Totalul afișărilor de pagină

duminică, 6 noiembrie 2011

Cele şapte păcate financiare ale românilor


DatoriiConsumul în România a crescut în mod accentuat în perioada 2005-2008, acompaniat de preţuri galopante şi de un nivel tot mai mare al datoriilor. Criza care a lovit necruţător, începând cu ultimul trimestru din 2008, a scos în evidenţă carenţele unui mod de abordare total greşit.
Preţurile imobilelor sfidau orice logică, iar vânzătorul de orice fel aborda relaţia cu clienţii, de cele mai multe ori, de pe o poziţie de superioritate. Ca o consecinţă a schimbărilor profunde care au urmat, au ieşit în evidenţă cîteva atitudini greşite ale consumatorilor, care s-au împrumutat masiv, pentru a-şi achiziţiona lucruri scumpe, de care, de cele mai multe ori, nu aveau nevoie.
Vom arunca o privire asupra a şapte greşeli fundamentale pe care le fac consumatorii, potrivit Investopedia.com.
 
Greşeala numărul 1: Cheltuieli mărunte şi multe

Oricât de mulţi bani ai avea, îi poţi cheltui pe toţi foarte repede, dacă vrei asta cu adevărat. Atunci când cumperi lucruri mărunte, dar multe, este posibil să nu-ţi dai seama cum se duc banii. Numai dacă dai 10 lei pe zi pe un pachet de ţigări, asta înseamnă peste 3.600 de lei anual, adică peste 825 de euro. Cu banii aceştia v-aţi putea cumpăra un laptop extrem de performant, de exemplu.
Atunci când nu ai datorii, iar salariul tău depăşeşte media, cheltuielile mărunte nu prea contează. Dar atunci când ai rate de plătit pentru casă şi/sau maşină, fiecare leu plătit în plus pe lucruri de care nu ai nevoie chiar contează. În vremuri de criză, de multe ori, poate exista o diferenţă de câteva sute de euro între faliment şi supravieţuire.

Greşeala numărul 2: Ratele care nu se mai termină


Întreabă-te dacă ai nevoie cu adevărat de lucrurile pentru care plăteşti în fiecare lună, an de an. Ţi-ai luat pe datorie ultimul model de smartphone, de laptop sau de telefon mobil, pentru că ai nevoie de ele sau vrei să faci „impresie” în cercul tău de prieteni? Gândeşte-te mai bine dacă este „cool” să fii înglodat în datorii sau este mai sănătos să te limitezi la obiecte mai puţin sofisticate şi mai ieftine, dar care să te lase „să respiri”. 

Greşeala numărul 3: Viaţa pe datorie


Utilizarea cardului de credit pentru a cumpăra obiecte de care ai nevoie a devenit ceva aproape normal. Da, tot mai mulţi oameni sunt dispuşi să plătească dobânzi uriaşe pentru a cumpăra benzină, alimente sau alte lucruri, care se vor termina cu mult înainte ca datoria să fie plătită.
Ceea ce înseamnă că nu trebuie să faci parte din clubul celor care contribuie la profitul băncilor. Dobânzile mari de pe cărţile de credit fac ca preţul pe care îl plăteşti să fie mult mai mare. De asemenea, există mereu riscul de a cheltui mai mult decât câştigi.

Greşeala numărul 4: Achiziţionarea unei maşini noi


Multe milioane de automobile sunt vândute în fiecare an, deşi puţini cumpărători îşi permit să le cumpere cu banii jos. Practic, consumatorii plătesc dobîndă la un împrumut pentru a plăti un obiect care se deteriorează extrem de rapid, ceea ce amplifică diferenţa dintre valoarea maşinii şi preţul plătit pentru ea. Mai mult de atât, mulţi îşi dau la schimb maşina veche pentru alta nouă la fiecare doi sau trei ani, pierzând alţi bani.
Chiar dacă nu ai altă opţiune şi faci un împrumut, de ce să alegi o maşină de teren de dimensiuni mari şi cu un motor uriaş? Acest tip de vehicul este scump şi are costuri mari de întreţinere, plus o asigurare pe măsură. Un astfel de automobil are sens dacă trebuie să remorchezi un iaht sau un trailer sau să câştigi bani cu el. Dacă tot faci un împrumut pentru achiziţia unui automobil, alege unul cu costuri mici, oricum vei plăti mulţi ani rate pentru el.

Greşeala numărul 5: O casă prea mare


Când vine vorba de achiziţia unei case, mai mare nu înseamnă neapărat mai bine. Dacă nu ai o familie numeroasă, o casă de peste 200 de metri pătraţi nu va însemna decât bani aruncaţi pe geam pentru întreţinere, asigurare şi utilităţi.

Greşeala numărul 6: Ipoteca pusă pe casa pe care o deţii deja


Una dintre marile greşeli, des întâlnită şi în SUA înainte de criză, este făcută de oamenii care au deja casă. Unii preferă să-şi pună proprietatea drept garanţie pentru a face rost de bani, fără să-şi dea seama că, astfel, renunţă la dreptul de proprietate asupra casei până când vor plăti toată datoria. La final, vei descoperi că ai plătit mult mai mult pentru casă decât valorează, iar când te vei decide să vinzi, o să-ţi dai seama mai bine de asta.

Greşeala numărul 7: Fără economii


În 2007, rata de economisire în SUA a scăzut sub 1%, spre deosebire de alte ţări cu un nivel de trai ridicat. În Olanda, Italia, Norvegia, Germania şi Franţa rata de economisire medie este de circa 10%. În mod clar, te poţi bucura de un standard de viaţă ridicat fără să fi nevoit să trăieşti pe datorie. Ţările din Asia au rate de economisire care ajung şi la 30%.  

Atunci când cheltuieşti mai mult decât câştigi, vei ajunge într-o situaţie extrem de vulnerabilă. Dacă te vei confrunta cu o situaţie dificilă precum concedierea sau tăierea drastică a salariului, atunci falimentul este inevitabil. Nu este o poziţie în care vrei să te afli atunci când ţara în care locuieşti este lovită de o recesiune de genul celei din 2008. 

Pentru a sta departe de probleme, este nevoie să-ţi monitorizezi atât micile cheltuieli, cât şi pe cele mari. Ai grijă atunci când vrei să adaugi o nouă datorie pe listă şi gândeşte-te că a fi capabil să plăteşti o rată nu înseamnă că îţi poţi permite achiziţia respectivă.
În plus, este bine să economiseşti în fiecare lună ceva din venit. Astfel, când vin vremuri grele, vei avea o sumă strânsă în caz de nevoie, şi nu datorii de plătit. „Bani albi pentru zile negre”, cum zice românul.


sursa:evz.ro

Saună la rece sau cum să întinereşti la minus 180 de grade Celsius


Şedinţele scurte în sauna cu aer rece vindecă reumatismul, impotenţa, antrenează imunitatea şi topesc celulita şi grăsimea. Doar pielea se răceşte, organele nu sunt afectate.
LOCAȚII 
În România, există centre de criosaună în București, Cluj-Napoca, Piatra-Neamț, Iași 

Într-o cămăruţă de câţiva metri pătraţi, fix în centrul Bucureştiului, intri într-o capsulă capitonată, asemeni unei cabine de duş, şi te întorci în timp în era glaciară. În câteva secunde, temperatura scade fără să clipeşti la -180 de grade. Totul durează 3 minute, timp în care nici n-apuci să te dezmeticeşti şi ai îngheţat. Diferenţa de la -50 de grade la -180 se măsoară în furnicături pe picioare şi senzaţia suportabilă că se formează o crustă fină de gheaţă pe piele.
Un val binefăcător de frig îţi face oasele să trosnească. 

Criosauna este opusul saunei convenţionale, ultima găselniţă în materie de medicină şi proceduri de înfrumuseţare, care începe să prindă şi la români.
Organismul se regenerează din interior
Terapeuţii spun că şedinţele în "butoiul cu frig" ajută organismul să se regenereze puternic din interior şi să întinerească. Sportivii care s-au tratat cu frig s-au refăcut mai repede după accidentări şi au zbârnâit la competiţii, iar femeile vârstnice care au venit să se trateze de reumatism s-au întors bucuroase că le-au dispărut ridurile de pe gât. 

În ţară, există mai multe centre de crioterapie în Iaşi (Terra Centrum), Cluj-Napoca (Heavenue), Piatra-Neamţ şi Bucureşti (CrioBio- Clinicile Bioterramed).
Ce şimţi la o şedinţă de criosaună
Încă din antichitate, omul s-a folosit de puterile terapeutice ale frigului pentru a calma durerea şi pentru a se căli. Criosauna este o procedură modernă care utilizează azot lichid pentru a răci interiorul cabinei.
A apărut prima oară în Japonia, la sfârşitul anilor 70 şi a fost îmbrăţiaşată imediat de ruşi, nemţi şi francezi. În Europa de Vest, există peste 400 de centre de crioterapie. 

Reporterii EVZ au testat vitejeşte criosauna în centrul CrioBio, din Capitală. În cabină se intră în lenjerie, după ce îţi tragi o pereche de şoşoni groşi de iarnă în picioare. Mâinile şi capul rămân afară. Urmează apoi o baie plăcută de aer rece şi uscat care durează cam 3 minute, timp în care organismul este expus la o temperatură ce scade, gradual, până la -180 de grade, în funcţie de cât de mult suportă fiecare.
Întrucât şedinţa este foarte scurtă, se răceşte doar stratul superficial al pielii, în timp ce temeperatura organelor interne rămâne neschimbată. Procedura nu este toxică sau periculoasă şi este suportată mult mai bine decât băile "la copcă", pentru că aerul din cabină este uscat.
Pune sângele în mişcare şi ia durerile cu mâna
Terapeuţii dau asigurări că nu răciţi, din contră, scurta expunere la frig alertează imunitatea şi declanşează regenerarea intensă a organismului din interior

"La nivelul pielii sunt de 10- 15 ori mai mulţi receptori pentru rece decât pentru cald. Fiecare centrimetru al pielii conţine 14 terminaţii nervoase care răspund la rece şi doar 1-2 care răspund la cald. Răcirea unor segmente ale corpului până la -180 de grade determină un lanţ de reacţii de apărare, iar organismul începe să întinerească din interior", explică Cristian Anghelescu, terapeut la CrioBio.
În primă fază, vasele de sânge se constrâng, după care se dilată şi circulaţia se intensifică, creşte gradul de oxigenare, iar organismul începe să producă mai multă căldură.
Principalii beneficiari ai terapiei sunt cei care au dureri articulare, reumatism, boli neurologice şi tulburări de somn, depresii, hepatite, impotenţă şi alte disfuncţii sexuale, dereglări hormonale, afecţiuni ginecologice, boli de piele (psoriazis, acnee), cei care au suferit traumatisme, contuzii, fracturi sau luxaţii şi persoanele sensibile care răcesc des.
REGULĂ. O ședință de criosaună durează în jur de trei minute, iar temperatura scade gradual până la -180 de grade C
"Răcirea unor segmente ale corpului până la -180 de grade determină un lanţ de reacţii de apărare, iar organismul începe să întinerească din interior.“ 
CRISTIAN ANGHELESCU, terapeut la CrioBio
INDICATĂ SPORTIVILOR
Folosită pe scară largă de ciclişti şi de fotbalişti din Vest, dar şi de canotorii români
Crioterapia este aplicată cu precădere în medicina sportivă, mai spun cei care au adus procedura şi în România. Marile cluburi de fotbal din Vest, cicliştii, canotorii au contracte cu centrele de criosaună unde se recuperează rapid după traumatisme musculare sau articulare, îşi dezvoltă forma fizică şi se pregătesc fizic şi mental înainte de competiţii.
O serie de 15-25 de proceduri în criosaună creşte considerabil rezistenţa sportivilor. "Printre clienţii noştri se numără şi canotorii lotului naţional, care s-au relaxat aici înainte de campionat şi au spus că niciodată nu s-au simţit mai bine şi chiar au scos timpi mai buni. Şi cicliştii din Turul Franţei au avut criosaune mobile", precizează Stan Constantin, managing partner al centrului CrioBio din Bucureşti.
După primele patru-cinci proceduri, apar primele rezultate: pielea devine mai catifelată, graţie producţiei accelerate de colagen, eventualele dureri dispar şi kilogramele încep să se topească. Pentru rezultate persistente în timp, sunt recomandate seriile de 10-20 de proceduri, în unele cazuri chiar şedinţe zilnice.
În cazul tratamentului pentru bolile reumatice, sunt recomandate şi 2-3 proceduri pe zi. Contraindicaţii există doar în cazul copiilor sub 10 ani, gravidelor, cardiacilor, celor care suferă de hipotiroidie, TBC sau urticarie la frig. 

Preţul unei proceduri este de 91 de lei, dar poate ajunge şi la 75 de lei, în cadrul pachetelor cu mai multe proceduri.
ARMĂ ÎMPOTRIVA KILOGRAMELOR ÎN PLUS
Energizează şi topeşte grăsimea. Se pot pierde şi 11 kg
Crioterapia rezolvă şi probleme cosmetice şi elimină din kilogramele în plus. "Reîntinereşte pielea şi şterge ridurile, atenuează celulita şi intensifică metabolismul. În timpul unii proceduri se ard în jur de 200 de calorii, iar între şedinţe, cam 1.000-3.000 de calorii. Pacienţii au pierdut cam 7-10 kg după 20-30 de proceduri, în combinaţie cu o dietă sănătoasă", adaugă terapeutul Cristian Anghelescu, de la Criobio, din Capitală.
"Nu am mai răcit, am slăbit, iar somnul a fost odihnitor"
În timpul şedinţei, corpul eliberează endorfine (hormonul fericirii) în sânge, ceea ce face ca primul efect resimţit să fie o stare de bine şi o energie ce se menţine cel puţin şase ore. "Am făcut zece şedinte de criosaună anul trecut, în decembrie. Temperatura minimă la care am fost expus a fost de -186 grade Celsius. La câteva secunde, ţi se dă un «puf» cu azot. Senzaţia este interesantă, e rece ca şi cum te-ai da cu spray, vara, cu 100 de deodorante odată. După primele «pufuri», teama s-a risipit complet", poveşteste un bucureştean care a încercat procedura pe pielea lui.
Bărbatul mai spune că a reuşit să dea jos 11 kg într-o lună de la prima şedinţă de criosaună, coborând după mulţi ani sub pragul de 100 kilograme şi menţinându- şi noua greutate, fără a modifica regimul alimentar. "Somnul de noapte de după fiecare şedinţă de criosaună este foarte odihnitor, dimineaţa te trezesti proaspăt, cu chef şi foarte odihnit. În plus, nu am răcit deloc în acea iarnă", îşi mai aminteşte bărbatul.
91 de lei 
este preţul unei şedinţe de criosaună în Capitală, dar poate ajunge şi la 75 de lei şedinţa în cazul în care se alege o variantă ce presupune un pachet de mai multe proceduri



sursa:evz.net

Retrosexualii, o nouă "specie" de bărbaţi: neglijenţi, dar cu clasă


TREND URBAN. Metrosexualii cu sprâncene pensate şi unghii lăcuite sunt detronaţi de o altă categorie de bărbaţi, mult mai puţin preocupaţi de aspectul lor şi dornici să reînvie reperele din trecut ale masculinităţii.
Adio David Beckham, Ricky Martin, Robbie Williams şi mulţi alţi bărbaţi celebri clasaţi drept metrosexuali. Alţi masculi faimoşi, care nu sunt deloc new entry, lansează un nou trend: retrosexualitatea. 

Tendinţa este interesantă şi se află în graţiile femeilor. Astfel, Russell Crowe, Vince Vaughn, Kid Rock, Will Ferrell, Jack Black, Ashton Kutcher, Orlando Bloom, Nicolas Cage, Matt Dillon, precum şi "veteranii" Tom Hanks, Bruce Willis, Harrison Ford ori Sean Connery sunt consideraţi motive de reînviere a aşa-numitului "gentleman’s club". Dar a fi retrosexual nu este chiar aşa de simplu, aşa cum nu este deloc simplu să fii gentleman. 

Definiţia retrosexualităţii
 

Dacă metrosexualitatea s-a impus prin aranjarea chipului şi corpului la cosmeticiană, plus ceva accesorii mai ţipătoare, aici lucrurile sunt mai complicate, deoarece implică imaginaţie şi inteligenţă. Plus "ceva bădărănie, dar cu clasă!", după cum ţin să sublinieze veşnicii specialişti care ţin sub lupă tot ceea ce înseamnă ultima modă. Gurile rele spun că retrosexualul e tot ce mai lipsea din jungla trendurilor, printre atâţia metrosexuali, ubersexuali şi tehnosexuali. Se mai spune că Facebook-ul a lansat acest nou specimen uman, dar povestea este mult mai complicată. 

"Metro" versus "retro"
 

În general, metrosexualul este definit drept un bărbat care dedică mult timp propriei înfăţişări. Mark Simpson este cel care a inventat termenul de "metrosexual", în 1994, într-un articol intitulat "Bărbatul din oglindă", din cotidianul "The Independent", dând un nou sens bărbatului independent din mediul urban. 

"Un bărbat tânăr, cu un cont substanţial în bancă, şi care îşi consacră mare parte din timp şi bani look-ului său. Asta nu înseamnă că este gay". Retrosexualul este exact opusul curentului metro. Teoreticianul acestui nou trend este scriitorul şi jurnalistul David Thomas, care a dat lovitura pe piaţa devoratoare de lifestyle cu cartea "Retrosexual Manual: How to Be a Real Man“. Teza principală a cărţii este aceea că natura şi stilul de viaţă masculin au fost degenerate de pretenţiile culturale care au apărut în urma mişcării feministe, care a produs o generaţie de "metrosexuali“, bărbaţi care au preocupări legate de frumuseţea personală. "Femeile vor să simtă din nou mirosul de transpiraţie şi alcool când bărbatul lor le sărută, iritându-le faţa cu barba. Astfel, sex-simboluri precum David Beckham sunt acum înlocuite de figuri mai pronunţat masculine". 

Pilozitatea mai jos de gât e acceptată
 

Suntem avertizaţi însă că retrosexual nu înseamnă murdar, dezordonat sau neglijent. Iar mirosul puternic de tutun sau de whisky nu constituie cerinţe obligatorii. Tot cârcotaşii ţin să sublinieze că avem de-a face cu "un fel de Al Bundy mai stilizat, pasionat de maşini, de bere şi, desigur, de reprezentantele sexului frumos!". 

Iar comentariile pline de umor nu au întârziat să apară: "Unul dintre importantele avantaje ale retrosexualităţii faţă de metrosexualitate este faptul că… nu trebuie să te razi mai jos de beregată!". 

Oamenii nu mai ştiu să fie autentici
 

Psihologii subliniază că lumea în care trăim, fără repere exacte, i-a influenţat pe bărbaţi, care se orientează spre modele masculine ale unor vremuri în care exista mai multă siguranţă. Ni se spune că retrosexualul are gusturi clasice, care îl apropie de anii ’30, şi merge la frizer, nu la stilist. În acest caz, să vedem ce părere are un stilist! 

"Faptul că se găsesc în trecut repere mai credibile ale masculinităţii nu este un lucru rău. Din paginile prezentului nu aflăm mare lucru", subliniază Cornel Saru, unul dintre cei mai în vogă hairstilişti din România. "De atâţia ani încerc să reînvii frumuseţea exterioară şi, de ce nu, interioară, a oamenilor. Pe calapodul a ceea ce însemna altădată stilul şi eleganţa. Micul Paris are o lungă tradiţie în ceea ce priveşte tunsul, rasul şi frezatul la salon. Numai că vechile obiceiuri s-au cam pierdut, aşa cum s-au pierdut şi multe altele din farmecul vechiului Bucureşti". În vechiul şi stilatul Bucureşti, tatăl său avea o frizerie căutată, aflată în inima târgului. 

"Avea o clientelă... un pic selectivă, toată lumea era curată, parfumată, spălată, bărbierită... În felul meu, am fost un pionier! Deoarece de copil am ştiut că vreau să aduc frumuseţe în viaţa oamenilor, învăţându-i provocarea pe care o presupune schimbarea de imagine. Câte am putut învăţa atunci, câte poveşti de viaţă şi de stil avea tata!". Hairstilistul consideră că "nici retrosexualii, orice ar însemna ei, nu ocolesc saloanele de frumuseţe, magazinele, petrecerile cu ştaif…". "De fapt, când apar fel de fel de «categorisiri», cred că este vorba despre altceva: oamenii au devenit atât de disperaţi, încât nu mai ştiu să fie autentici. N-am spus-o eu, se vede cu ochiul liber!", concluzionează Cornel Saru.


GHID 

Cum recunoşti un retrosexual
 

Mai mult în glumă decât în serios, circulă deja un set de reguli destinate identificării unui retrosexual:
  • Cedează locul oricărei femei în mijloacele de transport
  • Plăteşte nota la restaurant, indiferent cât insistă femeia să împartă cheltuielile
  • Nu foloseşte mai multe produse de baie sau cosmetice decât o femeie
  • Face tot posibilul să ajungă la vârsta de 90 de ani cu o ţigară într-o mână şi un pahar de whisky în alta
  • Ştie să facă un nod de cravată Windsor, dar totodată ştie să bată un cui, să folosească bormaşina şi să ascută cuţitele de bucătărie;
  • Poate să conducă şi pe viscol;
  • Are cel puţin o cicatrice cu care se poate lăuda;
  • Nu are nevoie de psihiatru
  • Părul cărunt şi ridurile îi stau bine
  • Şi, nu în ultimul rând, rămâne un domn chiar şi când râgâie!
Atenție, vin neosexualii

Nici nu au apărut bine retrosexualii și iată că apare o nouă "amenințare": neosexualii! 

Considerați deja ”o nouă formulă a virilității! Încă una?!? Această teorie are legătură cu studiile despre masculinitate și îi aparține demografului Bernard Salt, care a scris și o carte în acest sens. Salt arată că generația femeilor Y, cele care au vârstele cuprinse între 20 și 35 de ani, visează la un barbat care sa aibă ceva din Hugh Jackman ca înfățisare fizică, din James Bond în ceea ce privește atitudinea dură, din Jim Carrey în ceea ce privește umorul, și din inocența actorului Zac Efron. Aceasta combinație ar defini, conform lui Salt, visul oricărei femei! Să sperăm că acest vis se oprește aici.







sursa:evz.ro

Moda la masculin: tendinţe toamnă – iarnă 2011-2012


Puterea ce o emană un bărbat sigur pe el este susţinută şi de aspectul fizic, aspect direct influenţat de haine şi de atitudinea cu care acesta le poartă.
MEREU LA MODĂ 
Costumul rămâne vedeta prezentărilor, în culori consacrate ca gri, bleumarin 
Sursa: HEPTA

Dacă până de curând era apanajul strict al doamnelor, moda devine şi pentru bărbaţi o certitudine. Cu fiecare an ce trece, ei sunt din ce în ce mai conştienţi de fashion.
Site-urile cu produse bărbăteşti sunt tot mai prezente, magazinele cu specific masculin îşi diversifică şi îşi lărgesc constant oferta. Anumite branduri cu vechime în domeniu renunţă la linia feminină şi se dezvoltă doar pe colecţiile pentru bărbaţi (vezi Brioni).
Este foarte adevărat şi uşor de dovedit, de altfel, că majoritatea colecţiilor pentru bărbaţi văzute pentru sezonul ce începe vor rămâne doar show-uri de modă. Ţinutele prezentate nu vor transcede moda străzii, poate doar cei mai extravaganţi dintre exponenţii masculi ai lumii fashion să îndrăznească. 

Trenduri purtabile şi adaptabile
Totuşi, iată câteva din trendurile sezonului toamnă - iarnă 2011-2012, trenduri purtabile şi adaptabile şi de cei mai "pământeni" dintre semenii noştri. Aşadar, materialele luxoase, precum catifeaua, caşmirul cu două feţe, pielea, sunt piese prezente în prezentările caselor Louis Vuitton, D&G, Lanvin, Etro.
Pentru cei mai îndrăzneţi, jachetele cu aplicaţii din blană albă sau chiar haina de blană pot fi opţiuni pentru sezonul rece, aşa cum propune casa Burberry. O nouă formă a sacourilor şi jachetelor, chiar şi a paltoanelor, a fost bine evidenţiată în multe colecţii. Prada, Acne, şi alte branduri, ne propun aşa-zisa siluetă "boxy", cu o croială lejeră, revere scurte, trei nasturi şi talie neaccentuată.
De la armată la şcoală
Trendul military îşi continuă ascensiunea începută sezonul trecut, jachetele si accesoriile făcându-şi prezenţa la colecţiile Salvatore Ferragamo, Alexander McQueen şi Versace.
Aşa-zisa tendinţă preppy sau stilul "şcolăresc" este una dintre marile noutăţi ale sezonului, un curent ce aduce în stilul casual multe haine comfortabile în culori vii.
Cardigane în nuanţe vibrante de albastru, galben, oranj, purtate peste tricouri şi cămăşi lejere, în combinaţie cu pantaloni în carouri sau culori neutre vă vor scoate cu siguranţă din anonimat. Din nou însă, aveţi mare atenţie la gama cromatică, linia către o ţinută ţipătoare fiind foarte uşor de depăşit.
Opţiunea conservatoare
Dacă faceţi parte din categoria conservatorilor, există noutăţi şi pentru dumneavoastră. Costumul rămâne vedeta prezentărilor, în culori consacrate ca gri, bleumarin. Sunt însă şi propuneri de tonuri neutre, nuante de maro deschis, crem, gri foarte deschis şi chiar alb. Accesorizat însă cu o nuanţă puternică de roşu sau culoarea ceaiului foarte aprinsă a unei malete sau eşarfe, reinterpretaţi clasicul.
Sacoul la două rânduri de nasturi revine în forţă sezonul acesta, dar, vă rog mult, acesta se poartă doar încheiat! Surplusul de material datorat suprapunerii, precum şi reverele generoase, nu arată flatant pentru nimeni atunci când sacoul este descheiat. Faceţi o retrospectivă şi gândiţi-vă dacă l-aţi văzut vreodată pe prinţul Charles descheiat la sacou.
În privinţa pantalonului, atât cel de costum, cât şi cel casual, noul trend constă în croială. Aceasta este lejeră, lăsând bărbaţilor bucuria unei mai mari libertăţi de mişcare şi o ţinută degajată. Şi pentru că sezonul ce începe este de toamnă - iarnă, designerii s-au gândit şi la puloverul pentru bărbaţi. În culori vii sau neutre, cu motive nordice sau împletituri mari, puloverul rămâne o piesă "călduroasă" şi foarte "in".
Geanta-poştaş iese câştigătoare
Ca şi accesorizare, geanta-poştaş rămâne printre preferatele acestui sezon. Aşa-zisa geantă de weekend sau "holdall bag" este prezentă ca noutate, în culori plăcute de piele maronie sau, chiar de pânză. The big news însă este poşeta pentru bărbaţi, de dimensiuni reduse, purtată în mână sau sub braţ.
Credeţi-mă, există un model de geantă pentru fiecare bărbat, aşa că nu vă mai burduşiţi buzunarele cu toate lucrurile necesare peste zi şi încercaţi să purtaţi, fără teamă de ridicol, o geantă potrivită. În final, nu vreau să trec peste articolul pălărie. Aceasta a fost prezentă în show-urile Dior Homme, Lanvin, Dsquared2 în forme destul de ciudate, amintind de cultul mormonilor şi cel amish. O pălărie bine aleasă, cu o formă şi o lărgime a borurilor proporţională cu dimensiunile capului, vă poate da o distincţie şi o prestanţă cu siguranţă apreciate.




sursa:evz.ro