Totalul afișărilor de pagină

marți, 18 octombrie 2011

Cămătăria, interzisă prin lege. Cămătarii riscă închisoare de la 6 luni la 5 ani


Cămătăria, interzisă prin lege. Cămătarii riscă închisoare de la 6 luni la 5 ani (Imagine: Doru Nica/Mediafax Foto)
Proiectul de lege, care prevede că activitatea de cămătărie se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, a fost iniţiat de parlamentari ai PDL şi ai minorităţilor naţionale.
Textul legislativ precizează că "prin camătă se înţelege dobânda excesivă pe care o ia cămătarul pentru sumele date cu împrumut", iar cămătarul este definit ca fiind "persoana care dă împrumuturi băneşti în schimbul unei camete".
Iniţial, proiectul de lege prevedea sancţionarea cămătarilor cu închisoare de la 1 an la 3 ani, însă deputaţii jurişti au propus ca sancţiunea să fie de închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Proiectul de lege a fost iniţiat de deputaţi ai PDL, printre care Marius Dugulescu, Adrian Gurzău, Petru Movilă, Daniel Bărbulescu, dar şi de doi deputaţi ai minorităţilor naţionale, Amet Aladin şi Mircea Grosaru.
Proiectul de lege care interzice activitatea cămătăriei a fost respins de Senat, dar Camera Deputaţilor este for decizional.

sursa:mediafax.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu