In alte cuvinte, testul urmareste sa determine daca cel care ia testul e capabil sa invete in limba engleza, nu neaparat sa o vorbeasca absolut perfect.

Structura

IELTS are patru parti: Listening (30 de minute), Reading (60 de minute), Writing (60 de minute) si Speaking (11–14 minute). Timpul maxim de testare este de 2 ore si 45 de minute.

Cat costa?
680 de lei.

Unde este acceptat?
Testul IELTS este acceptat de peste 6000 de institutii de invatamant si companii de pe tot mapamondul.

Cand se da?
In Bucuresti se da mai des, dar in celelalte centre British Council din Romania testul se da o data in primavara si o data in toamna.

Ce valabilitate are?
Rezultatele testului sunt valabile doi ani. Adica in acesti doi ani trebuie sa aplici la facultatea preferata, altfel va trebui sa dai testul din nou.

Ce spun cei care l-au dat?
“Examenul in sine e mai greu pentru faptul ca detaliile sunt mult mai tehnice si pentru cineva ca mine care a facut filologie si 4 limbi, sa invat sa fac diagrame pentru o problema de marketing a fost cam dificil. Dar nu imposibil. Proba de Reading contine mai multa fictiune si mai mult povestit, ceea ce presupune ca mentine un echilibru cu elementele mai tehnice ale testului. Listening e de asemenea destul de simplu cu variatii de accent numai de pe teritoriul Angliei sau in cel mai rau caz, se mai aude un australian sau un american.“ - Ana-Maria, 26 de ani.


Citeste mai mult:


miercuri, 30 noiembrie 2011

Modificari in legislatia RCA: Este permisa penalizarea asiguratorilor


Modificari in legislatia RCA: Este permisa penalizarea asiguratorilor
shutterstock.com
Penalitati de 0,2% pe zi din daune pentru asiguratorii care nu indeplinesc obligatiile RCA.

Potrivit legislatiei, despagubirea se plateste de catre asiguratorul RCA in maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii raspunderii si cuantificarii daunei, solicitat in scris de catre asigurator, sau de la data la care asiguratorul a primit o hotarare judecatoreasca definitiva cu privire la suma de despagubire pe care este obligat sa o plateasca, potrivitMEDIAFAX.

"Decizia Consiliului CSA de modificare a reglementarilor cu privire la RCA a fost motivata de volumul de sesizari si reclamatii legate de plata despagubirilor pe segmentul asigurarilor obligatorii de raspundere civila auto. Aceste schimbari, corelate cu o monitorizare riguroasa a evolutiilor si tendintelor inregistrate pe segmentul RCA, vizeaza obtinerea unui nivel optim de protectie a asiguratilor si pagubitilor, prin imbunatatirea calitatii serviciilor oferite de asiguratori", a declarat presedintele CSA, Constantin Buzoianu.

Totodata, pentru politele RCA emise incepand cu 1 ianuarie 2012, sistemul bonus-malus se va aplica si asiguratilor persoane juridice.

"Acestea sunt unele dintre principalele modificari aduse legislatiei secundare cu privire la asigurarea obligatorie de raspundere civila (RCA) auto, aprobate de Consiliul CSA in sedinta desfasurata in data de 29 noiembrie", se mai spune in comunicat.

Prin modificarile aduse legislatiei, asiguratorul RCA este obligat la plata despagubirii daca, in termen de cel mult trei luni de la avizarea producerii daunei, nu a notificat pagubitului respingerea pretentiilor de despagubire, precum si motivele respingerii.

De asemenea, termenul in care asiguratorul are obligatia de a comunica asiguratului/pagubitului intentia de a desfasura investigatii a fost redus de la 10 zile la 5 zile lucratoare.

Potrivit CSA, incepand cu anul 2012, pentru pagubele materiale produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire pentru aceste riscuri va fi de un milion de euro (de la 750.000 de euro in acest an), echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei.

Pentru vatamari corporale si decese, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire pentru aceste riscuri va fi de cinci milioane de euro (de la 3,5 milioane de euro in acest an), echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei.

Potrivit CSA, volumul primelor subscrise din polite RCA in 2010 a fost de 2,46 miliarde de lei, an crestere cu 14,1% fata de anul precedent, in timp ce numarul contractelor a urcat cu 7,7%, la 6,55 milioane.
sursa:9am.ro