Totalul afișărilor de pagină

joi, 4 august 2016

Anunţul care ne dă fiori: Statul Islamic are un serviciu secret de elită care pregăteşte atentatele

Organizaţia teroristă Stat Islamic a pus la punct un serviciu secret care se ocupă de pregătirea atentatelor sângeroase din Occident şi de antrenarea islamiştilor care le comit. Dezvăluirea a fost făcută de un deţinut german, care a fost membru ISIS, într-un interviu acordat The New York Times.
Statul Islamic
Informaţia a fost confirmată de mai mulţi oficiali din serviciile de informaţii din Europa şi SUA, precizează cotidianul american, citat deNews.ro.

Serviciul secret se numeşte Emni şi a fost creat iniţial ca o poliţie internă care să asigure disciplina în rândul jihadiştilor şi să identifice eventuali spioni. A devenit însă, între timp, o forţă care coordonează operaţiunile externe ale ISIS, având ca scop exportarea terorismului, arată mii de pagini de documente obţinute de NYT de la serviciile de informaţii belgiene, germane şi austriece.

Potrivit mai multor adepţi ISIS capturaţi în Europa, Emni este un serviciu structurat pe mai multe nivele, controlat de sirianul Abu Muhammad al-Adnani. Acesta era cunoscut anterior ca purtător de cuvânt şi director de propagandă al organizaţiei teroriste.

Născut în oraşul Binnish, din nordul Siriei, al-Adnani ar avea 39 de ani, iar Departamentul american de Stat a pus o recompensă de cinci milioane de dolari pe capul său. Însă detaliile despre el sunt puţine. Există o singură fotografie cunoscută a sa, care a fost făcută în urmă cu mulţi ani.

Potrivit jihadiştilor prinşi, când recruţii din forţele speciale termină cele 10 niveluri de antrenament necesare, ei sunt legaţi la ochi şi duşi să îi jure credinţă sirianului. Ei rămân legaţi la ochi până la întoarcere, astfel încât nici măcar ei nu ştiu cum arată comandantul.

Pe lângă rolul de comandant al Emni, el este cel care aprobă toate clipurile de propagandă publicate de ISIS.

Sub al-Adnani se află o serie de locotenenţi însărcinaţi cu planificarea atacurilor în diferite regiuni ale lumii. Printre aceşti locotenenţi, s-ar fi aflat şi Abdelhamid Abaaoud, presupusul organizator al atentatelor din noiembrie de la Paris, care a fost ucis la câteva zile după atacuri.

Analizând actualii lideri ai Emni, serviciile secrete se concentrează pe doi indivizi, cunoscuţi ca Abu Souleymane (francez) şi Abu Ahmad (sirian). Ei sunt consideraţi principalii locotenenţi ai lui Adnani, potrivit unui oficial american din Pentagon şi unui oficial din serviciile de informaţii.

Ambii joacă un rol direct în identificarea combatanţilor trimişi în străinătate, în alegerea ţintelor şi în organizarea logistică a teroriştilor, inclusiv în ceea ce priveşte plata traficanţilor de migranţi care i-au dus pe islamişti în Europa.

Souleymane, al cărui nume de război de complet este Abu Souleymane al-Faransi sau Abu Souleymane Francezul se pare că are 30 de ani şi că a fost promovat ca principalul strateg pentru atacurile teroriste din Europa după moartea lui Abaaoud.

Numele lui Abu Ahmad, celălalt locotenent din Emni, apare în declaraţia unui suspect de terorism despre care anchetorii cred că urma să facă parte din echipa de comando din noiembrie de la Paris. Este vorba de un algerian numit Adel Haddadi.

Haddadi, în vârstă de 28 de ani, şi Usman, în vârstă de 22 de ani, au fost arestaţi într-o tabără de migranţi din Salzburg, Austria.

Consolidând ideea că Emni este o parte crucială a operaţiunilor ISIS, interviurile şi documentele sugerează că unitatea are mână liberă în recrutarea şi transferul militanţilor din diverse părţi ale organizaţiei – de la nou-sosiţi la luptători cu experienţă, inclusiv din forţele de elită şi din unităţile de comando.

Emni selectează de regulă agenţii în funcţie de naţionalitate şi îi grupează în funcţie de limba vorbită în unităţi mici, discrete, ai căror membri se întâlnesc uneori abia cu o zi înainte de plecarea lor în străinătate.

Anchete ale serviciilor secrete arată că serviciul secret a mai trimis agenţi în Austria, Germania, Spania, Liban, Tunisia, Bangladesh, Indonezia şi Malaysia.

Alte câteva sute de agenţi se află în Turcia, scrie New York Times, care precizează că se pare că ISIS nu a reuşit să trimită pe nimeni în America de Nord. Potrivit jihadiştilor, însă, acest lucru este compensat de faptul că pot radicaliza rapid americani pe internet. Aceştia îşi pot cumpăra cu uşurinţă arme singuri, şi nu au nevoie de organizare.

Turcia ar fi, de altfel, şi acoperirea pentru mulţi occidentali care vor să meargă în Siria. Începând de la sfârşitul anului 2014, ISIS îi sfătuieşte pe cei care vor să i se alăture să pretindă că se duc în concediu în sudul Turciei. Aceştia îşi rezervă zbor dus-întors şi cazare în complexe hoteliere pe plajă. De acolo, traficanţii le asigură transportul în Siria, arată documente ale serviciilor de informaţii.

În aceste condiţii, ISIS trebuie să îşi antreneze rapid recruţii, dar când aceştia se întorc în ţările lor de origine, pot spune că pur şi simplu vin din vacanţă, fără a trezi suspiciuni.

Anul trecut, Harry Sarfo a fugit din oraşul său natal, Bremen, pentru a se alătura Statului Islamic în Siria.

La sosire, el a fost dus într-un campus unde se aflau numeroşi străini şi unde i s-au luat amprentele, sânge, a fost controlat de un medic şi a fost nevoit să răspundă la o serie de întrebări despre trecutul său.

Bărbatul a explicat că jihadiştii sunt interesaţi în special de persoanele care au avut legături cu crima organizată, pentru că aceştia au contacte care îi ajută să obţină acte false şi arme.

După numai câteva zile, el a fost acostat de membri ai serviciilor secrete ale ISIS, cu feţele mascate, care veniseră să îl anunţe că nu mai au nevoie de europeni în Siria şi că ar fi mai util dacă s-ar întoarce în ţara sa de origine pentru a ajuta la comiterea de atentate.

„Vorbeau deschis despre situaţie, spunând că au numeroşi oameni care trăiesc în statele europene şi aşteaptă ordinele de a ataca europenii”, a povestit Sarfo, închis în prezent în penitenciarul de maximă securitate din Bremen. „Iar acest lucru a fost înainte de atacurile de la Bruxelles, înainte de atacurile de la Paris”, a adăugat el.

Bărbatul a explicat că teroriştii care comit atacuri în Europa ţin legătura cu ISIS prin intermediul unor aşa-numiţi „oameni curaţi”. Aceştia sunt de regulă persoane convertite recent la islam, care ajută oamenii interesaţi de atacuri să ia legătura cu agenţi ISIS care le oferă instrucţiuni despre cum să acţioneze, cum să construiască bombe sau veste cu explozibil şi cum să îşi declare loialitatea faţă de Statul Islamic.

Înainte ca ISIS să îl trimită înapoi în Germania, Sarfo şi un alt german au fost trimişi la antrenamente în deşert. Când s-au uitat mai atent au observat că în jur se aflau nişte peşteri. Tot ce era mai sus de nivelul solului era vopsit cu noroi, pentru a fi invizibil pentru drone.

„Duşurile erau interzise. Şi mâncatul era interzis, dacă nu îţi dădeau ei”, îşi aminteşte Sarfo, adăugând că a împărţit o peşteră cu alte cinci sau şase persoane. Chiar şi apa era raţionalizată. „Fiecare peşteră primea două căni de apă pe zi, puse la intrare”, a povestit el. „Scopul era să ne testeze, să vadă cine îşi doreşte cu adevărat, cine este ferm”, a explicat germanul.

Antrenamentele constau în ore de alergări, sărituri, flotări şi târât. Mulţi recruţi au leşinat.

În a doua săptămână, fiecare a primit câte o puşcă de asalt Kalaşnikov şi li s-a spus să doarmă cu ea între picioare până când devine „al treilea braţ”, potrivit islamistului.

Cei care nu reuşeau să ţină pasul erau pedepsiţi dur.

În timpul antrenamentelor sale, Sarfo a aflat şi de alte unităţi speciale, dintre care unele extrem de dure.

În perioada petrecută în Siria, Sarfo a fost contactat de alţi combatanţi germani care i-au cerut să joace într-un clip de propagandă. Au mers la Palmyra, unde lui Sarfo i s-a ordonat să meargă înainte şi înapoi cu drapelul ISIS în mână. Alţi combatanţi germani au executat ostatici sirieni, obligaţi să îngenuncheze. Islamiştii erau mai interesaţi de efectul cinematografic decât de ceea ce făceau, potrivit germanului.

Sarfo susţine că a început să se îndoiască de ISIS în timpul antrenamentelor, când a văzut cât de dur erau trataţi cei care nu putea să ţină pasul, însă picătura care a umplut paharul a fost filmarea. El era convins înainte că toate clipurile de propagandă erau reale, nu coregrafiate. A început atunci să îşi planifice fuga, ceea ce a durat săptămâni. A fost arestat în cele din urmă pe aeroportul Bremen, pe 20 iulie 2015. A fost condamnat la trei ani de închisoare.

VESTE URIAŞĂ pentru România. Anunţul pe care îl aşteptam de aproape 10 ani a fost făcut de UE










Preşedintele Comisiei Europene a declarat că susţine aderarea României la Spaţiul Schengen, scriegandul.info
Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Junker a afirmat astăzi la Strassbourg că instituţia pe care o conduce este de acord şi susţine aderarea României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen.
Cele două ţări îndeplinesc criteriile de aderare şi este elementar să le fie recunoscute drepturile, a mai declarat preşedintele Comisiei Europene.
România şi Bulgaria solicită de mulţi ani aderarea la Spaţiul european de liberă circulaţie Schengen.
Preşedintele Franţei, Francois Hollande, afirma în ianuarie, după întrevederea cu premierul Dacian Cioloş, că sistemul Schengen trebuie îmbunătăţit, având în vedere că o destrămare a acestuia ar avea consecinţe extrem de grave pentru UE, el arătându-se deschis aderării României la acest spaţiu.
Premierul Dacian Cioloş a efectuat, la jumătatea lunii februarie, o vizită la Bruxelles, unde s-a întâlnit cu înalţi reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Parlamentului European, printre temele abordate fiind aderarea României la Schengen.

miercuri, 3 august 2016

VIDEO – Samsung Galaxy Note 7 – Tot ce trebuie să știi

Vine o vreme în viața unui om când începe să pună în aplicare lucrurile bune din toate experiențele din care a învățat, și să evite să facă din nou aceleasi greșeli. Nu se întâmplă totul într-o zi, dar siguranța cu care face lucrurile devine mult mai vizibilă. Iar asta îl ajută. Foarte mult.
Aici îi văd și pe producătorii de telefoane, producători care sunt de fapt tot oameni. Învață din greșeli, au trecut de pubertate și au înțeles în ce direcție trebuie să se îndrepte.
2016 este anul în care smartphone-ul este un dispozitiv la care avem cu toții acces, indiferent de nivelul de trai. Cel mai ieftin smartphone cu Android cred că este 150 de lei. Nou!
Nu vom mai discuta de ele la modul general ci mai mult despre minusurile sau plusurile acestora. Veți vedea acest lucru și la mine pe blog.
Arată aproape la fel dar are un ecran puțin mai măricel decat S7 Edge. Are aceeași rezoluție însă acum poți lua notițe direct pe ecran, cu el stins.
E ceva mai greu și cu un fir de păr mai gros. Trebuie să intre undeva și S-Pen-ul cu o greutate fabuloasă de numai 3 grame. Și telefonul și creionul sunt rezistente la apă și praf. Este și primul telefon Samsung cu mufă USB-C.
De acum nu mai citește doar amprenta ci și retina cu un senzor special. Ca în filmele cu spioni. Octa-core, cu 4 GB RAM plus 4G-ul și WiFi-ul cele mai rapide ca viteză. Camera e la fel ca pe S7 însă pornește puuuțin mai repede. De acum poți trece de pe o cameră pe alta cu un swipe.
Bara de comenzi rapide e și ea mai desteaptă și în plus poți face GIF-uri direct din orice clip video ce rulează pe ecran. Acestea sunt așadar principalele diferențe. Pentru mai multe detalii și impresii urmărește clipul de mai jos. Apreciez ca de fiecare dată un share pe rețeaua ta preferată.

GALERIE FOTO SAMSUNG GALAXY NOTE 7

marți, 2 august 2016

Pe lângă mire și mireasă, la nunți vor fi și agenții fiscali: Decizia luată de ANAF

anaf
Veste groaznică pentru cei care vor să se căsătorească. Din luna august, Fiscul declanşează jihadul.
Mai nou, nunţile se organizează cu binecuvântarea Fiscului! Inspectorii ANAF au eliminat plafonul care îi obliga pe patronii de restaurante şi localuri să primească mai mult de 10.000 de lei pe zi, cash, pentru organizarea de nunţi şi botezuri. Măsura vine tocmai pentru a elimina situaţiile în care mirii sau proaspeţii părinţi erau nevoiţi să-şi plătească organizatorul petrecerii ba cu cardul, ba cash, ba la negru, anunţă Realitatea TV.

Din luna august, organizatorii de evenimente îşi pot stabili un nou plafon de încasări zilnice. Aceştia pot primi şi peste 10 MII de lei cash, însă au nevoie de acordul Fiscului. Modificarea vine după ce mai mulţi patroni de restaurante s-au plâns că tăiau zeci de facturi pentru plata unui singur eveniment. "Vine în sprijinul celor cinstiţi, celor corecţi, care nu mai trebuie să facă diverse smecherii, proceduri pe lângă lege ca să încaseze acesti bani, iar cei care lucrau la negru, vor lucra în continuare la negru", spune Adrian Benta, consultant fiscal pentru sursa citată.


Potrivit legii, proprietarii de localuri trebuie să aducă dovezi privind încasările anterioare din nunţi şi botezuri, precum şi o cerere în care să se menţioneze noul plafon. ANAF are timp 15 zile să analizeze documentele şi să trimită un răspuns. Dacă este pozitiv, atunci autorizaţia va fi valabilă timp de un an şi poate fi reînnoită sau modificată la cererea solicitantului. Numai că deocamdată normele de aplicare a legii nu sunt stabilite. Plafonul de 10.000 de lei pentru tranzacţiile cash între persoane fizice şi cele juridice a fost introdus în mai 2015. Tot atunci au fost limitate şi plăţile cu bani gheaţă între persoanele fizice.

Ce trebuie sa faci daca telefonul tau se incarca foarte greu

Uneori, cand telefonul este aproape complet descarcat si il pui in priza, observi ca nu vrea sa se incarce. Iata ce poti face ca sa afli ce are si cum poti rezolva problema.
O solutie foarte buna, care te ajuta sa verifici daca telefonul tau se incarca, este aplicatia Ampere. Aplicatia iti arata cat curent trage telefonul de la priza, astfel ca vei putea vedea daca el nu se incarca deloc sau se incarca foarte incet, astfel incat nici nu observi ca functioneaza.
Ampere este foarte simplu de folosit. Daca pe ecran apare culoarea verde, atunci telefonul tau se incarca. In schimb, daca apare culoarea portocaliu, atunci telefonul continua sa se descarce si nu este alimentat de la priza, scrie publicatia Android Authority.
O alta varianta, cand vezi ca telefonul nu se incarca, este sa schimbi priza sau sa-l incarci direct de la calculator. Prin urmare, priza poate fi defecta sau portul USB pe care il foloseai de obicei.
Desigur, de dele mai multe ori problema este la cablul incarcatorului. Din cauza ca este mereu strans si desfasurat, mutat si transportat sau inghesuit prin diferite sertare, cablul se strica destul de usor. E bine sa ai la indemana un alt cablu, ca sa poti verifica repede daca aici este intr-adevar defectiunea.
Acelasi lucru se poate intampla cu adaptorul de perete, mai ales cu modelele care au cablu detasabil. Portul USB pe care il folosesti pentru incarcarea telefonului se poate strica foarte usor.
Alteori, secretul este sa inchizi telefonul in timp ce se incarca. Daca il folosesti intens in timpul incarcarii, deci daca vorbesti, stai pe Net sau te joci pe telefon, atunci aparatul va consuma mai mult curent electric decat poate trage de la priza. Prin urmare, se va descarca in continuare.
Si actualizarea sistemului de operare poate duce la o descarcare rapida a telefonului. Desi versiunile mai noi de Android sunt optimizate pentru a consuma cat mai putina baterie, un telefon mai vechi se poate descarca repede atunci cand instalezi un soft nou. Prin urmare, fa un test si vezi daca asta este problema, trecand la versiunea anterioara  a sistemului de operare. 

Sursa:http://www.yoda.ro/

E oficial! Apple a anuntat cand incep precomenzile pentru iPhone7. Vezi si primele imagini cu telefonul

Data de 16 septembrie 2016 a fost anuntata oficial ca ziua de lansare a noului model iPhone. Precomenzile vor incepe insa mult mai devreme fata de alti ani.
Anul trecut, iPhone 6 a fost lansat pe 9 septembrie, iar precomenzile au inceput abia de pe 12 septembrie.
Anul acesta, Apple nu va mai pune la incercare rabdarea fanilor, astfel incat precomenzile pentru iPhone 7 vor incepe de pe 9 septembrie, scrie GSM Arena.
Mai multe fotografii cu noul model au aparut deja in social media. Astfel, iPhone 7 pare sa semene foarte mult cu precursorul sau, iPhone 6S, insa exista si cateva diferente, scrie Daily Mirror.
In primul rand, camera foto este in mod clar mai mare, deci probabil ca noul model va fi mult mai performant din acest punct de vedere.
Din aceasta imagine, din pacate, nu se poate vedea daca Apple a eliminat mufa pentru casti, asa cum se zvoneste. In schimb, design-ul telefonului pare sa fie foarte diferit de modelul anterior. De asemenea, iPhone 7 va fi probabil cu 1mm mai subtire decat iPhone 6S.
Sistemul de operare va fi iOS 10 sau unul superior, iar procesorul unul de tip A10, care va asigura o putere mai mare.

Sursa:http://www.yoda.ro/

luni, 1 august 2016

Verizon preia Yahoo!, pentru aproape 5 miliarde de dolari










Gigantul american Yahoo! a anuntat luni ca a ajuns la un acord cu operatorul de telecomunicatii Verizon Communications Inc pentru a-i vinde operatiunile sale de baza in schimbul sumei de 4,83 miliarde de dolari, informeaza AFP.



Operatiunile de baza ale Yahoo! includ renumitele servicii online precum Yahoo News sau Yahoo Mail.
Achizitia, care ar urma sa se finalizeze in 2017, exclude insa lichiditatile Yahoo!, un portofoliu de licente precum si participatiile pe care grupul le detine la grupul chinez Alibaba si Yahoo Japan, potrivit Agerpres.
"Yahoo! este o companie care a schimbat lumea si va continua sa faca acelasi lucru prin combinatia sa cu Verizon si AOL", a declarat directorul general de la Yahoo!, Marissa Mayer, intr-un comunicat de presa.
La randul sau, directorul general de la Verizon, Lowell McAdam a precizat ca operatiunile de baza ale Yahoo! vor fi incluse in aceasi divizie cu cele ale AOL, in ideea de a creste veniturile din publicitatea online.
Termenul limita de ofertare pentru businessul de baza al Yahoo! a fost 18 aprilie, interesate aratandu-se nume precum Verizon, TPG, un fond de investitii din San Francisco sau YP Holdings, cunoscuta anterior sub numele de YellowPages.com.
Din competitie au iesit Time, Microsoft, Alphabet, Comcast sau AT&T, care, pe masura ce lucrurile au avansat, au renuntat la a mai face o oferta.
Verizon, cel mai mare operator de telefonie mobila din SUA, este interesat sa combine operatiunile Yahoo! cu cele ale AOL, pe care le-a achizitionat anul trecut pentru 4,4 miliarde de dolari.
Vanzarea activelor Yahoo! din domeniul internetului mai lasa companiei doar o participatie de 35,5% la Yahoo Japan si un pachet de 15% din actiunile companie chineze de comert electronic Alibaba Group Holding Ltd.
Yahoo! a fost infiintata in 1994, intr-o rulota, de doi absolventi de la Stanford si alaturi de AOL a fost unul dintre pionierii internetului. Cu timpul insa, compania a pierdut batalia cu Google la capitolul motoare de cautare, iar apoi Facebook i-a luat fata in revolutia retelelor sociale si a dispozitivelor mobile. Yahoo! are, in prezent aproximativ 11.000 de angajati la nivel mondial.
Marissa Mayer, numita in fruntea Yahoo! in vara lui 2012 pentru a relansa afacerile companiei, a anuntat la inceputul lunii februarie ca are intentia de a analiza mai multe "alternative strategice" pentru operatiunile de baza din domeniul Internetului si de asemenea sa reduca efectivele companiei cu 15%.


Sursa:http://incont.stirileprotv.ro/

Mii de case, nesigure pentru locatarii lor

Mai bine de 26 de mii de apartamente din ţară se pot prăbuşi în cazul unui cutremur major. Datele apar în strategia pentru locuire a ministerului dezvoltării. Multe dintre ele se află în Capitală şi aici au fost şi cele mai mediatizate cazuri. Probleme mari sunt însă şI în Prahova, Constanţa şI Iaşi.

Ultimul cutremur major din România a avut loc pe în martie 1977, atunci când aproape trei sferturi dintre pagubele produse s-au înregistrat doar în Bucureşti, iar peste 1500 de oameni au murit. Dacă un cutremur de aceeaşi magnitudine ar avea loc în prezent, în capitală s-ar prăbuşi mai bine de 2500 de clădiri. Datele apar în strategia pentru locuire elaborată de Ministerul Dezvoltării şi, potrivit acestora, casele care au nevoie de reparaţii imediate sunt cele construite înainte de 1960.
Nu doar în Capitală sunt astfel de clădiri. În Prahova, spre exemplu, 41 de clădiri apar pe lista celor din clasa întâi de risc sismic. Alte 23 sunt în clasa a doua. În total, aproape trei mii de apartamente din respectivele imobile sunt nesigure în cazul unui cutremur serios.
La Constanţa, în cele două clase de risc seismic apar trecute aproape cinci sute de apartamente aflate în 49 de clădiri.
Toate acestea ar urma să fie reabilitate cu bani atât de la bugetul central, cât şi cu bani de la administraţiile locale, dar şi proprietarii sunt obligaţi să contribuie în funcţie de veniturile pe care le au. Strategia Naţională De Locuire susţine că aportul ar trebui să fie de maximum zece la sută în cazul celor cu venituri mici, şi de 100 la sută în cazul celor care câştigă mulţi bani.
Un program de consolidare al clădirilor cu risc seismic a fost început în 1998. Timp de 15 ani, prin acest program au fost consolidate doar 16 clădiri în Bucureşti.


Sursa:http://www.digi24.ro/

vineri, 29 iulie 2016

Statul vrea Prima Casă doar pentru cei cu venituri mici şi să dea vouchere pentru chirie. Ce mai prevede Strategia Locuirii














MDRAP a lansat joi în dezbatere publică Strategia Naţională a Locuirii, care prevede ca beneficiarii programului ''Prima casă'' să fie doar persoanele cu venituri mici, locuinţele ANL să nu mai fie vândute, statul să subvenţioneze chiriile, iar statul să aibă posibilitatea să achiziţioneze clădirile istorice nelocuite.



Potrivit documentului postat pe pagina de internet a MDRAP, "Plafonul de garantare de 60.000-70.000 EUR nu este destul de eficient în filtrarea şi orientarea către persoanele care au cu adevărat nevoie de acest tip de asistenţă din partea Guvernului. Un criteriu de eligibilitate bazat pe venit ar putea fi o soluţie în această privinţă. Astfel, eligibilitatea pentru obţinerea garanţiei din cadrul programului 'Prima Casă' ar putea să se bazeze pe criteriul de venit''.
De acest program au beneficiat aproximativ 100.000 de împrumutați de la inițierea sa în 2009, statul garantând credite ipotecare totalizând 4 miliarde de euro.  
TVA diferit în funcţie de locuinţă
''Persoanelor care cumpără locuinţe private în cadrul unui anumit interval al preţului (mai mic de 86.000 EUR sau 380.000 RON) li se oferă o subvenţie pentru TVA – acestea plătesc 5% TVA, comparativ cu TVA normal de 20%. Această subvenţie ar fi mult mai eficientă dacă ar fi direcţionată în funcţie de nivelul venitului, de exemplu către persoane care câştigă mai puţin de venitul mediu la nivel naţional. Veniturile suplimentare generate astfel ar putea fi alocate altor arii prioritare, inclusiv locuinţe publice şi reabilitare seismică'', se mai arată în document.
Documentul spune că 98% din locuințele din România sunt în proprietate personală. Aceasta, totuși, nu înseamnă că 98% din locuințe sunt ocupate de proprietari. Cifra oficială pentru locuințele închiriate este de 3% din fondul imobiliar total. Estimările neoficiale situează cifra la 7-15% la nivel național și 15-20% în orașele mai mari precum București și Cluj.
Locuinţele ANL vor putea fi doar închiriate
''Vânzarea locuinţelor cu chirii subvenţionate pentru tineri în contextul în care fondul de locuinţe publice este deja foarte limitat nu este recomandată. Acest fond ar putea fi menţinut sub forma unor locuinţe cu chirie care să fie utilizate într-unul sau mai multe dintre următoarele scopuri: pentru active generatoare de venit cu chirii la preţul pieţei care să contribuie la subvenţionarea încrucişată a locuinţelor sociale sau la strângerea de fonduri pentru locuinţe sociale noi; locuinţe în regim de închiriere destinate gospodăriilor cu venit redus (până la cea de-a 30-a percentilă a veniturilor, aproximativ) care pot să plătească chiriile actuale; locuinţe pentru tineri (în forma programului actual), cu chirii subvenţionate, însă cu un plafon în ceea ce priveşte numărul de ani în care acestea pot fi ocupate de către o singură gospodărie (de exemplu 3-5 ani); sau locuinţe de 'tranziţie' pentru rezidenţii clădirilor care se află în curs de reabilitare seismică'', spune documentul.
Acorduril de dezvoltare între dezvoltatori şi primării
Conform strategiei, Guvernul vrea să oblige dezvoltatorii ca 20% din locuinţele pe care îşi propun să le construiască să aibă un preţ mai mic de 50.000 euro, ca o condiţie de obţinere a autorizaţiilor de construire.
''Acordul de dezvoltare (AD) este un contract încheiat între un dezvoltator privat şi autoritatea locală, bazat pe conceptul unei contraprestaţii. Drept condiţie pentru a acorda unui dezvoltator autorizaţia de construire pentru un anumit număr şi tip de locuinţe, autoritatea locală impune ca un anumit procent din aceste locuinţe să fie la un preţ redus. AD-urile pot fi utilizate pentru a cere dezvoltatorilor din sectorul privat să furnizeze locuinţe sociale; în alte cazuri, se poate solicita doar ca un anumit procent – de exemplu 20% - să aibă un preţ mai redus decât, de exemplu, 50.000 EUR. În România, este posibil ca aplicarea AD să impună anumite amendamente de ordin juridic, în special, dar fără a se limita la, Legea locuinţei nr. 114/1996 şi Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie'', este stipulat în document.
Înființarea cooperativelor de locuinţe
"Se pot înființa Societăţile cooperative în calitate de proprietari sociali înregistraţi pentru a construi locuințe care să fie închiriate de către propriii membri sau de către un public mai larg. Acestea ar fi eligibile pentru subvenții și pot beneficia de tratament preferențial în ceea ce privește terenurile și infrastructura puse la dispoziție de autoritatea locală. De asemenea pot să aibă acces la fonduri din sectorul public în vederea construirii. proiectele pot fi elaborate astfel încât familiile care beneficiază de subvenții și cele care nu beneficiază de subvenții să împartă facilități comune.
Introducerea unei clauze de achiziţie obligatorie pentru clădirile istorice vacante şi neutilizate
"Totodată, este necesar ca prerogativele statului de achiziţie obligatorie să fie utilizate pentru a dobândi în proprietate clădiri istorice (monumente istorice vacante) neutilizate şi care sunt în stare precară – în baza unei politici care să instituie îmbunătăţiri ale tuturor clădirilor istorice deţinute în proprietate privată într-o anumită perioadă prevăzută. În cazul în care acest lucru nu este realizat, autoritatea administraţiei publice locale trebuie să poată achiziţiona/dobândi aceste structuri pentru a le consolida/reabilita, cu finanţare de la bugetul local sau bugetul de stat, după caz.
În plus, clădirile deţinute în proprietate privată care sunt certificate ca monumente istorice, dar care sunt vacante şi neutilizate pe o perioadă extinsă şi care sunt avariate, pot fi cumpărate cu drepturi de preempţiune de către statul român prin Ministerul Culturii (conform Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice). Acest cadru legal trebuie să permită conservarea, regenerarea şi, dacă este posibil, schimbarea destinaţiei acestor clădiri".
Pentru locuinţele sociale alocarea subvenţiei va fi pentru familie, nu pentru locuinţă
"Politica actuală privind locuinţele sociale prevede subvenţionarea chiriei datorate, stabilind nivelul acesteia la 10% din venitul familiei, indiferent de costul locuinţei. Chiriile ar putea fi stabilite la un nivel suficient pentru recuperarea tuturor costurilor construcţiei (de exemplu rambursarea împrumutului pentru costul construcţiei) şi a costurilor legate de întreţinerea şi administrarea zilnică pentru ca proiectele săfie viabile din punct de vedere financiar. Totuşi, chiriaşii acestor clădiri al căror venit este insuficient pentru plata chiriei ar putea să primească de la Guvern sau de la autoritățile administrației publice locale o subvenţie pentru a acoperi diferenţa", se precizează în strategie.
Oferirea de subvenţii/vouchere pentru închirierea de locuinţe
"În absenţa unor locuinţe publice adecvate sau în cazurile în care construirea de locuinţe publice noi nu este fezabilă din motive logistice sau financiare, autorităţile administraţiei publice pot acorda subvenţii/vouchere pentru închiriere. În cadrul unei astfel de scheme, gospodăria eligibilă poate găsi o altă locuinţă privată de închiriat şi poate primi o subvenţie de la guvern pentru a putea suporta chiria. Cota din chirie care este asigurată prin subvenţie trebuie să fie progresivă şi să vizeze persoanele care au cea mai mare nevoie – de exemplu, valoarea voucherului poate să fie de 100% din chiria standardizată pe piaţă (CSP) pentru gospodăriile aflate în centila 0-30 de venit şi 80-90% pentru gospodăriile aflate în centilele de venit 30-50; 80% pentru centilele de venit 51-70, etc".
Documentul mai arată că "Peste 35% dintre cele 8,8 milioane de locuinţe ale țării au nevoie de reparații urgente. Aceste unități, dintre care multe sunt blocuri de locuințe din perioada socialistă, fac ca multe orașe din România să pară neîngrijite. Este vorba de peste 10.000 de blocuri construite înainte de 1980 cu nevoi de reparații legate de structură, acoperiș și încălzire".
Proiectul poate fi consultat aici.




Sursa:http://www.economica.net/

Iată FACTORUL CHEIE care va PRĂBUŞI din nou preţul petrolului!








După ce se s-au bucurat de o urcare vertiginoasă, contractele futures pe petrol se îndreaptă din nou în jos, situându-se la minimele ultimelor 3 luni. Cu toate acestea, fundamentele cererii şi ofertei nu pot fi motivul cheie din spatele recentei slăbiciuni în contracte futures ale petrolului, scrie MarketWatch.
Petrolul de referinţă în SUA, West Texas Intemediate, tranzacţionat pe New York Mercantile Exchange, a pierdut în luna Iulie aproape 15% din valoare, după cum arată datele publicate joi.
Pe 8 iunie, WTI aproape că şi-a dublat valoarea, închizând la 51,03 dolari pe baril, maximul din 2016, după ce atinsese un minim de 26.21 dolari pe 11 februarie.
Iata ce diferenţă poate apărea în doar 7 săptămâni..
Schimbarea de direcţie i-a determinat pe specialiştii din industrie, cum ar fi cei de la Morgan Stanley, să arate cu degetul spre "tendinţele îngrijorătoare" şi să prognozeze că preţurile ţiţeiului ar putea înregistra un nou posibil declin spre nivelul de 35 de dolari barilul în a doua jumătate a anului 2016.
Morgan Stanley susţine, într-o notă de cercetare, că tendinţele pozitive care au stat la baza recentei creşteri a preţurilor petrolului, anume o reducere a problemelor de aprovizionare şi de livrare, dispar. Morgan Stanley descrie turbulenţele astfel:
„Aprovizionarea se va regla cu greu, există o piaţă de produse rafinate suprasaturată, cererea de ţiţei scade pe termen scurt, iar cererea de produse cheie îşi reduce viteza. Perspectiva noastră revizuită, riscurile macro şi de poziţionare pe piaţa petrolului adaugă noi perspective de risc semnificative.”
Morgan Stanley subliniază faptul că una dintre problemele-cheie în ce priveşte petrolul este oferta excedentară severă de produse rafinate, şi anume benzină, în timp ce cererea este în scădere. "Supraabundenţa produselor rafinate şi bătălia de pe piaţă vor cântări în ce priveşte petrolul brut. Este necesară o corecţie a cererii cererii de petrol pentru a goli surplusul produselor", sunt de părere cercetatorii de la Morgan Stanley, conduşi de economistul Adam Longson.
Întreruperi ale aprovizionării, cum ar fi greva lucrătorilor din Kuweit, incendiile din zona câmpurilor petroliere din Canada şi atacurile din Nigeria şi-au pus amprenta. Dacă lăsăm la o parte aceste probleme, o saturare a livrărilor de produse petroliere, creşterea producţiei în SUA şi teama de o creştere globală anemică, toate acestea pot fi de vină pentru o prăbuşire a preţurilor petrolului.
Cu toate acestea, privind dincolo de factorii ai cererii şi ofertei, dolarul are una dintre cele mai mari influenţe asupra mişcărilor petrolului WTI de la maximul înregistrat pe 8 iunie. De atunci, moneda americană a a câştigat aproximativ 3,8%, în timp ce contractele futures pe petrol au scăzut cu aproximativ 17%.
"Creşterea globală nu are un impact asupra petrolului pe termen scurt. Ceea ce se mişcă în jur este dolarul SUA", a declarat Binky Chadha, şef strategie globală la Deutsche Bank. Acesta crede că dolarul a dictat cursul petrolului. Chadha a declarat că o creştere globală, valoarea contractelor futures pe petrol şi dolarul sunt cele trei variabile principale care influenţează mişcările de pe piaţa ţiţeiului.
Faptul că dolarul a influenţat preţurile petrolului în acest fel nu este surprinzător, dar gradul în care moneda cântăreşte în ceea ce priveşte petrol este uneori izbitoare.
Preţurile materiilor prime sunt invers corelate faţă de dolar. Raţionamentul des citat se referă la faptul că o monedă mai puternică face ca materii prime talonate de dolar, cum ar fi petrolul, mai scumpe pentru cumpărători care folosesc alte valute.
Incertitudinea din lumea financiară la nivel mondial a îmbrâncit de asemenea preţurile petrolului, cu evenimente precum Brexit, rezultând într-o debandadă a aşa-numitelor active de risc, inclusiv petrol şi acţiuni.
"Dolarul are întotdeauna un impact asupra petrolului. Puterea monedei americane asupra ţiţeiului va oferi un vânt din faţă rigid pentru petrol, chiar dacă elementele fundamentale sunt puternice în favoarea aurului negru", a declarat Tariq Zahir, membru în conducerea compania Tyche Capital Advisors LLC.
"În acest caz, având în vedere situaţia petrolului din SUA, în condiţiile în care ţiţeiul nigerian si canadian aduc înapoi nivelul proviziilor la cote record, puterea dolarului SUA nu doar că se pune stavilă, dar încurajează petrolul în slăbiciunea lui", spune Zahir.
Slăbiciunea a fost evidenţiată de datele publicate miercuri de Energy Information Administration din SUA care a arătat că stocurile de ţiţei au crescut cu 1,7 milioane de barili pentru săptămâna încheiat la 22 iulie, cu aprovizionarea cu benzină crescând la 500.000 de barili, întărind astfel opinia că stocurile mari de benzină împing contracte futures pe petrol la noi minime, în pofida faptului că perioada de vară din SUA ar trebui să subţieze stocurile.
Printr-o coincidenţă, influenţa dolarului asupra petrolului este un factor pe care Longson de la Morgan Stanley l-a adus în discuţie încă din luna Ianuarie, ca fiind o ameninţare la preţuri mari ale ţiţeiului. Atunci, Longson a declarat că, deoarece nu există "nicio valoare intrinsecă" a ţiţeiului pe o piaţă suprasaturată, petrolul tinde să fie vulnerabil la rotaţiile valutare.
Iar grijile continue cu privire la oferta excedentară par exact dinamica cu care piaţa ţiţeiului se luptă din nou. Acesta poate fi, în special cazul în care Rezerva Federală a optat să lase neschimbate ratele miercuri, dar a sugerat că ar putea fi înclinat să ridice ratele dobânzilor în luna septembrie, invocând condiţii economice îmbunătăţite.



Sursa:http://www.capital.ro/