Totalul afișărilor de pagină

luni, 2 ianuarie 2012

Din ianuarie fumatul marijuanei în Olanda, interzis străinilor


Din luna ianuarie a anului viitor, guvernul olandez înăsprește regulile privind stabilimentele unde se poate consuma marijuana, după ce vreme de decenii așa numitele coffeeshops au reprezentat o modalitate de a atrage turiști străini în Țara Lalelelor, informează El Mundo.
Obligate să se transforme în cluburi închise, cu maximum 2.000 de membri, coffeeshops vor fi deschise doar pentru olandezi sau pentru străinii rezidenți în Olanda, măsură pe care proprietarii acestora o văd ca fiind sfârșitul afacerii lor.
”Cred că dacă un olandez are dreptul să fumeze marijuana, același drept îl are și un cetățean străin”, consideră Miranda de Bruin, proprietara unui astfel de stabiliment din Rotterdam. Aceasta consideră că este ”imposibil să aplici noile norme despre care nu ni s-a dat nici o informație”.
Ministerul de Justiție consideră că acest tip de turism este inoportun și de aceea a oferit coffeeshops o perioadă de timp pentru a putea face modificările necesare și pentru a avea o ”administrare controlabilă” cu datele tuturor membrilor.
”Noile măsuri care se vor aplica din ianuarie 2012 vizează trei provincii din sud, care se învecinează cu Belgia și Germania, urmând ca în 2013 să se extindă în întreaga țară”, a explicat purtătorul de cuvânt la Ministerului Justiției, Charlotte Mensen.
Cotidianul spaniol menționează însă că introducerea noilor prevederi se face sub semnul unei mari contradicții: reglementează modul în care vor funcționa coffeeshops, dar producția de cannabis continuă să fie ilegală.


sursa:capital.ro

De ce ai nevoie ca să câştigi la pariuri sportive: cunoştinţe sau noroc?


Peste 1,3 milioane de români îşi încearcă norocul, în fiecare lună la agenţiile de pariuri sportive. Norocul sau cunoştinţele? Asta e întrebarea, în condiţiile în care şansele de câştig sunt mai mari în cazul pariurilor sportive decât în cazul jocului la Loto, de exemplu, unde niciun fel de cunoştinţe nu te ajută să ghiceşti numerele care vor fi extrase.
În pariurile sportive, norocul este ca talentul în artă - ceva necesar, dar nu suficient, iar îndemânarea, cunoştinţele despre sport, echipe sau jucători sunt mai importante decât ceasul bun sau nimereala, spun reprezentanţii Asociaţiei Organizatorilor de Pariuri din România "Romanian Bookmakers".

Potrivit acestora, în cazul pariurilor sportive, norocul începătorului este depăşit de ştiinţa unei persoane experimentat, care poate spune dinainte care echipă este mai bună, care jucător e în formă sau care e starea de spirit înainte de meci.

Astfel, spre deosebire de alte jocuri de noroc, pariurile sportive ar putea ţine mai degrabă de o cunoaştere în amănunt a scenei sportive decât de norocul de moment.

Totuşi, nu putem neglija nici circumstanţele şi imprevizibilul, care de multe ori fac farmecul jocurilor. 

Farmecul jocului
"Dacă o echipă mai slabă nu ar avea nicio şansă să bată una mai puternică, dar absolut niciuna, la ce bun s-ar mai ţine meciul? Dacă un competitor cotat cu şanse mai mici nu ar putea să învingă într-o confruntare, de ce am mai fi interesaţi de joc? Unde ar mai fi frumuseţea provocării?", se întreabă organizatorii de pariuri.

Practic, aici intervine ştiinţa pariurilor sportive, care nu este doar matematică. Cunoscătorii se detaşează de amatori prin aceea că pot intui când o echipă cotată mai slabă sau un sportiv oarecare are motivaţia şi determinarea de a câştiga în faţa unui competitor mai bun.

Cât de mult poţi prevedea şi câtă marjă de eroare are asamblarea a  tot ceea ce ştii despre meciul sau competiţia respectivă? Cât la sută e cunoaştere şi cât la sută noroc? Răspunsul e unul matematic: puterea de prevedere şi de cunoaştere la pariurile sportive este invers proporţional cu necesitatea norocului. 

Altfel spus, cu cât cunoaşterea este mai aplicată şi mai cuprinzătoare, cu atât nevoia de noroc este mai mică. Ea rămâne undeva în subsidiar pentru a da farmec jocului. Altfel, pariurile sportive ar însemna doar rezolvarea unor ecuaţii matematice. 

Sfaturi pentru pariori
Pariuri sigure? Majoritatea oamenilor spun că nu există aşa ceva. Unii, însă, susţin contrariul. Care este reţeta lor? Jucătorul trebuie să aleagă două sau trei case de pariuri unde să mizeze atât pe pierderea unei echipe, cât şi pe câştigul acesteia, dar şi pe un scor egal.

Atenţie, aceste pariuri trebuie făcute cu cap, în urma unor calcule atente, deoarece, în caz contrar, riscaţi să ieşiţi pe minus. Astfel, dacă în urma calculelor bazate pe ultimele cote de câştig afişate de casele de pariuri rezultă că aţi ieşi pe plus, atunci merită să investiţi banii.

Vestea proastă este că această metodă în niciun caz nu vă va dubla banii şi va trebui să vă mulţumiţi cu un procent mic de câştig. Vestea bună este că, dacă veţi calcula atent, aveţi şansa să nu pierdeţi bani la pariuri.


sursa:capital.ro

Europenii au de două ori mai multe zile de concediu plătit decât americanii


Un studiu realizat de Expedia în perioada septembrie – octombrie 2011 arată că, în timp ce angajații din SUA beneficiază de 14 zile de concediu plătit, în majoritatea statelor europene concediul dureză peste 25 de zile.
Să fie acesta secretul menținerii SUA pe linia de plutire, în timp ce UE se afundă tot mai tare în criză? Conform „Expedia Vacation Deprivation Study”, europenii se bucură de cele mai multe zile de concediu plătit de angajator din lume. Astfel, dacă în SUA media anuală a zilelor de concediu este de 14, în Marea Britanie se ajunge la 25, în Danemarca, Franța, Spania și Germania la 30, iar în Italia la 28. Brazilienii au și ei 30 de zile de concediu în timp ce în Canada, Singapore, Mexic sau Japonia, angajații se bucură de mai puțin de 16 zile libere plătite.
Conform documentului menționat, la nivel mondial, media este de 24 de zile, patru dintre acestea fiind pierdute de angajați în special din cauza lipsei banilor sau a întârzierii ori anulării rezervărilor.
O altă constatare interesantă a studiului este că majoritatea angajaților din întreaga lume preferă să împartă concediul într-o perioadă mai lungă și mai multe scurte. La nivel mondial media arată că 38% preferă această variantă, în timp ce 24% apelează la împărțirea concediului în doar două etape lungi, iar 19% își iau mai multe vacanțe scurte. 52% dintre salariații din lume își doresc să aibă concediu în lunile de vară, 17% în toamnă, 16% iarna și doar 14% primăvara.


sursa:capital.ro

Cât costă ceasul lui James Bond


Ceasul de mană purtat de unul dintre primii care l-au întruchipat pe James Bond va fi pus în vânzare la o licitație "Christie’s" pentru o sumă cuprinsă între 230.000 și 450.000 de dolari.
Este vorba despre Rolex-ul pe care actorul britanic Roger Moore l-a purtat în anul 1973 în filmul "Live and Let Die", din seria James Bond. În film, ceasul de spion declanșează un câmp magnetic foarte puternic, care oprește un glonț. Carcasa este gravată cu semnătura lui Roger Moore, iar cureaua este cea originală, produsă de Rolex în 1972.
În urmă cu un an, ceasul unui alt James Bond, Daniel Craig, a fost vandut la licitaţie pentru suma de 215.309 de dolari, prin casa de licitaţii Antiquorum. Ceasul, marca Omega Seamaster Planet Ocean, făcea parte din cele 300 de obiecte marca „James Bond” scoase la licitaţie la Geneva, tot atunci. O astfel de podoabă nu costă mai mult de 2.500 de dolari în magazine.
Seria achizițiilor uimitoare a continuat cu un inel cu ceas Omega care a aparţinut actriţei Ursula Andress, care a jucat alături de Sean Connery într-un alt film marca "James Bond", "Dr. No". Inelul a fost adjudecat contra sumei de 292.098 euro.  










Sursa: hodinkee.com

Inditex, deţinătorul brandurilor Zara, Berska şi Massimo Dutti, renunţă la codul de bare


Grupul Inditex deținătorul brandurilor Zara, Pull & Bear, Berska și Massimo Dutti spune adio codului de bare de pe etichetele produselor și își reduce costurile logistice prin folosirea tehnologiei RFID (identificare prin frecvență radio) care se bazează pe stocarea și identificarea datelor fără atingere, la distanță, prin unde radio, scrie El Mundo.
Tehnologia RFID este folosită în multe domenii și ajută la îmbunătățirea inventarelor, urmărirea produselor. Se folosește la controlul pașapoartelor, aplicarea taxelor rutiere pe anumie autostrăzi, respectiv urmărirea produselor.  

În Statele Unite, doar Wal-Mart și Macy’s  folosesc acest sistem, iar Inditex ar putea deveni primul mare grup spaniol care folosește această tehnologie în locul tradiționalului cod de bare. 


sursa:capital.ro

Malvensky Charms - primul magazin online de bijuterii pe Facebook


Reţeaua socială a momentului - Facebook - nu mai este doar un loc în care să-ţi reîntâlneşti prietenii sau să-ți pierzi timpul cu diverse jocuri, ci și un instrument de business prin care să-ţi promovezi gratis afacerile și chiar să vinzi. Știrista TVR Malvina Cservenschi e prima care își vinde brandul ”Malvensky Charms” în social media.
După lansarea oficială a celor două colecții "Make a wish and let it happen" și "My First Diamond", brandul Malvensky Charms și-a deschis magazin virtual. Brățările pe fir roșu care îndeplinesc dorințe, create și semnate de Malvina Cervenschi, sunt în oferta primului magazin online desfășurat exclusiv pe platforma Facebook. 

Disponibil acum și internațional, Malvensky Charms devine astfel cel mai avangardist brand din România. ”Ce poate fi mai simplu decât să comanzi brățara sau colierul preferat direct din pagina de Facebook, fără a pierde și mai mult timp pe site-uri adiacente?”, întreabă Malvina Cservenschi. Răspunsul îl dă tot ea: ”Experiența social media înseamnă mai mult timp câștigat și mai puțin stres”.

Fanii Malvensky Charms au posibilitatea de a cumpăra orice produs din catalogul Malvensky direct de pe această platformă. Brandul are deja o bază de 4000 de fani, înregistrând o creștere semnificativă în ultimele două luni.

Magazinul - www.facebook.com/malvensky - folosește aplicația fBoutik, dezvoltată de  agenția Tuio Social Media.




sursa:capital.ro

Cum a impresionat-o Ştefan Stan pe prima lui iubită


Ştefan Stan a povestit despre experienţa sa la Vocea României, dar şi despre lucruri mult mai personale. Câştigătorul show-ului de la PRO TV a povestit ce năzbâtii a făcut ca sa o impresioneze pe prima lui iubita.
"Prima fată de care m-am îndrăgostit a fost pentru mine cerul şi pământul. Am făcut o prostie. Am luat din cutia de bijuterii a mamei lanţuri, mărgele, brăţări, le-am pus în sân şi i le-am dus. Mama a văzut-o pe fetiţa asta împodobită şi l-a întrebat pe tata "Mă, astea nu sunt ale mele?" Iar fetita a raspuns "Mi le-a dat Ştefaaan!", şi-a adus aminte, amuzat, Ştefan Stan, la videochatul Perfecte.ro.
Ştefan Stan ne-a povestit şi despre prima experienţa pe care a avut-o la Vocea României. A dezvăluit că era hotărât să o aleagă ca antrenoare pe Loredana. "La audiţii eram convins că o voi alege pe Loredana, e o divă, are în spate albume, o experienţă excepţională. După aia s-a întors şi zăpăcitul de Brenciu şi am zis că el va fi. După care s-a întos Smiley şi mi-a spus "Băi, Ştefane, eu te voi face Ştefan cel Mare". Atunci mi s-a pus un nod în gât şi am zis Smiley", a povestit Ştefan Stan.

"Smartphone-urile ne violeaza intimitatea". Un scandal de proportii a izbucnit in Japonia


smartphone
Unele aplicatii ale ultimelor modele de smartphone au si partile lor negative. In Japonia au aparut mai multe plangeri legate de folosirea "ilicita" a acestor dispozitive. Iata despre ce e vorba!

Unele aplicatii Android permit realizarea de poze fara declansarea unui semnal sonor, astfel incat cel fotografiat nu stie ca i s-a facut o poza.
Prin urmare, intimitatea lui este violata, la fel si dreptul la imagine sau la viata privata, relateazaDaily Mail.
Mai mult, exista aplicatii care permit postarea pe ecranul telefonului a unui email sau mesaj, in timp ce fotografia este realizata, astfel incat persoana vizata nu banuieste absolut nimic.
Numai anul trecut au fost inregistrate 1.741 de incidente de acest fel in Japonia.

Sursa: Daily Mail

Imaginile 3D holografice devin realitate. Aceste imagini nu vor provoca dureri de cap sau afecţiuni oftalmologice - VIDEO


O companie belgiană, Imec, promite că în cursul acestui an va crea un dispozitiv care poate proiecta imagini 3D holografice. Spre deosebire de tehnologia actuală, aceste imagini 3D nu vor provoca dureri de cap sau afecţiuni oftalmologice.
Proiectul cercetătorilor constă în crearea de holograme cu ajutorul laserelor şi al sistemelor microelectromecanice (MEMS).
"Vizualizarea holografică poate oferi privitorilor o experimentare naturală a imaginilor de tip 3D, fără efectele secundare negative ale vizualizărilor tridimensionale clasice, concretizate de regulă în dureri de cap, obosirea oculară şi privire împăienjenită", declară purtătorii de cuvânt ai companiei Imec.
Sistemul la scală nano prezentat de aceştia, funcţionează cu ajutorul unor cip-uri speciale. Când fluxul razei laser atinge cip-ul, se crează o imagine tridimensională. Pe baza principiilor sale inovatoare în acest domeniu de activitate, compania Imec lucrează la crearea unui display holografic cu o difracţie de 60 de grade a unghiului, alături de o experienţă vizuală de tip high-definition.
Pe de altă parte, cercetătorii din cadrul MIT, declară că în decursul acestui an vor renunţa la televiziunea de tip holografic, în favoarea unui nou sistem capabil să redea 15 cadre pe secundă. Tot în decursul anului 2011, compania Defense Advanced Research Project Agency a definitivat un proiect la care lucra de cinci ani, intitulat Urban Photonic Sandtable Display, care poate crea în timp real o hologramă tridimensională, color, de 360 de grade.
Sursa: Physorg