Totalul afișărilor de pagină

luni, 21 mai 2012

Nokia lanseaza doua telefoane ieftine dual-SIM cu acces la Facebook si Need for Speed


Finlandezii anunta doua telefoane ieftine pentru retele sociale, jocuri si muzica. GALERIE FOTO
Nokia lanseaza doua telefoane ieftine dual-SIM cu acces la Facebook si Need for Speed
Nokia lanseaza Nokia 110 si Nokia 112, doua noi telefoane ieftine pentru retele sociale, jocuri si muzica. Noul browser este optimizat sa consume cu pana la 90% mai putina energie. Ambele modele sunt dual-SIM.
Utilizatorii vor putea accesa Facebook, Twitter si alte retele de socializare sau juca unul dintre cele 40 de titluri Electronic Arts. Jocurile pot fi descarcate din Nokia Store timp de 60 de zile de la prima accesare. Printre titlurile EA sunt Tetris, Bejeweled, Need for Speed The Run, Monopoly Here & Now, and SimCity Deluxe.
Nokia 110 si Nokia 112 au radio FM stereo cu RDS si player audio si video. Cele doua telefoane suporta carduri de pana la 32 GB prin slotul microSD. Nokia 110 are o autonomie de 10,5 ore de convorbiri si de 26,5 zile in stand-by, iar Nokia 112 o autonomie de 14 ore de convorbiri si de 35 zile in stand-by.
Nokia 110 va fi disponibil in al doilea trimestru al acestui an pentru un pret de 35 euro, iar Nokia 112 in al treilea trimestru pentru 38 euro. Pe anumite piete va fi disponibil si Nokia 111, varianta quad-band a modelului Nokia 110.
 Sursa: nokia

luni, 14 mai 2012

Tipuri de femei pe care barbatii le adora

Daca femeile ar tine cont de ceea ce vor barbatii si viceversa, toate relatiile ar fi numai lapte si miere. Realitatea ne arata ca de cele mai multe ori, uitam sa gandim inainte sa vorbim, sau nu ne punem in locul celuilalt. Atunci cand nu mai acordam prea multa atentie celui de langa noi, lucrurile incep sa scartaie.
Tipuri de femei pe care barbatii le adora

De multe ori ne-am intrebat ce gandesc barbatii sau ce vor barbatii, de aceea, noi va prezentam cateva tipuri de femei pe care barbatii le adora. Vezi daca te regasesti in vreunul din aceste tipuri!

Femeia optimista:
 Barbatilor nu le place genul de femeie care se plange tot timpul sau este mereu nemultumita. Lor le plac femeile vesele, cu care se pot mandri cand ies undeva.

Femeia cu initiativa, originala, sigura pe ea: Barbatii iubesc acest tip de femeie, pentru ca acestea nu prea au nevoie de multe dulcegarii, complimente in fiecare zi, mesaje de dragoste din ora in ora. Ei vad relatia cu aceasta femeie foarte relaxata, confortabila.

Femeia cu personalitate: Aceasta femeie este inteligenta, mereu are subiecte interesante de discutie. Ea se simte bine in pielea ei, nu are prea mari complexe. Aceste femei nu sunt genul acela care controleaza excesiv un barbat, ci cele care stiu cum sa il faca sa se simta important si iubit. 

Femeia sensibila: Acest tip de femeie este indragit de catre barbati deoarece ii fac sa se simta utili, iubiti, importanti. Ea cauta mereu atentie de la partenerul sau, iar barbatii adora acest lucru.

Femeia intelegatoare: de multe ori am auzit expresia: “ fii si tu mai intelegatoare”, tocmai pentru ca barbatii isi doresc o femeie cu care pot vorbi despre orice, o femeie care intelege ca meciul sau jocul la calculator fac parte din viata lui si ca nu inseamna ca nu o mai iubeste daca prefera din cand in cand sa se uite la meci in loc sa iasa in oras cu ea. 

Femeia familista:
 toti barbatii atunci cand au o relatie serioasa vor sa vada in partenera lor o femeie alaturi de care iti poti petrece restul vietii.

Femeia sexy: Bineinteles, barbatii iubesc fetele care au grija de ele, care nu ies din casa fara sa se uite in oglinda. Aceste femei sunt acelea care nu asteapta ca mereu primul pas sa vina din partea barbatului. 





sursa:acasatv.ro

vineri, 11 mai 2012

Japonezii lanseaza un smartphone Android care rezista pana la jumatate de ora in apa


Kyocera Hydro C5170 are un display de 3,5 inch si o baterie cu capacitatea de 1500 mAh
Japonezii lanseaza un smartphone Android care rezista pana la jumatate de ora in apa
Producatorul japonez Kyocera anunta un nou smartphone, Hydro C5170, rezistent la apa. Aparatul are o greutate de 120 grame si dimeniuni de 115 x 62 x 12,8 mm. Hydro C5170 are o camera cu rezolutia de 3,2 megapixeli.
Noul model are un display HVGA IPS LCD de 3,5 inch cu o rezolutie de 480 x 320 pixeli. Smartphone-ul rezista in apa un timp de pana la 30 de minute la o adancime de maxim 1 metru.
Kyocera Hydro C5170 este echipat cu un procesor Scorpion cu frecvanta de 1 GHz, chipset QUALCOMM Snapdragon MSM8655. Terminalul are conectivitate CDMA, Wi-Fi, Bluetooth stereo 2.1, GPS si jack audio de 3,5 mm.
Smartphone-ul are o baterie Li-Ion cu capacitatea de 1500 mAh. Hydro C5170 are intalata cea mai recenta versiune a sistemului de operare dezvoltat de Google, Android 4 Ice Cream Sandwich.

Sursa: Kyocera

HTC anunta un nou smartphone Android ce poate realiza inregistrari video si fotografii in acelasi timp


Droid Incredible 4G LTE are conectivitate 4G/LTE si NFC. Conexiunea Internet poate fi partajata pe un numar de pana la 10 dispozitive compatibile Wi-Fi. GALERIE FOTO
HTC anunta un nou smartphone Android ce poate realiza inregistrari video si fotografii in acelasi timp
HTC lanseaza Droid Incredible 4G LTE, un smartphone Android compatibil 4G/LTE. Noul model are un display Super LCD qHD de 4 inch cu o rezolutie de 540 x 960 pixeli. Gadgetul are o baterie Li-Ion cu o capacitate de 1700 mAh.
Smartphone-ul are o camera cu rezolutia de 8 MP, autofocalizare, blit LED, senzor BSI, diafragma f/2.2 si distanta focala de 28 mm. Cu ajutorul functiei HTC Video Pic, telefonul poate realiza inregistrari video si fotografii in acelasi timp. Smartphone-ul are si o camera frontala pentru apeluri video.
     
HTC Droid Incredible 4G LTE este echipat cu un procesor dual-core cu frecventa de 1,2 GHz, chipset Qualcomm Snapdragon S4, memorie RAM de 1 GB si un spatiu de stocare de 8 GB, ce poate fi extins cu un card de pana la 32 GB, prin slotul microSD. Terminalul are conectivitate 4G/LTE, Wi-Fi, NFC, iar conexiunea Internet poate fi partajata pe un numar de pana la 10 dispozitive compatibile Wi-Fi.
Smartphone-ul are instalata cea mai recenta versiunea a sistemului de operare dezvoltat de Google, Android 4.0 Ice Cream Sandwich, interfata HTC Sense 4.0 si tehnologia Beats Audio. Noul model va fi disponibil pentru inceput in Statele Unite in reteaua Verizon.
     
Sursa: Verizon

miercuri, 9 mai 2012

Coreenii lanseaza primul smartphone cu memorie RAM de 2 GB


Noul model va avea o baterie cu capacitatea de 2150 mAh
Coreenii lanseaza primul smartphone cu memorie RAM de 2 GB
LG a lansat Optimus LTE2, primul smartphone cu o memorie RAM de 2 GB. Noul model are un display TrueHD IPS de 4,3 inch si o rezolutie 720p. 
Smartphone-ul va avea instalata cea mai recenta versiune a sistemului de operare dezvoltat de Google, Android 4.0 Ice Cream Sandwich. Cel mai probabil, LG Optimus LTE2 va fi echipat cu chipsetul Qualcomm Snapdragon S4.
Noul model va fi disponibil pentru in inceput in Coreea de Sud la mijlocul lunii mai a acestui an. Gadgetul va avea o baterie cu o capacitate de 2150 mAh.
Sursa: LG

marți, 8 mai 2012

Paradoxurile unei tari sarace. 90% din romani au casa proprietate personala si jumatate din locuitorii oraselor mici si medii au masina


Peste 60 la suta dintre romani cred ca situatia economica a tarii este foarte slaba si patru din zece romani considera ca situatia economica se va inrautati in urmatoarele sase luni, potrivit unui studio dat publicitatii de ISRA Center si citat de Mediafax.


 Paradoxurile unei tari sarace. 90% din romani au casa proprietate personala si jumatate din locuitorii oraselor mici si medii au masina
Conform studiului 63 la suta dintre respondenti cred ca situatia economica actuala a Romaniei este foarte slaba si niciunul dintre cei care au raspuns nu crede ca Romania are o situatie economica buna.
 
Mai mult, patru din zece romani cred ca siuatia economica se va inrautati in urmatoatele sase luni, in timp ce doar sase la suta sunt optimisti.
 
In comparatie cu media tarilor membre aleUniunii Europene, mai multi romani detin o locuinta proprie si mai putini au masina.
 
Astfel, 70 la suta din locuitorii oraselor medii si mari detin o locuinta, in timp ce jumatate au masina. Pe de alta parte, la nivelul intregii populatii din Romania dateleEurostat arata ca procentul proprietarilor de case ajunge la 90 la suta, mult mai mare decat media statelor UE, care este de doua treimi.
 
In 2012, 15 la suta dintre proprietarii din mediul urban intentioneaza sa isi renoveze locuinta si opt la suta sa schimbe mobila sau sa realizeze alte imbunatatiri ale locuintei. Alti sapte la suta doresc sa cumpere sau sa construiasca o locuinta in urmatoarele 12 luni, suprafata medie dorita a noii locuinte fiind putin peste 100 de metri patrati.
 
In ceea ce priveste intentia de achizitiona un autoturism, zece la suta dintre cei care nu au masina intentioneaza sa cumpere una in urmatoarele 12 luni.
 
De asemenea, o treime din populatia urbana intentioneaza sa achizitioneze produse sau servicii bancare in urmatoarele 12 luni, cardurile si contul de economii fiind cele mai dorite produse bancare in 2012.
 
In ceea ce priveste creditele, intentia de achizitie se mentine la un nivel similar cu cel din anul precedent, sapte la suta intentionand sa achizitioneze un credit sau leasing auto in urmatoarele 12 luni.
 
Chiar daca pentru jumatate dintre romani cutremurele reprezinta o sursa de neliniste, asigurarea locuintei nu intra in planuri pentru cei mai multi dintre ei.
 
In urmatoarele 12 luni, aproape jumatate de milion dintre romanii din urbanul mediu si intentioneaza sa contracteze o polita de asigurare de viata si alti 250.000 au in plan pensia privata facultativa.
 
Studiul a fost realizat pe un esantion de 1.108 persoane, reprezentativ pentru populatia in zona urbana (orase peste 50.000 de locuitori), cu varsta intre 20 si 60 de ani.
 
Eroarea maxima de esantionare este de ±2,9 la suta, la un nivel de probabilitate de 95 la suta. Datele au fost culese prin intermediul interviurilor fata in fata, la domiciliul respondentului, in perioada 17-29 februarie.
 


sursa:incont.ro

Metro Cash&Carry a semnat un parteneriat strategic cu Google. Află ce presupune


După recenta lansarea a platformei de comerţ online - Metro Office Direct, Metro România anunţă semnarea primului parteneriat co-marketing cu Google pe piaţa cash&carry din România.
Acest nou parteneriat strategic are drept obiectiv recompensarea clienţilor Metro prin cupoane Google AdWords. Cupoanele vor fi acordate clienţilor revânăzători care se înregistrează online în Metro Office Direct şi pot fi folosite doar pentru conturi de AdWords nou create.

Google AdWords este considerată una dintre cele mai populare şi eficiente soluţii de publicitate prin Internet. Prin folosirea acestui cupon, clienţii profesionişti Metro România „au un instrument util de publicitate care îi ajută să îşi sporească vizibilitatea online şi, astfel, susţine creşterea afacerii lor. (...) Este primul pas într-o colaborare strategică pe termen lung care va fi extinsă pe viitor în noi direcţii”, explică Marc Carena, directorul departamentului Management Clienţi al Metro. 


De altfel, una dintre principalele priorităţi ale Google în România este „aducerea mai multor business-uri în mediul online şi ajutarea acestora să aibă succes folosind soluţii de publicitate precum Google AdWords. Metro are o bază importantă de clienţi IMM cu un interes clar de a profita de oportunitatea prezenței online – ceea ce face din acest parteneriat unul semnificativ pentru noi”, spune şi Rareş Rusu, director de marketing la Google România.

În România, Metro a intrat în 1996, prin deschiderea primului centru de distribuţie, în Bucureşti. Astăzi, retailerul cu ânzări de 1,059 miliarde de euro în 2011, are o reţea de 32 de magazine în 24 de oraşe.

Metro Cash & Carry este reprezentat în 30 ţări cu peste 700 de magazine cash & carry. Cu peste 120.000 angajaţi în întreaga lume, compania a atins vânzări de aproximativ 31 miliarde de euro  în 2011.



sursa:capital.ro

duminică, 6 mai 2012

Coafuri de barbati, tendinte primavara-vara 2012 - FOTO


Colectia primavara-vara 2012 se joaca cu volumele. Daca in laterale parul este scurt, in partea de sus a capului se pastreaza o anumita lungime.


Barbatul dandy (gen actorul disparut timpuriu James Dean) a ramas intotdeauna in topul tendintelor. Altfel spus, se opteaza pentru tunsoarea foarte scurta in laterale si la ceafa, dar mai putin deasupra capului.

Colectia Franck Provost, de exemplu, include toate tendintele masculine din acest sezon, potrivit Masculin.

Contraste

Pentru a evita look-ul unui baiat foarte cuminte si a da un plus de dinamism, nu ezitati sa mizati pe lungimi neregulate. Folositi un gel cu textura maleabila, ca sa pastrati supletea coafurii.
tendinte tunsori barbati 2012 lungimi neregulate

Volum

Parul de la ceafa si din laterale taiat foarte scurt. In schimb, partea de deasupra capului afiseaza inca o data o lungime sigura. Efectul ravasit poate sa va permita sa adaugati un plus de fantezie. Iar pentru o coafura mereu in "miscare" si flexibila, o atingere usoara cu ceara de par (wax) va poate ajuta.
tendinte tunsori barbati 2012 volum par

Naturalete

Tunsori diferentiate, pastrandu-se lungimile in partea de deasupra capului. In plus, se joaca cu degradeurile de tonuri pentru a se crea imaginea de miscare. Finisarea cu ceara, efect perfect, dar si simpla uscare poate da impresia unei coafuri mai naturale si totusi foarte sofisticata.
coafuri barbati naturalete tendinte 2012

Seductie

Tunsoare scurta in laterale, lungime deasupra capului cu suvite taiate neregulat. Pentru accentuarea acelui aspect "fals neglijent", e de preferat sa va coafati cu degetele, ajutandu-va de un gel de calitate.
coafuri barbati seductie tendinte 2012

Miscare

Miscare si dinamism sunt cuvintele cheie ale colectiei primavara-vara 2012. Tunsoare in romb in partea de deasupra capului, subtiata pe ansamblul parului, ca sa i se dea efectul de miscare. Ceara de par, folosita la varfuri, va creeaza un aspect seducator.
coafuri dinamine barbati tendinte 2012





sursa:bzi.ro

vineri, 4 mai 2012

Cele 10 paini cu E-uri de pe piata: Nesanatoase, dar convenabile


Toată pâinea arată la fel în raft. Amelioratorii sunt ascunşi în etichetele scrise mărunt. Cum o găsim pe cea făcută numai din sare, drojdie, făină şi apă.

Pâinea fără conservanţi şi aditivi alimentari este mai sănătoasă şi mai calitativă dar costă mai mult. Cea cu E-uri pare o afacere mai bună: ţine mai multe zile şi este mai ieftină. Când ajungi în sectorul de pâine din supermarket, toate sortimentele par la fel. 

Cumpărătorii nu realizează că în compoziţie există diferenţe. Trebuie să citeşti atent etichetele scrise extrem de mărunt pentru a discerne ce fel de pâine cumperi. Unele conţin doar apă, făină, drojdie şi sare, iar pe altele scrie "amelioratori". Iată cum trebuie să le deosebiţi.
Mâncaţi zilnic, amelioratorii dăunează grav sănătăţii 

Un tur rapid printre rafturi duce la o concluzie: pâinea fără E-uri este în general mai scumpă. "Asta pentru că acei aditivi care conferă aspectul pufos şi care îl fac să dureze mai mult sunt înlocuiţi cu ingredientele de bază de o mai bună calitate. Concluzia este simplă: pâinea fără E-uri este mai calitativă decât cea cu E-uri", a spus Mihaela Bilic, medic nutriţionist. 

Nutriţioniştii spun că varianta ideală este pâinea care conţine doar patru componente: făină, sare, drojdie şi apă. "Tot ce apare în plus nu poate să facă bine, conservanţii şi E-urile îşi pun la un moment dat amprenta asupra sănătăţii. Nu trebuie să uităm însă că acele E-uri sunt reglementate iar producătorii trebuie să respecte anumite cantităţi", a spus Mădălina Indrie, medic nutriţionist. 

Cu E-uri şi fără B-uri


Pe termen lung, consumul frecvent de aditivi şi E-uri creează probleme. "Ideală este pâinea obţinută printr-un procedeu polifazat, care durează 24 de ore, cu o fermentaţie lentă. Cea mai bună este cea obţinută din măcinişul total, în urma căruia nu se aruncă nimic din bobul de grâu, nici tărâţa, nici germenul de grâu. Nu recomad pâinea albă, nu ne aduce aportul de fibre necesar, nu are complexul vitaminic B, nu are mineralele de care avem nevoie. Cu atât mai mult cu cât are şi conservanţi", a spus prof Mencinicopschi. 




Secret: grăsimile hidrogenate


O pâine mai sănătoasă costă mai mult, cu 0,5 bani până la 1 leu. Etichetele respectă proporţia: sar în ochi, le vezi de la distanţă. La pâinea cu E-uri, etichetele sunt în general mici, informaţiile sunt îngrămădite şi greu de citit. "Se caută pâinea fără conservanţi, iar producătorii s-au aliniat cerinţelor. Însă dacă faci o pâine de calitate mai bună, creşte şi preţul", a mai spus dr. Bilic. Cele mai frecvente E-uri care apar în pâine sunt E472e, E 471, care îi dau o textură mai cremoasă. Acidul ascorbic şi cisteină sunt vitamine, fără pericol pentru organism, folosite pentru a înlocui vitaminele care se pierd în procesul de măciniş. 

Grăsimile vegetale hidrogenate ajută la păstrarea prospeţimii pe o perioadă mai lungă, însă consummate frecvent sunt periculoase în special pentru sistemul cardio-vascular.


sursa:evz.ro