În anul 1938, trenul de la Bucureşti la Constanţafăcea două ore şi jumătate. În secolul XXI, aceeaşidistanţă, căci oraşele au rămas la „locurili lor”,vorba „răposaţilor”, CFR Călători o parcurge în şase ore. Calitatea vieţii în România, în loc să o ia în sus ca în alte ţări civilizate, a scăzut dramatic. Ba mai mult, potrivit lui Cătălin Zamfir,
fondatorul şidirectorul Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii, stăm mai prost decât în anii de comunism la acest capitol.
Reporter: Există date, informaţii sau statistici cu privirea la calitatea vieţii în România dinainte de 1989?
Cătălin Zamfir: Da. În 1979, am coordonat un grup de colegi şi am făcut o cercetare empirică pe calitatea vieţii pe care am publicat-o sub forma unei cărţi în 1984 - „Indicatorişi surse ale calităţii vieţii”. A fost prima cercetare de acest gen în tot sistemul socialist, pentru că tema calităţii vieţii nu era recunoscută ca o temă marxistă. Au fost intervievaţi 1.800 de subiecţi numai din mediul urban. Acea carte a stat şi la baza constituirii, pe 2 ianuarie 1990, a acestui institut, primul şi cel mai mare din lume care abordează această temă. Volumul conţinea o mulţime de indicatori ai calităţii vieţii în legătură cu evaluarea standardului de viaţă, a veniturilor, a consumului, de asemenea satisfacţia individului în instituţia în care lucrează, cu familia, cu vecinii, cu localitatea. Despre ţară nu am întrebat, că intram în vizorul Securităţii, cum nici la Guvern nu am deranjat pe nimeni cu nimic.
Cum aţi primit aprobarea de a publica această carte?
Conţinea foarte multe date, iar politicienii nu au avut răbdarea să-şi bată capul cu ele. Dacă cineva ar fi luat-o la puricat, nu ar fi trecut niciodată în acele vremuri pentru că erau date care contraveneau imaginii ideologice a partidului. Oricum, în 1979 viaţa era încă rezonabilă faţă de ce avea să urmeze în anii ‘80, când nu am mai avut voie să facem nici o evaluare.
Eram mai satisfăcuţi în comunism
Suntem în 2011. Puteţi face o comparaţie cu 1979?
Cum să vă spun, de exemplu, la instituţia dumneavoastră, care presupunem că e una oarecum stabilă, se face o cercetare şi o să fiţi surprins că 13 la sută sunt nemulţumiţi, iar restul de 87 la sută sunt în diferite grade pe o pantă pozitivă. Dacă, în schimb, creşte nivelul de nemulţumire la 25-30 la sută, sistemul începe să fie dezechilibrat. La ora actuală indicatorii sunt absolut dramatici. Indicatorii de satisfacţie, dar şi percepţia, evaluarea, să zicem a guvernării - foarte proastă, a preşedintelui - foarte proastă. În schimb, evaluarea învăţământului şi sănătăţii este mult mai bună. Asta până la bacalaureatul de anul acesta, unde este marea performanţă a Ministerului Educaţiei. Pe scurt, în 1979, indicatorii de calitate a vieţii erau mult mai buni decât acum.
De ce?
În anii ’70, viaţa era rezonabil de bună. Frustrarea venea din faptul că nu puteai să îţi cumperi lucrurile din Occident. Revenind la starea societăţii de acum, dacă la nivelul posibilităţilor noastre ca ţară avem o guvernare relativ bună, atunci nivelul de satisfacţie creşte. Dar dacă la acelaşi nivel de resurse oamenii cred că guvernarea e proastă, satisfacţia scade. Toate datele arată că în 2011 evaluarea Guvernului a scăzut cu 10-12 la sută, iar efectul acestei evaluări e negativ, suntem nemulţumiţi. Nu că nu avem resurse, ci că alea care există se administrează prost şi atunci devenim furioşi.
Refugierea în familie
Neîncrederea în cei care ne conduc are efect negativ asupra celorlalte componente ale vieţii?
Dimpotrivă, este un fenomen de refugiu. Oamenii se refugiază în viaţa particulară şi efectul e de creştere a satisfacţiei cu familia. Întotdeauna, cu cât eşti mai împăcat cu tine, satisfacţia creşte, eşti mai mulţumit faţă de tine, faţă de familie, faţă de prieteni.
Puteţi să ne faceţi un grafic a ceea ce s-a întâmplat din 1989 până în prezent?
Da, România în tranziţie a cunoscut trei crize. În 1990 a fost o creştere a speranţelor şi a satisfacţiilor, prin urmare a fost un an foarte bun. Între 1991 şi 1993 a avut loc o primă cădere, iar până în 1996 a fost o revenire. A doua perioadă de criză a fost între 1997 şi2000, urmată de o creştere până în 2008, iar din 2009 căderea la care asistăm şi acum.
Mai multe sinucideri
Ce aduce criza în afară de insatisfacţii şi deteriorarea calităţii vieţii?
Un lucru foarte grav. În ultimii ani a crescut numărul de sinucideri, care are legătură cu criza morală. În general, în perioada de prosperitate rapidă creşte numărul de sinucigaşi, deoarece speranţa creşte mult mai rapid decât posibilităţile şi sunt mai mulţi oameni nefericiţi atunci când văd că în jurul lor ceilalţi trăiesc bine, iar ei trăiesc prost. Acum e o stare de disperare, care a apărut din faptul că nenorocirea care a venit nu depinde de tine ca persoană şi nici de colectivul din care faci parte. De exemplu, cei care au luat bani cu împrumut de la bancă s-au aşteptat că lucrurile vor merge mai bine din an în an, iar dintr-o dată totul s-a prăbuşit. Datele arată că guvernanţii poartă o mare parte din vină pentru criza actuală. Normal că şi cei care au fost la putere înainte sunt vinovaţi, dar responsabilitatea este pentru cei de acum şi nu pot da vina la nesfârşit pentru ce a fost.
Faţă de alte state din Uniunea Europeană cum stăm la acest capitol?
Prost, foarte prost. Pentru că economia României a mers foarte prost comparativ cu ţările în tranziţie, nu mai vorbesc de celelalte state. La ora actuală ne-a depăşit şi Bulgaria, a cărei economie a început să meargă mult mai bine. Acum, multe firme au ajuns să plece din ţara noastră şi pierdem şi investiţiile care erau deja aici. Noi ne-am vândut fabricile şiresursele pe nimic, în speranţa că străinii vor plăti bani la bugetul ţării. De cele mai multe ori nu s-a întâmplat aşa, iar partea economică influenţează în mare măsură calitatea vieţii.
sursa:puterea.ro
