Totalul afișărilor de pagină

vineri, 4 noiembrie 2011

Telefoanele cu Android se strică mai des decât iPhone, BlackBerry


Conform unui studiu desfăşurat în Marea Britanie, dispozitivele smartphone bazate pe sistemul de operare Android au tendinţa de a se defecta mai des decât cele din gama BlackBerry, Apple iOS, sau chiar Windows Phone.
Din informaţiile furnizate de Wireless Data Services (WDS), reiese că aproximativ 12.6% din dintre solicitările pentru suport tehnic, venite din partea utilizatorilor de telefoane Android au drept cauză probleme de natură hardware. Spre comparaţie, chiar şi telefoanele cu sistem de operareWindows Phone, deşi relativ nou intrate în peisaj, scot la iveală probleme hardware în numai 11% dintre solicitările pentru suport tehnic. Următoarele pe listă sunt modelele din gama Apple iPhone şi ce cu sistem BlackBerry OS, cu probleme hardware semnalate în 7% , respectiv 6% din cazuri.
Conform aceluiaşi studiu, costurile pentru repararea şi returnarea telefoanelor Android sunt de-a dreptul impresionante, ajungând la aproximativ 2 miliarde de dolari anual.
Rata de defectare crescută a modelelor smartphone bazate pe Android este atribuită într-o bună măsură introducerii de hardware low-cost mai puţin fiabil, dar şi modificări de natură software pentru actualizarea sistemului de operare, care în unele cazuri duc la defectarea prematură a dispoztivului.

Secretul succesului firmelor din China si Rusia in strainatate: platesc mita, in special pentru lucrari in sectorul public


Companiile din Rusia si China sunt cel mai susceptibile sa plateasca mita atunci cand desfasoara activitati comerciale in strainatate, potrivit unui sondaj realizat de Transparency International pe baza interviurilor cu 3.000 de directori de companii din 28 de tari, scrie BBC News Online.

Secretul succesului firmelor din China si Rusia in strainatate: platesc mita, in special pentru lucrari in sectorul public
La polul opus se situeaza Olanda si Elvetia, aflate pe primele doua locuri ale clasamentului, in timp ce Marea Britanie se claseaza pe locul opt, inaintea Statelor Unite sau a Frantei.
 
Potrivit sondajului Transparency International, mita este folosita cel mai des pentru obtinerea de lucrari in sectorul public si contracte de constructii.
 
"Faptul ca Rusia si China se afla pe ultimele locuri ale clasamentului este un motiv de ingrijorare", afirma raportul. "Tinand cont de prezenta tot mai extinsa a companiilor din aceste tari, mita si coruptia risca sa aiba un impact substantial asupra societatilor in care activeaza acestea si asupra capacitatii celorlalte companii de a concura corect pe aceste piete", adauga Transparency.
 
Alte tari in curs de dezvoltare sunt mult mai bine plasate in clasament, India aflandu-se pe locul al 19-lea, iar Brazilia, pe locul al 14-lea, inaintea Italiei.
 
Rusia, situata pe ultimul loc al clasamentului, este considerata drept un caz dificil. "Din nefericire, in viata publica si de afaceri a Rusiei nu exista insule de integritate", a avertizat directorul filialei ruse a organizatiei, Elena Panfilova.

Sectoarele cel mai grav afectate de darea de mita sunt licitatiile pentru lucrari publice, cu contracte complexe, care implica mai multi subcontractori, ceea ce, potrivit Transparency International, permite crestrea artificiala a costurilor si ascunderea platilor ilegale.


sursa:incont.ro

Razboiul de un secol: Coca-Cola vs. Pepsi. Cum au evoluat cele doua marci, in lupta pentru suprematie GALERIE FOTO


Rivalitatea dintre Coca-Cola si Pepsi este legendara, cele doua marci de bauturi racoritoare luptandu-se pentru suprematie pe piata de mai bine de un secol. Si nu intotdeauna pe dezvoltarea produselor. De cateva ori, lucrurile au ajuns atat de departe, incat au avut ecou in strategia de marketing.


 Razboiul de un secol: Coca-Cola vs. Pepsi. Cum au evoluat cele doua marci, in lupta pentru suprematie GALERIE FOTO
Ultimul exemplu de acest gen este cel in carePepsi a “imprumutat” in reclamele sale simbolurile companiei concurente, si anume ursii polari si Mos Craciun.
 
O alta batalie pe care cele doua companii o dau este in spatiul virtual, pe retelele de socializare.
 
Business Insider, care citeaza blogul CnnTees, prezinta istoria in imagini a razboiului dintre cele doua companii.
 
Vezi mai jos galeria foto.

Sursa foto: CnnTees


Coca-Cola conduce in piata, cu 42% (spre deosebire de Pepsi, cu 31%), dar afacerile multiple ale Pepsi ii aduc mai multi bani – 57,8 miliarde de dolari anual (comparativ cu 35,2% in cazul Coca-Cola).Pepsi-Cola a fost creata 13 ani mai tarziu, de farmacistul Caleb Bradham.
 Desi Pepsi are mai multi angajati, Coca-Cola are mai multi fani pe retelele de socializare.Ambele branduri au facut numeroase schimbari in ceea ce priveste imaginea si logo-ul de-a lungul anilor.Povestea a inceput in 1886, cand John S. Pemberton a inventat o reteta originala pentru Coca-Cola.

Secretele pe care compania pentru care lucrezi nu vrea sa le afli niciodata


O relatie buna cu seful este importanta daca vrei sa promovezi in companie, sustin specialistii in resurse umane. Cu toate astea, organizatiile se feresc ca salariatii lor sa afle mici secrete in functie de care managerii pastreaza alaturi de ei cei mai buni angajati.


 Secretele pe care compania pentru care lucrezi nu vrea sa le afli niciodata
“Sunt cateva secrete pe care compania pentru care lucrezi ti le ascunde, pentru a te testa si a observa daca esti potrivit pentru cultura organizationala”, explica Cynthia Shapiro, specialist in resurse umane, scrie Business Insider.
 
Sa vedem insa care sunt cele 9 filozofii dupa care directorii de companie se ghideaza.

1. Toate companiile au asa numitele “liste negre”
 
Unul dintre obiectivele ascunse ale unui departament de resurse umane este acela de a scapa de angajatii ineficienti din companie, iar cei mai multi dintre recrutori chiar se pricep la intocmirea unor liste care vizeaza acei angajati care fie nu se adapteaza la cultura organizationala, fie nu-si fac treaba cum trebuie.
 
Cum procedeaza insa profesionistii HR pentru a intocmi “listele negre”? Managerii obisnuiesc sa le dea angajatilor sarcini dificile si deadline-uri foarte scurte, tocmai pentru a-i pune la incercare.
 
Cum stii insa daca esti in teste pentru lista neagra? Seful te ignora, te exploateaza, te plateste mai prost decat pe colegii tai si are exagerat de multe pretentii de la tine.
 
2. Executivii HR sunt instruiti ani de zile sa nu le spuna angajatilor despre greselile pe care le fac
 
Crudul adevar este acela ca multe companii prefera sa aiba de-a face cu resentimente din partea angajatilor decat sa se aleaga cu un proces. De aceea, in loc ca acestora sa li se atraga atentia asupra lucrurilor negative, recrutorii prefera sa-i treaca pe urmatoarea lista de disponibilizare.

3. Sefii militeaza pentru un echilibru intre viata profesionala si cea personala in randul angajatilor, insa ii concediaza pe acestia din urma daca decid sa le urmeze sfatul
 
Desi multe organizatii promoveaza ideea de „munca sanatoasa/viata echilibrata” in ochii opiniei publice, angajatii care lucreaza 50 de ore pe saptamana sunt cei care primesc recompense din partea managementului.
 
Fiecare companie are propriul sistem de valori, iar fiecare angajat trebuie sa-si stabileasca prioritatile. Daca directorii firmei vor vedea ca angajatii apreciaza mai mult lucrurile personale si timpul petrecut in afara organizatiei, decat banii castigati in companie, atunci salariatii vor fi restructurati in scurt timp.

4. Sefii nu le spun angajatilor ca sunt prea tineri sau prea in varsta pentru un anumit post, dar ii promoveaza sau concediaza in functie de acest lucru
 
Varsta nu trebuie sa-ti influenteze cariera intr-atat incat sa devii stresat in legatura cu acest lucru. Mai mult, studiile arata ca superiorii isi dau seama atunci cand angajatii lor se simt complexati vis-a-vis de anii pe care ii au.
 
Totodata, companiile percep tinerii ca fiind angajati mobili, intr-o continua cautare a unui loc de munca ideal. Asa ca, daca faci parte din aceasta categorie, nu ar trebui sa faci eforturi extraordinare pentru a fi considerat extrem de responsabil. Daca ajungi insa cu 15 minute mai devreme la lucru, pleci cu 15 minute mai tarziu si-ti faci proiectele la timp, vei fi mult mai apreciat daca tii cu tot dinadinsul sa fii remarcat de sefi, sustin specialistii HR.
 
Pe de alta parte, angajatii cu vechime sunt apreciati pentru experienta lor, insa lipsa acestora de flexibilitate si eventualele probleme de sanatate ce pot aparea reprezinta principalele temeri ale organizatiei. Profesionistii in resurse umane sfatuiesc salariatii sa nu-si ia concediu medical decat daca este absolut necesar si sa ramana conectati la ceea ce se intampla in companie si in mediul extern.
 
5. Companiile nu apreciaza angajatii care tin cu tot dinadinsul sa arate cat de destepti sunt ei, ci mai degraba oamenii respectuosi
 
Nu conteaza faptul ca poate uneori chiar ai intentii bune vis-a-vis de o noua strategie sau miscare interna. Sa-ti corectezi seful intr-o intalnire si sa-i dai si exemple de lucruri care pot fi facute mai bine decat procedeaza el nu sunt intotdeauna percepute intr-un mod pozitiv, subliniaza Cynthia Shapiro.
 
Rezuma-te la a-ti da cu parerea doar in chestiunile despre care esti intrebat si asigura-te ca arati respect celor care depun eforturi pentru a-ti facilita tie anumite sarcini. Iar daca vrei sa faci o sugestie, asteapta-te ca managerul tau sa aiba ceva indoieli, chiar daca nu-ti arata acest lucru.
 
6. Vor sa ceara o promovare? Mai bine n-o cer!
 
Salariatii care le spun sefilor ca ei cred ca a sosit momentul sa ceara o promovare inainte ca aceasta sugestie sa vina din partea directorilor, ii va irita pe acestia din urma. Angajatii trebuie sa dovedeasca inainte de toate ca merita o promovare indeplinindu-si cu succes obiectivele, nicidecum declarandu-le superiorilor ca sunt gata sa-si asume noi provocari.
 
„Adevarul este ca promovarile interne sunt de cele mai multe ori, rezervate si decise cu mult timp inainte ca ele sa fie facute publice in randul angajatilor”, spune specialistul HR, Cynthia Shapiro.
 
7. Managerii nu-si pot da afara angajatele daca se afla in concediu medical sau sunt insarcinate, dar le pot incadra intr-o reorganizare a business-ului, reducere de personal sau concediere masiva din cauza unor „dificultati economice”.
 
Daca te pregatesti sa-ti maresti familia sau ai ceva probleme de sanatate si intentionezi sa-ti iei concediu medical, pentru a te proteja de eventualele indoieli din partea sefilor, anunta-i pe acestia de intentiile tale. S-ar putea sa nu reactioneze foarte bine daca aud din alte surse si sa se lipseasca de serviciile tale mai devreme decat te-ai astepta, spun recrutorii.
 
8. Oricat de mult le-ar placea angajatilor sa se imbrace in blugi, s-ar putea sa fie concediati din acest motiv
 
Cele mai multe dintre organizatiile de pretutindeni de pe glob nu le cer angajatilor o tinuta obligatorie, dar perceptia despre vestimentatia personalului nu s-a schimbat. Majoritatea directorilor se uita la modul in care sunt imbracati angajatii tocmai pentru a-si da seama de comportamentul acestora, de principiile si modul lor de gandire.
 
De exemplu, specialistii HR le sfatuiesc pe femei sa adopte tinute conservatoare, decente. Iar pentru a-si face o idee, acestea ar trebui sa fie atente la vestimentatia managerilor de top din cadrul firmei.

9. Directorii de IT scaneaza in mod regulat e-mailurile angajatilor. Fara ca ei sa aiba habar, fireste

sursa:incont.ro

Partea intunecata a infrastructurii din China: autostrazile zac necirculate, porturile sunt neprofitabile, iar aeroporturile, goale


“Excesiv!” Acesta este cuvantul pe care Lu Dadao, membru al Academiei de Stiinte din China, il foloseste pentru a descrie planurile de dezvoltare a infrastructurii din China. Intr-un interviu acordat recent publicatiei chineze Caixin, Lu si-a exprimat, din nou, opiniile despre vastul program de transporturi al tarii, punand accentul pe risipa de bani care se face si pe inutilitatea unora dintre porturile sau aeroporturile construite in exces.


 Partea intunecata a infrastructurii din China: autostrazile zac necirculate, porturile sunt neprofitabile, iar aeroporturile, goale
Lu a dat ca prim exemplu constructia retelei deautostrazi. In 2008, planul era sa se construiasca 100.000 de kilometri.
 
In 2010 au fost construiti 6.422 de kilometri, care au costat 600 de miliarde de yuani (aproximativ 70 de miliarde de euro), iar planul initial a fost extins la 180.000 de kilometri de-a lungul intregii tari.
 
Problema este ca nivelurile de trafic pe autostrazile date in folosinta in ultimii cinci ani sunt mult prea mici, iar in unele regiuni din centrul si vestul tarii arterele sunt goale si nu fac decat sa se topeasca in bataia soarelui. Cu toate acestea, chinezii continua sa construiasca autostrazi.

In al doilea rand, dezvoltarea fara control a porturilor, care ce a dus la o concurenta excesiva intre ele. In 2008, porturile din China aveau o capacitate de 4 miliarde de tone de marfa, dar cu toate acestea autoritatile locale au continuat sa concureze in competitia de a construi porturi din ce in ce mai mari si mai incapatoare. Acum fiecare dintre ele se bate pentru suprematie pentru a deveni punct de legatura pentru comertul international.
 
In acelasi timp, multe aeroporturi regionale au fost construite intr-un ritm alert, cu investitii imense, dar fara studii de fazabilitate. Acest lucru conduce la pierderi masive. Numai in 2008, suma investita in aeroporturile locale si regionale a fost de 9,3 miliarde de yuani (peste un miliard de euro), iar planul este ca pana in 2020 sa se mai construiasca alte 100 aeroporturi regionale. In fiecare an, incep lucrarile la 20 astfel de aeroporturi si se asteapta aprobari pentru alte cateva.
 
Totodata, exista si un plan de extindere a retelei de cai ferate, inclusiv intre marile orase, suburbii sau intre orasele mici din diferite regiuni, provincii si municipalitati. In aceste conditii, specialistii spun ca nu va exista suficient trafic pentru a amortiza investitiile.
 
Lu da vina pe guvernele locale, care au inceput proiecte majore de infrastructura, pentru a sustine si a mari productia. El spune ca autoritatile au elaborat proiecte pe termen lung, fara sa gandeasca insa cat de ineficiente sunt pe termen scurt, ceea ce duce la pierderi masive.

sursa:incont.ro

Pana unde merge inovatia in IT. Aplicatia care iti spune al catelea pamantean ai fost la nastere


Populatia globala a ajuns sa numere sapte miliarde pe 31 octombrie 2011, potrivit unui raport ONU. Enorm, ar spune multi, in conditiile in care foametea face deja ravagii pe doua continente, iar peste 30 de ani am avea nevoie de doua Planete ca sa ne hranim. Practic, ne-am dublat in ultimii 50 de ani, noteaza si cei de la BBC News.


 Pana unde merge inovatia in IT. Aplicatia care iti spune al catelea pamantean ai fost la nastere
Titlul onorific pentru cetateanul cu numarul 7.000.000.000 este aprig disputat intre un baiat si o fata. Ambii s-au nascut joi, 31 octombrie. Ea in Filipine, el in Rusia. Mamele celor doi bebelusi au fost felicitate deoarece au contribuit la marea noastra familie.
Si pentru ca tot mai multi pamanteni au inceput sa-si puna intrebarea (in gluma, fireste) „Oare eu al catelea am fost pe Pamant in momentul in care am venit pe lume?”, specialistii in tehnologie s-au pus deja pe treaba. Au creat un soft care le dezvaluie utilizatorilor ce numar au fost cand s-au nascut, prezentat pe BBC News. Programul arata, totodata, numarul populatiei tarii in care locuiesc, al oamenilor care se nasc pe ora, al celor decedati, dar si al celor care decid sa emigreze.
De exemplu, daca este sa dam crezare software-ului pus la dispozitie de divizia de online a televiziunii britanice, populatia Romaniei este estimata la aproximativ 21,4 milioane de oameni, din care se inregistreaza 25 de nasteri/ora si 29 de decese/ora. Programul calculeaza si numarul emigrantilor pe zi (in cazul Romaniei, vorbim de 2).
In Romania, speranta de viata in cazul femeilor este de 73,2 ani, iar in cazul barbatilor de 69,9 ani, se mai arata pe site-ul celor de la BBC.
Tara cu natalitatea maxim crescuta este Quatarul, unde au loc 514 nasteri pe zi, iar tara cu cele mai multe decese inregistrate este Moldova: 106 morti pe zi.
Japonia este tara unde speranta de viata este de 82,7 ani, iar Republica Centrala Africana are o speranta de viata de 45,9 ani.
Potrivit celor de la BBC News, natalitatea in Romania se afla "intr-o crestere incetinita". Femeile dau nastere la cel mult doi copii, lucru care duce la majorarea numarului oamenilor in varsta, sunt sustinuti de forta muncitoare.
Conform estimarilor, la nivel global se consuma de doua ori mai multe resurse decat se facea in trecut. Natiunile Unite sustin ca daca se va continua acest trend ascendent, pana in 2030 vom avea nevoie de doua planete precum Terra pentru a fi sustinuti.
La mijlocul secolului, populatia urbana a lumii a fost egala cu populatia globala in anul 2004. In anul 1.500, pe glob erau 500 de milioane de locuitori.
Cu atata iubire, Terra ar putea gazdui pana la sfarsitul secolului pana la 16 miliarde de suflete

Supra-popularea aduce insa probleme uriase. Cea mai mare: resursele minerale si felul in care le gestionam. Doar 5% dintre muritori consuma aproape un sfert din bogatiile minerale. Noi romanii vom ramane fara petrol in urmatorii 15 ani si fara gaze naturale in urmatorii 10. Dureros este ca in viitor potrivit unui studiu al Bancii Mondiale din ce in ce mai multi se vor stinge de foame. Nu este cazul nostru.

Cele mai aglomerate tari din Asia si Africa sunt si cele mai sarace. Noi ocupam un rezonabil loc 5 in Europa dupa suprafata arabila si daca ne-am mobiliza am putea sa hranim 100 de milioane de guri.  Salbe sanse deocamdata, nu cultivam eficient pamantul, asa ca mancam de la altii.

Asistam si la o lupta a generatiilor. In timp ce Europa imbatraneste, iar populatia Romaniei va scadea la 17 milioane intr-o jumatate de secol, tarile sarace pur si simplu vor exploda. In urmatorii 40 de ani Etiopia va avea mai multi cetateni decat industrializata Germanie.

Dar lumea este intr-o continua schimbare. In 2008, pentru prima data in istorie, mai multe persoane traiau la oras decat la tara. Aici declicul s-a produs mult mai devreme, undeva pe la inceputul anilor 80. Iar acum peste 11 milioane de cetateni s-au stabilit in zonele urbane.

Totusi nu ocupam atat de mult spatiu pe cat credem. Daca toate cele sapte miliarde de pamanteni ar trai laolalta, iar densitatea ar fi similara cu cea a Bucurestiului, atunci intreaga populatia a globului ar incapea intr-o tara mare catRomaniaMoldovaBulgariaGrecia si fosta Yugoslavie.

sursa:incont.ro

Reteaua anti-Facebook, care nu iti vinde datele personale. Tu ai renunta la contul tau pentru un alt site de socializare?


O noua retea de socializare vrea sa bata Facebook, Twitter si Google+. Si nu oricum. Se promoveaza drept site-ul anti-Facebook si promite utilizatorilor ca nu le va vinde datele confidentiale unor publicitari, scrie Huffington Post.


 Reteaua anti-Facebook, care nu iti vinde datele personale. Tu ai renunta la contul tau pentru un alt site de socializare?
Site-ul se adreseaza celor care vor sa tina legatura cu prietenii pe internet, insa, nu vor ca datele personale sa fie vandute unor companii de publicitate. De la lansarea pe 25 octombrie, reteaua Unthink are peste 100.000 de membri.
Chiar daca site-ul promovat este unul anti-Facebook, reteaua imprumuta din caracteristicile acesteia si din cele ale Twitter. CEO-ul Unthink si fondatoarea companiei, Natasha Dedis, spune ca principalul avantaj este faptul ca utilizarii detin controlul si pot decide ce informatii sunt facute publice si care nu.
CEO-ul Unthink nu este antreprenorul tipic din sectorul IT. Crescuta in SUA si in Grecia, ea a preluat afacerile tatalui la 17 ani si la 21 punea bazele primei sale companii. Pentru ca nu era de acord cu politicile de confidentialitate ale Facebook, ea a decis sa creeze o retea mai sigura atunci cand fiul ei in varsta de 12 ani a vrut sa isi faca un cont in reteaua lui Mark Zuckerberg. Asa ca a investit aproape 2,5 milioane de euro in una noua.
In locul reclamelor, ea ii lasa pe utilizatori sa aleaga un brand sponsor, a carui reclama va fi afisata pe pagina clientilor, pretul pe care acestia trebuie sa il plateasca pentru a-si sustine profilul. In plus, utilizatorii pot alege ce informatii sunt publice si care nu sunt.

In schimb, site-ul nu iti permite sa iti creezi propria casuta de e-mail

sursa:incont.ro

Incepe revolutia agrara. Tot mai multi investitori descopera potentialul urias al agriculturii VIDEO


Revolutia agrara incepe: tot mai multi investitori, fie ca vorbim despre romani sau straini, descopera comoara numita pamant si se apuca de agricultura. Daca ne tinem de treaba, Romania ar putea scapa de importuri si trai prosper din exportul de mancare.

Embed: 
Rusinos, dar adevarat. Pamantul noastru, daca ar fi lucrat, ar hrani 80 de milioane de oameni. Romanii se hranesc insa din strainatate. Golul il umplu strainii, care au remarcat potentialul solului. Este totusi momentul sa furam meserie. Duminica, la "Romania, TE iubesc", vedeti ce comoara zace in pamantul Romaniei si cum o putem salva.
Romania si Germania, vazute din satelit: araturi mici, neregulate - dovada ca imparteala s-a facut in vremuri cand inca nu se inventase topometria. Se vede treaba ca lupta pe proprietate a fost stransa intre romani si clar nu s-a incheiat. Si Germania a fost pe vremuri faramitata in zeci de state mici cat un domeniu boieresc, dar nemtilor le-a venit mintea la cap: si s-au organizat ca sa fie productivi. Au avut si ei tarani deposedati de comunisti, in fosta RDG, dar dupa unire, nemtii au avut un plan: n-au distrus fostele CAP-uri si nici n-au retrocedat de-a brambura.

Camerele agricole germane au ajutat taranii din est cu experti si proiecte gratuite. In Germania, terenul arabil a atins deja preturi exorbitante, in zonele foarte fertile te poti considera fericit, daca ai gasit pamant cu 17.000 de euro hectarul, iar unii au atins deja performanta de a vinde hectarul cu 36.000 euro.

Ce a facut romanul cu pamantul? Specula imobiliara, care s-a sfarsit si ea intr-o criza caraghioasa. Cu teren nici cultivat, nici construit. La atitudinea de lehamite fata de pamantul mostenit au contribuit cu varf indesat autoritatile: mai intai cu retrocedarea - proces infernal si umilitor.

Apoi, in loc sa il ajute pe taran sa-si eficientizeze gospodaria, autoritatile s-au gandit sa-l amendeze  ca nu-si lucreaza pamantul. S-au razgandit - acum vor sa il premieze cu sume mici, daca il arendeaza. Inca nu s-au hotarat. Pana decid cum stimuleaza comasarea terenurilor intr-o agricultura eficienta, vin strainii si mai reduc din parloaga.

Vesteuropenii, in schimb, au exploatat fiecare coltisor, au semanat pana-n buza padurii, pana-n poarta casei. Si au ajuns in extrema cealalta. Aici, oamenii isi pun deja problema ca pamantul e exploatat prea intensiv si distruge biodiversitatea. Cei care lasa o fasie de pamant necultivata, sa respire, sunt premiati de stat.
Au descoperit pamantul romanesc: nesecatuit si ieftin.

Pe de-o parte, investitiile in agricultura nu pot decat sa ne bucure, fiindca aduc bani, si poate mai animeaza economia tarii. De cealalta parte, taranii care se incapataneaza sa mai lucreze pamantul se simt dezarmati in fata concurentei straine.
Ba mai mult, omul se simte furat si acuza strainul ca i-a calcat brazda abuziv.

Ungurii nu vand teren, au tara mica, pamant putin. Nu vor sa omoare taranimea ce nu a apucat sa ajunga la nivelul agricultorilor din vest. La noi, strainii care-si infiinteaza firme romanesti sunt liberi sa cumpere. Fara chef de munca, romanul a vandut: vreo 800.000 de hectare. Dar mai are peste 7 milioane de hectare de pamant arabil din care poate face avere si misca economia tarii daca isi pun mintea la contributie si se apuca in sfarsit de agricultura. Pe larg, despre comoara din pamant, duminica, la "Romania, TE iubesc".

sursa:incont.ro

Cât de periculoase pot fi cauciucurile de iarnă folosite la peste 7 grade Celsius


Cât de periculoase pot fi anvelopele de iarnă utilizate la peste 7 grade Celsius
Majoritatea şoferilor s-au grăbit până la data de 1 noiembrie să-şi monteze anvelope de iarnă în condiţiile în care legislaţia în vigoare prevede amenzi în cazul în care aceştia ar fi surprinşi pe cheaţă, polei sau zăpadă cu anvelope necorespunzătoare - adică fără marcajul "M plus S", dar este neapărat un lucru bun? Fiecare tip de anvelopă este proiectată pentru a rula într-un anumit mediu, iar utilizarea unei anvelope de iarnă la temperaturi de peste şapte grade Celsius sau chiar 15-20 de grade cum a fost cazul ultimelor zile poate avea un efect invers celui scontat.
"Distanţele de frânare sunt afectate serios dacă anvelopele de iarnă sunt utilizate la temperaturi de peste şapte grade Celsius. Compoziţia anvelopelor de iarnă devine din ce în ce mai moale pe măsură ce temperaturile cresc. Acest lucru înseamnă distanţe mai mari de frânare, instabilitate şi manevrabilitate mai slabă - la fel cum în cazul anvelopelor de vară compoziţia devine prea tare la temperaturi joase şi maşina frânează mai greu sau derapează mai uşor" spune Tudor Bratu, redactorul-şef al revistei ProMotor.
Astfel, cu toate că suntem deja dincolo de termenul limită dat de autorităţi, dacă nu se circulă pe drumuri de munte, sau într-un mediu în care temperaturile au scăzut măcar sub 10 grade Celsius, nu este recomandabil să echipăm autoturismul cu anvelope de iarnă. Mai mult, dacă se rulează au anvelopa de iarnă pe distanţe lungi şi temperaturi ridicate, acestea se vor uza prematur iar când vor fi utilizate din nou în condiţii de vreme rece acestea nu vor mai fi la fel de eficiente.
Un alt aspect al anvelopelor de iarnă neluat de mulţi în calcul este creşterea consumului de carburant.
"Nu pot spune cu exactitate care este diferenţa de consum, însă ce am observat din testele efectuate este că există o creştere medie a consumului de 0,5 litri la 100 km parcurşi. Pe de altă parte, având în vedere că discutăm de sezonul rece trebuie luat în calcul şi faptul că motorul se încălzeşte mai greu iar consumatorii au nevoie de mai mult curent şi implicit o sarcină în plus pentru motor", a spus Bratu.

sursa:zf.ro

Un asteroid de mărimea unui portavion va trece marţi la mică distanţă de Terra

Un asteroid de mărimea unui portavion va trece marţi la mică distanţă de Terra, au anunţat joi specialiştii americani de la NASA, care au precizat totodată faptul că nu există riscul unei coliziuni cu planeta noastră.

Un asteroid de mărimea unui portavion va trece marţi la mică distanţă de Terra (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Potrivit Agenţiei spaţiale americane, acesta va fi cel mai mare asteroid care va trece pe lângă Terra, din 1976 până în prezent.
Asteroidul cu o lungime de 400 de metri, denumit 2005 YU55, se va apropia cel mai mult de planeta noastră marţi, 8 noiembrie, la ora 23.28 GMT, şi va trece la o distanţă de 324.600 de kilometri de Terra.
Efectele gravitaţionale generate de acest asteroid nu vor fi perceptibile pe Terra, a precizat NASA, referindu-se la maree şi mişcări ale plăcilor tectonice.
Asteroidul 2005 YU55 se află pe o orbită care îl face să treacă la intervale regulate pe lângă Terra, Venus şi Marte. Însă marţi el va trece la cea mai mică distanţă de Terra din ultimii 200 de ani.
Următoarea dată când un asteroid atât de mare se va apropia la o distanţă comparabilă de Terra va fi în anul 2028, afirmă NASA.
Monitorizarea asteroizilor efectuată în 2010 cu radiotelescopul american Arecibo din Puerto Rico indică faptul că este vorba de un obiect de o formă aproape sferică, ce se învârte lent în jurul propriei axe, la 18 ore. Suprafaţa sa este neagră.
Astronomii amatori care vor să îl observe trebuie să fie echipaţi cu un telescop având o deschidere de cel puţin 15 centimetri.
NASA va începe să transmită imagini cu 2005 YU55 începând din 4 noiembrie, de la ora 15.30 GMT.
Savanţii de la NASA vor analiza ecourile undelor radar care vor fi reflectate de suprafaţa asteroidului. Ei speră să obţină astfel imagini precise ale acestui corp ceresc, care vor dezvălui totodată un număr mare de detalii despre suprafaţa, forma şi dimensiunile exacte ale lui.
NASA descoperă şi monitorizează un număr mare de asteroizi şi comete care trec aproape de Terra. Agenţia spaţială americană calculează orbita acestora pentru a afla dacă reprezintă un pericol pentru planeta noastră.
Într-un raport recent, NASA a revizuit în scădere numărul asteroizilor mari din apropiere de Terra şi mai ales al celor de talie medie, care sunt capabili să distrugă, în cazul unui impact, zone de mărimea unor oraşe mari.
Aceste estimări rezultă din monitorizarea mai exactă a obiectelor telurice care gravitează la mai puţin de 195 de milioane de kilometri în jurul Soarelui şi se găsesc destul de aproape de orbita terestră.
NASA a identificat deja 93% din totalul celor mai mari asteroizi - cu diametre de cel puţin un kilometru - ce se găsesc în apropiere de Terra, acest obiectiv fiindu-i trasat de Congresul american, printr-o decizie făcută publică în 1998.

sursa:mediafax.ro

Madonna va lansa un brand de modă global

Cântăreaţa americană Madonna a anunţat că va lansa în curând un brand de modă global, care va include linii de articole vestimentare, parfumuri, genţi, poşete şi colecţii de lenjerie intimă.

Madonna va lansa un brand de modă global (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Cântăreaţa americană este una dintre cele mai celebre femei din lume, dar, cel puţin până acum, a refuzat să îşi folosească numele pentru a câştiga bani prin asocierea cu producătorii de haine, parfumuri şi accesorii.
Madonna a lansat însă linia vestimentară pentru adolescenţi Material Girl, împreună cu fiica ei Lourdes, în 2010, iar acum a anunţat că va crea un imperiu comercial care se va numi "Truth or Dare", după titlul documentarului dedicat artistei americane, realizat în 1991, informeazăcontactmusic.com.
Noul brand va include linii de articole vestimentare, parfumuri, genţi şi poşete şi colecţii de lenjerie intimă. Brandul "Truth or Dare" va fi lansat mai întâi în Statele Unite, în 2012, apoi în întreaga lume.
"De-a lungul ultimelor decenii, am fost contactată de nenumărate ori pentru a mi se propune să îmi lansez propriul meu brand. Cred că acum este timpul potrivit pentru acest proiect", a spus Madonna.
Descrisă de numeroase ori drept "una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor", numită şi "Queen of Pop (Regina Pop-ului)", Madonna este şi cea mai bine vândută cântăreaţă a secolului XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 200 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie anul trecut, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

sursa:mediafax.ro

Clipul viral care a înnebunit Youtube-ul: Cum a reuşit această femeie să facă sute de mii de oameni să dea click - VIDEO

Dansul miresei cu tatăl ei a devenit o tradiţie a nunţilor moderne, în special în Statele Unite. Ashley Richmond a realizat un moment special alături de tatăl ei în aplauzele invitaţilor, care au avut parte de o surpriză.

După un început lent pe melodia "My Girl" a trupei Temptations, cei doi s-au dezlănţuit pe un mix format din nouă piese - de la hiturile din tinereţea bărbatului până la piesele preferate ale fiicei lui.
Potrivit dailymail.co.uk, Ashley şi tatăl ei au dansat diferit pe fiecare piesă, cei doi stârnind râsetele celor prezenţi la eveniment. În timpul dansului, mireasa zâmbeşte continuu, tatăl ei fiind foarte serios şi atent să nu greşească vreo mişcare.

sursa:mediafax.ro