Angelina Jolie şi Brad Pitt se pare că au probleme în paradis. Pe lângă faptul că actriţa e nemulţumită că partenerul ei de viaţă îşi petrece foarte mul timp în compania unei colege de platou, aceasta e furioasă pe Brad și pentru că s-a apucat, din nou, să consume marijuana.
Revista National Enquirer susţine că Angelina s-a înfuriat la culme pe Brad, pentru că în ultimele zile l-a prins, în repetate rânduri, ascunzându-se, noaptea, prin diferite locuri de pe reşedinţa lor, pentru a consuma marijuana, obicei la care acesta renunţase. Deşi ştie că acest lucru o enervează foarte tare pe Angelina, care în trecut s-a luptat cu dependenţa de droguri, Brad nu vrea să renunţe.
"Angelina urăşte momentele în care Brad se apucă de fumat şi s-au tot certat pe tema consumului de marijuana, în ultimii ani. Ea întotdeauna a considerat că acesta este nu obicei murdar şi nu suportă atitudinea lui Brad atunci când se află sub efectul acestui drog, pentru că ei i se pare că îşi pierde concentrarea şi nu se poate baza pe el”, a declarat un prieten apropiat al cuplului pentru revista citată.
Jolie a vorbit în trecut despre dependenţa ei de droguri, declarând într-un interviu din 1998 că marijuana a avut cel mai rău efect asupra ei, fapt pentru care are oroare faţă de acest drog: "M-am drogat cu de toate. Cocaină, heroină, ecstasy, LSD, tot. Cel mai rău efect, pentru mine, l-a avut însă marijuana. Mă simţeam prostuţă şi râdeam, şi urăsc să ma simt aşa".
Brad Pitt şi Angelina Jolie formează un cuplu din anul 2005 şi au împreună şase copii, trei biologici şi trei adoptaţi.

sursa:libertatea.ro