Totalul afișărilor de pagină

duminică, 23 octombrie 2011

Descoperire în premieră: Mari cantităţi de apă, observate în jurul unei stele tinere. Planetele cu oceane ar putea fi un lucru obişnuit în Univers

Folosind datele primite de la Herschel Space Observatory, astronomii au detectat pentru prima dată vapori de apă înconjurând un disc de praf din jurul unei stele tinere. Descoperirea sugerează faptul că acest disc de materie, care urmează să se dezvolte într-un sistem solar, conţine cantităţi mari de apă, ceea ce înseamnă că planete acoperite cu apă, asemănătoare cu Pământul, ar putea fi un lucru obişnuit în Univers.

Descoperire în premieră: Mari cantităţi de apă, observate în jurul unei stele tinere. Planetele cu oceane ar putea fi un lucru obişnuit în Univers (Imagine: NASA)

Herschel este o misiune a Agenţiei Spaţiale Europene cu importante contribuţii de la NASA.
Cercetătorii au descoperit şi anterior apă în discurile de formare a planetelor din jurul unei stele centrale, însă dovezi privind cantităţi atât de mari de apă, departe de steaua centrală, în zona rece, unde prind formă viitoarele comete, nu au fost găsite până acum, informează site-ului NASA.
Mai multă apă în zonele de formare a cometelor înseamnă şanse mai mari ca apa conţinută în ele să ajungă pe planete, în urma unui impact.
"Observaţiile asupra acestor vapori de apă indică faptul că există suficientă apă pentru a umple mii de oceane", a declarat astronomul Michiel Hogerheijde de la Observatorul Leiden din Olanda.
Steaua înconjurată de acest disc de apă, numită TW Hydrae, are o vârstă de aproximativ 10 milioane de ani şi se află situată la aproximativ 175 de ani lumină depărtare, în constelaţia Hydra.
Ceaţa de apă, rece, detectată de astronomi, este considerată a proveni de la granulele de gheaţă aflate pe suprafaţa discului de praf. Lumina ultravioletă de la steaua centrală face ca o parte din gheaţă să se transforme în vapori de apă, creând un strat subţire de gaze detectate de instrumentele de pe Herschel.
TW Hydrae este o stea pitică portocalie, ceva mai mică şi mai rece decât Soarele. Discul de materie care înconjoară steaua are o dimensiune de aproape 200 de ori mai mare decât distanţa dintre Pământ şi Soare. Peste câteva milioane de ani, astronomii cred că materia din care este format discul va forma viitoarele planete, asteroizi şi alte obiecte cosmice. Particulele de praf şi gheaţă din straturile exterioare ale discului vor forma viitoarele comete.
În timpul evoluţiei noului sistem solar, cometele sunt cele care vor lăsa probabil o mare parte din apă pe planetele proaspăt formate, în urma impactului cu acestea, dând naştere oceanelor.
Astronomii cred că TW Hydrae este reprezentativă pentru multe alte sisteme de stele tinere, oferind perspectivenoi cu privire la modul în care a ajuns apa pe planete.

sursa:mediafax.ro

Austeritate la Palatul Buckingham: Regina Marii Britanii impune reducerea consumului de energie

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a impus reducerea consumului de energie la Palatul Buckingham, dincauza creşterii facturilor la electricitate şi gaze, relatează Financial Times în ediţia electronică.

Austeritate la Palatul Buckingham: Regina Marii Britanii impune reducerea consumului de energie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Mai multe afişe au fost puse în Palatul Buckingham, cu titlul Economie de Combusibil, care avertizează ferm: "Este atrasă atenţia tuturor membrilor personalului asupra nevoii de a stinge becurile inutile". Însăşi regina merge pe coridoarele palatului şi stinge becurile care nu sunt necesare, a declarat un angajat de la Palatul Buckingham.
Potrivit datelor oficiale, facturile reginei la elecricitate şi gaze erau în valoare de 2,2 milioane de lire sterline (aproximativ 2,5 milioane de euro) în anul fiscal 2010-2011, reprezentând 6,9 la sută din veniturile guvernamentale ale Casei regale.
Venitul reginei a fost ulterior îngheţat, în timp ce facturile la energie au crescut în medie cu 20 la sută. În condiţiile unui consum constant, facturile vor creşte în acest an fiscal la 2,6 milioane de lire sterline (circa 2,98 milioane de euro), reprezentând 8,2 la sută din venitul reginei.
În aceste condiţii, regina se apropie de "sărăcia energetică", o situaţie în care un proprietar trebuie să cheltuiască 10 la sută din venitul său anual pentru a-şi încălzi locuinţa la un nivel acceptabil.


sursa:mediafax.ro

Al Pacino, asa cum nu l-ai mai vazut: Ravasit si ciufulit


Al Pacino, asa cum nu l-ai mai vazut: Ravasit si ciufulit
http://www.flickr.com
Chiar daca este unul dintre cei mai cunoscuti actori de la Hollywood, si cel mai bine platit, anii nu l-au iertat nici pe Al Pacino.

Publicatia dailymail.co.uk  dezvaluie cateva cadre in care actorul american este surprins intr-o impostaza nemaintalnita: ciufulit si ravasit, cu hainele neingrijite, chiar daca acesta a adoptat o tinuta all-black. Publicatia critica aparitia starului, "amendand-o" prin afirmatia "Actorul castiga peste 11 milioane de dolari pentru fiecare film, si nu-si poate permite un pieptene" 

De asemenea, nu se stie daca actorul era constient de aparitia sa total iesita din tipare. Actorul a fost insotit de iubita sa, actrita in varsta de 31 de ani, Lucila Sola.

.




sursa:9am.ro

Bugetul de cumparaturi: Ce taie romanii de pe lista?


Bugetul de cumparaturi: Ce taie romanii de pe lista?
sxc.hu
Romanii renunta la haine, dar nu micsoreaza bugetul pentru mancare. Afla mai multe despre comportamentul concetatenilor in timp de austeritate financiara.
Cetatenii Romaniei intentioneaza ca in urmatoarele sase luni sa cheltuiasca mai putin pe haine, dar nu vor sa reduca bugetul alocat pentru produsele alimentare, potrivit unui studiu dat publicitatii si realizat de compania de cercetare Winkle.

Studiul, realizat in 12 tari, arata ca in Canada, Australia sau Marea Britanie, majoritatea populatiei considera consultarea unui medic ca fiind prima varianta atunci cand au o problema de sanatate, in schimb doar 23% dintre romani considera medicul prima optiune.

Un procent mai mare (30%) prefera sa consulte un prieten sau o cunostinta care are simptome similare si sa foloseasca tratamente alternative.
  • Cat au in plan sa cheltuie romanii in urmatoarea jumatate de an?

In privinta cheltuielilor pentru urmatoarele sase luni, romanii au spus ca intentioneaza sa aloce mai putin pentru cumpararea de haine, intentie apropiata fata de cea a consumatorilor din Germania si Olanda.

In ceea ce priveste cheltuielile cu mancarea, un procent redus dintre romani intentioneaza sa isi micsoreze bugetul (14%), situatie similara cu cea din Brazilia, China, Canada sau SUA.

Doar 5% dintre germani vor sa cheltuiasca mai putin pe mancare in urmatoarele sase luni.

Romanii sunt cei mai predispusi la consumul pe termen scurt, comparativ cu restul statelor analizate. Astfel, daca romanii ar avea de ales intre un minut in care ar putea lua gratis dintr-un magazin tot ce vor si a primi in fiecare zi timp de un an orice cantitate doresc dintr-un singur produs ales, 41% ar prefera prima varianta.

In urma romanilor se situeaza olandezii, dintre care 33% ar alege un minut de "cumparaturi gratis". La polul opus, doar 13% din germani ar alege prima optiune, in timp ce restul de 87% ar prefera sa primeasca gratis un anumit tip de produs un an.

  • O trasatura comuna pentru toate cele 12 tari in care s-a realizat studiul este afirmatia "a pierde banieste ca si cum as pierde pe cineva drag".
In comparatie cu celalalte tari, un procent mai mic din populatia Romaniei considera ca serviciile si tarifele oferite de banci sunt corecte si justificate si au incredere in banca cu care lucreaza.

Mai mult de o treime dintre romani (35%) - al doilea procentaj in randul celor 12 state analizate dupa Franta (36%) - vor sa scada cheltuielile de transport in urmatoarele sase luni. Aproape jumatate intentioneaza sa mentina acelasi nivel, iar restul de 17% sa creasca fondurile alocate in acest scop.

Romanii conduc clasamentul celor 12 tari in privinta procentajului de populatie care intentioneaza sa diminueze cheltuielile pentru asigurari, cu 44%, fiind urmati de brazilieni (42%) si rusi (38%).

Mai mult de jumatate dintre romanii consultati, respectiv 51%, intentioneaza sa taie in urmatoarele sase luni din cheltuielile pentru produse elctronice, un nivel destul de ridicat, apropiat de Canada (55%), SUA (54%) si Franta (52%).

In privinta reducerii cheltuielilor pentru comunicatii mobile, romanii cu 28% se situeaza aproape de germani (29%), olandezi (27%) si americani (27%). In timp ce 60% dintre romani intentioneaza sa-si mentina cheltuielile pe acest segment, 12% vor sa le majoreze.





sursa:9am.ro

Propuneri pentru iarnă de la Gant


Deoarece avem nevoie de surse de inspiraţie, pentru azi, am ales colecţia de la Gant. Având în vedere că iarna vine cu paşi repezi, este bine să avem nişte idei despre cum ne vom îmbrăca pentru că vom fi invitaţi la tot felul de evenimente.
Chiar dacă pe acest sezon, gama de nuanţe este puţin mai restrânsă, creativitatea nu are limite. Aici pot interveni factori precum layering, textură, combinaţii neobişnuite.
Am ales Gant deoarece este brandul preferat precum am precizat şi aici.

Cel mai mult mi-a plăcut că în unele ţinute  predomină culoarea.

2. http://beforeyoukillusall.blogspot.com/

3 http://beforeyoukillusall.blogspot.com/

4. http://beforeyoukillusall.blogspot.com/

5. http://beforeyoukillusall.blogspot.com/

6. http://beforeyoukillusall.blogspot.com/

7. http://beforeyoukillusall.blogspot.com/

8. http://beforeyoukillusall.blogspot.com/

9. http://beforeyoukillusall.blogspot.com/

10. http://beforeyoukillusall.blogspot.com/

11. http://beforeyoukillusall.blogspot.com/

12 http://beforeyoukillusall.blogspot.com/

13 http://beforeyoukillusall.blogspot.com/


sursa:stilmasculin.ro

sâmbătă, 22 octombrie 2011

ESQUIRE:The High-Low Theory of Fashion Affordability



Some items in your wardrobe are always worth spending the extra money on. Some items in your wardrobe can usually be had at a bargain. Some items can go either way. Above, from our March issue fashion extravaganza, a breakdown of how you should sort your price priorities. One important note: Unless you're dressing up for a Very Important Meeting or dressing down for a day of fishing, your outfit at any given time should contain at least one high item and one low item. It helps throw things off center just a bit.


Read more: http://www.esquire.com/blogs/mens-fashion/#ixzz1bYSlIbHv

ESQUIRE:Men of Style, 2011 Edition



In which a new generation of men shows us how to do style right and every which way, from our March issue style extravaganza. The lineup, clockwise from top left: Jake Gyllenhaal, Ryan Gosling, Pharrell Williams, James Franco, Justin Timberlake, Chris Pine, Joseph Gordon-Levitt, Kanye West.
Photo Credit: (Clockwise) PPNY/Splash News; Thos Robinson/Getty Images; Dee Cercone/Everett; A. Diaz/Getty Images; Arnaldo Magnani/Getty Images; Frazer Harrison/Getty Images; Francois G. Durand/Getty Images; Ray Ta


Read more: http://www.esquire.com/blogs/mens-fashion/most-fashionable-male-celebrities-0311#ixzz1bYS8Rm3n

ESQUIRE:How to Wear Green

Clockwise from top left: silk blazer ($3,295) by Louis Vuitton, louisvuitton.com; cotton polo shirt ($80) by Lacoste, lacoste.com; lambskin jacket ($9,100) by Hermes, hermes.com; crocodile bag ($4,475) by Santiago Gonzalez, neimanmarcus.com; socks ($10) by Happy Socks, nordstrom.com; leather boots ($595), Florsheim by Duckie Brown, saks.com; cotton belt ($50) by Bonobos, bonobos.com; cotton trousers ($75) by Dockers, dockers.com.

Read more: http://www.esquire.com/blogs/mens-fashion/st-patricks-days-clothes-5401734#ixzz1bYRQuKvB

ESQUIRE:A Good Way to Spend $100: Handmade (Wooden) Shades



If the Memorial Day barbecues were any indication, the American man has learned his Wayfarer lesson. Welcome to Summer. Now, let's choose some shades that all your friends don't own already. We could suggest a great new pair from Ermenegildo Zegna, say, or Oliver Peoples, or any number of European brands that are updating the classics this season.
But let's stay closer to home for a second because small, new companies like ShwoodCapital, and Proof are taking those same timeless shapes and rendering them in a new material: wood. American trees, in fact, which are hand-carved in small batches to produce quality pairs (we're talking Zeiss lenses, in Capital's case) that are as affordable as they are one-of-a-kind; technically, no two pieces of tree are the same. For all three brands, prices top out near $150, which is a modest sum for an eccentric addition to your sunglass artillery. And, as an added weekend bonus, we're pretty sure they float (in pools, in punch bowls, in lakes — the ocean's at your own risk).
ABOVE: Bonnie & Clyde in Natural Cherry ($95) by Capital, wearcapital.comAFTER THE JUMP: Bird in Zebrawood ($120) by Proof, iwantproof.com, Oswald in Walnut ($115) and Canby in Cherry ($98) by Shwood, shwoodshop.com.


Read more: http://www.esquire.com/blogs/mens-fashion/#ixzz1bYOHMJPQ