Mihai Petre le-a pregătit bucureştenilor un weekend plin de dans. Federaţia Română de Dans Sportiv împreună cu Clubul de Dans Sportiv “Mihai Petre” organizează în perioada 1-2 octombrie, la Sala Rapid, competiţia Cupa stelele Dansului ediţia a X-a.
Pe parcursul celor două zile de eveniment, în faţa spectatorilor vor evolua 700 de dansatori români. Între aceştia se numără şi cei mai importanţi dansatori sportivi români ai momentului. "Va fi un super spectacol de dans.
Cei prezenţi vor avea ocazia să vadă dansatori sportivi de toate vârstele, de la 6 pana la 40-45 de ani şi toate stilurile de dans. Dansul este acelaşi indiferent de vârstă, dar efectul pe care îl produce este complet diferit. În plus, va fi o competiţie foarte puternică!", a declarat Mihai Petre.
Mihai şi Elwira Petre sunt prima pereche din România care a reuşit să se claseze în primele 50 ale lumii în I.D.S.F World Ranking List (clasament asemănător ATP-ului în tennis), precum şi prima prezenţă românească într-o finală de Cupa Europeană-Moscova 2004.
Obişnuiţi ai locului 1 în Campionatul Naţional, Mihai Petre şi Elwira, încearcă, prin activitatea lor de antrenori profesionişti în cadrul clubului să formeze noi perechi de dansatori care să obţină rezultate notabile pe plan naţional şi internaţional. Competiţiile vor începe la ora 08:00 în fiecare dimineaţă şi se vor încheia la ora 22:00.
sursa:Libertatea.ro