Una dintre cele mai cunoscute teorii legate de sfârşitul lumii este aceea că Pământul va fi lovit de un meteorit, ceea ce va produce cutremure, valuri tsunami şi furtuni de foc, însă se pare că acest lucru nu ar fi atât de distrugător pe cât se crede.
Oamenii de ştiinţă au descoperit un nou model de a prezice impactul unor astfel de coliziuni, iar acesta arată că distrugerile nu ar fi în niciun caz atât de grave cum s-a crezut până acum, scrie dailymail.co.uk.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Munchen contrazic teoriile anterioare conform cărora Pământul este sferic şi neted. Planeta este în realitate eliptică, având piscuri uriaşe care ar diminua valurile seismice.
"Calculele sunt făcute de obicei folosind o sferă perfectă, dar caracteristicile de la suprafaţa unei planete influenţează extrem de mult efectele impactului cu un meteorit, aşa că este extrem de important să le luăm în considerare", a declarat Matthias Meschede, şeful cercetătorilor.
Echipa a folosit modelul de planetă pentru a simula impactul cu un meteorit, care a dus la dispariţia dinozaurilor în urmă cu 65 de milioane de ani. Roca spaţială care a lovit planeta a avut dimensiunile muntelui Everest şi a fost echivalentă cu două milioane de bombe cu hidrogen. Echipa de cercetători de la Munchen afirmă că valurile tsunami şi cutremurele care s-au produs după impactul cu meteoritul au fost suficiente pentru a provoca dispariţia dinozaurilor, dar undele de şoc ar fi fost slăbite de peisajul planetei.
"Acum putem estima cât de mare trebuie să fie un meteorit pentru a provoca o catastrofă. Modelul nostru poate fi folosit pentru a estima magnitudinea şi efectul altor impacte majore din trecutul planetei", a declarat Matthias Meschede.
Care este probabilitatea unui impact major?
Cea mai recentă scanare a NASA referitoare la "evenimente de impact" a descoperit că la distanţe de până la 193 de milioane de kilometri de Pământ există 20.500 de asteroizi şi comete care ar putea distruge o zonă de dimensiunea unui oraş. NASA spune că riscul de impact este mai mic decât s-a crezut iniţial. Posibilitatea ca asteroizi de dimensiunea unui munte să lovească planeta a scăzut semnificativ. Există 981 de astfel de obiecte în apropierea Pământului, iar NASA a descoperit 911 dintre ele.
sursa:mediafax.ro