Totalul afișărilor de pagină

marți, 3 ianuarie 2012

50 de tendinţe pentru anul 2012. Logan 2 şi Ford B-Max de Craiova, vedetele industriei anul acesta

Lansarea Logan 2 de către Renault şi intrarea în producţie în fabrica Ford de la Craiova a B-Max vor fi evenimentele de top în industrie anul acesta, când se mai aşteaptă finalizarea autostrăzii Bucureşti-Constanţa. Întrebarea este dacă tensiunile din zona euro şi problemele băncilor nu vor devia economia de pe traseul revenirii început în 2011. 

MACRO
  • Creşterea economică va încetini în acest an, sub tensiunea crizei datoriilor suverane din zona euro. În cel mai optimist scenariu, avansul PIB va fi de 0,5-1%.
  • Investiţiile străine directe vor continua să scadă şi în acest an, cu 20%. După plecarea ING şi Nokia de la Cluj şi a Tnuva de la Bucureşti, vor mai fi retrageri din România.
  • Cursul va fi relativ stabil, urmând să oscileze în jurul a 4,3 lei/euro.
  • Dinamica exporturilor rămâne incertă din cauza frânării economiilor vestice. Creşterea va fi maximum 10%.
  • Deficitul bugetar ar urma să coboare la 1,9% din PIB, faţă de 4,4% în 2011.
Imobiliare & Infrastructură
  • Dezvoltatorii de malluri reîncep să construiască proiecte în Capitală: până la şase centre comerciale mari ar putea fi începute în 2012.
  • Mai aproape de munte şi de mare: vor fi finalizate autostrăzile Bucureşti-Constanţa şi Bucureşti-Ploieşti.
  • Companiile vor reîncepe să semneze contracte de preînchiriere pentru birouri, ceea ce va duce la demararea unor noi proiecte.
  • Preţurile apartamentelor vor continua să scadă lent, cu 5%, ca urmare a unei stări de expectativă din partea cererii.
  • Piaţa construcţiilor va stagna în cel mai bun caz, statul fiind principalul motor al comenzilor.
Bănci & Asigurări
  • Piaţa bancară va fi marcată în 2012 de fuziunea aşteptată între băncile cu capital elen Alpha Bank şi Bancpost, care ar crea o bancă de locul 3 după active.
  • Creditarea va continua să se târască, cu o creştere de 5-7%, condiţionată de disponibilitatea băncilor din zona euro de a asigura finanţări.
  • Provocarea anului va fi lupta cu creditele neperformante care macină portofoliile.
  • Băncile vor alerga tot anul după economiile clienţilor, foamea de resurse putând ţine ridicate dobânzile la depozite.
  • În asigurări va continua consolidarea sectorului prin fuziuni, în curs fiind BCR Asigurări - Omniasig. Sunt posibile alte tranzacţii cu sucursalele unor multinaţionale.
Retail
  • Este probabil ca Tesco să intre pe piaţa locală după doi ani de speculaţii.
  • Consumul va reuşi să revină pe creştere continuă după aproape trei ani de scăderi. Întrebarea este ce va fi în agricultură după producţia record din 2011.
  • Retailul modern va continua să câştige teren în faţa retailului tradiţional.
  • Cei mai importanţi retaileri de modă - Inditex, H&M, New Yorker, C&A, Kenvelo (grup) - vor deschide peste 50 de magazine.
  • Hipermarketurile vor relua dezvoltarea - Carrefour, Cora şi Real - după trei ani de criză în care au pierdut teren.
Auto
  • Dacia va lansa monovolumul Lodgy în luna martie şi Logan 2 la Salonul de la Paris în septembrie.
  • Ford va demara în prima parte a anului producţia lui B-Max la uzina de la Craiova şi implicit şi exporturile.
  • Noua taxă de poluare va bloca tranzacţiile cu maşini vechi înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007.
  • Vânzările de maşini vor atinge un volum de aproximativ 100.000 de unităţi în 2012, cu 10% mai mult decât în 2011.
  • Exporturile Dacia vor urca spre 95% din producţia de la Mioveni odată cu lansarea noului Logan.
Bursă
  • Statul şi-a asumat listarea Romgaz, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica şi vânzarea a încă 15% din Transelectrica şi Transgaz.
  • Continuă lupta pentru controlul activelor româneşti. Începe acumularea la SIF-uri, iar la Fondul Proprietatea urmează schimbări în Comitetul Reprezentanţilor.
  • BET-ul este aşteptat să crească în 2012 dacă se vor face listările promise, după o scădere de 17% în 2011.
  • Nu va fi nicio listare a vreunei companii private cu atragere de bani noi pe bursa românească.
  • Piaţa fondurilor mutuale şi-ar putea reduce ritmul de creştere al activelor, până la 5-10%, sub nivelul de 20% din 2011.
Farma & Sănătate
  • O nouă lege a sănătăţii va fi aplicată; forma finală va rezulta în urma dezbaterilor publice de la începutul acestui an.
  • Autorităţile ar putea începe să privatizeze primele spitale, aşa cum permite noua lege.
  • Piaţa farma va creşte cu 10%, faţă de o creştere de 6% în 2011.
  • Operatorii privaţi de clinici şi spitale vor continua investiţiile şi au anunţat deja proiecte de peste 50 mil. euro.
  • Producătorii de medicamente vor plăti taxa pe vânzări (taxa clawback) într-o nouă formă care încă se dezbate; până acum au plătit 30 mil. lei.
Piaţa muncii
  • Salariile angajaţilor din sectorul privat vor creşte cu 6%, iar cel mai mult vor creşte salariile managerilor.
  • Pentru prima dată, vom avea CEO din privat la companiile de stat, care va fi plătit cu zeci de mii de euro anual să le facă eficiente.
  • Cei care vor un job bine plătit trebuie să fie absolvenţi de facultăţi cu profil IT şi/sau să cunoască încă o limbă străină pe lângă engleză.
  • Rata şomajului va rămâne în jurul valorii de 5-6%, iar numărul de şomeri va creşte uşor în prima parte a anului.
  • Numărul de salariaţi va creşte cu cel puţin încă 100.000, până la 4,3 milioane, ca urmare a amenzilor pentru munca la negru.
Energie
  • Va fi anul privatizărilor în energie. Pe listă sunt Electrica Serv, Electrica Furnizare, dar şi Complexurile Energetice Oltenia şi Hunedoara.
  • Pariul cu Marea Neagră, care ar putea înghiţi miliarde de dolari în explorare de la giganţi precum Exxon şi Lukoil.
  • Se profilează prima amendă, probabil usturătoare, pentru petrolişti de la Concurenţă: OMV Petrom, Lukoil, Rompetrol, MOL şi Agip sunt anchetate.
  • Primul an verde: 2012 va fi primul an în care se va aplica în întregime schema de sprijin pentru producătorii de energie verde.
  • Primăvara energetică: vor începe marile investiţii la două reactoare noi la Centrala de la Cernavodă şi trebuie ales investitorul la Tarniţa-Lăpuşteşti.
IT&C
  • 2012 va fi anul tabletelor şi al smartphone-urilor. Smartphone-urile ar putea depăşi 30% din piaţă, iar vânzările de tablete s-ar putea tripla.
  • Giganţii din IT&C vor continua angajările în centrele de dezvoltare şi servicii din România.
  • Ierarhia de pe piaţa locală telecom s-ar putea schimba după fuziunea Cosmote-Romtelecom şi mega licitaţia pentru licenţele de telefonie mobilă.
  • Piaţa de PC-uri şi servere va creşte, însă întrebarea este dacă va atinge iar nivelul record din 2008.
  • Va reuşi statul să devină mai eficient folosind IT-ul, aşa cum promite de ani de zile?


    sursa:zf.ro

ZILELE LIBERE din 2012: patru sunt în weekend. Lista sărbătorilor legale din acest an


ZILELE LIBERE din 2012: patru sunt în weekend. Lista sărbătorilor legale din acest an FOTO: Publimedia/Ovidiu Micsik
Dintre cele 11 sărbători legale prevăzute în Codul Muncii, în 2012 ne vom bucura de şapte zile libere, celelalte patru fiind în weekend.
Lista completă a sărbătorilor legale din 2012:

- 1-2 ianuarie, Anul Nou (duminică şi luni);
- prima şi a doua zi de Paşti, 15-16 aprilie (duminică şi luni);
- 1 mai, ziua internaţională a muncii (marţi);
- prima şi a doua zi de Rusalii, 3-4 iunie (duminică şi luni);
- Adormirea Maicii Domnului, 15 august (miercuri);
- 1 decembrie, ziua naţională a României (sâmbătă);
- prima şi a doua zi de Crăciun, 25-26 decembrie (marţi şi miercuri);
- persoanele care aparţin altor culte religioase decât cele creştine au dreptul la două zile libere pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale;
Lista sărbătorilor legale ar putea fi completată cu alte două zile, 30 noiembrie (Sfântul Andrei) şi10 mai (Ziua Independeţei). Cele două propuneri legislative au trecut la sfârşitul anului trecut de Senat şi se află spre adoptare la Camera Deputaţilor, for decizional.
Semnatarii proiectului care ar putea transforma ziua de 30 noiembrie în sărbătoare legală arată, în expunerea de motive, că decizia ar fi un act firesc de celebrare a celui care, în calitate de apostol, "a înnobilat fiinţa naţională a românilor", acesta formând în Dobrogea primele comunităţi creştine şi fiind considerat de Biserica Ortodoxă Română patronul spiritual al românilor, potrivit Mediafax.
Cât despre Ziua Independeţei, iniţiatorii proiectul susţin că "importanţa zilei de 10 mai pentru istoria României este covârşitoare, ea fiind alături de zilele de 1 decembrie 1918, 24 ianuarie 1859 şi 22 decembrie 1989 unul dintre reperele statului modern. De altfel, ziua de 10 Mai a fost ziua naţională a României până la data de 31 decembrie 1947".


sursa:gandul.info

Topul celor mai rezistente masini la… gropi!


Oricat ar testa producatorii masinile in gropi special amenajate pe tot felul de piste, gropile normale, de pe drumuri normale, sunt mai tari. In sensul ca tot le vin de hac masinilor, indiferent de gabaritul lor.
Warranty Direct ne prezinta un top al celor mai rezistente masini la gropi, facut dupa analiza multor masini care ajung in service-urile din Marea Britanie. S-au luat in calcul doar problemele aparute in urma descinderilor prin gropi: lovituri la nivelul suspensiilor, capete de bara cu probleme, pivoti, bare stabilizatoare, planetare, amortizoare, etc.
Gropi Topul celor mai rezistente masini la... gropi!
Si imaginati-va ca marcile premium-sport nu stau deloc bine la capitolul asta. Logic, cu cat o suspensie este mai dura, cu atat e mai afectata de cratere.
Iata, asadar, topul masinilor care suporta cel mai bine gropile:
1. Honda
2. Toyota
3. Hyundai
4. Nissan
5. Kia
6. Mitsubishi
7. Mini
8. Suzuki
9. Ford
10. Mazda
Deci, ca si-n topurile de fiabilitate generala, japonezii si coreenii stau foarte bine. Stiu ei ce stiu si concep suspensiile sa reziste la gropile europene.
Gropi-2 Topul celor mai rezistente masini la... gropi!
Iata si topul masinilor ale caror suspensii nu iubesc deloc gropile si se lasa afectate de ele. Aici apar si marcile premium:
1. Chrysler
2. Smart
3. Mercedes
4. Land Rover
5. Jaguar
6. Saab
7. Fiat
8. BMW
9. Seat
10. Vauxhall/Opel
In cazul lui Smart, inteleg ca nu rezista gropilor, dar ma asteptam ca Land Rover sa fie printre cele mai rezistente masini, nu in coada clasamentului.


sursa:motorstory.ro

[VIDEO] Cine este Andrei Leonte, castigatorul X Factor?


[VIDEO] Cine este Andrei Leonte, castigatorul X Factor?
Andrei Leonte a castigat pe 1 ianuarie finala emisiunii X Factor de pe Antena 1, dar cine este el?
Andrei are 22 de ani si este din Iasi, dar a studiat in Bucuresti, locul in care a si venit la auditiile X Factor. A terminat facultatea de Comunicare si Relatii Publice a Universitatii Bucuresti si chiar in toamna acestui an, cand a aflat ca este unul dintre finalistii X Factor. 

Prima data cand si-a demonstrat in public veleitatile muzicale  a fost la Balul Bobocilor in liceu, la proba de Mister Boboc. A fost un moment nepregatit, iar reactia salii a fost foarte buna. De atunci s-a apucat de canto. 

In prima zi din clasa a 11-a a fugit de la scoala de la liceul la care studia, la Liceul de Arte. A vorbit cu profesorul de canto si a dat diferentele pentru transfer fara sa stie parintii lui. A luat toate probele si astfel a facut ultimele doua clase la Liceul de Arte din Iasi. A continuat sa ia lectii de canto si in Bucuresti.

La X Factor, Andrei a intrat in concurs cu piesa trupei The Script, "The man who can’t be moved", venind pe scena cu poza lui Natalie Portman. A cantat apoi melodii de Bon Jovi, Maroon 5, Jason Mraz. Andrei nu a fost niciodata in pericolul eliminarii, publicul salvandu-l de fiecare data de la duel. In finala care i-a conferit titlul de Factorul X, Andrei a cantat "Someone like you" de Adele si "Home", hitul lui Michael Buble.

 

 


sursa:9am.ro

Noul Cod Rutier: Permis de conducere de la 17 ani


Noul Cod Rutier: Permis de conducere de la 17 ani
shutterstock.com
Noul Cod Rutier prevede scaderea pragului de varsta la care se poate obtine permisul de conducere.
Printre amendamentele propuse de Ministerul de Interne pentru Noul Cod Rutier se numara scaderea varstei legale pentru obtinerea permisului de conducere. 

Aceasta coincide in prezent cu cea a majoratului, 18 ani, insa in curand este posibil ca si tinerii de 17 ani sa poata urca la volan legal, relateaza observator.ro.

Conditia pentru obtinerea permisului la aceasta varsta este ca timp de un an, pana la implinirea majoratului, tinerii soferi sa fie acompaniati la volan de un adult. Cele 30 de ore de conducere efectuate in perioada efectuarii scolii de soferi nu sunt considerate suficiente. 

Noul Cod Rutier se afla momentan in dezbateri la Comisia Juridica de Disciplina si Imunitati a Camerei Deputatilor si mai prevede amenzi de pana la 100 de puncte de amenda si scaderea alcoolemiei legale.

Sondaj: Romanii traiesc la limita subzistentei


Sondaj: Romanii traiesc la limita subzistentei
sxc.hu
Majoritatea romanilor nu-si mai permit sa economiseasca sau sa calatoreasca in strainatate, conform unui nou sondaj.
42% dintre romani au declarat veniturile pe care le au sunt suficiente doar pentru strictul necesar, pe cand 24% declara ca banii pe care ii castiga nu sunt suficienti nici macar pentru atat, arata un studiu realizat de Centrul pentru Sociologie Urbana si Regionala.

Doar un sfert dintre romani (24%) considera ca au un trai decent si 2% dintre ei nu-si restrictioneaza cheltuielile in nici un fel, relateaza money.ro.

In aceste conditii, plecarile in strainatate ar fi un lux in 2012. Numai 8% din respondenti vor calatori in scopuri turistice in alte tari. 69% vor ramane in tara, iar 19% spun ca vor trece granitele in cautarea unui loc de munca.

Sondajul CURS a fost realizat in perioada 10-19 decembrie. La intrebarile chestionarului au raspuns 1.102 persoane cu varsta de peste 18 ani.

Ce marci de apa imbuteliata dauneaza sanatatii?


Ce marci de apa imbuteliata dauneaza sanatatii?
shutterstock.com
Apele plate sunt cele mai sanatoase, pe cand apele puternic mineralizate pot provoca afectiuni renale si biliare, arata o analiza a Asociatiei Nationale a Protectiei Consumatorilor.
Calitatea apelor minerale (plate sau carbogazoase) depinde de continutul reziduului fix, care nu se refera la impuritati, ci la nivelul de saruri minerale. Cele mai bune sunt apele slab mineralizate sau plate, intrucat pot fi consumate nelimitat, relateaza evz.ro.

Apele puternic mineralizate trebuie consumate doar la recomandarea medicului, intrucat pot provoca probleme renale si biliare

Dintre cele 20 de marci de apa minerala comparate de ANPC, iata cele mai sanatoase si cele mai toxice:

Se recomanda pentru consum nelimitat Hera, Evian, Perrier, Vittel, Stanceni;

Trebuie consumate cu precautie, deoarece sunt puternic mineralizate: Perla Harghitei, Tusnad, Borsec;

Risc de boli renale si cardiovasculare datorita continutului mare de sodiu: Tusnad (243 mg sodiu /l);

Ape cu continut sarac in sodiu: Izvorul Minunilor (1,25mg/l), Hera si Keia (1,46mg/l) Aqua Carpatica (4,34 mg/l), Evian (6,35 mg);

Ape toxice, cu continut mare de nitriti: Buzias.

5 masini noi de lux pe strazi din 2012

Lumea auto se schimba, apar branduri noi de masini in piata de lux, iar constructorii de autoturisme sport cu traditie deschid un nou capitol in istorie si incep sa faca SUV-uri de peste 100.000 de euro, intrucat exista cerere.


Eterniti Hemera

Eterniti Hemera
Eterniti este o marca britanica noua care vrea sa aduca pe piata in 2012 un SUV de lux, denumit Hemera, cu 620 de cai putere si o viteza de 300 km/h.

Versiunea de serie va aparea cel mai probabil la Salonul Auto de la Geneva din 2012.

Echipa de ingineri responsabila de dezvoltarea lui Hemera este condusa de Alistair Macqueen, dezvoltatorul lui Jaguar XJ220.

Britanicii spun ca fiecare exemplar va fi construit manual in Londra, iar interioarele vor include doua iPad-uri, un sistem de racire a bauturilor racoritoare, precum si scaune spate cu reglare electrica.

Se preconizeaza ca vor fi produse 100 de SUV-uri pe an, iar pretul ar putea fi de 170.000 de euro.

Sursa foto: eternitimotors.com





Maserati
Maserati


Maserati vrea un SUV in gama sa din2012. Modelul va avea la baza conceptul Kubang si asteptarile sunt ca masina sa coste in jur de 100.000 de euro.

Italienii spun ca partea tehnica este produsa la Modena si ne ofera un singur detaliu, transmisia va fi automata cu 8 trepte.


E-Wolf Alpha-2

E-Wolf Alpha-2
Constructorul german de vehicule electrice e-Wolf va lansa in 2012 modelul Alpha-2 de 375 CP, care poate accelera de la 0 la 100 km/h in doar 3,9 secunde.

Masina va costa intre 245.000 de euro si 375.000 de euro. Alpha-2 va fi echipat cu doua motoare electrice, care ofera un total de 375 CP si 800 Nm, ducand masina la o viteza maxima de 230 km/h.

Autonomia modelului este de pana la 300 kilometri cu o singura incarcare.

Sursa foto: ewolf-car.com


Aston Martin V12 Zagato

Aston Martin V12 Zagato
Constructorul britanic de masini sport de lux va incepe in vara 2012 livrarile modelului Aston Martin V12 Zagato, care va avea un pret de peste 370.000 euro.

Aston Martin doreste ca masina sa fie o raritate asa ca doar 150 de exemplare vor fi produse.

V12 Zagato va fi asamblat manual la sediul companiei din Gaydon, Anglia. Noul model are caroseria din fibra de carbon si aluminiu avand la baza modelul V12 Vantage.

Motorul V12 de 6 litri produce 517 Cai Putere la 6.500 rotatii pe minut si un cuplu maxim de 570 Newton-metru la 5.750 rpm. Masina ajunge la 100 km/h in 4,2 secunde si poate atinge o viteza maxima de 305 km/h.

Aston Martin si Zagato au realizat in urma cu 50 de ani 19 exemplare DB4GT Zagato. In 2002, a fost lansat DB7 Zagato in 99 de unitati.

Sursa foto: astonmartin.com


Ferrari F152

Ferrari F152
Italienii de la Ferrari vor lansa anul viitor inlocuitorul lui 599 GTB Fiorano (foto), care are in prezent numele de cod F152, potrivit lui Amedeo Felisa, vice presedintele companiei.

Ferrari tine ascuns noul model, deocamdata au aparut doar poze cu masina camuflata. F152 va avea un motor V12 de 6,3 litri amplasat frontal ce va furniza 700 de cai putere. Caroseria va fi realizata din aliaje speciale de aluminiu. Transmisia va fi automata cu dublu ambreiaj si 7 trepte de viteza.

Noul model va imprumuta elemente de design de la FF si 458 Italia, iar tractiunea va fi pe spate.

F152 va fi prezentat anul viitor in martie la Salonul Auto de la Geneva. Primele masini vor fi livrate in cel de-al treilea trimestru.

Sursa foto: ferrarishow.org



sursa:wall-street.ro