Retailerul franco-belgian Cora, care deţine o reţea de opt magazine pe piaţa locală, va angaja în acest an 900 de persoane în magazinele pe care le are programate pentru inaugurare în cea de-a doua parte a anului la Bacău şi Bucureşti (Şoseaua Alexandriei). Astfel, până la finele anului numărul de angajaţi al companiei va depăşi 4.500 de persoane, în condiţiile în care la finele lui 2011 erau peste 3.600.
Retailerul a început deja procesul de recrutare pentru cele două unităţi, potrivit reprezentanţilor companiei.
"Magazinul din Capitală, amplasat pe Şoseaua Alexandriei, va avea 600 de angajaţi, iar cel din Bacău 300", spune Ana Maria Florea, reprezentantul pentru relaţii publice al Cora.
Cele două magazine sunt singurele planificate pentru deschidere în 2012, astfel că la finele anului Cora va avea o reţea de zece unităţi.
Cora a avut anul trecut afaceri de 325 mil. euro, similare celor din 2010, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.
Magazinul din Şoseaua Alexandriei va fi al patrulea din Capitală al retailerului după cele din zona Lujerului, Pantelimon şi Sun Plaza. Potrivit datelor anunţate de reprezentanţii Cora, acestea sunt şi cele mai bune magazine din punctul de vedere al vânzărilor. Magazinul din sectorul şase al Capitalei, din zona Lujerului, are vânzări anuale de circa 100 de milioane de euro, potrivit datelor ZF. Vânzările acestei unităţi reprezintă circa o treime din vânzările totale ale reţelei de opt magazine.
sursa:zf.ro