Totalul afișărilor de pagină

vineri, 27 ianuarie 2012

Cum picta Hitler? Tablou cu peisaj marin, într-o noapte cu lună plină, scos la licitaţie - FOTO

Un tablou pictat în 1913 de Adolf Hitler (1889-1945) a fost scos la licitaţie în Slovacia, la un preţ de pornire de 10.000 de euro, a anunţat casa de licitaţii Darte.

Un tablou pictat de Adolf Hitler, scos la licitaţie în Slovacia - FOTO (Imagine: Mediafax Foto/AFP)















"Patru persoane participă la această licitaţie", care se desfăşoară online, a spus proprietarul Darte, Jaroslav Krajnak.
Tabloul cu dimensiuni de 60 x 48 cm este un peisaj marin, într-o noapte cu lună plină.

"Tabloul a fost scos la licitaţie de familia unui pictor slovac ce s-a întâlnit, probabil, personal cu Hitler în perioada în care acesta încerca să se impună ca pictor la Viena", a spus Krajnak.
"Pentru mine, Hitler, în 1913 - data la care a pictat tabloul -, nu este decât un artist, nu ştia încă ce va deveni zeci de ani mai târziu", a spus proprietarul, citat de casa de licitaţii.
Anul trecut, casa Darte a vândut, pentru 10.200 de euro, o altă pictură de Adolf Hitler, scoasă la licitaţie de aceeaşi familie.
Licitaţia online, unde mai este disponibil un tablou de Pablo Picasso evaluat la 15 milioane de euro, se încheie duminică.





sursa:mediafax.ro

Brad Pitt dezvăluie motivul pentru care a renunţat la marijuana

Actorul Brad Pitt a declarat, într-un interviu acordat publicaţiei The Hollywood Reporter, că a renunţat să fumeze marijuana deoarece consumul acestei substanţe l-a făcut să devină "o legumă".

Brad Pitt dezvăluie motivul pentru care a renunţat la marijuana (Imagine: Mediafax Foto/AFP)














" Pur şi simplu eram sătul de mine, la sfârşitul anilor '90", spune Pitt. "Ascundeam faptul că fumez prea multă iarbă, din cauza celebrităţii mele; stăteam pe canapea şi mă transformam într-o legumă. Pur şi simplu mă enervam pe mine însumi ", spune Pitt.
Actorul a mai spus că cei şase copii pe care îi creşte alături de partenera sa, Angelina Jolie, încă nu au văzut filmele făcute de ei doi.
"Înţeleg că mami şi tati au o meserie care include poveşti şi filme (...) Îmi doresc să afle ce înseamnă asta când vor mai creşte şi când vor putea înţelege ce semnificaţie au aceste filme pentru ei" , spune Pitt.
După ce, în 2009, a fost nominalizat la premiile Oscar pentru rolul din "Strania poveste a lui Benjamin Button", anul acesta, Brad Pitt a fost nominalizat din nou, pentru prestaţia din filmul "Moneyball". Gala Oscar va avea loc pe 26 februarie.
Brad Pitt este unul dintre cei mai celebri actori de la Hollywood, cu roluri în filme precum "Legendele toamnei", "Unde dai şi unde crapă/ Snatch", "Se7ven", "Tree of Life".
Brad Pitt şi Angelina Jolie, cunoscuţi drept cuplul "Brangelina" de mai mulţi ani, au împreună şase copii, trei adoptaţi - Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam - şi trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.

McDonald's, forţat de Jamie Oliver să renunţe la un ingredient: "Cel mai ieftin produs pentru CÂINI le este VÂNDUT oamenilor" - VIDEO

McDonald's a fost forţat să schimbe o reţetă după ce Jamie Oliver a demonstrat că un ingredient utilizat de fast-food avea consecinţe negative asupra sănătăţii consumatorilor.

McDonald's, forţat de Jamie Oliver să renunţe la un ingredient: "Cel maiieftin produs pentru câini le este oferit oamenilor" (Imagine: Mediafax foto/AFP)











Cunoscutul bucătar a arătat că McDonald's foloseşte hidrat de amoniu atunci când prelucrează carnea de vită, înainte de a o adăuga la produsele vândute, informează Daily Mail.
"Cel mai ieftin produs pentru câini le este vândut oamenilor" , a susţinut Jamie Oliver într-o emisiune TV pe care o realizează.

După luni întregi în care bucătarul a atras atenţia la televizor asupra folosirii hidratului de amoniu, compania McDonald's a fost nevoită să renunţe la utilizarea ingredientului.
Microbiologul Geral Zirnstein, de la Departamentul de Agricultură al Statelor Unite, a susţinut şi el că hidratul de amoniu trebuie interzis: "Consider amestecul acestui ingredient cu carnea de vită drept un produs fraudulos", a declarat Zirnstein.
"De ce ar dori o fiinţă umană cu sensibilitate să pună carne cu hidrat de amoniu în gura copilului său? Publicul american trebuie să înţeleagă rapid ce face industria alimentară", a declarat Jamie Oliver.
Ingredientul nu a fost descoperit până acum decât în produsele comercializate de McDonald's în Statele Unite.
Alte două lanţuri de fast-food de renume din America, Burger King şi Taco Bell, au renunţat la a mai utiliza hidratul de amoniu în producerea hamburgerilor.



Cati romani "traiesc" pe Facebook?

Cati romani "traiesc" pe Facebook?
Cea mai mare retea de socializare din lume numara astazi 4,4 milioane de utilizatori ce provin din Romania, mai exact 4.406.580.

Numarul de utilizatori ai acestei retele sociale a crescut cu 83% fata de inceputul anului 2011, cand numara doar 2.405.920 utilizatori si cu 5,8% fata de luna decembrie 2011 cand cifra acestora ajunsese la 4.161.340.

Din datele culese de serviciile Facebrands.ro si Facebrands Pro, 4.030.480 de utilizatori ai retelei sociale Facebook si-au declarat in profilul creat pe aceasta retea orasul de resedinta. Procentul utilizatorilor romani de Facebook care si-au declarat orasul de resedinta s-a dublat fata de luna ianuarie 2011, cand se situa la 48%.

Conform ultimelor date, cei mai multi utilizatori ai retelei Facebook in Romania sunt in Bucuresti (1.053.020, 26,13%), urmat de Cluj-Napoca, Timisoara si Iasi, cu peste 4% din total. 

Conform unei analize efectuate de echipa Facebrands la inceputul anului, impartirea geografica a utilizatorilor romani de Facebook pe regiuni e urmatoarea:

Muntenia (inclusiv Bucuresti) – 38,64%
Transilvania – 19,18%
Moldova – 14,24%
Banat – 6,23%
Oltenia – 6,14%
Dobrogea – 5,24%
Crisana – 4,15%
Bucovina – 3,25%
Maramures – 2,75%


De asemenea, catre acesti utilizatori au fost afisate in ultimele 4 luni peste 11000 de ad-uri si au fost create pe cele 15.600 de pagini monitorizate peste 6000 de tab-uri, stranse de echipa Facebrands Pro intr-un modul dedicat de Intelligence, disponibil in cadrul oricarui abonament Facebrands PRO.

A crescut si numarul utilizatorilor care se implica in activitatile create de companii pe pagini, vom face o analiza dedicata la inceputul lunii viitoare, insa orice companie isi poate analiza si compara propriile performante pe Facebook printr-un abonament Facebrands Pro ”, a declarat Andrei Stefan, managerul Byte Flux, care gestioneaza impreuna cu agentia Standout serviciile Facebrands.







sursa:9am.ro

Incredibil, dar adevarat: Si chinezii au salarii mai mari ca romanii

Incredibil, dar adevarat: Si chinezii au salarii mai mari ca romanii
Salariile chinezilor le-au depasit pe cele ale romanilor, in Beijing si in alte orase mari din China salariul minim ajungand la 150-180 de euro, in timp ce in Romania salariul minim este de circa 160 de euro.
Astfel, salariile din unele fabrici din China au ajuns la niveluri comparabile cu Europa de Est, scrie realitatea.

La inceputul lunii ianuarie, autoritatile din orasul Shenzen, din sudul Chinei, unde salariile au fost intotdeauna cele mai ridicate din tara, au anuntat cresterea venitului minim cu 16% din februarie, la 1.500 yuani (circa 180 euro). In Beijing, capitala tarii, salariul minim a urcat cu 8,6%, la 1.260 yuani (circa 150 euro). Spre comparatie, in Romania salariul minim este de circa 160 de euro.
  • Investitorii aleg China, in defavoarea Europei sau SUA

Pentru cei care spera ca locurile de munca in fabrici cu salarii mai bune vor reveni in Europa si SUA, cotidianul britanic Financial Times a intocmit o lista de motive pentru a avea indoieli. Acestea sunt calificarea fortei de munca din China, dimensiunea tarii, infrastructura, lanturile de aprovizionare si dezvoltarea pietei de consum.

O mare parte din cei care conduc fabrici in China au lucrat in productie intreaga lor viata. In sudul Chinei exista "o armata" de personal calificat si cu experienta, aflat de 20-30 de ani in industrie, informeaza incont.  Putine regiuni din lume pot oferi un astfel de nivel de expertiza in orice domeniu al industriei prelucratoare.

  • Cum a ajuns China sa egaleze salariile din Europa de Est?

Dimensiunea tarii este de asemenea un avantaj, potrivit finantistii. Salariile in unele fabrici din China au atins deja niveluri comparabile cu Europa de Est - tari UE ca Romania si Bulgaria, dar niciuna din aceste tari nu are forta de munca necesara pentru constructia de fabrici care angajeaza sute, mii si chiar zeci de mii de persoane, spre deosebire de sudul Chinei/

De ce hainele costă?

Ne plac hainele frumoase și pline de detalii și doar din fibre naturale, dar când ajungem în fața lor prețul ne sperie. Dar de ce hainele au acest cost? Este o întrebare pe care cred și-a pus-o fiecare bărbat cel puțin odată în viață.
În 1 ianuarie 2012, am publicat un grafic realizat de către un brand despre cum suntem “furați” când vine vorba de un tricou de bumbac.
Well Spent a realizat un studiu despre acest caz de ce hainele au acest cost.
Ei au început analiza pornind de la acest graficul de mai jos realizat de Everlane.

2 http://well-spent.com

3 http://well-spent.com
Well Spent a dat câteva explicații despre cum funcționează această afacere.
Graficul Everlane arată cel mai ieftin proces de confecționare a unui proces, dar pentru cei care au fabrici unde forța de muncă nu este cea mai ieftină costul se simte și-n prețul final al produsului.
În costul unui produs mai intră marketingul și diverse taxe. Dacă produsele sunt “Made in China” trebuie luat în calcul transportul, rata de schimb, liniile de credit, bani de chirie, etc precum spune Michael Shapiro de la Ovadia&Sons.
Să nu uităm de produsele care se pot găsi în mall. Pe lângă faptul că au chirii foarte mari, au diverse taxe ascunse pe care trebuie să le plătească.
Până la urmă depinde de fiecare de unde își cumpără hainele.
sursa foto: http://well-spent.com



SURSA:STILMASCULIN.RO

ESQUIRE:Shoe Porn: Walk-Over Derby 100

Walk in these to add some color this spring.
Derby 100 ($249) by Walk-over, walkover.com


Read more: http://www.esquire.com/blogs/mens-fashion/#ixzz1keJgpeuh

GQ:Your Morning Shot: Sean Connery

seanconnery.jpg
"I haven't found anywhere in the world where I want to be all the time. The best of my life is the moving. I look forward to going."


Read More http://www.gq.com/style/blogs/the-gq-eye/2012/01/your-morning-shot-sean-connery.html#ixzz1keImLy2l

duminică, 8 ianuarie 2012

Pisi, te iubesc! Cât de periculoase sunt vorbele de alint


Nu există cuplu care să nu folosească măcar un nume de alint. Unele simpatice, unele jucăuşe, altele chiar erotice. Poate şi tu foloseşti dar când încep ele să devină periculoase pentru viaţa sexuală a cuplului?


Pisi, te iubesc!
Departe de ideea romantică a universului intim şi de dulcegăriile simpatice, numele de alint ascund şi o latură înşelătoare, poate chiar periculoasă pentru cuplu, scrie unica.ro.

În primul rând, nu toată lumea se simte confortabil când primeşte un nume de alint, mai ales dacă numele respectiv este urâţel aşa că de fiecare dată când îl auzi, numai de afecţiune nu ai chef. Mai mult, pentru bărbaţi numele de alint e un fel de verbalizare a legăturii voastre.
Iată şi o altă latură a numelor de alint pe care multe cupluri o ignoră dar odată ce o admit, le este mai greu să treacă peste: amândoi aveţi un trecut, deci, nu cumva amândoi vă alintaţi aşa cum obişnuiaţi să o faceţi în fosta relaţie?
Numele de alint pot fi periculoase pentru viaţa voastră sexuală. Cum să te excite un ursuleţ, un pufuleţ, o piersicuţă, un dovlecel, o veveriţă mică sau un crocodil fioros? Diluează serios o parte din chimia sexuală de care e nevoie pentru o partidă intensă de sex.


15 lucruri care separă bărbaţii de femei


Din vremea lui Darwin, polemicile nu se mai opresc. Bărbaţii şi femeile sunt supuşi la presiuni evolutive. Iar în ciuda politically corectness-ului din ultimii ani, un psiholog italian susţine că diferenţa dintre sexe există. Totul într-un articol publicat în revista Public Library of Sciences.


15 lucruri care separă bărbaţii de femei
Studiul a fost realizat împreună cu cei de la Manchester Business School pe un eşantion de 10.000 de americani. Diferenţa majoră este legată de sensibilitate, o trăsătură dominantă feminină. Femeile înregistrează valori foarte mari referitoare la căldură, la empatie, în timp ce bărbaţii se disting prin echilibru emoţional, conştinciozitate şi tendinţe de dominare. Perfecţionismul, vitalitatea şi aspiraţiile sunt valori prezente în măsură aproape egală la cele două sexe, scrie La Repubblica.

"Bărbaţii se descriu ca fiind mai stabili emoţionali, mai dominanţi, mai legaţi de reguli şi mai puţin încrezători, în timp ce femeile se văd mai calde emotiv, mai puţin sigure de ele însele şi mai sensibile", susţin autorii cercetării.


MARIJUANA îi face mai DEŞTEPŢI pe bărbaţii de vârstă mijlocie


Nu doar că nu le prăjeşte creierul consumatorilor, dar marijuana le îmbunătăţeşte acestora capacităţile cognitive, arată un studiu realizat de cercetătorii britanici.


Marijuana îi face pe bărbaţi mai deştepţi
Marijuana îi face mai deştepţi pe bărbaţii de vârstă mijlocie, arată un nou studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la King's College London.
La studiu au participat 8.992 de bărbaţi, care au folosit droguri, în principal marijuana, la vârsta de 42 de ani, apoi la vârsta de 50 de ani. Le-a fost studiată apoi capacitatea cognitivă, iar cercetătorii au ajuns la o concluzie surprinzătoare: fumatul de marijuana îmbunătăţeşte capacităţile cognitive.Britanicii care au cochetat cu drogurile au avut scoruri mai bune la testele cognitive decât cei care n-au fumat niciodată marijuana, scrie laweekly.com.


Cum să fii iubita perfectă 7 TRUCURI


Dacă ai probleme cu iubitul, te cerţi din ce în ce mai des cu el şi întâlnirile cu prietenii par să alimenteze conflictele atunci este posibil să faci câteva greşeli.


După ceartă poate veni marea împăcare
Iată ce să faci şi ce să nu faci ca să fii o iubită perfectă, conform eva.ro:
1. Fii tu!
Nu încerca să fii altceva decât eşti. Fii naturală şi sinceră în comportament. Te ajută să ai o relaţie bazată pe onestitate, iar partenerul tău te va iubi pentru ceea ce eşti cu adevărat.
2. Nu îi interzice ceva de faţă cu prietenii
Este OK să-i spui iubitului tău că nu eşti de acord să facă un anumit lucru, dar este cu totul altceva să-i "interzici" pe un ton ameninţător.
Pe lângă faptul ca ai slabe şanse să te asculte, nu faci altceva decât să-i răneşti orgoliul şi să-l determini să facă exact contrariul pentru a le demonstra celor din jur că nu este sub papucul tău. Nici ţie nu ţi-ar plăcea să ţi se "ordone", nu?
3. Nu fi supărăcioasă
Dacă te superi din orice şi mai ales dacă foloseşti asta pentru a-l şantaja, nu faci altceva decât să-l stresezi şi să-l îndepărtezi.
Nici nu va mai şti cum să acţioneze în preajma ta de teamă că vei găsi un alt motiv de supărare. Să nu mai spunem că vei fi o adevărată "distrugătoare" a distracţiei dacă aveţi un grup de prieteni comuni.
4. Nu îl dădăci
Bărbaţii adoră să fie îngrijiţi şi dădăciţi de femeia iubită, dar preferă să nu se întâmple asta în public. Dacă îi spui de nenumărate ori de faţă cu prietenii să-şi pună căciula să nu răcească sau să aibă grijă să nu alunece pe gheaţă, vă transformaţi într-un cuplu penibil, în care el joaca rolul de copil, iar tu pe cel de mamă paranoică. Dacă a reuşit să supravieţuiască înainte să te întâlnească, e clar că poate şi acum, când sunteţi împreună.
5. Nu îi îngrădi libertatea
Dacă îi spui de fiecare dată când discută cu cineva să schimbe subiectul, pentru că te plictiseşte, îi anulezi personalitatea. Mai grav este să pui permanent la idoială ceea ce spune. Până la urmă, dacă nu ai încredere în el, de ce mai sunteţi împreună? Permite-i să se manifeste aşa cum vrea şi ai încredere că poate lua şi singur decizii bune.
6. Fii competitivă
Cea mai simplă metodă prin care poţi câştiga respectul iubitului tău şi al prietenilor comuni este acela de a-ţi da silinţa. Nu refuza provocări banale argumentând că nu te pricepi, nu poţi, nu ştii. Orice pot ei, poţi şi tu! Secretul este să încerci.
7. Fii sexy
Nu îţi neglija aspectul, chiar dacă relaţia ta este destul de veche. Ai grijă de tine, străduieşte-te să fii sexy, iar asta se poate reflecta nu neapărat în aspectul fizic, dar printr-o mai mare încredere în sine. Şi cu cât eşti mai încrezătoare în forţele proprii şi te cunoşti mai bine, cu atât eşti mai irezistibilă!


Minciuna pe care femeile o spun de 500 de ori pe an


Femeile mint. O demonstrează un nou studiu. Ce mai des, cam de 500 de ori pe an, femeile nu spun adevărul în legăturî cu dieta.


Atenţie, femeile mint des!
"Am luat o porţie mică", "Nici nu am avut timp să mănânc azi!", "Cum să beau suc cu zahăr?". Aţi auzit des astfel de propoziţii. Un studiu făcut de TIMEX arată că femeile simt nevoia să mintă cam de 500 de ori pe an în legătură cu dieta personală.