Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 3 decembrie 2011

ADEVĂRURI care ar trebui ştiute despre Martorii lui Iehova


Martorii lui Iehova. Aproape toată lumea s-a confruntat cu prozelitismul lor agresiv din uşă-n uşă! Organizaţia pe care aceştia o reprezintă, cunoscută sub numele de Watchtower Bible and Tract Society (W.T.B. & T.S.), este renumită pentru accentul pe care-l pune asupra profeţiilor vremii sfârşitului, însă de mai multe ori profeţind greşit sfârşitul lumii. În acelaşi timp, Organizaţia Turnului de Veghere exercită un control sever asupra Martorilor lui Iehova şi le interzice acestora participarea la activităţi sociale cum ar fi sărbătorirea zilelor de naştere, a Crăciunului, a Paştelui, sau a Zilei Mamei, sau le interzice salutul drapelului naţional, votatul sau serviciul militar, sau transfuziile de sânge. Prin aceste restricţii Organizaţia Turnului de Veghere creează un zid de izolare a Martorilor faţă de restul societăţii.
Trecutul istoric
Organizaţia Turnului de Veghere şi Societatea Tractatului pretinde cu îndrăzneală să fie singura organizaţie pe care Dumnezeu o foloseşte în zilele noastre pentru a învăţa adevărul Lui şi a vorbi în Numele Lui1. Conform Organizaţiei Turnului de Veghere toţi ne-Martorii lui Iehova vor fi distruşi la Armaghedon, un eveniment al judecăţii divine cu a cărui iminenţă ameninţă tot timpul. Societatea Turnului de Veghere tipăreşte săptămânal peste 15 milioane de copii ale revistelor ei în 120 de limbi iar peste 5 milioane de Martori ai lui Iehova (cunoscuţi sub numele de "pionieri/vestitori") îi răspândesc doctrinele în 230 de ţări. În cele ce urmează vom reda câteva lucruri elementare pe care fiecare om ar trebui să le cunoască despre trecutul şi crezurile Martorilor lui Iehova.
Crezuri şi doctrine împrumutate. Charles T. Russell (1852-1916) este cel a pus bazele mişcării Martorilor lui Iehova. În adolescenţă acesta şi-a negat tradiţia prezbiteriană de care aparţinea alăturându-se puţin mai liberalei Biserici Congregaţionale, grup pe care de asemenea l-a părăsit2. A negat dumnezeirea Domnului Isus Hristos şi învăţăturile biblice ale iadului şi pedepsei veşnice. Fără a poseda vreo pregătire biblică formală, Russell doar a împrumutat şi a adaptat diversele învăţături ce erau populare în vremea lui. De pildă, Adventismul este cel ce l-a influenţat în negarea iadului, iar un grup dizident al Adventismului ce era condus de N.H. Barbour i-a stârnit interesul în studierea profeţiilor vremurilor sfârşitului. Astfel de la Barbour, Russell a împrumutat crezul că Hristos urma să se întoarcă invizibil pe Pământ în anul 1874, şi că anul 1914 era anul în care lumea trebuia să fie distrusă după care se inaugura Mileniul (deci, cei 1000 de ani de domnie literară a lui Hristos pe pământ; n.tr.).
Pretenţii aberante. În anul 1879 Russell şi-a publicat propria sa revistă denumită Zion's Watchtower and Herald of Christ's Presence (deci, "Turnul de Veghere şi Vestitorul Prezenţei lui Hristos") în care şi-a promovat propriile învăţături. Fiindcă oamenii au fost atraşi de prezicerile senzaţionaliste ale sfârşitului, organizaţia a crescut în număr.
În pofida lipsei sale de pregătire formală în teologie şi de cunoaştere a limbilor originale Russell a pretins că el era singurul care cunoştea adevărul condamnând în mod viguros toate celelalte religii creştine. În consecinţă, pastorii mai multor bisericii au început să demaşte învăţăturile false ale lui Russell şi caracterul său îndoielnic.
Un caracter dubios. Reverendul J.J. Ross este cel ce întâi a publicat o broşură în care dezvăluia pretenţiile şi învăţăturile false ale lui Russell. Astfel, Ross evidenţia că Russell, "nu a frecventat niciodată şcolile superioare, nu ştie aproape nimic despre filozofie, despre teologia istorică sau sistematică şi este complet ignorant în ce priveşte limbile biblice (greaca şi ebraica)3." Fără succes, Russell a încercat să oprească răspândirea acestor informaţii demascatoare prin a-i intenta proces pentru calomnie reverendului Ross. Însă, Russell nu doar că a pierdut procesul, dar s-a şi făcut vinovat de sperjur în tribunal, minţind sub depunere de jurământ că posedă cunoştinţe ale limbii greceşti pentru ca la urmă să recunoască că afirmaţiile privitoare la el făcute în broşură erau adevărate4.
În anul 1913, din nou fără succes, Russell a dat în judecată ziarul "The Brookly Daily Eagle" pentru calomnie fiindcă a fost demascat pentru încercările frauduloase de a vinde un grâu obişnuit la preţul exorbitant de 60 de dolari sacul (35,24 litri) susţinând că este un "grâu miraculos"5.
Profeţii neîmplinite. În ciuda acestor piedici Russell a continuat să-i atragă pe oameni cu fantasticele sale interpretări profetice şi avertismente dramatice ale unui Armaghedon ce urma să aibe loc în 1914. Când anul 1914 a venit şi a trecut, acesta a schimbat data la 1915. Însă în anul 1916 Russell a murit lăsându-şi urmaşii deziluzionaţi şi stupefiaţi de prezicerile sale neîmplinite. Atunci Joseph Franklin Rutherford a preluat controlul organizaţiei.
Profeţie contra cost. Rutherford (1869-1942) a folosit la rândul său ameninţarea Armaghedonului pentru a-i intimida pe Martorii lui Iehova. Astfel, el a publicat Misterul Încheiat (The Finished Mystery), o carte în care a prezis că în 1918 Dumnezeu va nimici bisericile şi milioanele lor de membrii, după care în anul 1920 toate regatele lumii vor fi cuprinse de anarhie6. Rutherford susţinea că singura modalitate de a scăpa de judecata iminentă şi de nimicire era de a se intra în rândurile organizaţiei Turnului de Veghere.
Teama de Armaghedon i-a motivat pe Martori să se străduiască exemplar în a vinde cărţile lui Rutherford şi restul de literatură a Turnului de Veghere. Când au eşuat prezicerile din 1918 şi 1920 Rutherford a stabilit o nouă dată într-o altă carte intitulată Milioane ce trăiesc acum nu vor muri niciodată(Millions Now Living Will Never Die), tipărită în 1920. În aceasta se învăţa că mileniul urma să se inaugureze în 1925 şi că sfinţi ai Vechiului Testament ca, Avraam, Isaac, Iacov şi David trebuiau să învieze. Ca prin urmare Societatea Turnului de Veghere a trecut la construirea unei luxuriante reşedinţe de tip spaniol botezate Beth-Sarim (adică, "Casa Prinţilor"), chipurile în scopul găzduirii patriarhilor. Prinţilor"), chipurile în scopul găzduirii patriarhilor. Între timp Rutherford s-a mutat după bunul plac în această uriaşă vilă. De asemenea în timpul marii crize din 1930 Rutherford a condus o foarte scumpă maşină nouă în timp ce Martorii lui Iehova de rând vindeau broşuri şi reviste din uşă-n uşă şi lucrau pe terenurile Bethelului pentru 10-15 dolari pe lună7. La şase ani după moartea lui Rutherford survenită în 1942 sfinţii Vechiului Testament încă nu se întorseseră astfel că Societatea a vândut în taină "Beth Sarim"-ul, încheind astfel un capitol jenant din istoria ei profetică8.
Falsificarea Bibliei. Sub conducerea lui Nathan H. Knorr (1905-1977) Societatea Turnului de Veghere a renunţat pentru o vreme la stabilirea/prezicerea de date şi a apelat la o strategie diferită. Fiindcă multe dintre învăţăturile lor erau infirmate cu uşurinţă de versete cheie ale Bibliei Versiunea King James, Knorr şi-a propus să publice o Biblie diferită pe care Martorii să o utilizeze. Astfel, Biblia Societăţii Turnului de Veghere numităThe New World Translation (NWT) (Traducerea Lumii Noi), modifică brutal multe din versetele care demonstrau erorile doctrinei Turnului de Veghere. Cel mai notoriu exemplu al acestor falsificări este Ioan 1:1, care în Versiunea King James (atât a Bibliei de limbă engleză cât şi orice altă limbă) declară cu claritate dumnezeirea lui Isus. "Cuvântul era Dumnezeu", însă fiindcă Turnul de Veghere neagă dumnezeirea lui Hristos Traducerea Lumii Noi redă acelaşi verset sub forma, "Cuvântul era un dumnezeu".
Un alt exemplu se găseşte în cartea Vechiului Testament, Zaharia, la capitolul 12, versetul 10. Iehova Dumnezeu vorbeşte aici şi spune "îşi vor întoarce privirile spre Minepe care L-au străpuns", o referire profetică evidentă la crucificare. Fiindcă împlinirea de către Isus a acestei profeţii arată că El este Iehova Dumnezeu, Societatea Turnului de Veghere a schimbat acest verset în Traducerea Lumii Noi pentru a reda, "ei vor privi la Acela pe care l-au străpuns", eliminând în felul acesta o altă referire la dumnezeirea lui Isus Hristos. Societatea a mai operat schimbări similare la multe alte versete care privesc dumnezeirea lui Hristos (vezi, Coloseni 1:16-20, Tit 2:13, Evrei 1:8). De asemenea, au mai fost modificate versetele care demască învăţăturile false ale Societăţii Turnului de Veghere asupra unor subiecte ca, realitatea pedepsei veşnice (Matei 25:46) şi personalitatea Duhului Sfânt (1Corinteni 14:14-16; 1Timotei 4:1; Iuda 19). În felul acesta Societatea Turnului de Veghere oferă Martorilor lui Iehova şi potenţialilor ei convertiţi impresia că Biblia sprijină învăţăturile ei eronate.
În acelaşi timp, comitetul de traducere a versiunii Lumii Noi a fost ţinut la adăpostul anonimatului, fără îndoială cu scopul de a-i acoperi lipsa completă a creditelor teologice. Nici unul din oamenii care au lucrat la acest proiect nu a avut o pregătire oficială în limbile biblice, cu excepţia lui Frederick Franz. Acesta a fost preşedintele comitetului şi a studiat timp de doi ani greaca la Universitatea din Cincinnati fără totuşi a absolvi, iar în ebraică a fost doar un autodidact9. După moartea lui Knorr, Franz a devenit noul preşedinte al Turnului de Veghere.
Intimidarea şi lipsa de integritate. Din anul 1960 până în 1966 rata de creştere a organizaţiei a încetinit considerabil. În momentul respectiv Societatea a introdus în circulaţie o nouă carte şi a stabilit o nouă dată pentru sfârşitul lumii. În Viaţa veşnică în libertatea Fiilor lui Dumnezeu (1966), de Vicepreşedintele Franz (1894-1992), se concluziona că toamna anului 1975 va marca începutul celei de-a şaptea perioade a istoriei omenirii. Societatea a avut grijă de această dată să evite publicarea unei preziceri clare însă mesajul pe care-l transmitea era destul de clar pentru Martorii lui Iehova de pretutindeni -- Armaghedonul trebuia să vină curând. În consecinţă, au fost dintre aceia care în anul 1974 şi-au vândut casele şi proprietăţile şi au primit laude din partea liderilor pentru iniţiativa lor10.
Numărul membrilor a crescut cu miile până ce a venit anul 1975 şi a trecut. Atunci mulţi Martori au înţeles că Dumnezeu nu conducea Societatea Turnului de Veghere şi au părăsit-o. Liderii Societăţii au refuzat să recunoască că au greşit în privinţa anului 1975 şi în schimb au comunicat membrilor deziluzionaţi pur şi simplu, "să-şi ajusteze punctul de vedere"11.
Demascarea prezicerilor false ale Societăţii Turnului de Veghere a creat îndoieli şi preocupări faţă de organizaţie. Societatea a răspuns atunci publicând articole şi cărţi în care se admitea că s-au făcut greşeli în prezicerile istorice şi învăţăturile doctrinare ale organizaţiei. Însă au scuzat aceste erori atribuindu-le failibilităţii omeneşti şi subliniind că Societatea n-a pretins niciodată că este inspirată de Dumnezeu12. Aceasta constituie o neruşinată înşelăciune devreme ce numerele din trecut ale revistelor Turnului de Veghere sunt denumite "mesajul lui Dumnezeu", redând îndrumările lui Iehova între ghilimele. Un număr recent al Turnului de Veghere din 1 August 1995 afirma că, "Iehova îşi învaţă poporul Său îndeosebi prin intermediul unui studiu săptămânal al Bibliei pentru care se foloseşte Turnul de Veghere ca şi ajutor"13.
În anul 1943 Preşedintele Turnului de Veghere Frederick Franz împreună cu Preşedintele Nathan H. Knorr au depus în tribunal următoarea mărturie sub prestare de jurământ privitoare la provenienţa directă de la Dumnezeu a conţinutului Turnului de Veghere.
Depoziţia lui Frederick W. Franz din cazul "Olin Moyle contra Watchtower Bible and Tract Society", din 1943, secţiunile nr. 2596-2597, pag.866, redă următoarele:
Întrebare: Totuşi Iehova Dumnezeu este acum editorul publicaţiei (este vorba de revista "Turnul de Veghe"), nu?
Răspuns: Astăzi El este editorul publicaţiei.
Întrebare: De cât timp El este editorul publicaţiei?
Răspuns: De la începutul ei, el a călăuzit-o.
Depoziţia lui Nathan Homer Knorr din cazul "Olin Moyle contra Watchtower Bible and Tract Society", din 1943, secţiunea nr.4421, pag.1474, continuă:
Întrebare: În realitate, ea (publicaţia "Turnul de Veghere") este prezentată în mod făţiş drept Cuvântul lui Dumnezeu, nu?
Răspuns: Da, ca şi Cuvânt al Său.
Întrebare: Fără nici un fel de credite?
Răspuns: Aşa este.
Din nefericire mulţi oameni sunt inconştienţi de aceste realităţi dăunătoare iar Martorii continuă să crească în număr distribuind cantităţi masive de literatură înşelătoare. În ciuda eşecurilor din trecut şi a declaraţilor recente că nu ar fi inspirată, Societatea Turnului de Veghere încă pretinde o loialitate desăvârşită şi continuă să prezică că Armaghedonul este iminent aducând anihilarea certă a tuturor celor ce nu se alătură organizaţiei, ori îi părăsesc rândurile. Chiar având o istorie denaturată de manipulări şi profeţii false, Societatea Turnului de Veghere continuă să pretindă că este singura "organizaţie" care învaţă adevărul.
Crezuri doctrinare
Când o organizaţie ca "Watchtower Bible and Tract Society" pretinde că este singura religie adevărată şi singura sursă de învăţătură biblică corectă noi trebuie să-i examinăm crezurile cu mare grijă. Dacă doctrinele ei sunt adevărate, atunci acestea se vor regăsi în Biblie, iar învăţăturile ei sunt consecvente şi nu se schimbă an după an. Cu toate acestea Martorii de Iehova neagă sau deformează multe dintre învăţăturile fundamentale ale Bibliei, crezurile acestora intră în conflict cu cele ale creştinilor ortodocşi din toate veacurile. Priviţi la următoarele comparaţii.
Natura lui Dumnezeu. Biblia ne învaţă că există doar un singur Dumnezeu adevărat (Isaia 43:10-11; 44:6,8). Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt identificaţi ca fiind Persoane distincte dintr-o Dumnezeire triunită (Mat.3:16-17; 2Cor.13:14). În întreg Noul Testament Fiul şi Duhul Sfânt, cât şi Tatăl, sunt în mod separat identificaţi ca fiind Dumnezeu. Fiecare posedă atribute divine şi acţionează ca Dumnezeu (Fiul: Marcu 2:5-12; Ioan 20:28; Evrei 1:8; Duhul Sfânt: Fapte 5:3-4; 2Cor.3:17-18).
În contrast, Societatea Turnului de Veghere neagă natura trinitară a lui Dumnezeu şi învaţă că un asemenea crez este inspirat de satana14. În schimb, învaţă că Iehova, numele singurului Dumnezeu adevărat, corespunde doar lui Dumnezeu Tatăl. În plus, Societatea neagă şi că Isus este Dumnezeu (vezi, punctul următor din această broşură). Apoi, neagă că Duhul Sfânt este o persoană şi în schimb susţine că el este doar o forţă activă a lui Dumnezeu, asemenea electricităţii15.
Isus Hristos. Biblia învaţă că Isus este Dumnezeu venit în trup şi Creatorul tuturor lucrurilor (Ioan 1:1-3,14; Col.1:16). Deşi nu a fost niciodată mai prejos de Dumnezeu, la timpul potrivit El şi-a pus deoparte gloria pe care o avea la Tatăl şi s-a îmbrăcat în natura umană (vezi, Ioan 17:3-5; Filip.2:6-11; Col.2:9). După moartea Sa Isus a înviat trupeşte din mormânt s-a arătat ucenicilor şi a fost recunoscut în trupul Său de peste 500 de oameni. Acest fapt a fost crucial atât pentru mesajul cât şi pentru credinţa bisericii primară (Luca 24:39; Ioan 2:19-21; 1Cor.15:6,14).
În contrast, Societatea Turnului de Veghere neagă dumnezeirea lui Isus Hristos şi învaţă în schimb că Isus este o fiinţă creată. La început, El era arhanghelul Mihail care mai târziu s-a născut ca om perfect. Martorii lui Iehova cred că după ce Isus a fost îngropat, Dumnezeu a destrămat trupului Lui fizic. Apoi, Isus a fost înviat ca şi creatură spirituală şi a fost "materializat" într-un trup de carne şi oase pentru a se face vizibil. Întors acum în ceruri El din nou recunoscut ca fiind arhanghelul Mihail16.
Mântuirea. Biblia învaţă că doar jertfa de ispăşire a lui Hristos este cea care rezolvă problema omenească a păcatului. Când a fost răstignit pe cruce, Isus Hristos a luat asupra Lui toate păcatele persoanale ale tuturor oamenilor, din trecut, prezent şi viitor (1Petru 2:24) şi ca şi Dumnezeu şi om perfect El a îndeplinit cu desăvârşire cerinţele dreptăţii lui Dumnezeu (Rom.3:22-26). Ca prin urmare, toţi care-l primesc pe Isus printr-o credinţă sinceră (Ioan 1:12; Fapte 16:31), pot fi iertaţi şi declaraţi neprihăniţi reintrând în părtăşie cu Dumnezeu (2Cor.5:21, Evrei 7:24-26).
În contrast, Societatea Turnului de Veghere susţine că doar un grup de elită al Martorilor lui Iehova cunoscuţi sub numele de "cei 144.000", sau ca fiind "cei unşi", posedă în prezent neprihănirea lui Hristos. Doar cei 144.000 sunt născuţi din nou şi se pot aştepta să domnească cu Hristos în ceruri. Pentru restul numeros al Martorilor lui Iehova cunoscuţi sub numele de "celelalte oi", sau de "marea mulţime", jertfa de ispăşire a lui Hristos oferă acestora doar şansa moştenirii vieţii veşnice pe pământ17.
Însă, Biblia învaţă că noi suntem mântuiţi prin har, fără nici un fel de fapte făcute în justificare de sine. Mântuirea este darul lui Dumnezeu. Noi nu putem face nimic pentru a contribui la mântuirea noastră deoarece fără Isus Hristos noi suntem "morţi în păcatele noastre" (Efeseni 2:1-9).
În schimb, Societatea Turnului de Veghere susţine că noi trebuie să ne dobândim mântuirea noastră, aceasta "depinzând de faptele omului". Omul trebuie "întâi să se alăture organizaţiei lui Iehova pentru mântuire"18 şi după aceea să se supună la tot ceea ce aceasta învaţă. În acest fel, relaţia cu organizaţia Martorilor lui Iehova este prezentată drept baza mântuirii şi nu o relaţie personală cu Isus Hristos.
Duhul şi pedeapsa eternă. Biblia învaţă că duhul omului continuă să existe şi să fie conştient după moartea trupului (Luca 16:19-31; 2Cor.5:6,8; Filip.1:23-24; Apoc.6:9-11). De aceea, ea spune că aceia care au respins darul vieţii veşnice dat de Dumnezeu, vor suferi o pedeapsă veşnică conştientă (Mat.25:41,46; Apoc.14:10,11; 20:10,15).
În schimb, Societatea Turnului de Veghere neagă pedeapsa eternă şi susţine că omul nu are un spirit (sau, duh) care continuă să existe după moartea trupului. Martorii cred că moartea pune capăt oricărei existenţe conştiente. Iadul, spun ei, se referă la mormânt şi la cei care în final vor fi judecaţi de Dumnezeu şi care vor fi anihilaţi încetând astfel pur şi simplu să mai existe19.
Biblia. Biblia învaţă că ungerea Duhului Sfânt este cea care-l face în stare pe fiecare creştin să înţeleagă Cuvântul lui Dumnezeu şi să-l aplice cum se cuvine în viaţa lui (Ioan 16:13; 1Ioan 2:27).
În schimb, Societatea Turnului de Veghere învaţă că Biblia poate fi interpretată doar de către Societatea Turnului de Veghere şi că nici un om nu poate afla adevărul aparte de aceasta20.
Contradicţii şi schimbări spectaculoase de crez
Societatea Turnului de Veghere pretinde că este organizaţia lui Iehova şi singurul canal al lui Dumnezeu de îndrumare spirituală pentru zilele noastre21. În acelaşi timp se subliniază că Biblia este o "carte organizaţională" care nu poate fi înţeleasă de indivizi izolaţi indiferent de cât de sinceri sunt. Însă, cum am putea oare să ne încredinţăm destinul nostru etern unei organizaţii care în scurta ei existenţă a acumulat un trecut atât de ruşinos de contradicţii şi schimbări doctrinare bruşte? Pentru edificare, priviţi la următoarele exemple ale veşnic schimbătoarei teologii a Turnului de Veghere.
În anul 1975 Societatea Turnului de Veghere a învăţat că omul din pilda seminţei de muştar care seamănă sămânţa (Matei 13), nu este altul decât Satana. Mai târziu, în cursul aceluiaşi an Societatea Turnului de Veghere a învăţat că semănătorul era Isus22.
O întâmplare similară s-a petrecut în 1978 când Societatea Turnului de Veghere identifica pe "Alfa şi Omega" din Apocalipsa 22:12-13 ca fiind Iehova (adică, Dumnezeu Tatăl), iar după aceea, cinci săptămâni mai târziu a susţinut că aceste versete se referă la Isus23.
Incapacitatea Societăţii Turnului de Veghere de a interpreta corect Biblia se vede cel mai clar în schimbările ei spectaculoase de crez. Adică, putem vedea organizaţia Martorilor lui Iehova învăţând, odată, poziţia A apoi poziţia B şi susţinând că Dumnezeu le-a dat o "lumină nouă". Cu toate acestea, mai târziu organizaţia revine la vechile învăţături (poziţia A), iar în unele cazuri trece din nou la poziţia B. Iată câteva exemple. Avem întâi subiectele asupra căruia au oscilat în crezuri, apoi mai jos, anii în care s-au observat schimbările.
Învierea oamenilor Sodomei
1879 -- Vor fi înviaţi.
1952 -- Nu vor fi înviaţi.
1965 -- Vor fi înviaţi.
1988 -- Nu vor fi înviaţi. (!?)24

"Domnul" din Romani 10:12-16

1903 -- "Domnul" se referă la Isus.
1940 -- "Domnul" se referă la Iehova.
1978 -- "Domnul" se referă la Isus.
1980 -- "Domnul" se referă la Iehova25.

"Stăpânirile cele mai înalte" (sau, "dregătoriile"; n.tr.) din Romani 13:1

1916 - "Stăpânirile cele mai înalte" se referă la guvernele lumii.
1943 - "Stăpânirile cele mai înalte" se referă la Iehova Dumnezeu şi la Isus Hristos.
1964 - "Stăpânirile cele mai înalte" se referă la guvernele lumii26.

Despărţirea "oilor" de "capre" (Matei 25:31-46)

1919 -- se va petrece după vremea necazului.
1923 -- se petrece acum, înainte de vremea necazului.
1995 -- se va petrece după vremea necazului27.
Concluzie
În lumina datelor de mai sus am putea oare să ne încredem în Societatea Turnului de Veghere şi literatura ei? Am văzut că a profeţit fals sfârşitul lumii de cel puţin 6 ori şi că a folosit aceste preziceri pentru a-şi intimida adepţii.
Biblia ne avertizează spunând că vor veni mulţi profeţi falşi ce vor pretinde că vor vorbi în numele lui Dumnezeu (Matei 7:15; 1Ioan 4:1). Din fericire, tot ea ne oferă testele practice pentru identificarea profeţilor falşi. În Deuteronomul 18:21-22 ne este spus că cel ce pretinde că se exprimă ca profet al lui Dumnezeu şi prezice ceva ce nu se împlineşte este un profet fals.
Poate că vei zice în inima ta: ,,Cum vom cunoaşte cuvântul pe care nu-l va spune Domnul?" Când ceea ce va spune proorocul acela în Numele Domnului nu va avea loc şi nu se va întâmpla, va fi un cuvânt pe care nu l-a spus Domnul. Proorocul acela l-a spus din îndrăzneală: să n-ai teamă de el. (să nu-l asculţi; n.tr.)
Conform Bibliei, o singură profeţie falsă îl face pe cel ce o exprimă să fie un profet fals. După acest test, profeţiile neîmplinite ale Societăţii Turnului de Veghere din 1914, 1915, 1918, 1920, 1925 şi 1975 dovedesc fără tăgadă că ea este un profet fals.
De asemenea, această grupare religioasă şi-a schimbat frecvent doctrinele ei şi şi-a contrazis crezuri susţinute anterior, în tot acest timp susţinând că este singura organizaţie de pe pământ ce deţine adevărul. Poate lucrul acesta să fie caracteristic lui Dumnezeu, perfecţiunii şi sfinţeniei Sale?
Nu intenţionăm nici să-i ridiculizăm şi nici să-i jignim pe Martorii lui Iehova. În general se poate observa că sunt oameni sinceri, devotaţi. Într-un fel aceştia sunt mai degrabă asemenea oilor pierdute decât lupilor răpitori deoarece sunt amăgiţi de către o organizaţie cu un trecut de profeţii şi doctrine false. Într-adevăr, Martorii lui Iehova cred că dacă părăsesc Societatea Turnului de Veghere vor fi nimiciţi la Armaghedon. De aceea, ei au nevoie de dragostea şi compasiunea noastră. Dorinţa noastră în ce-i priveşte pe ei, cât şi pe alţii, este ca să ajungă la o cunoaştere adevărată a ceea ce Biblia învaţă şi la o înţelegere a faptului că mântuirea este un dar pe care Dumnezeu ni l-a dat. Doar printr-o legătură personală cu Isus Hristos i se poate garanta vreunuia dintre noi, iertarea şi viaţa veşnică!

sursa:rcrwebsite.com

Este mormonismul o sectă? Ce cred mormonii?

Întrebare: Este mormonismul o sectă? Ce cred mormonii?

Răspuns: 
Religia mormonă a fost fondată mai puţin de 200 de ani în urmă de Joseph Smith. Acest om a pretins că a fost vizitat de Dumnezeu Tatăl şi de Iisus Hristos şi că i s-a spus că toate bisericile şi credinţele sunt false şi defăimătoare. Joseph s-a apucat apoi să fondeze o religie cu totul nouă care să pretindă că este “singura biserică adevărată de pe pământ”. Problema mormonilor este că învăţătura lor contrazice, modifică şi adaugă învăţăturii biblice. Creştinii nu au nici un motiv să creadă că Biblia nu este adevărată şi completă. A crede cu adevărat în Dumnezeu înseamnă şi a crede întru totul în Cuvântul Său, Biblia. Şi întreaga Scriptură este inspirată de Dumnezeu, ceea ce înseamnă că ea vine de la El (2 Timotei 3:16).

Mormonii cred că de fapt există 4 surse de inspiraţie divină în loc de unul singur. 1) Biblie, “atâta cât este tradusă corect”. Nu este clar la ce versete se face referire ca fiind incorect traduse. 2) Cartea lui Mormon a fost “tradusă” de Smith şi publicată în 1830. Smith pretinde că aceasta este “cea mai corectă carte” de pe pământ, şi că oamenii pot ajunge mai aproape de Dumnezeu doar urmând preceptele acestei cărţi şi nu ale altora. 3) Doctrina şi Legămintele este considerată ca un fel de scriptură de către mormoni, fiind o carte care conţine pretinse revelaţii moderne în ceea ce priveşte “biserica lui Iisus Hristos, restaurată”. 4) Perla de Mare Preţ este considerată de mormoni ca având scopul de a “clarifica” aspectele doctrinare şi de învăţătură care s-au pierdut din Biblie şi adaugă astfel propriile informaţii cu privire la crearea pământului.

Mormonii cred aceste lucruri despre Dumnezeu: că El nu a fost dintotdeauna Fiinţa Supremă din univers, ci a atins acest statut prin trăirea unei vieţi corecte şi prin eforturi continue. Ei cred că Dumnezeu Tatăl are “un trup de carne şi oase tangibil precum cel al oamenilor”. Deşi abandonată de liderii mormoni moderni, Brigham Young a învăţat pe mormoni ideea că Adam a fost de fapt Dumnezeu şi tatăl lui Iisus Hristos. Creştinii ştiu aceasta despre Dumnezeu: există un singur Dumnezeu adevărat (Deuteronom 6:4, Isaia 43:10, 44:6-8), că El a fost dintotdeauna şi va exista veşnic (Deuteronom 33:27, Psalmul 90:2, 1 Timotei 1:17), şi că El nu a fost creat, ci El este Creatorul (Geneza capitolul 1, Psalmul 24:1, Isaia 37:16). El este perfect şi nimeni nu poate fi egal cu El (Psalmul 86:8, Isaia 40:25). Dumnezeu Tatăl nu este om şi nici nu a fost vreodată (Numeri 23:19, 1 Samuel 15:29, Osea 11:9). El este Duh (Ioan 4:24), iar un duh nu este făcut din carne şi oase (Luca 24:39).

Mormonii cred că există nivele diferite sau împărăţii diferite în viaţa de după moarte: Împărăţia Celestă, Împărăţia Terestră, Împărăţia Telestă şi restul întuneric. Locul unde vor ajunge oamenii depinde de ceea ce cred şi fac ei în viaţa de pe pământ. Biblia ne spune că după moarte, oamenii merg fie în Rai fie în Iad, baza pe credinţa sau lipsa credinţei în Iisus Hristos. A fi eliberat de trupul pământesc înseamnă, pentru un credincios, a fi cu Dumnezeu (2 Corinteni 5:6-8). Necredincioşii merg în iad sau locuinţa morţilor (Luca 16:22-23). Când Iisus va veni pentru a doua oară pe pământ, credincioşii vor primi trupuri noi (1 Corinteni 15:50-54). Va fi un Cer nou şi un Pământ nou pentru cei credincioşi (Apocalipsa 21:1), iar necredincioşii vor fi aruncaţi într-un iaz de foc veşnic (Apocalipsa 20:11-15). După moarte, nu există nici o a doua şansă de mântuire (Evrei 9:27).

Liderii mormoni au propagat ideea că încarnarea lui Iisus a fost rezultatul unei relaţii fizice dintre Dumnezeu Tatăl şi Maria. Ei cred că Iisus este Dumnezeu, dar şi că orice om poate să devină un dumnezeu. Creştinii au învăţat de-a lungul timpurilor faptul că Dumnezeu este Triunic şi că El există din veşnicie ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt (Matei 28:19). Nimeni nu poate ajunge la fel ca Dumnezeu, doar El este sfânt (1 Samuel 2:2). Noi doar putem fi sfinţi în ochii lui Dumnezeu prin credinţa în El (1 Corinteni 1:2). Iisus este Singurul Fiu al lui Dumnezeu (Ioan 3:16) şi este Singurul care a trăit o viaţă lipsită de păcat şi vină şi care deţine cel mai înalt loc de cinste din Cer, fiind Însuşi Dumnezeu (Evrei 7:26). Iisus şi Dumnezeu sunt în esenţă Unul şi Acelaşi, Iisus fiind Singurul care a existat înainte de naşterea fizică (Ioan 1:1-8, 8:56). Iisus S-a dat pe sine ca sacrificiu pentru păcatele noastre, iar Dumnezeu L-a înciat dintre cei morţi iar într-o zi orice om de pe pământ va recunoaşte că Iisus Hristos este Domnul (Filipeni 2:6-11). Iisus ne spune că este imposibil să ajungem în Rai pe baza faptelor noastre bune, acest lucru fiind posibil doar prin credinţa în El (Matei 19:26). Şi vor vi mulţi care nu Îl vor alege. “Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea” (Matei 7:13). Noi toţi merităm pedeapsa veşnică pentru păcatele noastre, însă dragostea şi harul infinite ale lui Dumnezeu ne permit să scăpăm de această pedeapsă. “Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:23).

Este clar că există o singură modalitate pentru a primi mântuirea; să Îl cunoaştem pe Dumnezeu şi pe Fiul Său, Iisus Hristos (Ioan 17:3). Şi acest lucru nu este posibil prin faptele noastre, ci prin credinţă (Romani 1:17, 3:28). Atunci când avem această credinţă, vom fi în mod automat ascultători de legile lui Dumnezeu şi ne vom boteza din dragoste pentru El, nu pentru că ar fi o cerinţă pentru a fi mântuiţi. Putem primi acest dar indiferent cine suntem sau ce am fi făcut (Romani 3:22). “În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi” (Faptele Apostolilor 4:12). Deşi mormonii sunt în mod obişnuit persoane prietenoase, arată dragoste şi respect faţă de oameni, ei sunt implicaţi într-o religie falsă care distorsionează grav învăţătura despre natura lui Dumnezeu, despre Persoana lui Iisus Hristos şi despre modul cum oamenii pot fi mântuiţi.





sursa:gotquestions.org

BioWare prezintă îmbunătăţirile aduse luptelor din Mass Effect 3


A apărut Yahoo! Messenger 11.5, special creat şi pentru români!


Yahoo! a anunţat aseară pe blogul oficial disponibilitatea unei noi versiuni importante de Messenger - Yahoo! Messenger 11.5.
Yahoo! Messenger 11.5
Această versiune, conform declaraţiilor oficiale, vine să răspundă cerinţelor utilizatorilor, iar în acest sens, noutăţile majore implementate sunt:
  • Navigare pe tab-uri: spunem adio zecilor de ferestre deschise, toate discuţiile vor avea loc într-o singură fereastră ce conţine mai multe tab-uri (vezi imaginea de mai jos);
  • Optimizare filtru anti-spam;
  • Jocuri noi;
  • Acces facil la agenda cu contacte;
  • Arhivare inteligentă.
Mai multe detalii despre aceste implementări, dar şi altele, vă vom prezenta într-un articol detaliat - Yahoo! Messenger 11.5, chat pe tab-uri şi multe alte îmbunătăţiri.
Acesta este totodată primul Messenger oficial cu suport complet pentru limba română.
Prezentare oficială YM 11.5
Sursa: Yahoo! Blog

O nouă problemă pentru utilizatorii de Messenger: Le pot fi schimbate statusurile fără a-şi da acordul


O nouă problemă pentru utilizatorii de Messenger: Le pot fi schimbate statusurile fără a-şi da acordul


Probleme mari în ultima perioadă pentru utilizatorii de Messenger. Pe Internet a apărut o aplicaţie prin care orice rău-voitor poate să modifice statusul oricărui utilizator fără să-i ceară acestuia acordul în prealabil.

Aplicaţia a dat în ultimele zile multe bătăi de cap utilizatorilor programului Yahoo Messenger, după ce unora le-au fost schimbate statusurile. De cele mai multe ori, statusurile au fost schimbate de "glumeţi" şi vorbele puse în dreptul fiecărui id nu a fost foarte... prietenoase.

Aplicaţia încă este disponibilă, dar cei care au creat-o au motivat decizia pentru ca fiecare dintre utilizatori să-şi modifice propriul status când Messenger-ul este blocat.


sursa:libertatea.ro

Farsa momentului pe Facebook! Cum sa te amuzi pe seama prietenilor tai


Hackerii francezi te invata smecheria in 2 minute.
Farsa momentului pe Facebook! Cum sa te amuzi pe seama prietenilor tai
Tag-uirea prietenilor pe Facebook s-a schimbat mult din 2009, cand a fost inventata. Hackerii francezi de la My Community Manager nu pareau insa multumiti, asa ca au venit cu o metoda proprie, usor de pus in practica de oricine.
Practic, ei te invata cum sa tag-uiesti pe orice prieten de-al tau, folosind absolut orice cuvinte. Exact cum a patit domnisoara Bianca din exemplul de mai jos, tag-uita cu "Awesome Boss Who Is Going To Give Me A Huge Christmas Bonus":
Smecheria se face in cativa pasi simpli:
Pasul 1: Codul
Da Paste urmatorului text, @@[0:[NUMBER-ID:0:TEXT]], in caseta Status update.
Pasul 2: Numarul
Acum ai nevoie de ID numeric al persoanei pe care vrei sa o tag-uiesti. Cei mai multi prieteni de-ai tai il vor avea la finalul adresei paginii lor de profil, asa cum se intampla aici:
In caz ca nu apare niciun numar, iar URL-ul arata www.facebook.com/ionescu, trebuie sa faci un mic artificiu. In loc de www, scrie cuvantul graph (graph.facebook.com/ionescu). Vei vedea un ecran ca cel de mai jos, unde va fi simplu sa identifici ID-ul numeric si sa il copiezi:
Pasul 3: Paste
Revenim la Pasul 1, iar in loc de NUMBER-ID vom pune numarul pe care l-am aflat la pasul 2, ca in exemplul de mai jos:
Pasul 4: Textul
Acum in loc de TEXT, vei scrie textul dorit, ca aici, text care va tag-ui prietenul tau:
Pasul 5: Mesajul din jurul tag-ului
Aici ar trebui sa ii scrii un mesaj persoanei pe care o tag-uiesti.
Rezultatul final:

GALERIE FOTO