Totalul afișărilor de pagină

Se afișează postările cu eticheta GHID Ce trebuie să ai în maşină atunci când circuli iarna. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta GHID Ce trebuie să ai în maşină atunci când circuli iarna. Afișați toate postările

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

GHID:Ce trebuie să ai în maşină atunci când circuli iarna

Pe drumuri se circulă greu, pericolul de a rămâne blocat în zăpadă este destul de mare, astfel încât, înainte de a pleca la drum, ar trebui să te asiguri că maşina ta e bine echipată pentru iarnă. Iar echiparea de care vorbim nu se rezumă la montarea anvelopelor de iarnă.

Iarna, nu uita sa cumperi un spray antiîngheţ, mai ales dacă ai masina fara inchidere centralizata
În primul rând, vă arătăm cum ar trebui să arate trusa de iarnă a maşinii voastre:

Lanţuri antiderapante
Racletă

Saci cu nisip (pentru situaţiile în care rămâi înzăpezit şi trebuie să ajuţi maşina să nu derapeze)
Spray antiîngheţ (pentru portiere, mai ales)
Lopată pentru zăpadă (există în magazine şi câteva cazmale scurte, cu coadă de lemn - Ocupă puţin spaţiu)
Pătură (trebuie să ai una la tine pentru situaţiile în care vei fi nevoit să petreci câteva ore în maşină)

Iar acum, iată câteva sfaturi legate de pregătirea maşinii şi de rezolvarea problemelor ce apar odată cu îngheţul

1. Lichidul de parbriz.
 Nu ar strica să ai rezerve de lichid la tine, poţi pune un bidonaş în portbagaj, pentru orice eventualitate. De fiecare dată când un utilaj de deszăpezire sau un TIR trece pe lângă tine va trebui să speli parbrizul.

2. Dezgheţarea unei portiere. Dacă ai neplăcuta surpriză ca portiera şoferului să fie îngheţată, un bun prieten în astfel de cazuri este spray-ul pentru dezgheţat. Dacă stratul de gheaţă de pe portieră este destul de gros, nu trage de portieră ci foloseste spray-ul pentru chedere. Un sfat bun este să ungi părţice mobile metalice

O altă metodă ar fi încălzirea cheii cu o brichetă sau chiar suflul de aer cald în încuietoare poate fi o variantă.

3. Încălzirea maşinii. 
Porneşte motorul maşinii şi apoi ventilaţia (folosind recircularea aerului) la o viteză cât mai mare. Pentru a dezgheţa mai uşor parbrizul lasă parasolarele în jos pentru ca aerul suflat spre parbriz să nu se piardă în interiorul maşinii, parbrizul se dezgheaţă mai repede, iar consumul de combustibil este mai mic.

O altă variantă pentru înlăturarea gheţii de pe parbriz ar fi cu ajutorul lichidului de parbriz, dar nu cel din din rezervorul maşinii, sau un amestec care să conţină nişte spirt.

4. Verificarea ştergătoarelor. 
Scutură-le sau loveşte-le uşor de parbriz pentru a le curăţa de gheaţă. În cazul în care maşina este dotată cu senzor de ploaie, e o idee bună să îl dezactivezi pentru a nu avea surprize când parbrizul e îngheţat.

5. Antigelul. Verifică nivelul înainte de a pleca la drum. E puţin probabil ca acesta să scadă brusc la maşinile fabricate după 2000, să spunem, dar dacă ai o Dacie situaţia e complet invers.





sursa:realitatea.net