Cel de-al 12-lea sezon al emisiunii "Dansez pentru tine" îşi deschide ringul pentru o competiţie plină de eleganţă, cu stiluri noi de dans, atmosferă de bal şi concurenţi pregătiţi să facă totul pentru a-şi împlini visurile, din octombrie, la Pro TV, informează televiziunea.
Decorul, coregrafiile, concurenţii şi atmosfera vor avea aerul balurilor de altădată, deoarece unele dintre stilurile noi de dans vor fi cadrilul şi menuetul. Spiritele se vor încinge în ringul de dans în ritm de flamenco pătimaş, iar provocarea se va ridica la rang de religie cu alte două stiluri noi şi incendiare de dans. Se ştie că nu este bine să te joci cu focul, însă aici joaca va fi una cu scop nobil, iar platoul se va aprinde la propriu când perechile concurente vor prezenta dansul cu focul. Dacă până acum cele mai aşteptate şi mai sexy stiluri de dans erau dansul în ploaie şi dansul la bară, din acest sezon se mai adaugă o provocare la fel de fierbinte:belly-dance.
Ca şi în sezonul trecut, fiecare ediţie va avea un stil de dans impus şi unul care va fi tras la sorţi de concurenţi şi va avea o temă comună, de data aceasta pe ideea de bal. Telespectatorii Pro TV vor avea astfel parte de un spectacol variat, cu multe stiluri de dans, alături de elementele de imprevizibil şi inedit. Prin tragerea la sorţi, concurenţii îşi vor alege singuri norocul sau ghinionul, însă indiferent de soartă, ei vor fi ajutaţi la fiecare pas de dansatorii din baletul coordonat de Edi Stancu care vor umple de culoare şi ritm platoul emisiunii.
Toată echipa freamătă, juraţii îşi reevaluează criteriile de notare, prezentatorii au început deja pregătirile, însă emoţiile cele mai multe vor fi de partea concurenţilor. "Am emoţii de fiecare dată, indiferent că e vorba de teatru, concert sau televiziune, dar la mine sunt emoţii constructive. Nu există o parte propriu-zisă a show-ului care mă emoţionează mai mult decât alta. La fiecare ediţie «Dansez pentru tine» mă emoţionează concurenţii care reuşesc să depăşească o fază preliminară de acomodare şi care dovedesc forţă interioară, putere de adaptare şi, nu în ultimul rând, talent. Mai exact, mă impresionează evoluţia unor oameni pe care-i văd doar câteva săptămâni la rând", declară emoţionat prezentatorul Ştefan Bănică.
De data aceasta, ceea ce îi leagă pe toţi oamenii simpli care vor intra în ringul visurilor este dragostea pentru dans. Sunt adevăraţi luptători, au depăşit adevărate obstacole şi aventuri demne de Oliver Twist, iar singurul lor ajutor a fost dansul, singurul lor scop a fost dansul, singurul lor vis este dansul. Prin dans s-au descoperit şi tot prin dans vor să-şi creioneze viitorul şi să-i salveze pe cei dragi.
Iulia Vântur este nerăbdătoare să vadă din nou sub ochii ei cum visurile devin realitate. "Simt să mulţumesc pentru că am ajuns până aici. Să mulţumesc celor care au fost alături de noi timp de 6 ani şi ne-au ajutat să transformăm visurile în realitate. Pentru mine e o bucurie să ştiu că oamenii s-au ataşat de noi şi au primit ce le-am oferit din suflet. Acum, de abia aştept să-mi bată inima în ritmuri de dans", declară cu patimă prezentatoarea show-ului.
Fie că vor convinge prin dansurile vechi, dansul în ploaie, cu focul, cabaretul, musicalul, Bollywood-ul sau flamenco, concurenţii îşi vor pune toată creativitatea, talentul, munca şi ambiţia în ringul visurilor, în faţă juriului şi a telespectatorilor. De-a lungul celor 11 sezoane de până acum, zeci de visuri au prins viaţă, iar acum alte opt aşteaptă să prindă aripi cu ajutorul a opt vedete şi a telespectatorilor care au avut şi vor avea întotdeauna ultimul cuvânt. "Această emisiune este iubită tocmai pentru că are emoţie, ce se naşte în orice secundă din tensiunea acumulată. E o miză mare, noi, concurenţii şi publicul suntem conştienţi că e în joc destinul unor oameni greu încercaţi, care merită o şansă", spune Iulia Vântur, care din octombrie va începe o noua aventură "Dansez pentru tine", alături de întreaga echipă a emisiunii.
sursa:mediafax.ro