Totalul afișărilor de pagină

marți, 27 decembrie 2011

China a dat în funcţiune primul serviciu din cadrul sistemului ei de geopoziţionare prin satelit


China a dat în funcţiune primul serviciu din cadrul sistemului ei de geopoziţionare prin satelit (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
China a început să lucreze la propriul ei sistem în anul 2000, pentru a putea să renunţe treptat la sistemul american Global Positionning System (GPS), la Galileo - proiectul far al navigaţiei prin satelit lansat de Uniunea Europeană - şi la sistemul rusesc Global Navigation Satellite System (GLONASS).
Sistemul de navigaţie şi poziţionare Beidou (numele unei constelaţii din Ursa Mare) acoperă China şi "regiunile învecinate", precizează agenţia China Nouă. Beijingul intenţionează să lanseze şase sateliţi în 2012 pentru a mări suprafaţa acoperită de acest sistem şi să deservească toată zona Asia-Pacific.
Primul satelit din sistemul Beidou (denumit şi "Compass") a fost lansat în aprilie 2007. Autorităţile chineze nu au precizat numărul sateliţilor lansaţi până în prezent în cadrul acestui proiect.
După finalizarea sa, sistemul va număra 35 de sateliţi, care vor avea la bază o tehnologie integral chineză şi vor furniza o serie de informaţii despre cartografie, pescuit, transporturi, meteo şi telecomunicaţii.



sursa:mediafax.ro

Zonele neacoperite de operatori vor avea acces la Internet, din 2015


Zonele neacoperite de operatori vor avea acces la Internet, din 2015, printr-o reţea de 84 mil. euro (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"În următoarea şedinţă a Guvernului, programată miercuri, va fi semnat un memorandum pentru înfiinţarea echipei de implementare a proiectului. Acordul de finanţare va fi semnat în 2012, iar în cursul anului 2015 toate cele 3.600 zone albe, rămase neacoperite de infrastructura operatorilor, vor fi conectate la o reţea telecom", a spus Vreme.
Alocarea de către Uniunea Europeană a celor 84 milioane de euro a fost obţinută de România în urma adoptării, în 2009, a Strategiei naţionale de broadband, care urmăreşte ca toată populaţia ţării să aiba acces la servicii de Internet în bandă largă până în 2013.
Durata proiectului va fi de 24 de luni. Ministerul Comunicaţiilor va fi proprietarul reţelei şi o va concesiona operatorilor.


sursa:mediafax.ro

Brazilia a devenit a şasea mare economie a lumii, devansând Marea Britanie


Brazilia a devenit a şasea mare economie a lumii, devansând Marea Britanie (Imagine: Mediafax foto/AFP)
Cele mai mari şapte economii ale lumii sunt în ordine Statele Unite, China, Japonia, Germania, Franţa, Brazilia şi Marea Britanie, conform celui mai recent clasament realizat de institut.
"Observăm că ţările care produc bunuri de primă necesitate, precum alimentele şi energia, urcă treptat în clasamentul economiilor mondiale", a declarat directorul Centrului, Douglas McWilliams.
El a remarcat totodată ascensiunea economiilor asiatice în ierarhia mondială, în detrimentul ţărilor occidentale.
Centrul pentru Cercetări Economice şi de Afaceri anticipează că până în 2016 Marea Britanie va depăşi Franţa, care în 2020 se va afla abia pe poziţia a noua în lume.
Rusia şi India vor urca în schimb pe locurile 4, respectiv 5 în topul marilor economii, până în 2020.
Brazilia, care are 200 de milioane de locuitori, a avut în 2010 o creştere economică de 7,5%, dar pentru acest an guvernul a redus estimarea referitoare la avansul PIB la 3,5%, din cauza încetinirii puternice a activităţilor în trimestrul al treilea.


sursa:mediafax.ro

China testeaza un tren ce poate atinge 500 km/h


China launches super-speed test trainTrenul, realizat de o subsidiara a CSR Corp Ltd., cel mai mare producator de trenuri din regiune, are designul uni sabii antice chinezesti.
Cu toate ca trenul poate atinge viteze de circa 500 de km/h, nu inseamna ca el va si merge cu aceasta viteza. „Ne intereseaza in primul rand siguranta pasagerilor”, spun oficiali ai CSR.
Industria feroviara din China a fost pusa la grea incercare in 2011, o coliziune dintre doua trenuri de mare viteza din iulie ducand la moartea a cel putin 40 de oameni. De atunci, constructia de astfel de trenuri a fost aproape stopata complet.
Totodata in februarie, ministrul feroviar, Liu Zhijun, a fost destituit din functie ca urmare a unor scandaluri de coruptie.
Sursa foto: ChinaDaily.com

[VIDEO] Gata cu cafeaua la ibric! A aparut cafeaua inhalabila


[VIDEO] Gata cu cafeaua la ibric! A aparut cafeaua inhalabila
sxc.hu
Gata cu diminetile in care mirosul de cafea fierbinte venea de la ibricul din bucatarie sau de la filtru. In curand America va avea inhalatorul AeroShot, un produs nou care ofera cofeina inhalabila sub forma de pudra
Conform spotului publicitar difuzat mai jos,  Aero Shot, produsul revolutionar ce a transformat notiunea de cafea, promite garantia unei doze de energie instanta. Insa parerile sunt impartite, autoritatile americane trag deja un semnal de alarma asupra efectelor pe care un astfel de produs le-ar putea avea in randul tinerilor, ce ar putea abuza de acest produs, informeaza ABC News

Desi produsul ar putea fi folositor pentru cei care muncesc mult si au nevoie de mai multe energie, campania de promovare a produsului este adresata unei alte categorii de public. Se adreseaza adolescentilor si tinerilor care pot fi activi o noapte intreaga consumand AeroShot. 

Produsul urmeaza sa fie lansat in Statele Unite luna viitoare. 

Fiecare AeroShot contine 100 mg de cofeina, mai putin ca o cana de cafea, si o combinatie de vitamine B. Producatorii spun ca nu exista niciun pericol pentru sanatate si, ca toate bauturile energizante, nu contine calorii.


[VIDEO] Vocea Romaniei si-a ales campionul!


[VIDEO] Vocea Romaniei si-a ales campionul!
Captura foto: ProTV
Cum a reusit un bucurestean de 34 de ani sa castige cel mai mediatizat concurs de muzica din ultimii ani?
A fost o combinatie de talent, carisma si putin noroc pentru Stefan Stan, iesit mare invingator din finala Vocea Romaniei difuzata luni seara pe ProTV. 

"Am crescut cu vreo 10.000 de like-uri. Nu am crescut mult, ci incredibil de mult", a explicat Stefan in timpul emisiunii, intrebat cum ar descrie participarea sa la emisiunea Vocea Romaniei. 

In timpul finalei difuzata marti pe ProTV, Stefan Stan a cantat trei melodii: "Satisfaction" in duet cu Smiley, "Vivo per Lei" in duet cu Andra si "I did it my way", hitul faimos al lui Frank Sinatra. Victoria s-a acordat pe baza de voturi acumulate din partea publicului. Primul concurent iesit din concursa fost tanarul Cristian Sanda in echipa lui Marius Moga. 

A urmat dupa Cristian, Iuliana din echipa lui Horia Brenciu, iar trofeul a fost disputat pe final intre Dragos Chircu (echipa Loredanei Groza) si Stefan Stan (echipa lui Smiley). Sigur like-urile mentionate de Stefan s-au transformat in cele din urma in voturi prin SMS. Stefan Stan a castigat 100.000 de euro si un contract de inregistrare cu Universal Records. 





sursa:9am.ro

Noul Cod Rutier, dusmanul soferilor agresivi


Noul Cod Rutier, dusmanul soferilor agresivi
shutterstock.com
Proiectul se afla in dezbateri la Comisia Juridica de Disciplina si Imunitati a Camerei Deputatilor si prevede amenzi de pana la 100 de puncte penalizare si scaderea alcoolemiei legale.
Prima propunere de modificare a Codului Rutier se refera la obligatia fostului proprietar ca, in cazul vanzarii, sa notifice in scris instrainarea masinii in termen de trei zile. In cazul in care nu face aceasta notificare, risca o sanctiune de la 9 la 20 de puncte, adica pana la 1.400 de lei amenda, conform evz.ro

Soferii care vor circula pe contrasens si care vor depasi viteza legala cu peste 60 de km/h ar putea primi, la anul, pana la 100 de puncte de penalizare, insemnand o amenda totala de 7.000 de lei din moment ce un punct este echivalentul a 10% din salariul minim

Alcoolemia permisa in sange va scadea de la 0,80‰ la 0,50‰.Soferii care au fost prinsi bauti la volan trebuie sa se supuna un verificari medicale si psihologice, cerute de Politia Rutiera. Alti soferi vizati pentru aceste verificari sunt cei care au depasit cu mai mult de 60 de kilometri viteza maxima admisa sau au fost sanctionati de doua ori in doi ani pentru conducere agresiva. 

De asemenea, comportamentul agresiv la volan poate duce la suspendarea permisului pentru 30 sau 60 de zile, conform jurnalul.ro.

O alta propunere pentru noul Cod Rutier introduce notiunea de "comportament agresiv" prin care se intelege: deplasarea succesiva de pe o banda de circulatie pe alta, pentru depasirea masinilor, intoarcerea prin folosirea sistemului de franare, pornirea de pe loc prin demararea excesiva a autovehiculului sau agresarea altui conducator prin apropierea excesiva din spate sau din lateral.

O alta modificare controversata este cea potrivit careia cei care imprumuta masina unui sofer obosit pot raspunde penal

Codul Fiscal: Care sunt noutatile pentru 2012?


Codul Fiscal: Care sunt noutatile pentru 2012?
Printre cele mai importante modificari ale Codului Fiscal care vor intra in vigoare de la 1 ianuarie 2012 se numara cresterea accizelor la motorina, plata de impozite majorate pentru firme si modificarea termenului de depunere a declaratiilor.
Cele mai importante reglementari sunt urmatoarele:

- Acciza la motorina creste cu 4,4%, de la 358 euro la 374 euro/tona;

- Acciza la cafea va fi mentinuta si in 2012;

- Firmele care nu si-au reevaluat cladirile in ultimii 3 ani vor plati impozite majorate pana la 20% din valoare de inventar. Daca operatiunea nu a fost realizata in ultimii 5 ani valoarea urca pana la 40%, potrivit Mediafax.ro;

- Se mentine obligatia de plata a impozitului pe veniturile obtinute din orice sursa de catre o persoana fizica rezidenta romana, cu domiciliul in Romania, pentru inca trei ani urmatori celui in care are loc schimbarea rezidentei acesteia intr-un stat cu care Romania nu are incheiata conventie de evitare a dublei impuneri;

- Contribuabilii care desfasoara activitatea de transport de persoane si de bunuri in regim de taxi vor avea posibilitatea sa opteze pentru determinarea venitului pe baza normei de venit, scrie Realitatea.net;

- Mentinerea impozitarii suplimentare pentru persoanele fizice care detin mai multe case si de autoturisme cu o capacitate cilindrica de peste 2.000 de cmc;

- Firmele cu cifra de afaceri de pana in 100.000 de euro vor fi obligate sa depuna declaratia unica o data la trei luni, si nu lunar cum era stipulat anterior;

- Bancile comerciale vor aplica standardele internationale de raportare financiara (IFRS), renuntand astfel la standardul romanesc de contabilitatea (RAS)

Tratamentul facial pentru bărbați


ferfi arc mask flickrȘi tenul bărbaţilor, ca și tenul femeilor necesită îngrijire, pentru că pielea bărbaților este supusă aceloraşi factori de îmbătrânire ca şi pielea femeilor. Dar, bărbaţii nu vor să recunoască sau nu ştiu că tenul lor are nevoie de îngrijire.
În funcție de tipul de ten, de vârstă și de problemele pe care le are pielea, tratamentul facial se personalizează pentru fiecare persoană în parte. Intervalul de tratament, medota de tratament și produsele folosite sunt stabilite de către cosmeticiană cu acordul vostru. Tratamentul facial se face o dată la 3 luni sau ori de câte ori este necesar.
Tratamentul cosmetic este un proces de bază al cosmeticii. Iar, un tratament bine executat curăță tenul în profunzime, hidratează și hrănește pielea, tonifică mușchii feței, stimulează circulația sanguină. Pe când un tratament prost executat poate provoca o erupție de coșuri, poate lăsa tenul iritat și cu urme. Tratamentul cosmetic se recomandă pentru toate tipurile de ten. Durata tratamentului facial este între 90 – 120 de minute.
Tratamentul facial clasic parcurge următoarele etape:
  • clientului i se face o scurtă anamneză, pentru a se cunoaște produsele folosite la domiciliu, sensibilitatea la anumite produse, etc. Totodată se stabilește tipul de ten;
  • se demachiează fața și gâtul, apoi se tonifică. Produsele cosmetice folosite sunt adecvate tipului de ten și speciale pentru bărbați;
  • urmează expunerea la aburi (vapozon), prin care se urmărește deschiderea porilor pentru a ușura extragerea comedoanelor. Timpul de expunere variază în funcție de tipul de ten. Dacă sunteți proaspăt bărbieriți nu aveți voie să stați la vapozon, deoarece vi se va irita fața (pot apărea și complicații);
  • se extrag comedoanele (punctele negre), coșurile, de pe: nas, obraji, frunte, bărbie – dacă este cazul. Extragerea se face manual (degete cosmeticianei sunt înfășurate în șervețele sterile);
  • dezinfecția, se poate face folosind tincturi diluate – fără conținut de alcool, sau cu ajutorul electrodermului. Se pot aplica substanțe concentrate pentru riduri;
  • după extragerea comedoanelor se pensează sprâncenele (dacă este cazul);
  • executarea masajului facial, care va cuprinde fața, gâtul, decolteul și zona cervicală sau numai fața timp de 15 – 20 de minute. Se va folosi cremă sau ulei special pentru masaj;
  • se aplică masca specifică tipului de ten pentru 20-30 de minute;
  • la sfârșit se aplică o cremă de zi cu protecție solară.
De obicei, saloanele de înfumusețare nu folosesc produse cosmetice pentru bărbați; de aceea, trebuie să vă interesați înainte de acest aspect. În ultimul timp s-au deschis saloane de înfumusețare și centre spa speciale pentru bărbați.
Sursa foto: flickr

sursa:cosmetoterapie.ro

Cum să legi fularul(Video)

ESQUIRE:Shoe Porn: Adidas Campus II grey suede sneaker


Walk in these home from the mall.
Campus II grey suede sneaker ($65) by Adidas, bananarepublic.com


Read more: http://www.esquire.com/blogs/mens-fashion/#ixzz1hlvlm1JS

GQ:Gray Matter: The Jeans You Need Now

Leave blue behind and update your denim with this season's coolest light gray jeans  

Read More http://www.gq.com/style/wear-it-now/201112/gray-jeans-denim-pants#ixzz1hlu8unog