Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 9 noiembrie 2011

Ţi-ai lăsa mustaţă pentru un scop caritabil?


În fiecare lună noiembrie, organizaţia Movember atrage bărbaţii din lumea întreagă, care îşi lasă mustaţă, timp de o lună. Adică acei bărbaţi îşi  lasă lama jos timp de o lună.
Scopul principal este de a atrage atenţia asupra cancerului de prostată şi de a atrage fonduri pentru campanii de prevenire şi combatere a acestor boli.
Idea mi s-a părut genială având în vedere că timp de o lună, trebuie să înveţi să-ţi îngrijeşti mustaţa, să faci faţă tentaţiilor de a o tăia jos, presiunilor de la locul de muncă şi de la prieteni. Dacă ai mustaţă, câteva produse de îngrijire a ei vei găsi aici.
Anul trecut, au fost înscrişi 112000 de bărbaţi care au fost susţinuţi de prietenele şi soţiile lor. Acum vine partea interesantă, ei au reuşit să strângă o sumă de 11.7 milioane de lire sterline.
Toţi cei care participă la această cauză, s-au înscris pe 1 noiembrie pe site şi sunt bărbaţi care poartă de obicei sau îşi lasă mustaţă sau femei cărora le plac bărbaţii cu mustaţă.
1. uk.movember.com
2. uk.movember.com
3. uk.movember.com
4. uk.movember.com
5. uk.movember.com
6. uk.movember.com
7. uk.movember.com
8. uk.movember.com
Pe lângă Movember, îţi sugerez să urmăreşti şi tweed run.
Mai multe informaţii, se pot găsi aici.


sursa:stilmasculin.ro

marți, 8 noiembrie 2011

REGULI ELEMENTARE - LA BARBATI.


1. DESPRE CAMASI cand nu purtam costum
camasa purtata fara cravata se deschide la nasturele de sus*
- camasile trebuie sa fie perfect mulate pe gat cand sunt inchise la ultimul nasture*
- sub camasa nu se poarta maieu ( mai ales cand sunt si transparente)
- camasa cu croi sport se poate purta cu tricou asortat sub ??
2. DESPRE INCALTAMINTE
- sandalele se poarta fara sosete *
- pantofii negri ( sau de culoare inchisa) se poarta cu sosete negre ( sau culoare inchisa, interzis albe)*
- adidasii se poarta doar la imbracaminte sport ( trening, pantaloni scurti ) nicidecum cu pantaloni de stofa
- pantofii de lac nu se poarta cu blugi ci doar la o tinuta selecta*
- trebuie sa fie de acceasi culoare cu cureaua ( mai ales la tinuta cu costum)
3. DESPRE PANTALONI
nu se poarta bagati in bocanci sau cizme decat pe munte si in sport sau inundatii
- trebuie sa atinga partea din fata a pantofilor altfel par scurti*
4. DESPRE TINUTA LA COSTUM
- un costum UNI cere fie o camasa UNI si o cravata cu MODEL discret ( sau fara) fie o camasa cu dungi care va cere o cravata UNI
- seara se poarta costum negru, gri inchis sau albastru inchis
- camasa alba se potriveste cu toate costumele ( cu costum negru e select)
- lungimea manecii sacoului trebuie sa fie suficient de mare pentru a nu parea scurte 454p1512e *
- manseta camasii trebuie sa fie mai lunga cu 2 cm decat maneca sacoului*
- sacoul se poate purta in cel mai rau caz cu blugi negri dar nu cu pantalon tip sport. *
Cum se asorteaza hainele unui barbat? Cravata si sosetele se asorteaza cu costumul, iar cureaua face pereche cu pantofii.
. Nasturii costumului se incheie in functie de numarul lor. Astfel: cind ai doi nasturi, se incheie doar cel de sus; cind ai trei nasturi, se incheie doar cel de la mijloc; cind ai patru nasturi, se incheie toti.
barbatii saluta primii femeile;
persoanele mai tinere saluta primele pe cele mai în vârsta;
subalternii saluta pe superiorii in grad.
barbatul este prezentat femeii;
persoana mai tânara este prezentata celei mai in vârsta;
persoana cu gradul inferior este prezentata celei cu grad superior .
Ţinuta de zi sau tinuta de oras (se foloseste dimineata si dupa-amiaza)
ˇ        costum (haina si pantaloni) de aceeasi culoare (nu prea închisa), de croiala obisnuita;
ˇ        camasa alba sau cu dungi de culoare asortata la costum;
ˇ        cravata, ciorapi si pantofi asortati la culoarea costumului;
ˇ        manusi numai când se poarta si palarie;
ˇ        palton sau pardesiu, numai când este cazul.
Ţinuta de seara sau tinuta de culoare închisa
   costum de culoare neagra sau închisa, cu pantaloni si vesta de aceeasi culoare (stofa uni sau cu dungi discrete din acelasi fir);
ˇ       camasa alba;
ˇ       cravata argintie sau asortata la culoarea costumului;
ˇ       ciorapi negri;
ˇ       manusi, când se poarta si palarie;
ˇ       pantalon sau pardesiu când este cazul (totdeauna cu manusi).
Ţinuta pentru ceremoniile cu caracter funerar
La înmormântari:
ˇ        costum de culoare neagra;
ˇ        camasa alba;
ˇ        cravata, ciorapi si pantofi de culoare neagra;
ˇ        palton, pardesiu, fulgarin, manusi si palarie de culoare neagra (în functie de anotimp);
ˇ        fular alb, de matase.
Ţinuta de ceremonie sau tinuta speciala
În practica internationala, tinuta variaza de la o tara la alta, observându-se tendinta de renuntare la îmbracamintea clasica de mare ceremonie si anume; smoking, jacheta si frac. În ultimul timp, în multe tari, la ceremoniile de mare fast se foloseste costumul negru sau închis.
De retinut:
ˇ        daca barbatul este îmbracat în smoking, partenera va purta rochie scurta, fara mâneci, fara palarie si manusi (în unele tari, la mesele care au loc la ore târzii se indica rochie lunga);
ˇ        daca barbatul este îmbracat în jacheta (de obicei, la vizite oficiale în cursul zilei), partenera va purta rochie scurta cu palarie si manusi;
ˇ        daca barbatul este îmbracat în frac, partenera va purta rochie lunga, fara mâneci si cu manusi lungi.
La mese se poate ura vecinilor "pofta buna". Supele si bauturile se servesc de catre ospatar din partea dreapta, în timpce restul felurilor de mâncare se servesc din partea stânga.
La începutul mesei, servetul se pune desfacut pe genunchi. El nu se va prinde în rascroiala hainei, în decolteu sau de gât. stersul gurii cu servetul se va face în mod cât mai discret posibil. La terminarea mesei, servetul nu se pliaza la loc, ci se strânge si se pune lânga farfurie. Nu se manânca în graba sau nervos. Gestul de a tine degetul mic în sus când se beasau se manânca nu este recomandabil. Lingura si cutitul se folosesc numai cu mâna dreapta. Furculita se tine însa cu mâna stânga când, în acelasi timp, se foloseste si cutitul. Daca se foloseste numai furculita, ea poate fi tinuta în mâna dreapta. În cazul stângacilor adaptarea se face discret pe masura desfasurarii mesei, fara schimbarea ostentativa a tacâmurilor. În timp ce se manânca, tacâmurile se tin usor deasupra farfuriei, fara a le ridica cu vârful în sus sau a gesticula cu ele. Când se bea, tacâmurile se pun pe farfurie, încrucisate sau unul lânga altul, cutitul în partea dreapta iar furculita cu dintii în sus. Dupa terminarea fiecarui fel de mâncare, furculita si cutitul se pun în prealabil pe farfurie, în aceeasi pozitie: furculita va avea însa, de asta data, dintii în jos. Este nepoliticos sa se manânce direct de pe cutit. Când se scapa un tacâm pe jos, se ridica, se pune pe marginea mesei si se cere altul. În timpul mesei se vor evita zgomotele inutile si dizgratioase: sorbirea cu zgomot a supelor sau a ciorbelor, ciocnirea tacâmurilor, scobirea în dinti etc.
Serviciul începe cu femeia care ocupa locul de onoare la dreapta gazdei barbat, ultima servita fiind gazda femeie; apoi se trece la barbati, începându-se cu barbatul care ocupa locul din dreapta gazdei femeie si terminând cu gazda barbat.Semnalul de începere a mesei îl da gazda femeie, invitând oaspetii sa serveasca. Barbatul gazda invita oaspetii pentru servirea bauturii. Ridicarea de la masa va fi facuta la semnul dat de gazda femeie, dupa ce s-a asigurat însa ca toti invitatii au terminat de mâncat.
e) Aranjarea mesei
Aranjarea corecta si cu gust a mesei creeaza o ambianta placuta si usureaza atât serviciul ospatarilor, cât si consumul mâncarurilor pregatite[1].
ˇ        Scaunele trebuie aranjate la distante potrivite: sa nu fie prea aproape pentru ca vecinii sa se jeneze reciproc în timpul mânuirii tacâmurilor si nici prea departate încât discutiile sa fie stânjenite.
ˇ        Fata de masa clasica este alba sau cu desene discrete de aceeasi culoare (damasc). Înainte de a fi folosita, esteindicat sa fie controlata daca este perfect curata si recent calcata, astfel încât pliurile sa nu împiedice aranjarea mesei. În cazul când sunt necesare mai multe fete de masa (ceea ce trebuie evitat în masura posibilului) se va observa ca suprapunerea lor sa se faca pe o linie cât mai putin perceptibila. Sub fata de masa se întinde, de obicei, un molton gros, care permite o mai buna fixare a tacâmurilor si, totodata, fereste masa de pete.
ˇ        În ultimul timp, se folosesc în mod curent fete mici de masa, individuale, facute dintr-o pânza fina, de obicei cu broderie, din pai sau rafie în diferite culori. Fetele de masa individuale se folosesc numai când gazda dispune de o masa din lemn de calitate superioara si perfect lustruita.
ˇ        servetelele se aranjeaza în diferite forme, pliate în forma dreptunghiulara sau triunghiulara, fie direct pe farfurie, fie la stânga acesteia. Cel mai practic este aranjarea lui în forma triunghiulara, cu vârful în sus, la stânga farfuriei, astfel încât sa mascheze feliile de pâine sau chifle.
ˇ        Tacâmurile folosite la o masa oficiala trebuie sa fie de calitate buna, de preferinta din argint sau argintarie. Gazda are obligatia sa le controleze înaintea fiecarei mese, spre a se încredinta ca sunt curate si în buna stare. Nu este nimic mai neplacut decât ca, în timpul unei mese, vreunui invitat  sa-i cada, de exemplu, mânerul cutitului sau ca acesta sa nu taie. De regula, fiecare fel de mâncare se manânca cu tacâm separat. De aceea si tacâmurile se aranjeaza în ordinea servirii meniului, în jurul farfuriei. Iata, de exemplu, aranjamentul pentru un dineu:
-              la dreapta farfuriei: lingura de supa, cutitul de peste, cutitul de carne;
-              la stânga farfuriei: furculita de peste si cea de carne;
-              în fata paharelor: furculita, cutitul si lingurita de desert.
-              lamele cutitelor vor fi întotdeauna îndreptate spre farfurie.
ˇ        Paharele se aranjeaza în fata farfuriei, drept, oblic sau în semicerc, numarul lor depinzând de cel al bauturilor servite; fiecare fel de vin se bea dintr-un pahar separat. La un dineu, de exemplu, la care se vor servi doua feluri de vin si sampanie se vor pune patru pahare, cel mai mare fiind pentru apa. Daca aperitivul se serveste direct la masa, se pune în plus paharelul de tuica (sau alta bautura)care, de obicei, se umple înainte de asezarea oaspetilor la masa. Paharele de lichior sau coniac se pun pe masa odata cu cafeaua sau putin mai înainte.
ˇ        Masa se aranjeaza, de obicei, cu flori, pe mijloc, între cele doua rânduri de tacâmuri. Ornamentul cel mai practic consta într-un aranjament de diferite flori cu tijele taiate scurt, puse într-o vaza joasa, astfel încât oaspetii plasati fata în fata sa se poata vedea cu usurinta. Ca ornament mai pot servi fructierele pe care se aranjeaza fructe de sezon, bomboniere, precum si diferite bibelouri de calitate superioara. Buchete mai mari de flori se pot pune în vaze speciale pe mobilele din jur.
ˇ        Ca piese accesorii, la o masa mai pot fi aranjate: servicii pentru sare, piper, mustar sau alte diverse condimente, scrumiere etc. În cazul când la masa se serveste peste sau fructe care necesita folosirea degetelor pentru scoaterea oaselor, respectiv a sâmburilor, se obisnuieste ca în dreptul fiecarui invitat sa se puna câte un bol cu apa, în care oaspetii îsi vor putea clati degetele. În apa se pot pune petale de flori, felii de lamâie etc.
  1. Tinuta "business"
Pentru barbati: costum, purtat cu camasa cu maneca lunga si cravata.
In prezent este considerat ca fiind conservator sa porti cravata neagra sau alba, dar se foloseste in mediile de afaceri mai rigide sau la evenimente religioase - nunti, funerarii
  1. Tinuta "business - casual" sau "smart - casual"
In general, business-casual inseamna sa te imbraci profesional si sa ai imaginea unui om relaxat, undeva la mijlocul distantei intre imbracamintea formala si ceea ce purtam pe strada.

Se potriveste pentru job-urile in care ai nevoie de imaginea de om de afaceri si in acelasi timp poti sa beneficiezi de avantajul unor haine mai comode.
E ideala pentru acele momente in care te intalnesti intamplator cu un client, cu un partener de afaceri si ai nevoie sa pari imbracat business.

Pentru barbati:

Cravata - in general nu e necesara pentru business-casual. Daca esti in dubiu, o poti pune. Niciodata nu strica sa fi usor mai bine imbracat - imbracandu-te frumos e ca si cum ai face un compliment gazdei. Poti sa porti cravata si sa te plimbi prin incapere - daca nu mai poarta nimeni, ti-o scoti si tu discret.

Camasa - se considera ca esti mai bine imbracat atunci cand porti o camasa cu maneca lunga decat una cu maneca scurta, chiar si in mijlocul verii.
Tricoul alb cu guler poate fi o alegere potrivita cand esti la un eveniment outdoors - intr-o locatie deschisa.

Pantalonii - din bumbac, sintetic, dock sau lana, atat timp cat sunt curati si calcati.
Nu-i nevoie sa arati gata de o sedinta foto dar daca te gandesti la blue-jeans, pantaloni de gimnastica, bermude, pantaloni scurti sau de ciclist, nu esti pe drumul cel bun.

Sosetele - poarta-le inchise la culoare si suficient de lungi, asa incat sa nu se vada pielea atunci cand stai jos.

Pantofii - poarta-i asortati cu cureaua si numai de piele. Uita de sandale sau de pantofi sport, la o tinuta smart - casual, oricat de tentant ti s-ar parea.

Parul facial - daca porti barba sau mustata, fa-ti un obiectiv din a le pastra impecabile. Exista insa industrii in care trebuie sa te gandesti serios sa renunti la ele.

Bijuteriile - poarta neaparat un ceas de buna calitate. Daca alegi sa porti si alta bijuterie, alege sa fie discreta - si ... body piercing iese din calcul.
  1. Tinuta "casual"

    Prin casual putem intelege comfortul si expresia personala, marcand dorinta de a face lucrurile si altfel. Se potriveste institutiilor cu o conducere flexibila, care nu cauta sa-si controleze angajatii si unde acestia nu stabilesc relatii directe cu clientii.

    Cuprinde o vestimentatie foarte variata, de la hainele purtate de muncitori pana la moda hip-hop, care a introdus bijuteriile sofisticate si materiale luxoase, in tinuta sport.
    Blue - jeans si tricoul sunt emblematice pentru "casual", atat la barbati cat si la femei.
    Tot casual sunt considerate bijuteriile la barbati sau pantalonii scurti la femei.
    Expunerea pielii este mai pronuntata in acest tip de tinuta, chiar si in imbracamintea de iarna, decolteul mai adanc si fusta mai scurta.
    Pentru barbati, expunerea umerilor este limitata la "casual".
. Totul trebuie sa fie curat, calcat si sa avem in vedere ca nici cele mai bune haine nu ne tin 100 de ani.
. Parul sa fie curat si aranjat.
. Pantofii arata bine cand sunt facuti cu crema si mare grija ca flecurile sa nu fie tocite.
. Parfumul, de calitate, se poarta numai pe piele, nu pe haine. Mirosul de tigara nu-i o optiune.
. Aspectul curat, ingrijit, da incredere si deschidere celor din jurul nostru.
Avand in vedere ca el poarta un costum negru, din pacate, variatiile culorilor de camasi elegante cu care il poate asorta nu sunt prea mari: poate purta un alb stralucitor, alb-fildes, eventual un gri foarte deschis sau, daca indrazneste, o camasa mov foarte deschisa. Aceste culori se potrivesc atat pentru zi, cat si pentru seara. Cat despre cravata sau lavaliera, pentru zi poate purta o cravata grena in combinatie cu camasile albe sau gri, sau una bleumarin cu camasa mov; cravatele pot fi uni sau cu un imprimeu discret (buline foarte mici, dungi fine). Pentru seara, cu cat culoarea cravatei sau a lavalierei se apropie mai mult de cea a camasii, cu atat combinatia va fi mai eleganta. De asemenea, pentru seara este de preferat sa opteze pentru o culoare uni sau, eventual, pentru un imprimeu ton pe ton (imprimeul in aceeasi nuanta sau o nuanta mai deschisa/inchisa decat fondul cravatei). Cravata trebuie sa ajunga cu varful in dreptul curelei, nici mai scurta, nici mai lunga.


sursa:scritube.com

Cum se poartă fularul


Fularul, este acel accesoriu care ne oferă confort şi stil atunci când temperaturile sunt scăzute. Pe lângă faptul că se găseşte într-o gamă cromatică foarte bogată, el poate fi purtat într-o infinitate de moduri.
Câteva combinaţii, am mai prezentat aici.
În selecţia pe care o voi recomanda mai jos, sper să-ţi stimuleze creativitatea pentru a încerca metode cât mai inedite de purtare a fularului.
Unele fulare sunt mai scurte, altele mai lungi. Din experienţă, îţi sugerez să mergi pe cele lungi pentru că îţi va mări posibilitatea de legare a fularului.

http://putthison.com/

http://putthison.com/

http://putthison.com/
Am facut şi o selecţie de la Dan Trepanier

1. http://www.thestyleblogger.com/

2. http://www.thestyleblogger.com/

3. http://www.thestyleblogger.com/

4. http://www.thestyleblogger.com/

5. http://www.thestyleblogger.com/

6. http://www.thestyleblogger.com/

7. http://www.thestyleblogger.com/

8. http://www.thestyleblogger.com/

9. http://www.thestyleblogger.com/

10. http://www.thestyleblogger.com/

http://www.thestyleblogger.com/

sursa foto: http://putthison.com/


sursa:stilmasculin.ro

O metodă de curăţat pantofii


SURSA:STILMASCULIN.RO

ESQUIRE:Watch Porn: Bertucci Field Watch in Crimson



To celebrate watch month here on The Style Blog, we're swapping our usual morning Shoe Porn for Watch Porn this month. Because we all could use a new one right about now.
Wear this watch because of the unexpected color.
Crimson Field Watch ($100) by Bertucci, bonobos.com


Read more: http://www.esquire.com/blogs/mens-fashion/#ixzz1d8s6aKqc

GQ:Watch of the Week: Mougin & Piquard for J.Crew Grande Seconde



watch-black.jpg
The folks at J.Crew have done it again--created a stylish and sophisticated watch at a (somewhat) obtainable price. This time around, they teamed up with the pros from Tourneau. Inspired by sketches from Mougin & Piquard's archives and antique watches from J. Crew's own collection, they kept things sleek, sharp, and sturdy with a vintage feel. The face is especially unique with an outer dial that displays minutes and seconds and an inner dial that tells you the hour. Each quartz watch is hand-assembled at an atelier in Bienne, Switzerland--but you can easily get your hands on one here in the US. Now. These won't last long.
$425, available at jcrew.com
watch-brown.jpg


Read More http://www.gq.com/style/blogs/the-gq-eye/2011/11/watch-of-the-week-mougin-piquard-for-jcrew-grande-seconde.html#ixzz1d8rViRdr

Bundle Up: The GQ 2011 Guide to Outerwear

This season, we're all about layering. From puffer vests to denim jackets, top coats to mouton collar jackets, we've got all the pieces you'll need to stay warm and stylish this winter

Read More http://www.gq.com/style/wear-it-now/201111/best-mens-coats-outerwear-puffer-jackets#ixzz1d8qsItCW

GQ:Urban Outsiders

Quick: Make the most of the great outdoors before both you and it are buried in snow. What to pack? J. Edgar star Miles Fisher shows how it's done with rugged clothes that still look killer in the city

Read More http://www.gq.com/style/wear-it-now/201111/best-mens-camping-clothes-style-packing-winter-vacation#ixzz1d8qRZfmC