Totalul afișărilor de pagină

luni, 12 decembrie 2011

Sfatul NASA pentru 21 decembrie 2012, ziua Apocalipsei

Cu excepţia faptului că data este cea a solstiţiului de iarnă, 21 decembrie 2012 este o simplă dată în calendar, nicidecum ziua Apocalipsei, au spus specialiştii NASA, citaţi de msnbc.com.

Toate scenariile apocaliptice pentru 2012 au fost demontate de NASA cu argumente stiintifice / FOTO: inspirationfeed.com
"Puteţi dormi liniştiţi la 21 decembrie anul viitor", a spus astronomul Don Yeomans, manager al programului NASA de observare a obiectelor apropiate Pământului.

În vechiul calendar Maya, un an avea 365 de zile, aşa cum se întâmplă şi în calendarul Gregorian pe care îl folosim acum. Numai că mayaşii nu măsurau perioadele mai lungi de timp în decenii, secole şi milenii. Pentru aceasta, foloseau alte calendare, unul scurt şi altul lung.

"Cel scurt echivala cu 52 de ani ai noştri, iar cel lung se întindea pe 5.125 de ani", a explicat Yeomans. Acesta din urmă se încheie la 21 decembrie 2012. "Dar, desigur, un nou calendar va începe la 22 decembrie. E ca şi cum ai spune că, de fiecare dată când e 31 decembrie în calendarele noastre, vine sfârşitul lumii. Deşi e momentul când începe un nou ciclu. Mayaşii nu au scris nicăieri că sfârşitul va veni atunci când calendarul lor se încheie".

Posibilele scenarii, demontante

Soarele


Una dintre griji e legată de poziţionarea Soarelui în faţa planului Galaxiei noastre la 21 decembrie. Însă Soarele face asta de două ori pe an, în fiecare an.

O altă grijă legată de Soare a dat naşterii unor temeri că apocalipsa ar putea veni din cauza furtunilor solare. În 2012, Soarele cunoaşte un vârf de activitate. Însă aceasta se întâmplă la fiecare 11 ani

Planeta X

Se spune că această planetă, numită şi Nibiru, se îndreapta spre Pământ. Însă, cea care a dat naştere temerilor că planeta se va ciocni cu Terra, o femeie care pretinde că este în contact cu o civilizaţie extraterestră, are o întreagă istorie de predicţii greşite.

Yeomans spune că, până acum, nu sunt dovezi că planeta ar exista, aşa că posibila ei călătorie spre Pământ nici nu merită analizată.

Inversarea polilor 

În 2012, la 21 decembrie, se spune că polii magnetici şi geografici ai Pământului se vor inversa. Numai că ultimii pur şi simplu nu se pot inversa, deoarece Luna stabilizează rotaţia planetei noastre.

Iar cei magnetici se inversează uneori, dar numai în cicluri care au loc timp de 500.000 de ani. Pe lângă că nu există dovezi că o astfel de inversare va avea loc anul viitor, acest fenomen nu poate cauza probleme reale. "Doar că va trebui să schimbăm busolele", a spus Yeomans.


Particula Dumnezeu. A venit vremea să aflăm cel mai mare mister al Universului

Sunt mari şanse ca oamenii de ştiinţă să prezinte mâine, în timpul unui seminar organizat la Geneva, dovezi ale existenţei bosonului Higgs, particula despre care se spune că dă masă tuturor particulelor din Univers.

Bosonul Higgs ar fi particula care oferă masă tuturor celorlalte particule. Dacă nu va fi găsit, fizicienii vor fi nevoiţi să recunoască că nu ştiu mai nimic despre formarea Universului
Echipele de la Large Hadron Collider (LHC), acceleratorul de particule de la Geneva, vor prezenta raportul lor despre progresele făcute de "vânătorii" particulei.

Potrivit BBC, care a analizat atmosfera de la accelerator, cercetătorii nu vor anunţa mâine descoperirea bosonului, dar dovezile oferite vor fi generoase. După seminar, cercetătorii vor munci alte câteva luni şi vor strânge date pentru verificarea dovezilor de acum.

Două experimente, Atlas şi CMS, ambele de la acceleratorul în valoare de 10 miliarde de dolari, au căutat în paralel dovezi ale existenţei bosonului Higgs. "Este un moment fantastic, poţi simţi entuziasmul oamenilor", a spus pentru BBC un cercetător de la Atlas, Christoph Rembser. Acesta a refuzat să vorbească despre progresul căutării, păstrând misterul pentru mâine.
Ce este bosonul Higgs şi de ce este atât de căutat

Particula Higgs, ultima piesă din enormul puzzle care este Modelul Standard, este greşit denumită "Particula lui Dumnezeu". Ar fi mai degrabă, spun cercetătorii, Particula Dumnezeu, deoarece ea ar fi misteriosul element care conferă masp tuturor celorlalte particule din Univers.

Dacă particula Higgs există, atunci Modelul Standard se confirmă, iar fizicienii pot explica pas cu pas formarea Universului. Apoi, pot confirmă că materia vizibilă reprezintă doar 4% din materia din Univers, în timp ce materia şi energia neagră reprezintă restul.

În urma Big Bangului, în timp ce Universul se răcea, o forţă invizibilă cunoscută drept câmpul Higgs s-a format. Teoria spune că, în timpul interacţiunii dintre particule şi câmpul Higgs, particulele obţin masă. De aici şi numele de particula Dumnezeu. Dacă nu ar fi ea, spune teoria, particulele ar zbura pur şi simplu prin cosmos, cu viteza luminii.

"Mereu spunem că avem nevoie de particula Higgs pentru a explica existenţa masei. Dar adevărata importanţă a particulei este că ea dă sens acestui Univers", a explicat agitaţia enormă din jurul acestei particule cercetătoarea Tara Shears (Universitatea din Liverpool), citată de BBC.


sursa:realitatea.net

Romanii ar putea deveni proprietari la Facebook, de la anul. Cat ar costa un pachet minim de actiuni la compania lui Zuckerberg VIDEO


Presedintele Bursei de Valori Bucuresti (BVB), Stere Farmache, a declarat, duminica, la emisiunea “Dupa 20 de ani”, difuzata de ProTV, ca intentioneaza sa tranzactioneze titlurile Facebook pe bursa de la Bucuresti, incepand de la anul, dupa ce compania americana se va lista in America. Potrivit acestuia, cei care vor sa detina o parte din actiunile retelei de socializare trebuie sa mearga la un broker, iar suma minima investita s-ar putea incadra undeva intre 50 si 100 de dolari.

Embed: 
“Ne-am gandit ca titlurile americane, aduse de pe alt continent, care traverseaza o alta faza a crizei sau care chiar a iesit din criza, ar putea fi bine primite de investitori. Ne-am gandit la Facebook, care este o companie cu multi clienti si multi fani in Romania si care ar putea sa devina si investitori la aceasta companie”, a spus presedintele BVB.
 
Farmache a mai declarat ca suma minima care ar trebui sa fie investita in titlurile Facebook ar putea varia undeva intre 50 si 100 de dolari.
 
Cei care vor vrea sa cumpere titluri la Facebook nu ar trebui sa faca nimic deosebit de investitia pe bursa pentru oricare dintre actiuni. Trebuie, simplu, sa mearga la una dintre societatile de investitii financiare care sunt membre ale BVB, la brokeri. N-as putea sa spun suma minima, pentru ca depinde de blocul minim de tranzactionare care va fi, dar dupa stiinta mea titlurile americane se tranzactioneaza undeva intre 50 si 100 de dolari, care mi se pare o suma rezonabila”, a explicat Stere Farmache.
 
Presedintele BVB a mai declarat ca nu exclude aducerea pe bursa de la Bucuresti si a altor giganti din domeniul IT, cum ar fi Google sau Apple.
 
"Bursa de Valori Bucuresti se gandeste sa extinda gama de produse tranzactionabile la bursa atat pe piata reglementata cat si pe sistemul alternativ de tranzactionare. Acest demers este de a aduce de pe piata americana titluri care sa se tranzactioneze la Bucuresti. Exista deja titluri europene listate la Bucuresti. Nu exista titluri americane si intentionam sa aducem titluri americane si Facebook", declara Farmache anterior.
 
Potrivit Bloomberg, Facebook ia in calcul derularea unei oferte publice initiale anul viitor, pentru a atrage 10 miliarde de dolari, valoarea de piata a retelei de socializare fiind estimata la 100 miliarde de dolari.
 
Presedintele BVB a mai spus ca pentru potentialii invesitori, avantajele listarii Facebook la Bucuresti vor fi ca se va tranzactiona simplu si eficient pe sistemele actuale ale bursei cu costuri mai reduse.
 
Facebook a anuntat la inceputul acestui an ca a atras o investitie de 1,5 miliarde de dolari de la Goldman Sachs si alti investitori, compania fiind evaluata atunci, conform preturilor platite de acestia, la aproximativ 50 de miliarde de dolari.
 
Compania a amanat listarea pana in 2012, pentru a atrage cat mai multi utilizatori si pentru a-si creste cat mai mult vanzarile de publicitate, au declarat anul trecut surse apropiate situatiei. Facebook are peste 800 de milioane de utilizatori, dintre care 3,8 milioane din Romania.



sursa:incont.ro

Zece otrăvuri pentru ten: topul celor mai toxice cosmetice

Fardul de obraz ColorStay Cheek Color Mineral de la Revlon şi fardul de ochi Beyond Color Radiant Lifting de la Avon se află în topul celor mai toxice cosmetice pentru faţă realizat de organizaţia non-profit Environmental Working Group.

Topul celor mai toxice cosmetice
Fardul de obraz ColorStay Cheek Color Mineral de la Revlon şi fardul de ochi Beyond Color Radiant Lifting de la Avon se află în topul celor mai toxice cosmetice pentru faţă realizat de organizaţia non-profit Environmental Working Group şi citat de Bloomberg.
O femeie care locuieşte în Statele Unite foloseşte în fiecare dimineaţă 12 produse de îngrijire şi înfrumuseţare. Brandurile pe care femeile le folosesc frecvent pentru a arăta cât mai bine pot avea în compoziţie produse chimice cu efecte negative asupra sănătăţii. Acestea au fost asociate cu cancerul, îmbolnăvirea diverselor organe şi defecte la naşterea copiilor.
Cosmeticele nu sunt supravegheate cu la fel de mare atenţie precum alimentele sau produsele farmaceutice, potrivit Food&Drug Administration (FDA).
FDA nu are responsabilitatea de a aproba noi ingrediente sau de a lansa apeluri privind siguranţa consumatorilor. Este responsabilitatea producătorului să decidă dacă un produs este sigur şi nu afectează consumatorul.
Organizaţia non-profit Environmental Working Group face un top al produselor cosmetice care conţin produse chimice despre care se ştie sau despre care se suspectează că au efecte negative asupra sănătăţii.
Grupul, citat de Bloomberg, consideră fiecare dintre următoarele branduri ca având un risc ridicat de a afecta sănătatea, pe baza informaţiilor oferite de companii, de guvernul SUA şi de studii ştiinţifice.
Topul celor mai toxice produse
  1. Crema colorată Aveeno Active Naturals Positively Radiant Tinted Moisturizer
  2. Fondul de ten NARS Firming Foundation Liquid
  3. Pudra Milani Mosaic Powder
  4. Fardul de obraz Revlon ColorStay Cheek Color Mineral
  5. Lacul de unghii Orly Nail Laquer
  6. Batonul corector Almay Line Smoothing Concealer for the Face
  7. Mascara Neutrogena Weightless Volume Wax Free
  8. Creionul de ochi Tropez Smoky Eyes
  9. Fardul de obraz Avon Beyond Color Radiant Lifting
  10. Produsul pentru îngrijirea buzelor Smashbox Lips Treatment SPF 15


sursa:zf.ro

Anna Nicole Smith, goală şi gravidă. Imaginile nemaivăzute până acum, realizate cu puţin timp înaintea morţii vedetei - FOTO

Câteva fotografii nud nemaivăzute până în prezent cu fosta vedetă Playboy Anna Nicole Smith, realizate cu câteva luni înaintea morţii acesteia, au fost făcute publice.

Anna Nicole Smith (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Anna Nicole Smith apare în imagini complet goală, cu corpul pictat în auriu. Fosta vedetă Playboy era gravidă la momentul şedinţei foto, aşa că imaginile sunt inedite, scrie dailymail.co.uk.
În fotografiile care promovează site-ul unui cazino, starleta îşi acoperă sânii cu mâna, iar părţile intime sunt acoperite cu vopsea aurie.
Imaginile au fost publicate pe internet de către reprezentanţii cazinoului pe care Anna Nicole Smith acceptase să îl promoveze.
"Din respect pentru Anna Nicole, am ales să retragem campania după tragicul eveniment care a urmat la scurt timp după şedinţa foto", au declarat reprezentanţii cazinoului.
Conform acestora, ideea şedinţei a fost a fostei vedete Playboy, care a dorit să facă ceva scandalos, memorabil şi amuzant. Publicarea fotografiilor este, în opinia reprezentanţilor cazinoului, un omagiu adus vedetei.
Anna Nicole Smith s-a căsătorit cu magnatul petrolului, J. Howard Marshal, în 1994, când avea 26 de ani şi era dansatoare exotică în Huston. Soţul ei avea, atunci, 89 de ani. Marshall a murit la aproximativ un an după căsătorie şi dispariţia sa a dus la o luptă aprigă între Anna Nicole Smith şi fiul său vitreg, Pierce, care a murit în 2006.
Anna Nicole Smith a murit în 2007, din cauza unei supradoze de medicamente, singurul supravieţuitor al său fiind fiica ei, Dannielynn, care în prezent are 5 ani. Fiul Annei Nicole Smith, Daniel, a murit la vârsta de 20 de ani, în 2006.


sursa:mediafax.ro

Kate Moss şi Milla Jovovich, goale în calendarul Pirelli 2012 - FOTO, VIDEO

Kate Moss, Lara Stone şi Milla Jovovich sunt câteva dintre modelele care au pozat nud pentru calendarul Pirelli pe 2012.

Kate Moss şi Milla Jovovich, goale în calendarul Pirelli 2012
Calendarul, ale cărui fotografii au fost realizate de Mario Sorrenti, conţine 18 imagini alb-negru şi 7 color, scrie dailymail.co.uk.
Mario Sorrenti, care a ales Corsica pentru realizarea fotografiilor calendarului pentru anul viitor, le-a imortalizat pe Kate Moss şi Milla Jovovich încă de când erau adolescente.
"Mario este singurul fotograf pentru care mi-aş da jos hainele", a declarat Milla Jovovich.
De la lansarea sa, în 1964, calendarul Pirelli este cunoscut pentru că ilustrează cele mai frumoase femei din lume. Mario Sorrenti este primul fotograf italian ales să realizeze pictorialele pentru faimosul calendar.
"Iniţial m-am gândit că voi face fotografii foarte sexy, dar când am ajuns la locaţie mi-am dat seama că nu vreau să fie deloc sexy. Nu vroiam ca fetele să pozeze arătându-şi nuditatea în mod evident", a declarat Sorrenti.
De peste 40 de ani, Pirelli acordă credit unui fotograf celebru care să le imortalizeze pe cele mai frumoase femei din lume. La început, a existat doar ideea de a crea un cadou fantastic, care să motiveze oamenii de la vânzări. În prezent, calendarul Pirelli este un articol generos pentru colecţionari şi, în acelaşi timp, un simbol al companiei. An de an, această autentică operă de artă acţionează ca un barometru, măsurând modul în care evoluează imaginea feminităţii în secolul nostru.
Prima apariţie topless a avut loc în 1972, iar între 1974 şi 1984 tradiţia Calendarului a fost întreruptă din cauza crizei petrolului: povestea calendarului Pirelli este şi povestea vremurilor noastre. Cele mai mari staruri ale modei au fost parte a poveştii, întruchipând idealul de frumuseţe al fiecărei epoci.

sursa:mediafax.ro

Ce reprezintă imaginea? Apariţia care i-a uimit pe cei care au văzut-o - VIDEO

Câteva apariţii ce au fost surprinse pe cer în timpul zilei i-au uimit pe cei care au fost martori la spectacolul inedit.

Ce reprezintă imaginea? Apariţia care i-a uimit pe cei care au văzut-o
Un spectacol de artificii care a avut loc în Doha, Qatar, a impresionat iubitorii de artă deoarece a avut loc în timpul zilei, scrie dailymail.co.uk.
Spectacolul, intitulat "Ceremonia neagră", a fost realizat de artistul chinez Cai Guo-Qiang, care este autorul jocului de artificii de la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing. Pentru realizarea actualului proiect, artistul a colaborat cu familia Grucci, care realizează focul de artificii de pe 4 iulie din New York.
Deşi alegerea luminii zilei pentru realizarea spectacolului este neobişnuită, folosirea fumului negru şi în culori pastelate creează o imagine impresionantă.
Artistul a folosit 8.000 de obuze şi a avut nevoie de două luni de planificare pentru a realiza spectacolul care a durat câteva minute.
"Un spectacol în timpul zilei este neobişnuit pentru pirotehnişti. Fiecare element de aici a fost realizat special pentru acest spectacol", a declarat Felix Grucci, vicepreşedintele companiei Grucci Fireworks.
Costurile spectacolului nu au fost dezvăluite, însă acestea au fost suportate de Autoritatea Muzeală din Qatar.

sursa:mediafax.ro

Arată ca din viitor dar ies pe piaţă la anul. Acestea sunt cele mai scumpe zece maşini din 2012


Zenvo ST1
Vezi galeria fotoCele mai scumpe zece maşini din 2012
Cum ajunge o maşină să coste peste 1 milion de dolari: o combinaţie de materiale extrem de rare folosite la interior, cadru din fibră de carbon, frâne ceramice, lemn exotic, modificări extraordinare la carcasă şi producţie în cât mai puţine exemplare. Forbes a făcut topul celor mai scumpe maşini care ies pe piaţă anul viitor, din care cea mai ieftină este un Porsche 918 Spyder de 845.000 de dolari, iar cea mai scumpă este un Bugatti Veyron Supersport de 2,6 milioane de dolari.
Topul realizat de revista americană a luat în calcul producători consacraţi ca Bugatti, Rolls-Royce şi Lamborghini, dar şi constructori mai puţin cunoscuţi, ca Leblanc şi Shelby Super Cars. Alte mărci de top, ca Spyker şi McLaren nu s-au încadrat în criteriile Forbes. Preţul luat în calcul a fost cel recomandat de producător.
Porsche 918 Spyder
Ţara de origine: Germania
Motor: 500cp 3,4 litri V8
0-100 km/h: 3.1 secunde
Preţ: 845.000 dolari
2012 SSC Tuatara
Ţara de origine: SUA
Motor: 1.350cp 6,8 litri în V-8
0-100 km/h: 2,5 secunde
Preţ: 970.000 dolari (estimare)
Hennessey Venom GT
Ţara de origine: SUA
Motor: 6,2 litri V-8
0-100 km/h: 2,5 secunde
Preţ: 1 milion de dolari
Pagani Huayra
Ţara de origine: Italia
Motor: 700cp Mercedes-Benz, V-12
0-100 km/h: 3,5 secunde
Preţ: 1,3 milioane dolari
Maybach Landaulet
Ţara de origine: SUA
Motor: 620cp 12-cilindri
0-100 km/h: 5,2 secunde
Preţ: 1,4 milioane dolari
Aston Martin One-77
Ţara de origine: Marea Britanie
Motor: 750cp, 7,3-litri V-12
0-100 km/h: 3,7 secunde
Preţ: 1,4 milioane dolari
2012 Koenigsegg Agera R
Ţara de origine: Suedia
Motor: 1,115cp, 5.0 litri V-8
0-100 km/h: 2,9 secunde
Preţ: 1,7 milioane dolari)
Zenvo ST1
Ţara de origine: Danemarca
Motor: 1,250cp V-8
0-100 km/h: 2,9 secunde
Preţ: 1,8 milioane dolari
Ferrari 599XX
Ţara de origine: Italia
Motor: 700cp V-12
0-100 km/h: 2,9 secunde
Preţ: Se zvoneşte că depăşeşte 2 milioane de dolari
Bugatti Veyron Supersport
Ţara de origine: Franţa
Motor: 16-cilindri, 1,200cp
0-100 km/h: 2,4 secunde
Preţ: 2,6 milioane de dolari

sursa:zf.ro

Oamenii de stiinta au descoperit cum imbatraneste soarele


Oamenii de stiinta au descoperit cum imbatraneste soarele
sxc.hu
Cu ajutorul telescopului Kepler, o noua echipa de cercetatori a analizat "gigantii rosii" si au descoperit cum imbatranesc si mor stelele.

Telescopul Kepler al NASA este unul din cele mai de succes instrumente in spatiu dar, chiar si asa, i-a luat doi ani sa descifreze secretul care se ascunde in spatele stelelor care se sting.

Analizand impulsurile care “calatoresc” prin gigantii rosii, o echipacondusa de doctorandul Paul Beck de la Universitatea Leuven din Belgia a descoperit ca miezul lor se invarte de 10 ori mai rapid decat suprafatele.

“Intelegand cum o stea se roteste in interior ne ajuta sa intelegem cum stele precum soarele imbatranesc”
, a spus Beck, citeaza Daily Mail.

Soarele se va transforma intr-un gigant rosu in aproximativ 5 miliarde de ani. Mult timp s-a stiut ca miezul acestor stele se invarte usor si ca le este necesar un an sa faca o rotatie completa.

Aceasta echipa a descoperit ca miezul lor se invarte atat de repede ca fac mai mult de o rotatie pe luna. Beck si colaboratorii tai au analizat undele stelelor, care apar la suprafata precum niste variatii in stralucirea stelei.

Miezul ajuta sa intelegem cum va evolua o stea”, declara Beck.



Sursa foto: Daily Mail.co.uk

Bucuresti: Strada – Episodul V


In acest week-end, dintre instantaneele surprinse de Valentin Niculescu, am selectat cateva pentru a va da cateva idei in a folosi cu dibacie nuantele de maro si accesoriile de sezon. Nu e despre vectori de urmat, ci despre stiluri personale identificate acolo, la nivelul strazii, stiluri ce raman o eterna surpriza pentru privitor. Imi place despre ultima vreme ca barbatii au inceput sa poarte palarie. Unii, asa cum iti vor arata imaginile de mai jos, chiar de la o varsta prea frageda. Altii s-au saturat de purtarea ei si au revenit la bereta frantuzeasca, absolut pretabila decorului.
Asa cum vei observa din instantaneele surprinse, pariul este sa-ti insotesti purtarea hainelor cu nonsalanta personala. Abia atunci iesi din multime, abia atunci vei fi recunoscut pentru stilul tau. Si nici macar nu e nevoie de nu stiu care brand mare sau de indicatiile vestimentare din vitrina sa. Este, strictamente, vorba despre tine si despre ce te caracterizeaza. Cheia ramane in respectarea celor trei adjective ce definesc tinuta masculina: functionalitatea, latura informala si latura estetica. Proportiile individualizarii raman mereu la tine. Apropo, cum iti par personajele de astazi?




































sursa:domnideromania.ro