Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 8 august 2012

Daca nu ai cont pe Facebook, s-ar putea sa fii psihopat. Explicatia psihologilor


FacebookProtv Ad
Daca nu esti pe Facebook, nu existi, zice o vorba contemporana. Mai nou, insa, tot mai multi angajatori si chiar cativa psihologi spun ca daca nu esti pe Facebook s-ar putea sa fii psihopat.

Nu e gluma, psihologii cred ca prezenta pe retelele de socializare e un semn ca individul are o viata sociala activa.
Cert este ca tot mai multi angajatori se uita pe Facebook, ca sa vada cam ce fel de oameni sunt cei pe care vor sa-i angajeze. Iar daca nu-i gasesc, li se pare suspect.
Unii psihologi subliniaza chiar ca Anders Breivik, norvegianul care a ucis 77 de oameni anul trecut, siJoker, tanarul care a deschis focul intr-o sala de cinema din America si a ucis 12 oameni, nu aveau conturi pe Facebook.

duminică, 29 iulie 2012

Poza care valorează 103 miliarde de dolari. 116 staruri de la Hollywood, care au câştigat 124 de Oscaruri, sunt reunite în această fotografie memorabilă


O imagine care valorează cât o mie de cuvinte şi chiar 103 miliarde de dolari. Asta se poate spune despre o fotografie în care apar 116 actori, regizori sau producători care au făcut istorie în filmele studioului american Paramount, informează DailyMail.
Vedete precum Tom Cruise, Richard Gere, Dustin Hoffman, Meryl Streep, Demi Mooe sau Charlize Theron apar în poza care valorează 103 miliarde de dolari. La această sumă s-au ridicat încasările filmelor în care au jucat aceşti actori.

Imaginea atât de valoroasă marchează împlinirea a 100 de ani de activitate a studiourilor Paramount.

vineri, 20 iulie 2012

Cum "citesti" un mincinos


Chiar daca esti genul de persoana care are incredere in toti cei din jur, trebuie sa constientezezi ca multi semeni de-ai nostri nu se ghideaza intotdeauna dupa un cod de moralitate.

Asa ca, nimic nu-i impiedica sa minta cu nonsalanta pentru a ajunge acolo unde isi doresc, iar daca vrei sa nu ramai o victima a acestor indivizi, te sfatuim sa urmaresti cateva din ponturile noastre.

Invata sa descifrezi limbajul non-verbal si iti vei da seama imediat daca ai sau nu in fata ta un mincinos.

1. Face pauze bruste, chiar in mijlocul frazei

De obicei, persoanele care ascund adevarul, fac pauze de vorbire, chiar in mijlocul unei fraze incepute.

Daca l-ai luat prin surprindere si i-ai adresat o intrebare, "mincinosul" va avea nevoie de un scurt timp de gandire ca sa isi construiasca povestea. Iti va oferi un raspuns scurt, pe langa intrebarea adresata intial.

Totodata, urmareste-i privirea in aceste momente. Tendinta sa este de a-si lasa ochii-n pamant sau de a se uita pierdut in partea sa stanga.

Cand o persoana vrea sa spuna adevarul, in incercarea de a-si aminti ceva, ar putea sa se uite in sus sau in partea sa dreapta, insa niciodata nu va privi podeaua si nici nu se va intoarce inspre stanga.

2. Gesticuleaza foarte mult

Este adevarat ca unele persoane, mai exuberante, se ajuta de gesticulatie atunci cand vor sa exprime ceva. Insa, in cazul unui mincinos, subcosntientul va lucra in defavoarea sa.

In momentul in care primeste o intrebare incomoda, careia ii pregateste un raspuns neadevarat, acesta va face imediat un gest incontrolabil- fie ca bate cu un stilou in birou, fie ca incepe sa aranjeze hartiile din fata sa, totul demonstreaza ca se afla intr-o stare de nervozitate, fiindca minte.

3. Isi umezeste buzele excesiv

Si aici s-ar putea crea o confuzie, deoarece, la randul lor, persoanele impulsive isi musca buzele cand nu isi mai pot controla furia.

Chiar si indivizii emotivi au tot felul de ticuri nervoase si isi umezesc buzele atunci cand trebuie sa se confrunte cu o situatie care nu le face placere. Insa, in cazul mincinosilor, umezirea excesiva a buzelor tradeaza o nesiguranta si o stare de agitatie. La fel de bine, un personaj de acest gen isi va acoperi foarte des gura sau se va forta sa nu isi muste buzele, schimonosindu-se in tot felul de grimase.


sursa:askmen.ro

Ce sa porti si ce sa eviti la o nunta


Fie ca este nunta fratelui sau a celui mai bun prieten, este important sa arati impecabil si sa ai o tinuta care sa se fie specifica unui astfel de eveniment. Iata cateva dintre cele mai importante reguli vestimentare de care trebuie sa tii cont atunci cand mergi la o nunta.

Ce sa porti la o nunta


Atunci cand mergi la nunta este clar ca trebuie sa ai o tinuta festiva si sa imbraci un costum elegant, specific unui eveniment de o asemenea amploare. Costumul negru este cel mai potrivit in acest sens, insa asigura-te ca acesta este dintr-un material de buna calitate, suficient de subtire pentru a putea fi purtat intr-un restaurant in care aerul conditionat nu va putea face fata foarte bine.

De asemenea, daca evenimentul este unul foarte pretentios, intr-o locatie cu adevarat selecta, poti opta pentru purtarea unui smoking, insa numai daca vorbesti cu mirele in prealabil pentru a cere mai multe detalii.

La acest costum ai nevoie de o cravata, care poate fi simpla sau un dungi, niciodata in carouri. De asemenea, chiar daca mai nou se poarta cravatele foarte subtiri, regula nu este valabila si pentru tine daca esti un tip masiv. Daca totusi esti inalt si ai o silueta perfecta, cravata subtire este potrivita pentru tine.

In aceea ce priveste camasa, fereste-te de camasile in dungi sau carouri. Acestea se preteaza unui eveniment de zi sau unei iesiri in club si nu unei nunti. Opteaza pentru o camasa simpla, alba, crem, bej, gri deschis sau bleumarin.

Ce sa nu porti la o nunta

Costumul intr-o nuanta deschisa este cea mai neinspirata alegere pentru un nuntas. De regula, doar mirii pot imbraca un costum alb, bej sau crem si in niciun caz invitatii. Poti purta costum sau smoking alb doar daca faci parte din gasca cavalerilor de onoare si doar daca mirii iti cer acest lucru.

De asemenea, pantofii albi nu sunt nici ei o alegere prea fericita. Costumul alb si smokingul alb te vor aduce in centrul atentiei si ii vor determina pe invitati sa creada ca tu esti mirele.



sursa:askmen.ro

Pielea din jurul ochilor - cum o ingrijesti


Cu siguranta nu esti foarte interesat de ingrijirea pielii din jurul ochilor, insa, daca vei analiza acea zona cu atentie, vei observa cum liniile fine de acum cativa ani s-au transformat in riduri. Este adevarat, aceste riduri te pot face sa arati mai matur, mai sexy, mai provocator, insa nu te lasa condus de ideea ca un look mai imbatranit iti va fi pe plac si peste cativa ani.

Ia masuri din timp si ingrijeste cu mare atentie pielea din jurul ochilor chiar daca esti foarte tanar. Iata cum poti face acest lucru.

Curata zona

In trusa de ingrijire a mamei sau a prietenei exista fara indoiala un produs demachiant pe care sa il poti folosi si tu.

Aplica cate o picatura de demachiant pe pielea din jurul ochilor si indeparteaza apoi excesul cu o discheta de bumbac. Desi te-ai spalat pe fata inainte, vei observa cum bucata alba de bumbac se murdareste rapid dupa curatare.

Hidrateaza pielea

Nu ai nevoie de creme sofisticate sau foarte scumpe, ci doar de un produs hidratant. In acest sens poti utiliza o crema cu galbenele (o gasesti la orice magaizin naturist) sau vitamina A uleioasa (de la farmacie). Aplica un strat subtire de crema sau ulei si maseaza apoi pielea, dinspre tample inspre nas, pentru a reduce ridurile. Lasa apoi crema sa intre in piele. Dupa 30 de minute indeparteaza excesul cu un servetel curat.

Scapa de cearcane

Dupa o noapte in care ai dansat si ai baut, pielea din jurul ochilor va fi mai vanata si va semnala lipsa somnului. Pentru a scapa de cearcane nu iti ramane decat sa bei multa apa si sa presezi pe pielea ochilor o carpa umeda, bagata in congelator timp de 15 - 20 de minute.

Poarta ochelari de soare

Ochelarii de soare nu iti protejeaza doar ochii, ci si pielea din jurul acestora. Cu cat vei purta mai des ochelari de soare, cu atat ridurile vor fi mai putin vizibile de-a lungul timpului. Dincolo de faptul ca soarele imbatraneste pielea, tot din cauza acestuia ai tendinta sa tii ochii intredeschisi, moment in care pielea se strange si se formeaza astfel ridurile.


sursa:askmen.ro

Folosirea corecta a parfumului


Parfumul este un accesoriu care completeaza perfect o tinuta, care te ajuta sa iesi in evidenta si care iti ofera un farmec aparte. Totusi, daca nu este utilizat corect, parfumul te poate arunca in latura extrema, in care toata lumea se va feri de tine. Iata cum sa folosesti corect un parfum.

Reaplica parfumul daca ai pielea uscata


De regula, un parfum usuca foarte mult pielea din cauza consumului de alcool, iar daca pielea ta ate tendinta de uscate, nu iti ramane decat sa aplici inca un strat din acesta. Ideea este ca cu cat pielea este mai uscata, cu atat mirosul va fi mai putin persistent.

O alta sugestie este sa iti hidratezi bine pielea cu un unt sau o lotiune de corp imediat dupa dus, cand porii sunt deschisi. In acest fel parfumul se va "lipi" mai bine de piele si va rezista mai mult.

Aplica parfumul dupa un dus fierbinte

Daca aplici parfumul imediat dupa dus, cand pielea absoarbe foarte mult aromele, cu siguranta vei avea un miros placut si puternic pentru mai mult timp. Asadar, imediat dupa ce indepartezi surplusul de apa cu un prosop, pulverizeaza-ti pielea cu parfumul preferat.

Nu pulveriza o cantitate prea mare

Este de inteles ca vrei sa ai un miros placut, dar nu pulveriza atat de mult parfum incat sa lasi o dara de miros in urma ta. Ideal este ca parfumul sa se simta de la jumatate de metru si nu mai mult. Altfel risti sa ii indepartezi pe toti cei din jurul tau din cauza aromelor puternice. Nu uita ca unele persoane sunt mai sensibile si nu tolereaza foarte bine nici macare cele mai scumpe parfumuri.

Amesteca parfumul cu lotiunea de corp

Daca te pregatesti pentru o noapte fierbinte alaturi de o femeie si iti doresti ca intregul corp sa aiba un miros cat mai sexy, nu iti ramane decat sa pulverizezi putin parfum in lotiunea de corp si sa iti masezi pielea cu amestecul format. Este adevarat ca mirosul nu va fi la fel de puternic precum o pulverizare, insa va fi ideal pentru o noapte in care vrei sa o faci pe ea sa te doreasca si mai mult.



sursa:askmen.ro

Încă o ţară europeană a deschis graniţele pentru lucrătorii români

Ministerul Afacerilor Externe anunță că Guvernul Republicii Irlanda a ridicat restricțiile privind accesul lucrătorilor români pe piața irlandeză a muncii.






Dublin, Irlanda
Dublin, Irlanda / FOTO: blog.ratestogo.com
”Decizia autorităţilor de la Dublin confirmă nivelul foarte bun al relaţiilor bilaterale, subliniind, totodată, sprijinul deplin al Irlandei faţă de principiul european al liberei circulaţii a forţei de muncă şi desăvârşirea Pieţei Unice, precum şi faţă de ansamblul valorilor care stau la baza construcţiei europene”, se arată într-un comunicat MAE remis NewsIn.

”Această decizie arată justețea argumentelor promovate de autoritățile române în susţinerea constantă a impactului economic pozitiv pe care liberalizarea pieței muncii îl are asupra creşterii coeziunii sociale, combaterii efectelor negative ale crizei economice, relansării creșterii economice şi creării unei economii competitive, pregătite să răspundă provocărilor actuale la nivel global”, se mai arată în același comunicat.

MAE susține că prin această decizie, Irlanda pune în aplicare normele Uniunii Europene, potrivit cărora ”mobilitatea lucrătorilor în spaţiul UE nu reprezintă o ameninţare pentru pieţele muncii din statele membre”, ci ”oportunitate pentru asigurarea creşterii economice”

”De asemenea, decizia Guvernului irlandez reflectă, pe deplin, poziţia promovată de către instituţiile europene, prin documente ale Parlamentului European şi Comisiei Europene.  Potrivit acestora, mobilitatea lucrătorilor în spaţiul UE nu reprezintă o ameninţare pentru pieţele muncii din statele membre, liberalizarea constituind, în fapt, o oportunitate pentru asigurarea creşterii economice în UE”, se mai arată în comunicatul MAE.

”Măsura adoptată de Guvernul de la Dublin va contribui substanțial la intensificarea dialogului economic şi politic, inclusiv în perspectiva asumării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către Irlanda, în prima jumătate a anului 2013”, mai precizează MAE.


Singur printre straini: 4 lectii de viata pe care le inveti in strainatate


Atunci cand pleci in strainatate si renunti la tot ce te lega de casa, viata ta devine usor mai dificila. In straintate, mai ales daca vei locui singur, va trebui sa inveti sa faci singur anumite lucruri si nu vei avea pe cine sa te bazezi in situatii de criza. Partea buna este ca, atunci cand pleci, incepi sa inveti cateva lectii de viata.

1. Trebuie sa inveti sa te acomodezi cu orice


Daca in tara erai foarte pretentios si nu suportai lumina puternica sau zgomotele de dimineata, este foarte posibil ca ajuns intr-un loc nou, intr-o locuinta noua, toate aceste lucruri sa se schimbe. Trebuie sa te acomodezi cu un stil nou de viata, mai ales pentru ca sansele sa poti schimba ceva sunt destul de reduse.

Invata sa incepi sa te acomodezi chiar si la conditii de viata mai proaste. Viata nu va fi intotdeauna blanda cu tine.

2. Mancarea nu se face singura

De bine de rau, cand esti la tine acasa exista intotdeauna cineva care sa iti faca mancare gatita. Fie ca este vorba despre mama, prietena, sora sau prieteni care se pricep mai bine in acest domeniu, cand esti la tine acasa stii sigur ca ai ceva de mancare. Cand esti in strainatate trebuie sa inveti sa gatesti dupa retete sau chiar sa inventezi noi feluri de mancare. Cu siguranta, la un moment dat te vei plictisi de mancarea fast-food si de cea din supermarket.

3. Importanta unei mese servite alaturi de altii

Atunci cand pleci in strainatate, masa nu este doar o necesitate, ci un prilej de socializare, de a te imprieteni cu oamenii. Daca prepari masa, invita-i pe colegii sau vecinii tai la masa. Servirea mesei impreuna este primul pas catre legarea unor prietenii, asa ca incearca sa iti formezi un obicei din astfel de evenimente.

4. Cum sa arunci lucrurile de care nu ai nevoie

Romanii sunt oameni strangatori si obisnuiesc sa transmita aceasta traditie din generatie in generatie. Daca vei ajunge in straintate, vei observa cu lumea din jurul tau scapa rapid de lucrurile de care nu mai au nevoie si nu le pastreaza doar pentru ca au costat mult sau pentru ca "poate intr-o zi o sa-mi fie necesare".


sursa:askmen.ro

Cum sa faci poze ca un profesionist


Pentru a realiza fotografia reusita nu ai nevoie doar de o camera foto performanta sau de obiective foarte scumpe, ci de respectarea unor reguli necesare si importante. Lumina, unghiul, compozitia si setarile corecte sunt esentiale pentru a realiza un set de fotografii cu care sa te mandresti. Iata cateva dintre regulile pe care sa le respecti atunci cand faci o sedinta foto.

1. Seteaza aparatul sa faca fotografii in format RAW. In momentul in care fotografiile sunt realizate in format RAW, camera foto inregistreaza o cantitate mai mare de date, iar imaginea rezultata nu va fi doar mai mare, ci si mai clara, cu nuante mai intense, mai apropiate de realitate.

2. Incadreaza perfect subiectul. Daca realizezi fotografii de portret asigura-te ca prin vizorul aparatului vezi imaginea intreaga a persoanei din fata ta. Fotografiile in care apare doar jumatate din fruntea modelului sau doar una din maini nu sunt recomandate si isi pierd din farmec si calitate. Atunci cand faci o fotografie de portret trebuie sa incadrezi perfect modelul si sa te asiguri ca acesta apare in totalitate in imaginea finala.

3. Activeaza functia de red-eye. Desi in mod normal fotografiile in care modelul are ochii rosii sunt cele facute cu blitz si eventual intr-o lumina mai slaba, ar fi bine totusi sa activezi functia de red-eye, pentru a evita surprizele neplacute.

4. Seteaza balansul de alb. Aici ai foarte multe variante, iar selectia trebuie sa o faci in functie de tipul de lumina de care dispui.

Daca este setat corect, contrastul de alb te ajuta sa obtii o culoare perfect naturala. Pentru aceasta situatie ai cateva optiuni bine delimitate:

Auto: desi foarte multe persoane sunt tentate sa foloseasca contrastul automat de alb, aceasta setare nu este intotdeauna cea mai potrivita. Este foarte posibil ca aparatul sa nu poata sa regleze corect gradul de lumina necesara si sa ratezi astfel ocazia unor fotografii superbe.

Daylight: setare care se face atunci cand fotografiezi la lumina naturala, intr-o zi in care soarele nu este foarte puternic.

Tungsten: setare care poate fi utilizata atunci cand pozele se fac la un bec obisnuit de apartament. In acest caz, fotografiile vor avea o tenta galbuie.

Fluorescent: pentru fotografiile facute acolo unde exista neon (de obicei in birouri si magazine).

Cloudy: setare necesara pentru fotografiile realizate afara, intr-o zi noroasa.

Shade: setare utilizata atunci cand faci fotografii afara, intr-un loc cu umbra



sursa:askmen.ro

Ce asteapta femeile de la barbati


Femeile sunt destul de complicate la prima vedere, insa, in esenta, ele isi doresc lucruri simple de la un barbat. Nu trebuie sa depui eforturi impresionante pentru a-i fi pe plac, ci doar sa stii cum sa ii vorbesti si ce sa faci in anumite situatii.

Iata ce asteapta o femeie de la tine si ce trebuie sa faci pentru a fi pe placul acesteia.

Sa o curtezi mereu

Daca sunteti impreuna, locuiti in aceeasi casa si aveti o relatie de mai bine de doi ani, ea se asteapta in continuare sa o curetezi si sa incerci sa o cuceresti. Din cand in cand nu strica sa o inviti la o cina romantica sau sa ii aduci un buchet cu flori. Da, chiar daca nu este ziua ei sau Valentine's Day.

Sa fie individiata de catre prietene

Este foarte ciudat, dar femeia isi doreste ca prietenele ei sa o invidieze pentru relatia pe care o are si pentru barbatul extraordinar pe care l-a gasit. Asadar, poarta-te cu manusi cu ea, in special in prezenta prietenelor ei. Un alt lucru pe care il poti face este sa ii trimiti un buchet superb de flori atunci cand este la birou. Cu siguranta va fi incantata de gestul tau, dar si de reactia pe care o vor avea colegele ei, chiar daca acest tip de comportament este superficial.

Sa o apreciezi

Ti-a facut ceva de mancare, ti-a calcat camasa sau a cumparat un filtru pentru masina ta, fara sa aiba nevoie de prea multe indicatii? Arata-ti aprecierea si multumeste-i in repetate randuri. Femeile vor sa stie ca orice lucru pe care il fac pentru tine, oricat de mic ar fi el, este observat si ridicat in slavi.

Sa o faci mandra

Femeile vor sa aiba langa ele barbati puternici, de succes, care au coloana vertebrala si reusesc sa isi impuna punctul de vedere. Incearca sa te porti mereu ca un barbat exemplar, care stie ce isi doreste si care nu se teme sa spuna ce gandeste.

Fie ca va aflati intr-un grup de prieteni sau oriunde in societate, nu lasa capul plecat in fata nimanui atunci cand ai dreptate. Ea va fi cu atat mai indragostita si mandra de tine.

Sa o faci sa rada

Simtul umorului este un lucru pe care femeile si-l doresc de la partenerii lor. Fie ca ii spui bancuri, povesti inventate pe loc sau ca transpui foarte multe lucruri pe un ton amuzant sau cu detalii adaugate la tine in spirit comic, ea va fi cu atat mai incitata de tine.


sursa:askmen.ro

Cum alegem un aparat de aer conditionat


Ce putere, functii, filtre, clasa energetica si nivel de zgomot avem nevoie pentru un aparat de aer conditionat
GHID Cum alegem un aparat de aer conditionat
Pentru tot mai multi romani aerul conditionat a devenit o necesitate, pretul acestuia fiind comparabil cu cel al unui frigider, televizor sau calculator. Tehnologia aparatelor de climatizare a evoluat, modelele noi cu o clasa superioara de energie, avand un consum mai mic.
Dar cum alegem un aparat de aer conditionat? Pentru alegerea acestuia trebuie sa tinem cont de mai multi factori:

1. BTU
Principala caracteristica a aparatelor de aer este numarul de BTU (British Thermal Units). BTU reprezinta cantitatea de caldura necesara pentru a creste temperatura unei livre (0,45 kg) de apa cu 1 grad Fahrenheit.
Numarul de BTU depinde in principal de suprafata si destinatia incaperii. Tabelul de mai jos ofera valori medii de suprafata in functie de BTU.
BTULocuinteBirouri si spatii comerciale
900018-25 mp14-22 mp
1200024-35 mp20-30 mp
1400028-45 mp24-36 mp
1800040-50 mp33-40 mp
2200060-70 mp40-50 mp
Un alt factor in functie de care alegem numarul de BTU este pozitionarea unitatii exterioare. Daca peretele este situat in plin soare (spre sud) sau camera este la ultimul etaj, se va mari numarul BTU cu 10%. Pentru unitatile exterioare montate in zone cu umbra, intunecate, in general spre nord, valoarea BTU va fi redusa cu 10%.
Daca in camerele respective sunt frecvent mai mult de doua persoane, se vor adauga 600 BTU de persoana, iar pentru racirea bucatariilor se vor adauga 4000 BTU. Alti factori in stabilirea numarului necesar de BTU sunt alte surse de caldura din camera (televizoare, calculatoare etc.), structura peretilor etc.
Un calcul aproximativ pentru obtinerea numarului necesar de BTU poate fi realizat si prin inmultirea volumului incaperii cu 150 (lungimea x latimea x inaltimea x 150).

2. Functii
Un alt factor in alegerea aparatului de aer conditionat sunt functiile:
  • Racire - eliminarea in exterior a caldurii din încăpere
  • Incalzire - extragerea energiei din aerul exterior si aducerea acesteia in interior dupa principiul pompei de caldura
  • Ventilare - uniformizarea temperaturii prin utilizarea unui minim de energie
  • Dezumidificare - cresterea senzatiei de confort prin asigurarea unui nivel optim de 40% si 60%, ce limiteaza dezvoltarea microorganismelor si a mucegaiului
  • Jet - racirea rapida a incaperii
  • Programare - pornirtea si oprirea aparatului la o anumita ora
  • Autocuratare
  • Inverter - permite controlul energiei consumate prin temporizarea si controlarea functionarii compresorului. Astfel, temperaturile se ating mai repede, timpul de pornire este redus cu o treime, consumul este mai mic cu pana la 30% si sunt eliminate fluctuatiile de temperatura
  • Split dublu - aparatul este alcatuit din doua unitati interne si una externa

3. Filtre
Aparatele de aer conditionat sunt dotate cu mai multe filtre. Acestea pot fi:
  • Filtru antipraf - capteaza particulele foarte mici de praf din aer. Filtrul necesita intretinere curenta prin spalare cu apa rece si uscare in locuri ferite de soare
  • Filtru electrostatic antibacterian - absoarbe prin efectul electricitatii statice: pulberile fine, sporii invizibili de mucegai si microorganismele daunatoare. Dezvoltarea acestora este impiedicata de extractul volatil de izotiocianat, obtinut din wasabi.
  • Filtru dezodorizant - filtru cu carbune activ ce filtreaza particulele mici (bacterii, microorganisme), fumul de tigara si mirosul neplacut
  • Filtru catechin - elimina bacteriile si dezodorizeaza aerul

4. Clasa energetica
In functie de eficienta, aparatele de aer conditionat se clasifica de la A, cele cu cel mai mic consum, pana la G, cele cu cel mai mare consum de energie. Clasa energetica se determina in functie de EER (rata de eficienta energetica) si COP (coeficientul de performanta):
ClasaEER
(Energy Efficiency Ratio)
COP
(Coefficient of Performance)
Apeste 3,2peste 3,6
B3,0~3,23,4~3,6
C2,8~3,03,2~3,4
D2,6~2,83,0~3,2
E2,4~2,62,8~3,0
F2,2~2,42,6~2,8
Gsub 2,22,4~2,6
Chiar daca preturile sunt mai mari, este de preferat alegerea unei clase superioare A sau B, costurile de utilizare in acest caz fiind mult mai mici. Clasele energetice au fost reglementate de Uniunea Europeana prin directiva 92/75/EEC din 22.09.1992.

5. Nivel de zgomot
Este de preferat sa alegem un aparat de aer conditionat cu un nivel de zgomot cat mai scazut. Diferentele de decibeli par relativ mici intre mai multe modele, insa valorile nivelului de zgomot cresc exponential.

6. Instalare si garantie
Este recomandata achizitionarea aparatelor de aer conditionat de la magazinele autorizate, iar instalarea acestora sa se faca de firmele autorizate specificate pe certificatul de garantie sau recomandate de producator.

7. Intretinere
Este recomandata curatarea periodica a filtrelor prin spalare sau folosirea unui spray special, in functie de modelul de aparat de aer conditionat.


sursa:yoda.ro

"Dumnezeu NU exista". Declaratia soc facuta de doi cunoscuti cercetatori americani


Cum explica cei doi absenta divinitatii.
Dumnezeu NU exista . Declaratia soc facuta de doi cunoscuti cercetatori americani
Universul nostru nu a fost creat de o mana divina, ci de legile fizicii, a declarat un cunoscut cercetator american, sambata, potrivit space.com.
Cosmosul a inceput sa existe in urma cu 13,7 miliarde de ani, nu prin intermediul vreunul spirit omnipotent, ci doar prin felul in care interactioneaza fortele, crede el.
"Big Bang-ul a putut avea loc doar prin prezenta legilor fizicii", spune astrofizicianul Alex Filippenko de la Universitatea California, Berkeley. 
"Cu legile fizicii, poti obtine universuri", a mai spus el in timpul unei discutii la o Conferinta SETICon 2, unde a fost invitat sa vorbeasca la categoria "A avut nevoie Big Bang-ul de o sclipire divina?".
In lumea ciudata a mecanicii, care descrie actiunile la nivel subatomic, fluctuatiile aleatorii pot produce materie si energie din nimic. "Fluctuatiile care apar in mecanica cuantica pot produce universuri", spune si astronomul Seth Shostak de la proiectul SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence Institute)

Suntem pregatiti pentru primul contact extraterestru? Ce cred specialistii


Aproape jumatate dintre britanici cred in existenta unei civilizatii extraterestre
Suntem pregatiti pentru primul contact extraterestru? Ce cred specialistii
Se estimeaza ca primul contact va avea loc in mai putin de 100 de ani. Pare un scenariu SF, desprins din filmele lui Steven Spielberg, insa multi specialisti sustin aceasta teorie.
Este chiar foarte probabil sa intalnim o civilizatie inteligenta, a declarat fizicianul Jocelyn Bell Burnell, cu ocazia conferintei Euroscience Open Forum de la Dublin. In legatura cu acest lucru ar trebui sa ne punem o serie de intrebari: "Cat de bine pregatiti suntem?", "Cum sa ne apropiem de ei", "Ar trebui sa-i punem intr-o gradina zoologica, sa-i mancam?", a mai adaugat Burnell.
Celebrul fizician Stephen Hawking (foto) este ingrijorat de o intalnire cu o civilizatie estraterestra. Acesta este adeptul evitarii contactului. Hawking compara o vizita extraterestra cu debarcarea lui Columb in America, cu efecte nu foarte bune pentru bastinasii nativi de pe noul continent.
Cele mai recente studii arata ca aproape jumatate dintre britanici cred ca nu suntem singuri in Univers. Un sondaj realizat pe un esantion de 2000 de subiecti la comanda Royal Society a relevat faptul ca 44% dintre cei chestionati cred ca extraterestrii exista. Un procent de mai mult de o treime au declarat ca ar trebui sa fim mai activi in cautarea si incercarea de a lua contact cu o alta civilizatie, potrivit cotidianului britanic The Daily Mail.

Ce fac tinerii daca dispare Facebook


Un studiu facut in Statele Unite ale Americii a scos la iveala cateva concluzii surprinzatoare.
Ce fac tinerii daca dispare Facebook
Daca n-ar mai exista Facebook, 18% din tineri n-ar mai comunica, spune un studiu recent facut pe elevi de liceu si studenti din America de compania de marketing AWeber.
Potrivit cercetarii, 90% din tineri sunt pe Facebook, iar 93% din adolescenti folosesc telefoanele mobile si emailul. Studiu mai arata ca 74% dintre acestia sunt utilizatori de YouTube, iar 47% de Skype.
Cand se trezesc dimineata, cand sunt in clasa si cand sunt in vacanta, Facebook si mailul sunt principalele mijloace de comunicare.
In cazul in care Facebook ar disparea, 18% din tineri au spus ca ar inceta sa mai comunice, scrie Mashable.

miercuri, 11 iulie 2012

Cora trebuie să angajeze rapid încă 900 de oameni



Cora trebuie să angajeze rapid încă 900 de oameni
Retailerul franco-belgian Cora, care deţine o reţea de opt magazine pe piaţa locală, va angaja în acest an 900 de persoane în ma­ga­zinele pe care le are pro­gramate pen­tru inau­gurare în cea de-a do­ua parte a anului la Bacău şi Bu­cureşti (Şo­sea­ua Ale­xandriei). Astfel, pâ­nă la finele anu­lui nu­mă­rul de angajaţi al com­pa­niei va depăşi 4.500 de per­soane, în condiţiile în care la finele lui 2011 erau peste 3.600.
Retailerul a început deja procesul de recrutare pentru cele două unităţi, po­trivit reprezentanţilor companiei.
"Magazinul din Capitală, amplasat pe Şoseaua Alexandriei, va avea 600 de angajaţi, iar cel din Bacău 300", spune Ana Maria Florea, reprezentantul pentru relaţii publice al Cora.
Cele două magazine sunt singurele planificate pentru deschidere în 2012, astfel că la finele anului Cora va avea o reţea de zece unităţi.
Cora a avut anul tre­cut afaceri de 325 mil. euro, similare celor din 2010, potrivit da­telor de la Registrul Co­merţului.
Magazinul din Şoseaua Alexandriei va fi al patrulea din Capitală al retailerului după cele din zona Lujerului, Pantelimon şi Sun Plaza. Potrivit datelor anunţate de reprezentanţii Cora, acestea sunt şi cele mai bune magazine din punctul de vedere al vânzărilor. Magazinul din sectorul şase al Capitalei, din zona Lujerului, are vânzări anuale de circa 100 de milioane de euro, potrivit datelor ZF. Vânză­rile acestei unităţi reprezintă circa o treime din vânzările totale ale reţelei de opt magazine.


sursa:zf.ro

luni, 9 iulie 2012

ADEVARUL despre incidentul de la Roswell, dupa 65 de ani. Ce a dezvaluit in premiera CIA

ADEVARUL despre incidentul de la Roswell, dupa 65 de ani. Ce a dezvaluit in premiera CIA

La 65 de ani dupa mult mediatizatul incident de la Roswell, care a alimentat teoria privind prabusirea unei nave extraterestre, un agent CIA vorbeste pentru prima data despre ce s-a intamplat atunci.
Chase Brandon, care a fost agent CIA timp de 35 de ani, declara ca obiectul prabusit la Roswell in 1947 nu fost un balon meteorologic, asa cum au sustinut oficialii, ci "un obiect care nu provenea de pe aceasta planeta".
Agentul sustine ca a vazut cu ochii lui dovezile "vizitei extraterestre",la sediul CIA din Langley, relateaza Daily Mail.
La scurt timp dupa incident, autoritatile militare au dat presei un comunicat oficial in care precizau ca "discul zburator" observat de martori era de fapt un balon meteorologic. Putini oameni au pus la indoiala aceste afirmatii.
Acum Brandon contrazice aceasta declaratie oficiala si spune ca dovezile vazute de el sunt pastrate intr-o cutie, in sediul CIA.
El nu vrea sa spuna exact ce contine aceasta cutie, adaugand doar ca erau poze si "material scris", insa aceste detalii l-au convins ca la Roswell s-a prabusit o nava extraterestra.
Ipoteza lui pare sa fie sustinuta si de documentele publicate recent online de FBI, pe site-ul The Vault.
In aceste arhive, un agent FBI vorbea despre "trei asa-numite farfurii zburatoare descoperite in New Mexico".
Ele aveau forme circulare si un diametru de peste 15 metri. In fiecare "nava" au fost descoperite trei cadavre cu forma umana, care aveau o inaltime de numai 90 de cm.
"Cadavrele erau imbracate in haine metalice, cu o textura foarte fina. Fiecare trup era bandajat intr-un mod similar costumelor folosite de pilotii care zboara cu viteze foarte mari", declara agentul FBI, Guy Hottel.

Primul abonament de telefon nelimitat în toate reţele naţionale


Cosmote România, cel de-al treilea operator de telefonie mobilă de pe piaţa locală,  planului tarifar No Limit, care oferă comunicare nelimitată de voce, la nivel naţional, alături de comunicare nelimitată în reţea prin text, video şi imagini.

Comunicare nelimitată
Comunicare nelimitată
Lansăm astăzi o ofertă inovatoare, revoluţionară, în premieră pentru piaţa telecom din România. Aceasta le dă clienţilor posibilitatea de a comunica oricât de mult îşi doresc, indiferent ce canal preferă – voce, mesaje text, imagini sau internet. Am creat acest produs gândindu-ne că fiecare persoană pe care o cunoaştem reprezintă o nouă şansă de a trăi o experienţă unică. Astfel, cu planul tarifar <>, lumea devine atât de mare cât îşi doresc clienţii noştri să fie”a declarat Panos Makris, Chief Commercial Officer, COSMOTE România.
Planul tarifar No Limit  le oferă clienţilor comunicare de voce nelimitată (minute naţionale şi internaţionale în zona 1, minute în reţea, minute pentru apel video şi minute către reţeaua Romtelecom), comunicare prin mesaje nelimitată (SMS-uri şi MMS-uri în reţea) şi 500 MB trafic de date.
No Limit este disponibil la 31 euro (TVA inclus) pentru clienţii rezidenţiali, atât cei noi, cât şi cei existenţi eligibili pentru reînnoirea de contract, pentru o perioadă contractuală de 12 luni, până la 9 august 2012.



sursa:economica.rtv.net

Windows 8 porneşte cu 55% mai repede decât Windows 7!


După ce a fost prezentat la conferinţa Microsoft Build de anul trecut drept un sistem de operare foarte rapid, care consumă mai puţine resurse şi porneşte mai repede decât predecesorul său, Windows 8, ajuns între timp la versiuneaRelease Preview, continuă să uimească prin performanţele sale.
Chiar şi în această versiune nefinalizată, Windows 8 respectă promisiunile făcute de Microsoft, depăşind Windows 7 la mai multe capitole. Poate cea mai importantă schimbare, adusă îndeosebi pentru utilizatorii de tablete, este reducerea substanţială a timpilor de pornire şi oprire a sistemului de operare.
Windows 8
Folosind aceiaşi configuraţie de sistem şi instalări “pe curat” ale sistemelor Windows 7 şi Windows 8, cei de la PCMag au obţinut următoarele măsurători:
  • Windows 7 Startup: 38 secunde
  • Windows 8 Startup: 17 secunde
  • Windows 7 Shutdown: 12.2 secunde
  • Windows 8 Shutdown: 9.9 secunde
Altfel spus, Windows 8 porneşte cu 55.26% mai repede decât Windows 7 şi are nevoie de mai puţin timp pentru shutdown.
Îmbunătăţiri notabile au mai fost sesizate şi la viteza de încărcare a paginilor web, compatibilitate şi randare video.
Cel puţin cu Windows 8 Release Preview, mai sunt unele probleme cu vitezele de transfer la operaţiunile de copiere a fişierelor, dar diferenţele faţă de Windows 7 nu sunt foarte mari.
În timp ce şi Windows 7 este mai rapid decât predecesorul său Windows Vista, Windows 8 dovedeşte că se poate şi mai bine decât atât. Mai mult decât oricând în istoria sistemelor de operare Windows, Microsoft are nevoie să trateze cu maximă prioritate optimizarea sistemului Windows 8 pentru configuraţii modeste, limitate din punct de vedere al consumului de energie, cum sunt majoritatea tabletelor. Dacă în privinţa aspectului şi funcţionalitatea interfeţei părerile sunt împărţite, cel puţin la capitolul performanţe nu avem ce reproşa nouluiWindows 8.


sursa:go4it.ro

vineri, 6 iulie 2012

Cele mai bune parfumuri barbatesti in 2012


Alegerea unui parfum poate fi un moment foarte dificil, mai ales daca nu te pricepi foarte bine la modul si momentul in care acesta se poarta. Iata cateva recomandari, pentru a face mai usor o alegere.

F by Ferragamo

Compania producatoare sustine ca acest parfum este perfect pentru seara, insa impatimitii parfumurilor stiu cu siguranta ca F by Ferragamo poate fi purtata atat seara, in cantitati mai mari, dar si ziua, la birou, daca se pulverizeaza o singura data. Mirosul proaspat de lavanda este ideal chiar si pentru o intalnire, cu o femeie. Aceasta va fi imediat atrasa de parfumul tau proaspat, dar in acelasi timp masculin.


Kenzo Homme Woody

Kenzo Homme Woody este un parfum de zi, si se numara printre cele mai bune ale anului 2012. Aceasta are la baza miresme de lemn, iar notele mijlocii sunt de menta si busuioc.

Acesta este un parfum foarte fresh, ideal chiar si pentru un barbat foarte modern, intr-o zi caniculara.

Jack Black "JB"

Daca iti place aroma de aftershave, subtil, dar in acelasi timp de o calitate superioara, Jack Black JB este alegerea potrivita pentru tine. Daca lucrezi ai intalniri cu clientii si obisnuiesti sa te imbraci la costum, acesta este cel mai bun parfum pe care il poti cumpara. Parfumul este suficient de puternic incat sa transmita un mesaj, insa incredibil de subtil, astfel incat sa nu provoace senzatia de greata in timpul unei mese de afaceri.

Gucci Guilty Intense

Incerci sa cuceresti o femeie? Impresioneaz-o cu mirosul tau irezistibil, cu ajutorul parfumului Gucci Guilty Intense. Aromele puternice de lamaie si lavanda de la baza, dar si notele de coriandru si patchouli de la mijloc, echilibreaza aroma si te vor ajuta sa seduci orice femeie care are simturile ascutite.

Narciso Rodriguez Limited Edition

Cu note de mosc la baza, Narciso Rodriguez Limited Edition este un alt parfum excelent pentru seara, indiferent ca mergi in club sau la o intalnire cu o femeie.



sursa:askmen.ro

duminică, 1 iulie 2012

Ghid Complet pentru Vestimentația de Club


tineri dansand in club

Clubul este privit ca cel mai potrivit loc pentru băieți să se distreze, să se îmbete și, evident, să agațe femei. Dacă pentru primele două nu ai nevoie decât de niște blugi și un tricou pe care să scrie Keep calm and drink beer …
… lucrurile se complică atunci când vine vorba de a cunoaște persoane noi de sexul opus.
Vestea bună: ținutele de club sunt aceleași cu cele pe care le-ai purta în aproape orice altă situație casual. Nu e deloc complicat, mai ales dacă studiezi stilul de cel puțin câteva luni.
Totuși, trebuie să ții cont de unele lucruri când te îmbraci pentru club, lucruri pe care eu le-am descoperit de-a lungul anilor (și pe care mi-aș fi dorit să le fi știut de la bun început). Să începem.
Culoarea
Sunt sigur că te-ai săturat de bărbații care poartă fie o cămașă neagră fie una albă la blugi. E timpul să încercăm altceva, și prin altceva nu vreau să sugerez renunțarea la alb.
Culorile deschise (gen bej, crem, culoarea fildeșului/ivoar, albastru deschis, verde deschis etc.) merg excelent în club, datorită luminozității scăzute dîn încăpere.
Imprimeurile merg și ele foarte bine dar trebuie să fii atent la un lucru. Ai grijă ca acestea să nu închidă prea mult ținuta. Spre exemplu, o cămașă cu dungi albastru închis și albastru mediu nu va merge la fel de bine ca una cu dungi albastru DESCHIS.
Dacă vrei să porți o cămașă sau un tricou închise la culoare, e obligatoriu să porți pantaloni deschiși. Spre exemplu, una din combinațiile mele preferate de vara trecută era formată din pantaloni kaki și cămașă maro închis.
Această combinație a atras destul de multă atenție în club însă doar atunci când era mai… gol. În momentul când mergi într-un club aglomerat (ceea ce se și întâmplă de obicei), piesa vestimentară care atrage cel mai mult atenția este cămașa sau tricoul. Pantalonii nu vor fi remarcați în marea de oameni.
Concluzia: când te gândești cu ce să te îmbraci în club, amintește-ți regula de aur: poartă culori deschise în partea de sus a ținutei și nu-ți face prea multe griji față de partea inferioară.
Jumătatea de sus a ținutei tale este cea mai importantă.
Ce purtăm în partea de sus
Dacă nu ești fanul cămășilor, nu e nicio problemă (deși ți le recomand cu căldură în club). Poți purta tricouri sau cămăși conform recomandărilor de mai înainte, însă nu te opri aici (vom vedea imediat ce fel de accesorii poți purta în club).
De fapt, dacă alegi tricouri (simple sau polo) în locul cămășilor, cu-atât mai mult ai nevoie de accesorii.
Pantalonii
Jeanșii și pantalonii chino sunt excelenți pentru club, atâta timp cât nu sunt prea groși. Căldura dinăuntru te va face să transpiri în exces dacă alegi o pereche de pantaloni de lână, inclusiv iarna.
Chiar dacă va fi aglomerat, asta nu înseamnă că nu poți acorda o atenție specială pantalonilor. O pereche de pantaloni chino într-o culoare interesantă (chiar țipătoare) vor da bine într-un club de noapte.
Pantalonii scurți ies din discuție. Marea majoritate a cluburilor nu îi acceptă. S-ar putea să fie de acord cu pantalonii 3 sferturi însă aceștia nu au prea mult stil.
Așadar, în club, jeanși sau pantaloni chino.
Pantofii
Dacă pantalonii vor fi mai puțin observați într-un club aglomerat, la fel se poate spune și despre pantofi. De fapt, pantofii aproape că nu contează deloc.
Mulți bărbați poartă cea mai bună pereche de pantofi în club, pentru că vor să facă impresie bună. Însă, nu numai că nimeni nu-i va observa dar riscă să-i distrugă efectiv.
Într-o noapte obișnuită ajungeam să fiu călcat pe picior chiar și de 5-10 ori. Mai târziu am învățat să anticipez mișcările celor care trec pe lângă mine și să evit o parte din aceste contacte…
Dar merită oare să strici o pereche de pantofi de calitate pentru nimic?
Dacă ieșirea în club este precedată de un majorat sau de o ieșire la terasă, atunci da. Altfel, îți recomand o pereche de teniși sau de mocasini, asortați la restul ținutei… și lasă partea de sus a acesteia să-ți spună povestea.
tenisi de club
Greșeli de stil în club
Acum că am văzut ce stă la baza unei ținute de club, să analizăm câteva din greșelile pe care le fac bărbații, greșeli pe care le-am observat nu o dată în ieșirile mele… și care transmit un mesaj greșit încă din momentul în care întră pe ușă.
Să începem cu începutul: fără eșarfe în club!
Pe lângă faptul că vei transpira extrem de tare, vei transmite elor din jur un mesaj. Acela că nu știi când trebuie să ți-o dai jos. Eșarfa este un accesoriu destinat exclusiv exteriorului (la fel ca mănușile) și trebuie dată jos când intri undeva.
Doi la mână: fără ochelari de soare noaptea.
Ca și în cazul eșarfei, ochelarii nu sunt potriviți în club pe motive de funcționalitate. Poartă-i doar afară, atunci când e soare. Altfel, s-ar putea să te lovești de vreun stâlp pe-acolo prin club. :)
Ok, poate că am fost puțin cam dur cu acest accesoriu. Ai văzut și tu diverși DJ de renume cum îi poartă în timp ce mixează. Poate ai văzut chiar bărbați obișnuiți purtându-i în club.
Dacă vrei să adopți acest look, sfatul meu este să optezi pentru niște lentile cât mai deschise, care să îți permită să vezi cât mai bine pe semiîntuneric.
În al treilea rând, fără pălării în club.
Știu că ai văzut bărbați purtându-le dar regula spune că pălăria se dă jos atunci când intri într-o încăpere, la fel ca eșarfa sau ochelarii de soare.
Acesorizează
Să trecem acum la partea cea mai interesantă a articolului. AM vorbit despre accesoriile care trebuie evitate în club așa că e momentul să vedem care din ele sunt potrivite oceaziei.
cravata din denim
Prima opțiune: cravata (slim sau puțin mai groasă, în funcție de cât ești de lat în umeri). Indiferent de lățime poartă o cravată o idee mai subțire decât cele pe care le porți la ocaziile formale.
În stânga ai o cravată din denim care se va asorta foarte bine cu o pereche de blugi.
A doua opțiune: papionul.
Te poti juca cât vrei cu culorile, important este să fie un minim de contrast cu cămașa la care le porți. Sunt sigur că știi asta deja. Din moment ce vei purta o cămașă deschisă la culoare, un papion sau o cravată închise vor merge de minune.
La o cămașă albastru deschis poți purta un papion verde asortat cu o curea verde, spre exemplu. Mai poți purta un papion albastru închis.
La o cămașă albă, un papion sau o cravată de orice culoare sau negre vor merge foarte bine. În acest caz îți recomand să repeți culoarea altundeva în ținută (curea, brățară, batistă de buzunar, pantaloni etc.).
Dacă optezi pentru un imprimeu, o idee bună este să asortezi una din culorile acestuia cu una din culorile de pe cămașă. Sunt enorm de multe modalități de asortare, dar despre asta am vorbit în alte rânduri.
Un alt accesoriu excelent este batista de buzunar. Dacă te-ai simți inconfortabil să o porți prin oraș, clubul este locul ideal unde poți să o încerci pentru prima dată.
O batistă de buzunar nu înseamnă neapărat că trebuie să porți un sacou sport. Îți va fi mult prea cald în el. Cumpără o vestă cu nasturi care să aibă buzunar la piept. Vesta în sine va duce ținuta și mai mult înspre formal, dar jeanșii sau pantalonii chino vor avea grijă să nu devină prea formală.
Vesta ar trebui, asemenea papionului, să contrasteze cu cămașa, însă aceasta nu e o regulă. Contrastul poate să fie unul mai slab (spre exemplu, o cămașă albastru deschis va merge și cu o vestă de un albastru mediu, nu doar cu una pe albastru închis sau altă culoare asemănătoare).
vesta neagra si batista rosie
Ce zici de această ținută?
  • cămașă albastru deschis
  • vestă cu nasturi neagră
  • batistă de buzunar roșie
  • jeanși colorați într-un albastru mai puternic
Dacă ai fost prin cluburile clujene, probabil m-ai văzut purtând această ținută, care mie îmi place extrem de mult. :)
Ok, ne-am cam întins cu exemplele de ținute. Să vedem lista de accesorii pe care le poți purta în club:
  • cravate
  • batiste de buzunar
  • papioane
  • bretele
  • inele casual
  • butoni
  • curele (preferabil colorate și care fie să se asorteze cu ceva, fie să fie o pată de culoare)
  • ceasuri (atenție la curea și cardan)
  • pandantive (doar la tricouri; merg bine cu inelele casual)
  • ace de cravată
Dacă mi-a scăpat vreunul, te rog să pui un comentariu mai jos și-l voi adăuga.
Fără șosete în club
Look-ul fără șosete este unul dintre trendurile cele mai în vogă în acest moment. În club însă, nu efectul vizual este important (puțină lume va observa) ci confortul termic.
Atenție! Deși și iarna este foarte cald în club, nu merge fără șosete. Știu că poți rezista 5 minute prin frig (presupunând că iei un taxi până acolo și-napoi) dar trebuie să te îmbraci conform anotimpului în care te afli.
Atenție din nou! De fiecare dată când vine vorba de omiterea șosetelor din ținută precizez că trebuie să porți, totuși, un anumit tip de șosete. Șosetele no-show, care la noi mai circulă sub denumirea de șosete pentru mocasini, vor crea iluzia că nu le porți și îți vor proteja piciorul de praf. În plus, vor preveni ca transpirația să pătrundă în pantof și să creeze un miros mai puțin plăcut.
La final
Cel mai bun sfat pe care ți-l pot oferi vizavi de ținutele de club este acesta: experimentează să-ți sară capacele! Clubul e un loc mai întunecat, unde lumea merge să se distreze și să socializeze. Ținutele tale vor fi observate cu siguranță, așa că poartă-le cu încredere.
Nu mai ai nicio scuză. Clubul e terenul de antrenament, unde poți testa diferite combinații. E întuneric și asta înseamnă că vei învăța foarte bine să faci contrast. Mai înseamnă și faptul că o poți da în bară fără să conteze (doar n-o să dai tocmai acolo peste vecinul de peste drum, cum s-ar putea întâmpla pe stradă).


sursa:fiicustil.ro