E drept, ei cumpara de la noi doar mana de lucru ieftina, pe care o transforma intr-un produs finit ambalat intr-un concept dorit de toata lumea.
Ei vand valoare adaugata si castiga. Noi vindem munca bruta si supravietuim sau dam faliment.
Un anumit model de haina costa 1250 de euro. Pretul e dat de un designer care a gandit-o, un material, un exportator si un importator, un transportator, reclama, o casa de moda - un brand puternic. Mainile cusatoresei sunt doar o rotita din intregul mecanism care da valoare materiei prime.
In timp ce domnul Cavalli exporta in toata lumea un concept ingrozitor de scump si de ravnit, unele femei trudesc pentru un export pe bani marunti. Fabricile noastre nu sunt in stare sa-si dezvolte propriile colectii de moda, asa ca sunt la mana contractantilor straini.
Din Romania pleaca zilnic la export camioane pline cu haine. Care apoi se intorc importate si pe care ni le dorim cu totii.
Fenomenul se cheama "lohn": adica fabricile sunt simpli executanti ai unor comenzi venite din straini.
Lucreaza cu materialul si tiparul clientului, isi vand mana de lucru pe mai nimic unor branduri consacrate care stiu sa vanda.
Romania e azi raiul importatorilor: de la brandurile din vest pana la chinezariile low-cost si vanzatorii de lux fals.
Branduri romanesti? Aproape ca nu mai exista. In '90 erau 221 de fabrici de textile, mostenire comunista, printre ele nume cunoscute.
Privatizarea fara cap le-a transformat in ruine si puzderie de mici producatori privati care au incercat sa razbeasca pe piata modei cu propriul nume. Majoritatea au si murit: fara designeri care sa mentina productia in pas cu moda, fara idee de marketing.
Mai exista si azi ponositele magazine de prezentare, in care mai gasesti faimosul PNA care ne-a distrus copilaria pe vremea lui Ceausescu, haine croite anapoda, culori si materiale triste, care iti provoaca mai degraba mila. Pana si magazinele second-hand au vitrine mai atragatoare decat cele cu marfa romaneasca.
Industria textila e cu un picior in groapa.
Paradoxal, Romania e o piata uriasa pentru haine: aproape 2 miliarde de euro in 2011, iar economistii prognozeaza ca romanii isi vor dubla bugetul pentru haine pana in 2020.
Numai asta iarna s-au deschis vreo 20 de mari magazine, toate straine.
sadar, piata romaneasca poate fi o uriasa rampa de lansare pentru branduri romanesti, care sa vanda bine in tara si apoi sa cucereasca vestul. Dar industria textila a Romaniei reuseste doar sa exporte munca bruta, fara valoare adaugata.
Romania lui 2012. Caracal. Din cei 35.000 de locuitori, macar vreo 1000 au un loc de munca sigur la cea mai mare fabrica din oras. Romanita - de confectii.
Lucreaza ca robotii, cu ochii impaienjeniti, fac carcei la maini si la picioare, produc pe banda rulanta. Pentru export.
Directoare de 38 de ani, fosta presedinta PAS. Femeia e una din cei cativa directori comunisti care au reusit sa puna mana pe fabrici si sa-si pastreze domeniul de activitate.
Pe vremuri cusatoresele faceau trening-uri sau pijamale, tiparele veneau de la centrala de creatie. Dar cum aceasta a disparut, a disparut si cererea. Numele fabricii, Romanita, nu mai este azi pe nici o eticheta.
"H&M-ul fost raul altora, binele nostru", spune Iuliana Dinoiu, actionar si director fabrica.
Principalul furnizor de comenzi e azi concernul suedez. In ultimii 5 ani, fabrica a livrat numai pentru acest client 15 milioane de piese. Iar doamna povesteste ca clientii straini au impus reguli stricte. Sa nu exploateze copii, asa cum se intampla in Orientul Indepartat si sa ofere conditii de munca decente.
Ei i-a fost usor sa se conformeze. Doar avea hale ramase goale din lipsa de comenzi. A amenajat grupuri sociale, vestiare, a descongestionat liniile de productie.
Nu se sufoca, dar nici n-au timp sa respire. Intre fabricile din toata lumea e concurs contracronometru.
Biroul informatic, inaugurat de un an, monitorizeaza fiecare miscare. E important cate gulere ai cusut pe ora, cate pense ai facut, cate maneci sau etichete ai aplicat. Totul e contorizat electronic, cu cod de bare.
In sfarsit a invatat si romanul lectia eficientei.
"Muncitorii lucreaza cam la fel, nici masinile nu trebuie schimbate si atunci noi castigam, noi trebuie sa castigam din toate aceste mici amanunte, banii acestia putini se scot din mici amanunte", spune Iuliana.
De la un cap la altul al liniei, sacoul e gata intr-o ora. Fara cusur, fiindca tehnicienii tocmiti de clientii straini misuna prin fabrica, aproba sau nu lotul ce urmeaza a fi livrat si raporteaza in vest, daca merita sau nu sa mai comande la Caracal.
In plus, fiecare comanda e obtinuta in urma unui test.
E singurul moment in care numele romanesc apare pe eticheta, pe mostra de lucru. Abia apoi firma din vest face comanda.
Dar pe cat de apreciata s-a dovedit mana de lucru romaneasca, pe atat de prost e platita: cam un euro pe ora.
Ultimele date Eurostat plaseaza forta de munca romaneasca printre cele mai ieftine din Europa, cu un pret mediu brut de 4,2 euro pe ora. Dupa noi e doar Bulgaria, cu 3,5 euro pe ora.
PLATA PE ORA/ COST MEDIU BRUT/2011
SUEDIA: 39,1 EURO
MEDIA UE: 23,1 EURO
ROMANIA: 4,2 EURO
BULGARIA: 3,5 EURO
De fapt e vorba de 800 de lei + bonuri de masa si asta cu ore suplimentare cu tot. Dintre salariile romanesti, cele din industria textila sunt printre cele mai proaste.
Daca ar fi sa cumparam haine la pret de fabrica, asa cum le cumpara marile branduri, si le-am revinde, ne-am imbogati: pentru un pantalon executat impecabil de maini romanesti, clientii straini platesc cam 2 euro si 75 de centi.
In Asia fabricile cer si numai 1 euro 75 pe perechea de pantaloni.
Productia unei camasi costa uneori doar 1 euro, depinde cat de multe faci din acelasi model. O rochie 1 euro 60, un sacou 4 euro. Sunt costurile minime pe care brandurile le au cu manopera.
COST PRODUCTIE:
PERECHE DE PANTALONI - 2,75 EURO
CAMASA/BLUZA FANTASY - 1 EURO
ROCHIE: 1,60 EURO
SACOU: 4 EURO
PROFIT 5 - 10%
In aceste preturi intra si micul profit al fabricilor romanesti care ofera mana de lucru de vanzare: 5-10%.