Imaginile vor apărea pe pachetele de ţigări vândute în Canada începând cu anul viitor, pentru a respecta o nouă lege care spune că 75% din suprafaţa pachetelor de ţigări trebuie să fie acoperită cu un mesaj anti-fumat, scrie dailymail.co.uk.
Oficialii din domeniul sănătăţii sunt de părere că acesta este cel mai agresiv mesaj anti-fumat lansat în lume până în prezent.
Una dintre imagini arată o femeie slăbită, fără păr, stând pe patul de moarte. Mesajul care însoţeşte imaginea este: "Aşa arată moartea provocată de cancer".
O altă imagine reprezintă un bărbat cu un tub ataşat de gât, iar mesajul este: "Cancerul la gât. Este greu de înghiţit".
Alte imagini şocante reprezintă copii afectaţi de adulţii care fumează în jurul lor, o femeie însărcinată care refuză o ţigară şi radiografia unui plămân afectat de boală.
Ministrul Sănătăţii din Canada a apărat mesajele, spunând că acestea au fost create pentru a şoca şi a speria.
"Vrem să facem imaginile mai mari şi mai uşor de înţeles. Fotografiile sunt şocante. Pot fi şi puţin înspăimânttoare, însă aceasta este realitatea fumatului", a declarat ministrul.
sursa:mediafax.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu