Multe dintre alimentele existente pe piaţă respectă normele care ţin de gust şi de aspect, dar nu respectă normele care ţin de calitatea nutritivă a unui produs - fapt esenţial când vine vorba de mâncare. Aspectul e sesizat şi în raportul de activitate al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), potrivit căruia o mare parte dintre alimentele vândute în comerţ nu respectă normele de etichetare şi de conformitate impuse de legislaţia în vigoare.

Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, a declarat, pentru gândul, că o mare parte dintre alimentele existente pe piaţă respectă normele care ţin de gust, de aspect, nu conţin microorganisme, metale sau mercur, dar nu respectă normele care ţin de calitatea nutritivă a unui produs - lucru esenţial atunci când vine vorba de mâncare. "Alimentele din comerţ nu ne hrănesc. Aceasta este marea problemă a industriei alimentare. Lipsa substanţelor nutritive din preparate nu este o problemă întâlnită doar în România, ci în întreaga lume. Legislaţia în domeniul alimentar se ocupă mai mult de partea senzorială a unui produs: adică să arate bine, să miroasă frumos, să aibă un gust delicios, să reziste cât mai mult timp, dar nu şi să hrănească", a spus medicul nutriţionist.
Şeful Institutului de Cercetări Alimentare atrage atenţia asupra faptului că din cauza produselor alimentare bogate în chimicale şi grăsimi "rele" bolile cardiovasculare şi obezitatea sunt tot mai des întâlnite în rândul populaţiei.
"Practic mâncăm fără să ne hrănim. Problema este că nu ne facem doar nouă rău, ci şi copiilor noştri. O femeie însărcinată care se hrăneşte cu alimente sărace în substanţe nutritive riscă să nască un copil cu afecţiuni congenitale", precizează prof. dr. Mencinicopschi.
Gândul vă prezintă cele mai nocive mezeluri din comerţ
● Parizerul pare să ocupe primul loc în topul celor mai nocive preparate din carne. Acesta are în compoziţia sa 80% slănină şi şorici de porc, 10% MDM, carne dezosată mecanic, în compoziţia căreia intră oase măcinate. Acest aliment mai conţine făină de soia, amidon, dar şi condimente, printre care se numără sare, coriandru, boia de ardei. Potenţiatorii de gust şi coloranţii sunt şi ei trecuţi pe lista ingredientelor care se găsesc în parizer.
● Crenvurştii pot duce la apariţia toxiinfecţiilor alimentare dacă nu sunt păstraţi în condiţii corespunzătoare. MDM-ul este găsit în mare parte din acest preparat din carne. Pieliţe şi grăsime se găsesc şi ele în compoziţia acestora. E-urile abundă şi ele, deoarece crenvuştii au mereu o culoare fragedă.
sursa:mediafax.ro





























My favorite Jordan. Been wearing these since the 9th grade. I always keep a pair, and always will.






“The toughness of this hex nut cuff goes well with this outfit. It’s a really wearable piece”

“This professorial look is achieved with both the classic signet ring and lizard loafers.”
“The vintage Saville Row tweed blazer, like the gold hook bracelet, have a kind of worn in luxury that compliment each other well.”
The outfit gets better the more you learn about it and see the details.

“This vintage coat was such a great find. It feels so modern but it is from the ’50s.

“This is a favorite “winter in new york” outfit. Maybe it’s the blond beard but I tend to default to the seafarer look.”
“The hex nut cuff and the id bracelet in black compliment the mood.”
I love how Philips looks are often drawn from a specific inspiration – workwear, professorial, vintage, seafarer, etc.
Masculine jewelry isn’t reserved for casual occasions.
“Cognac diamonds set in dark steel rings give this dress up look the right edge – one of the few cases where men look good in diamonds”
Even his suited look is full of personality – the play on dark colors/fabrics, the flare on the pants, the minimal collar pin, the perforated slip-ons, the chunky tortoise shades, the badassbelt…