Totalul afișărilor de pagină

vineri, 21 octombrie 2011

RECENSĂMÂNT 2011. Câţi oameni fără Dumnezeu există în realitate în România


RECENSĂMÂNT 2011. Câţi oameni fără Dumnezeu există în realitate în România
Oficial, în România sunt 8.524 atei şi 12.825 de persoane fără religie, potrivit recensământului din 2002, mai exact 0,2 la sută dintre români. Ateul este cel care neagă existenţa lui Dumnezeu sau a altei divinităţi, potrivit Dicţionarului Englez Oxford.
Poate schimba semnificativ aceste cifre recensământul care începe joi? Probabil că nu, după cum estimează politologul Ovidiu Voicu, de la Fundaţia Soros, instituţie care a lansat săptămâna aceasta un studiu despre profilul ateului român. "Există o stigmatizare reală a societăţii în acest sens", susţine Ovidiu Voicu, care crede că există un "conformism nativ al cetăţenilor atunci când vine vorba despre religie". Din acest motiv, atâta vreme cât un om este născut într-o familie cu o anumită religie, puţini dintre cei care vor fi intervievaţi vor reuşi să adopte şi să declare public o altă religie decât a familiei din care fac parte, explică expertul.
În realitate, susţine oficialul de la Fundaţia Soros, în România ar fi aproximativ 120.000 de atei, "undeva la 0,3 - 0,4 % din totalul populaţiei ţării". "Deşi la recensământul din 2002 am avut un procent de doar 0,1% consemnat de statistici al celor declaraţi atei, fără îndoială, şi atunci procentul era mai mare", subliniază Ovidiu Voicu.

sursa:gandul.info

Cel mai furat produs din hipermarketuri, la nivel global. Fiecare infractiune produce pierderi de 90 de euro


Branza este cel mai furat produs din hipermarketurile din intreaga lume, potrivit unui raport citat de Sky News. Spre exemplu, doar in Marea Britanie, furturile din magazine produc pierderi de 5,6 milioane de euro pe an.


 Cel mai furat produs din hipermarketuri, la nivel global. Fiecare infractiune produce pierderi de 90 de euro
Furturile in magazine au devenit o reala problema pentru comercianti tinand cont ca infractiunile de aceasta natura au crescut cu 6,2% doar in iulie, fata de acelasi interval din 2010. Cele mai furate produse sunt cele alimentare, branza ocupand primul loc. Astfel, cu un procent de 3,9%, furturile de alimente depasesc de trei ori media totala a evenimentelor de acest tip.
In acelasi timp, 1,86% dintre infractiuni au fost reprezentate de furturile de haine si 2,37% de cosmetice.

Un raport din domeniu arata ca hotii instraineaza produse in valoare medie de 90 de euro.

Emmanuel Hembert, analist de retail in cadrul AT Kearney, spune ca furturile se intetesc in timpul verii si de aceea multi retaileri au renuntat la magazinele aflate pe arterele principale. "In ultimele sase luni, lumea a fost afectate de o incetinire a cresterii economice, o taiere de cheltuieli, iar acum cresc si furturile. Multi retaileri risca sa isi inchida definitiv magazinele centrale", spune el.
Chiar si asa, el da exemplul Marii Britanii unde nu doar clientii sunt o problema, ci si salariatii magazinelor. Acestia sunt responsabili pentru mai mult de 36% dintre furturile din unitatile unde sunt angajati.


sursa:incont.ro

Astepti o promovare sau schimbi locul de munca? Cati ani trec pana cand esti avansat


Cat timp ar trebui sa astepte un angajat pana la promovare? Cat de mult il ajuta sa lucreze in continuare intr-o companie in care nu are nicio sansa de avansare? Cand trebuie sa se sesiseze si sa-si gaseasca un nou loc de munca? Un studiu PayScale arata ca barbatii sunt mai bine platiti decat femeile, iar o avansare ar trebui sa aiba loc, in functie de merite, dupa doi ani de zile petrecuti in cadrul unei corporatii. Un expert in recrutare a explicat pentru incont.ro ca "vechimea si varsta pot juca un rol destul de important in momentul promovarii si pot avea impact atat pozitiv, cat si negativ in promovare".


 Astepti o promovare sau schimbi locul de munca? Cati ani trec pana cand esti avansat
"Cand un angajat isi doreste sa promoveze, este indicat sa exprime dorinta de a face altceva in primul rand managerului direct. In discutia cu acesta nu trenuie sa ezite sa intrebe: <>, pentru ca indrumarea sefului direct, si mai apoi sprijinul sau, sunt foarte importante", a explicat pentruincont.ro Cristina Popescu, manager al agentiei de recrutare Qpas.
"Sunt situatii in care poate promova dupa sase luni de la angajare si situatii in care promoveaza dupa 3-4 ani de activitate intr-o companie. Este nevoie de timp pentru ca angajatul sa se integreze si sa evolueze sanatos. Consider ca promovarea poate veni dupa un an si jumatate, doi ani de la angajare. Performanta individuala este factorul cel mai important, urmeaza atitudinea angajatului si dorinta acestuia de a se dezvolta si nu in ultimul rand, structura angajatorului trebuie sa permita o avansare", a precizat managerul companiei de recrutare.
Specialistul in resurse umane crede ca: "Schimbarea jobului aduce in general si o crestere salariala. Dar nu acesta trebuie sa fie singurul motiv pentru care sa ne dorim o schimbare a locului de munca, chiar daca intr-un final salariul pe care il primim este rezultatul muncii si recompensa imediata. Nu se considera o gresala majora sa faci o schimbare de job la un an sau un an si jumatate, dar poate ascunde si o reala problema daca toate schimbarile de job au fost facute cu aceasta frecventa. Un CV frumos este acela care contine si experienta indelungata intr-o singura companie, 3-5 ani si eventual a avut ocazia ca in aceasta perioada sa beneficieze de o promovare."
Penelope Trunk, expert in cariera si fondatoare a trei start-up-uri, ii sfatuieste pe toti cei care asteapta un semn de la angajatori. “Nu sunt de parere ca toata lumea merita o promovare si o crestere de salariu doar pentru ca lucreaza de ceva timp intr-o companie. Daca ti-ai petrecut ultimii trei ani intr-o organizatie, probabil ca astepti ca in cel de-al patrulea an sa aiba loc o avansare,nu? De ce crezi asta neaparat? Daca vrei sa promovezi, trebuie sa inveti in permanenta si sa-ti imbunatatesti abilitatile”, spune aceasta, citata de Business Insider.
Trunk, de profesie avocat, crede ca dupa de doi ani de zile un angajat incepe sa se plafoneze daca lucreaza pe aceeasi pozitie. Potrivit specialistului, rutina activitatilor de zi cu zi opresc oamenii din dezvoltare.
“Daca vrei sa faci mai multi bani, trebuie sa-ti schimbi mai des joburile”, este de parere fondatoarea, care marturiseste ca inainte de a recruta oameni din afara companiei, cauta talente ce nu se gasesc in interior. Pe scurt, are nevoie de oameni care sa aduca un suflu nou corporatiei.
Barbatii, mai bine platiti decat femeile
In ceea ce-i priveste insa pe cei care se declara indragostiti de locul de munca, acestia se pot confrunta cu alte tipuri de probleme. Potrivit unui studiu realizat de compania de consultanta online PayScale, in luna martie, cele mai mari salarii sunt atinse in jurul varstei de 40 de ani, de catre persoanele cu studii superioare. In cazul barbatilor vorbim despre 45 de ani. Femeile sunt avantajate, fiind mai bine platite in jurul varstei de 37 ani. Cu toate astea, reprezentantii sexului masculin sunt mai bine remunerati decat colegele lor, conform cercetarilor.
Cum comenteaza specialistul HR statisticile americane? "Varsta poate deveni o problema in conditiile in care angajatul se incadreaza la nivelul unui specialist, dar nu a crescut din punctul de vedere al responsabilitati in timp. Vechimea si varsta pot juca un rol destul de important in momentul promovarii si pot avea impact atat pozitiv, cat si negativ in promovare", precizeaza Cristina Popescu.
Trunk sustine ca unii angajati se evalueaza la scoruri uriase. “Atunci cand mergi la interviuri si primesti cam aceeasi oferta de fiecare data, acesta poate fi un semn ca ai atins plafonul de sticla”, spune aceasta. Ea le atrage atentia salariatilor ca exista o limita a venitului, pe care o ating la un moment dat.
“Activitatea din cadrul unui singur loc de munca nu valoreaza mai mult de 10 ani de experienta. Care este diferenta dintre un jurnalist cu 14 ani de experienta si unul cu sapte ani de activitate?”, afirma specialistul. Trunk sfatuieste angajatii sa-si dea demisia din functie atunci cand considera ca au invatat tot ce se putea si nu sunt platiti pe masura competentelor si eforturilor depuse. Un astfel de moment se intampla, in medie, dupa fiecare doi ani petrecuti intr-o intreprindere.
“Sfatul meu este sa va urmati intuitia si sa plecati atunci cand simtiti ca ati invatat tot ce se putea. In caz contrar, intervine rutina, iar in final, plafonarea”, spune intreprinzatoarea. 


sursa:incont.ro

Pericolul din frigider: Locul în care se găsesc 8.000 de bacterii pe centimetru pătrat

Un spaţiu din frigider poate conţine un număr de bacterii de 750 de ori mai mare decât nivelul considerat sigur, printre acestea numărându-se E.coli, salmonela şi listeria.



Pericolul din frigider: Locul în care se găsesc 8.000 de bacterii pe centimetru pătrat (Imagine: Shutterstock)

Testele din 30 de sertare pentru legume din frigidere au arătat că acestea conţineau în medie 7.850 de colonii de bacterii pe centimetru pătrat, iar unele dintre acestea aveau chiar şi 129.000 de colonii de bacterii pe centimetru pătrat, scrie dailymail.co.uk.
Recomandarea Comisiei Europene este ca în locurile în care sunt depozitate alimentele numărul bacteriilor să fie între 0 şi 10 colonii pe centimetru pătrat.
"Scopul frigiderului este să păstreze alimentele sigure şi să minimizeze şansele de creştere a numărului de bacterii şi de apariţie a mucegaiului, aşa că prezenţa bacteriilor în număr atât de mare este o reală problemă. Unii proprietari de frigidere scot toate alimentele, şterg interiorul, însă curăţă sertarele pentru legume separat. Totuşi, unele dintre ele nu sunt curăţate niciodată, şi din această cauză apar problemele", a declarat Paul McDonnell, de la Microban Europe.
Sistemul de protecţie antibacteriană Microban Europe a fost creat pentru a fi folosit de fabricanţii de frigidere la componentele din plastic şi s-a dovedit că distruge bacteriile aflate pe o suprafaţă în cel mult 24 de ore.


sursa:mediafax.ro

Lucrezi de noapte? De ce boală rişti să suferi

Adolescenţii şi tinerii care lucrează de noapte prezintă un risc de două ori mai mare de a suferi de scleroză în plăci, în comparaţie cu media populaţiei, potrivit unui studiu suedez publicat marţi în revista ştiinţifică Annals of Neurology.

"Analiza noastră a relevat faptul că există o asociere importantă între lucrul de noapte la o vârstă tânără şi apariţia sclerozei în plăci", a explicat într-un comunicat Anna Hedström, coordonatoarea echipei de cercetători de la Institutul Karolinska din Stockholm care au realizat acest studiu.
Savanţii suedezi au analizat două grupe de populaţie. Un grup era compus din 1.343 pacienţi suferind de scleroză în plăci din 2004 şi din 2.900 de persoane sănătoase. Celălalt grup era alcătuit din 5.129 de persoane afectate de această maladie şi 4.509 persoane sănătoase.
Voluntarii aveau vârstele cuprinse între 16 ani şi 70 de ani. Ei au fost rugaţi să precizeze orarele de lucru. Cercetătorii au comparat apoi fişele medicale ale voluntarilor care au lucrat în intervalul 21.00-7.00 cu cele ale voluntarilor care nu au lucrat niciodată de noapte.
În cele două grupe, savanţii au constatat că voluntarii care au lucrat de noapte timp îndelungat, înainte de a împlini vârsta de 20 de ani, prezintă un risc de două ori mai mare de a dezvolta scleroză în plăci.
Din cauza frecventelor orare de lucru, "ceasul biologic devine dereglat, calitatea somnului este mai puţin bună şi aceşti doi factori au un impact asupra sistemului imunitar", a precizat Anna Hedström.
În schimb, lucrul de noapte la persoanele de peste 20 de ani nu a avut niciun impact asupra riscului de declanşare a sclerozei în plăci.
Scleroza în plăci este o maladie neurologică, caracterizată prin distrugerea progresivă a tecii de mielină (învelişul protector al nervilor), a fibrelor nervoase din creier şi din măduva spinării.
Boala cauzează, pe termen lung, o perturbare a transmiterii informaţiei vehiculate de influxul nervos şi conduce la apariţia unor simptome precum tulburări de vedere, locomotorii, tactile şi probleme de concentrare.

sursa:mediafax.ro

Satelitul german ROSAT va cădea pe Pământ la sfârşitul săptămânii

Un satelit german de mărimea unui automobil, ROSAT, este pe cale să-şi părăsească orbita terestră şi va cădea necontrolat pe Pământ la sfârşitul săptămânii, într-o zonă ce nu a fost deocamdată identificată, au anunţat, miercuri, oamenii de ştiinţă germani.

Satelitul german ROSAT va cădea pe Pământ la sfârşitul săptămânii

Satelitul german ROSAT, scos din funcţiune în 1999, ce cântăreşte două tone şi jumătate, va reintra în atmosfera terestră în intervalul 22 octombrie - 23 octombrie, cu o viteză de circa 28.000 de kilometri/ oră, potrivit specialiştilor de la Centrul german pentru aeronautică şi industria aerospaţială (DLR).
Potrivit ultimelor estimări, circa 30 de bucăţi din acest satelit ar putea cădea pe Terra.
Momentul şi locul intrării satelitului ROSAT în atmosferă nu pot fi calculate cu precizie. Heiner Klinkrad, de la Agenţia Spaţială Europeană, a declarat într-o înregistrare video difuzată pe site-ul Agenţiei spaţiale germane că aceste informaţii vor fi aflate abia cu o oră-două înainte de impact.
ROSAT (ROentgen SATellite) a fost un observator cu raze X dezvoltat în cadrul unui program comun de Germania, SUA şi Marea Britanie. Satelitul a fost conceput şi operat de Germania şi lansat de SUA pe 1 iunie 1990. Satelitul a fost scos din funcţiune pe 12 februarie 1999. Printre altele, ROSAT face parte dintre sateliţii cu ajutorul cărora a fost descoperită cea mai tânără gaură neagră situată în vecinătatea Terrei, a cărei existenţă a fost făcută publică de specialiştii de la NASA anul trecut.
Luna trecută, satelitul american Upper Atmosphere Research Satellite (UARS), cântărind 6,3 tone, a căzut pe Pământ, iar resturile desprinse din satelit au ajuns într-o zonă nepopulată din sudul Oceanului Pacific.


sursa:mediafax.ro

Fumezi trabuc? Te expui la aceleaşi riscuri ca şi cum ai fuma un pachet de ţigări odată


Fumezi trabuc? Te expui la aceleaşi riscuri ca şi cum ai fuma un pachet de ţigări odată (Imagine: Mediafax Foto/AFP)


Un singur trabuc poate conţine la fel de multă nicotină cât cea dintr-un pachet de ţigări şi poate cauza aceeaşi dependenţă, arată un studiu întocmit în cadrul Programului Naţional Stop Fumat.







Trabucul cauzează dependenţă la fel ca ţigara, riscul fumatului pasiv de trabuc fiind la fel de mare. De asemenea, riscul îmbolnăvirii din cauza fumatului de trabuc este direct proporţional cu numărul de trabucuri fumate. În plus, fumul de trabuc cauzează afecţiuni precum cancer bucal (al buzelor, al limbii, al gingiilor şi al gâtului), de laringe, de esofag şi de plămâni, potrivit aceluiaşi studiu.
Trabucul diferă ca mărime de ţigară, însă, în comparaţie cu fumul de ţigară, cel de trabuc nu este, de regulă, inhalat. Ţigaretele pot avea mărimi diferite şi conţin, de obicei, mai puţin de 1 gram de tutun fiecare. Pentru a fuma o ţigară ai nevoie de cel mult 10 minute. Trabucul, în schimb, necesită un timp mai îndelungat pentru a-l fuma şi poate conţine între 1 şi 20 de grame de tutun.
"Trabucul este cel puţin la fel de dăunător ca ţigara: are în compoziţie aceleaşi substanţe nocive provenite din frunza de tutun, creează dependenţă cronică, iar, pentru că fumul nu este tras în plămâni, induce senzaţia că nu ar fi dăunător. Mai mult, trabucul a fost mult timp asociat cu ideea de prestanţă, maturitate şi chiar a fi un aristocrat. Au contribuit la formarea acestei percepţii filmele, reclamele, mass-media. Astfel că a devenit un obicei atrăgător inclusiv pentru adolescenţii aflaţi la vârsta căutării identităţii personale şi animaţi de atribute precum: curiozitatea, necesitatea de a experimenta ceva nou, de a fi diferit, de a fi la modă, de a imita adulţii: părinte, frate mai mare, actor îndrăgit, personalitate publică", a declarat joi medicul Magdalena Ciobanu, coordonatorul Programului Naţional Stop Fumat.
În ceea ce-i priveşte pe adolesecenţi, numărul celor care fumează trabuc a crescut semnificativ în ultimii ani, iar unii adolescenţi băieţi preferă trabucul în detrimentul ţigării în multe ţări.
În România, peste 20% din adolescenţii cu vârsta cuprinsă între 13 şi 15 ani fumează zilnic, potrivit unui raport al Băncii Mondiale. Acelaşi raport arată că probabilitatea ca un tânăr să moară înainte de implinirea vârstei de 60 de ani e de 107 la 1.000.
Specialiştii arată că abordarea adolescenţilor fumători este o problemă delicată, care trebuie să ţină cont de specificul transformărilor ce ţin de vârstă, dar şi de structura personalităţii fiecărui tânăr.
La tineri, decizia de a fuma decurge dintr-un complex de factori precum atitudinea, normele sociale, presiunea socială şi propriile convingeri. Mai mult, presiunea mediatică poate fi, la rândul ei, determinantă.
Un studiu realizat în Germania, care a urmărit pe o perioadă de 5 ani rolul publicităţii asupra iniţierii fumatului la tineri, a constatat creşterea incidenţei fumatului, cu predilecţie, în rândul tinerelor fete, la sfârşitul acestui interval, cu 62%. Tinerele asociau fumatul cu imaginea favorabilă indusă de reclamele la anumite mărci de ţigarete.
Totodată, gradul de imitare a comportamentului unei personalităţi este direct proporţional cu gradul de apreciere a unui tânăr faţă de acea personalitate publică. Fumatul de trabuc se asociază astfel cu ideea de "a fi cool" şi creează impresia că cine fumează trabuc este "diferit".
Dependenţa de nicotină este o boală cronică şi, ca orice boală, cere un tratament medicamentos şi de îngrijire din partea medicului.
În România, Programul Naţional Stop Fumat îşi propune să îi ajute pe acei oameni care îşi doresc din tot sufletul să renunţe la fumat şi au nevoie de ajutor de specialitate, aceştia putând afla informaţii de pe site-ulwww.stopfumat.eu sau utilizând linia telefonică gratuită 0800878673 sau la 021 3356920.
Programul aparţine Ministerului Sănătăţii şi a fost creat în urmă cu patru ani, fiind coordonat de Institutul de Pneumologie "Marius Nasta".

sursa:mediafax.ro

RCS&RDS permite GRATIS conectarea la net. Vezi pentru cat timp

RCS&RDS permite GRATIS conectarea la net. Vezi pentru cat timp
Posesorii de terminale cu acces la Internet se pot conecta, de astazi, timp de o ora si fara niciun cost, la reteaua fara fir a RCS&RDS, prin intermediul unor puncte de acces (hotspot-uri), care vor depasi 600 de locatii la 1 noiembrie, a anuntat operatorul telecom.

"Compania a extins continuu reteaua de internet Wi-Fi si va ajunge, la 1 noiembrie, la peste 600 hotspot-uri instalate in cele mai mari orase din Romania. Reteaua Digi Wi-Fi este prezenta, in acest moment, in 75% din judetele Romaniei", potrivit unui comunicat al RCS&RDS.
Abonatii rezidentiali RCS&RDS la serviciile de internet fix (Digi Net Fiberlink 1 si Digi Net Fiberlink 2, de 50 Mbps si 100 Mbps), precum si clientii business cu contracte de internet fix, Digi Net Corporate, beneficiaza de conectare permanenta si gratuita la toate hotspot-urile Digi Wi-Fi si au trafic nelimitat inclus.
"RCS&RDS va acoperi cu semnal Wi-Fi si 3G, pana la finele acestei luni, 85% dintre statiile de metrou din Capitala, iar pana la sfarsitul lunii noiembrie 2011 va furniza in toate statiile metroului bucurestean, acces complet la serviciile mobile de internet (Digi Wi-Fi, Digi Net Mobil) si voce (Digi Mobil)", se mai spune in comunicat.
RCS&RDS, cel mai mare furnizor de servicii de internet de pe piata locala, si-a dezvoltat propria infrastructura de telecomunicatii pe suport de fibra optica si acopera cu servicii de cablu TV, internet, telefonie fixa si mobilapeste 200 orase din tara.
Operatorul si-a inceput activitatea in urma cu 15 ani si este prezent si pe pietele din Ungaria, Cehia, Slovacia, Croatia, Serbia, Spania si Italia.
Compania este controlata indirect de catre omul de afaceri Zoltan Teszari.


sursa:wall-street.ro

Curiozitati despre corpul uman

Curiozitati despre corpul uman
Corpul uman ramane unul dintre cele mai mari mistere, asa cum este si Universul. Poate de aceea, toate aceste curiozitati ne fascineaza.
Wiki Commons


Articol Garbo.ro despre muzeul Corpus, din Olanda: CORPUS - Calatoria in interiorul corpului uman este posibila! Pana vom avea ocazia insa sa ne bucuram de vizita intr-un astfel de muzeu, va invitam sa aflati 30 de curiozitati despre corpul uman:

 Corpul uman -opera de arta
1.      Oamenii cu mai multe alunite tind sa aiba o viata mai lunga decat cei fara alunite.
2.      Daca te gandesti la muschii tai poti deveni mai puternic.
3.      Parfumul de grapefruit le face pe femeile de varsta a doua sa para cu sase ani mai tinere in ochii barbatilor. Efectul nu este reciproc, iar parfumul de grapefruit nu are niciun efect asupra modului cum femeile percep barbatii de varsta a doua.
4.      Cei mai tineri parinti din lume aveau 8 si 9 ani si au trait in China, in anul 1910.
5.      Cu cat este mai rece camera in care dormi, cu atat exista mai multe sanse sa ai un cosmar.
6.      Exista mai multi oameni in viata astazi, decat au murit vreodata.
7.      Parul femeilor are jumatate din diametrul parului barbatilor. 

8.      Femeile clipesc de doua ori mai mult decat barbatii.
9.      O persoana normala care se lasa de fumat va avea nevoie de un somn mai scurt cu o ora.
10.  Rasul micsoreaza nivelul hormonilor stresului si intareste sistemul imunitar. Copiii de sase ani rad in medie de 300 de ori pe zi. Adultii rad de la 15 la 100 de ori pe zi.
11. Oamenii inteligenti au mai mult zinc si cupru in componenta parului.
12.  Inima umana creeaza destul de multa presiune in timp ce pompeaza, astfel incat sangele poate tasni peste 9 metri!
13. Energia pe care o genereaza creierul nostru echivaleaza cu cea generata de un bec de 10 watti. Chiar si atunci cand dormim, creierul nostru genereaza energia echivalenta a unui bec mai mic. Asadar, acel desen amuzant care ilustreaza fiinta umana in timp ce a gasit o idee formidabila, nu este deloc prea departe de adevar.
14. Creierul este mai activ noaptea decat in timpul zilei.
15. Creierul nu simte durere fiindca el nu are receptori ai durerii.
16. Unghia care creste cel mai repede este cea de la degetul mijlociu. Iar unghia mijlocie de la mana ta dominanta creste cel mai repede dintre toate.
17. Ciclul de viata al unui fir de par uman este intre 3 si 7 ani.
18. Parul uman este foarte rezistent. In afara de faptul ca este inflamabil, prul uman se dezintegreaza foarte-foarte greu. Parul nu poate fi distrus de frig, schimbari climatice, apa sau alte forte naturale si este rezistent la o gama foarte larga de acizi si chimicale corozive.
19. Acidul din stomacul tau este suficient de puternic incat sa dizolve o lama de ras. Acidul clorhidric care se regaseste in stomac poate sa dizolve mai multe tipuri de metal, nu doar pizza pe care ai mancat-o la cina.
20. Ceara din ureche este necesara pentru sanatatea urechii. In timp ce multi oameni o considera dezgustatoare, aceasta este de fapt foarte benefica sistemului de aparare al urechii, protejand interiorul urechii de bacterii, fungi, murdarie si insecte. Curata si lubrifiaza canalul urechii.
21. Copiii se nasc mereu cu ochii albastri. Melanina din ochii unui nou-nascut are mereu nevoie de timp pentru a se inchide, prin expunerea la ultraviolete, dezvaluind mai tarziu adevarata culoare a copilului.
22. Fiecare om si-a petrecut aproximativ jumatate de ora ca o singura celula.
23. Dupa ce mananci prea mult, auzul tau scade.
24. Femeile au un miros mai dezvoltat decat barbatii.
25. Nasul tau poate retine peste 50,000 de mirosuri diferite.
26. Ochii, nasul si urechile noastre isi modifica dimensiunile in mod continuu pe parcursul vietii.
27.  Lunea este ziua din saptamana cand creste riscul atacului de cord. Un studiu de 20 de ani din Scotia a gasit faptul ca lunea mor cu 20% mai multi oameni, decat in orice alta zi a saptamanii. Cercetatorii au argumentat ca aceasta ar avea legatura cu stresul intoarcerii la serviciu, dupa prea multa distractie.
28. Un om poate trai intre o luna si doua luni fara mancare, doar cu apa in functie de grasimile din corpul sau si alti factori.
29. Peste 90% din boli sunt cauzate de stres.
30. Pana la varsta de 60 de ani, majoritatea oamenilor isi pierd jumatate din papilele gustative.



Nota:
Articolul a fost bazat pe o selectie initiala de 50 de curiozitati despre corpul uman, realizata de catre site-ul  www.tastyhuman.com. Veridicitatea acesor afirmatii am probat-o cu ajutorul redactorului nostru specializat in sanatate si medicina, Iulia Dibu.

Foto front int.art. si main: gagilas


sursa:garbo.ro

In curand vom putea trai pana la 150 de ani

In curand vom putea trai pana la 150 de ani
Oamenii de stiinta sustin ca in maxim zece ani va aparea pe piata pastila care incetineste procesul de imbatranire si va ridica speranta de viata a oamenilor pana la 150 de ani.
Peter Smith, decanul unei facultati de medicina din Australia, spune ca o fata care se naste in prezent in Australia are toate sansele sa traiasca pana la 100 de ani, datorita medicinei tot mai avansate, stilului de viata si nivelului sanatatii publice.

"Exista sperante ca viata oamenilor sa fie prelungita cu cateva decenii
", a declarat Smith, potivit smh.com.au.
Acesta spune ca este constient de faptul ca atingerea varstei de 150 de ani poate suna deprimant, insa daca esti sanatos totul poate deveni ceva extraordinar.

"Scopul nostru nu este doar sa prelungim existenta, ci vrem ca aceasta viata prelungita sa fie si sanatoasa
", a explicat profesorul.

O alta problema ar fi pensionarea. Daca oamenii se pensioneaza la 65 de ani, ce o sa faca acasa atatia zeci de ani?

O profesoara de la Universitatea Oxford este de parere caoamenii ar putea sa-si inceapa o a doua cariera dupa varsta pensionarii, care sa se concentreze pe cercetare, insa nu trebuie ignorate anumite boli, precum dementa sau Alzheimer.

"In caz contrar, implicatiile sociale si economice ar putea fi catastrofale"
, a explicat aceasta.



sursa:9am.ro

Narcisismul, paravan pentru sentimentul de inferioritate?


 Tulburarea de personalitate narcisică este o afecțiune mentală în care pacientul are un simț crescut al propriei importanțe și o nevoie profundă de a fi admirat

Tulburarea de personalitate narcisică este o afecțiune mentală în care pacientul are un simț crescut al propriei importanțe și o nevoie profundă de a fi admirat

 
Se spune că o persoană narcisistă se iubeşte prea mult pe sine şi are o încredere totală în propriile forţe. Studiile arată, însă, exact contrariul: narcisismul poate fi doar o formă de a ascunde un sentiment de inferioritate.
Cele mai recente studii privind narcisismul, efectuate de cercetătorii Universităţii americane din Carolina de Vest, arată că aşa-numita tulburarea de personalitate narcisica poate fi, în multe cazuri, doar o mască a încrederii scăzute în forţe proprii sau un paravan pentru a ascunde sentimentul de inferioritate socială.
Narcisiştii vorbesc deschis despre iubirea de sine cu psihologii, dar puşi în faţa unui detector de minciuni, adevărul iese la suprafaţă: recunosc că stima lor de sine nu este chiar atât de dezvoltată.
Creştere artificială a stimei de sine
"Acest lucru arată că indivizii care dau dovadă de un grad mare de narcisism încearcă de fapt să-şi crească, artificial, încrederea în forţele proprii", a declarat cercetătorul Erin Myers, psiholog la Universitatea din Carolina de Vest (SUA).
"Cu alte cuvinte, s-ar putea ca narcisiştii să nu aibă o părere atât de bună despre ei, înşişi, pe cât susţin", a adăugat psihologul american, citat de LiveScience.
Au clacat în faţa detectorului de minciuni
Peste 70 de persoane au participat la studiu. Mai întâi, ei au răspuns la întrebări libere privind perspectiva asupra propriei persoane. Ulterior, au fost rugaţi să răspundă la aproape aceleaşi întrebări, dar conectaţi la un detector de minciuni, în interiorul laboratorului de psihiatrie din cadrul Universităţii.
Pe fondul discrepanţelor dintre declaraţiile iniţiale şi rezultatele obţinute sub presiune aparatului de detectare a minciunilor, cercetătorii au descoperit că există într-adevăr forme autentice de narcisism, dar şi comportamente false care ascund, de fapt, un sentiment de inferioritate faţă de restul lumii.
*** Tulburarea de personalitate narcisică este o afecțiune mentală în care pacientul are un simț crescut al propriei importanțe și o nevoie profundă de a fi admirat, potrivit sfatulmedicului.ro.


sursa:adevarul.ro

GQ:The Week in Style: 10.21.11

Colin Farrell in Los Angeles. 
Not sure what the red wristband is code for, but hot damn, this a well-dressed Colin Farrell.

Read More http://www.gq.com/style/week-in-style/201110/best-dressed-men-worst-dressed-men-10-21-2011#ixzz1bQ1YyJdW