Totalul afișărilor de pagină

vineri, 18 noiembrie 2011

Gulerul “mandarin”


Vei realiza, la un moment dat, o evidenta – aceea ca cea mai vorbita limba din lume nu e nici pe departe engleza, ci chineza, cu dialectele sale specifice.
Asta mi-a trecut prin minte cand, zilele trecute, am zarit in lobby-ul uneia din salile de conferinte ale companiei o gramada ordonata de ochi oblici, sub care zambetele largi, invatate de mici, scruta curioasa orice posibilitate de a aborda un interlocutor. Baietii sunt pusi pe treaba din insasi setarea rasei. De apreciat si de tinut minte. Mai greu de aplicat.
In mod particular l-am apreciat pe cel ce venise imbracat in tinuta traditionala – compleu, format din pantalon si jacheta, cu particularitatea celei din urma, ca reverele nu se mai rasfrangeau pe piept, ci urcau spre partea de sus si protejau gatul in forma, parca, a unei camasi neterminate. L-am intrebat daca nu-l jeneaza un astfel de guler si mi-a spus ca e, in fapt, unul din cele mai comode modele de guler pe care le stie. Si mi-a mai spus ca face parte din traditia familiei lui sa se imbrace asa, de secole, inclusiv la reuniuni de afaceri. Dupa care a zambit si mi s-a inclinat in semn de respect. Am plecat umerii si privirea intr-un gest identic, aproape fara sa vreau.
M-a impresionat tinuta lui. Proiectand rapid un model identic, din memorie, i-am revazut tinutele lui Dinescu, purtate cu o consecventa de invidiat. Si le-ar putea patenta in dosarul imaginii proprii.
In ce ma priveste, amintirea prima despre un guler de gen nu face referire la o tunica, ci mai degraba la o camasa din bumbac, verde, pe care o purtam in anii de scoala primara. Erau inca anii in care influenta sovietica mai trimitea inca ecouri in mijlocul familiilor de romani – fie prin parinti, fie prin generatia celui de-al doilea razboi mondial si a anilor ce au urmat. Am inteles astfel ca port o rubasca (din rusescu – rubaska), o camasa fara gulere, cu prindere pe umar si care se purta in afara pantalonilor, asa cum indica croiala. Avea eticheta in litere chirilice, semn ca industria textila sovietica era in anii sai de glorie.
Studiind cataloage cu ilustratii vestimentare i-am inteles si sorgintea – cea militara. Caci acest fel de tunica, acest model de guler a penetrat spatiul sovietic si a intrat in linia croielilor uniformelor militatre ale ofiterilor. Bumbii metalici si epoletii sunt doar doua elemente pe care le vei regasi in istoria costumului, alaturi de acest tip de guler.
Dat fiind forma tubulara a desenului sau, recomand cu mare caldura purtarea pe sub acest tip de jacheta a unei camasi de acelasi fel, cu acelasi desen al gulerului. Daca te vei stradui, vei reusi sa desenezi o astfel de tinuta, inclusiv pentru participarea la ceremonii.
Cu referire directa la conformatia corpului, nu e indicat purtarea unui astfel de costum daca ai o conformatie astenica sau un gat subtire si lung. Forma unui astfel de costum nu face altceva decat sa alungeasca silueta si mai mult. Daca ai o astfel de constitutie, ramai la linia costumelor clasice.
Ce mai apreciez la acest model? Iese din tipare – dat fiind ca are cinci, sase nasturi, ce inchid aproape ermetic jacheta, “pana in gat”, nu mai functioneaza regulile, sper, bine invatate, despre inchiderea corecta a nasturilor unui sacou clasic.
In plus, in civilizatia occidentala, gulerul scurt si drept e asimilat cu haina preoteasca si solemnitatea pe care o incumba acestea – provoaca traditionalul “Sar’na, parinte! …Fii binecuvantat, fiule!”. La noi, mai rar. Sau, cel mult, la sarbatorile pascale sau de Craciun. Ca sa nu cumva sa nu spui ca ti-am zis exista si teritorii, mai ales in Europa, in care purtarea unui astfel de guler este asimilata cu apartenenta la anumite secte religioase.
Daca ne ducem spre extrema superioara, pretioasa, a tinutelor barbatesti – tinutele formale – o camasa cu un astfel de guler nu va fi asezata niciodata alaturi de, sa spunem, un frac, parte integranta a unei tinutewhite-tie.
Daca revin la prietenul meu asiatic de la inceputul discutiei de astazi si ma gandesc la ce spunea, tind sa-i dau crezare, intru comoditatea si, in acelasi timp, solemnitatea purtarii unei astfel de tinute. Am ca probatoriu un masiv Steven Seagal sau un marunt Bruce Lee, ce se miscau maiestuos in scenele filmate – kung fu style, baby!


sursa:domnideromania.ro

Barbour – jacheta cerata


Pentru aceia dintre voi care prefera week-endurile prelungite in zona rurala, la partide de vanatoare sau calarie, jacheta Barbour e alegerea perfecta.
Ca sa-i imblanzim imaginea britanica si s-o putem “naturaliza” in garderoba noastra, o vom numi “ruda de la tara”. Nu de altceva, dar chiar se potriveste in peisaj.
E conceputa dintr-un material special ce apara purtatorul de intemperii, vant si temperaturi scazute. E marca inregistrata a Marii Britanii, din moment ce a intrat demult in gratiile casei regale britanice, printre purtatorii de marca ai acestui model de jacheta numarandu-se capete incoronate.

J Barbour & Sons este, din punct de vedere juridic, o societate cu raspundere limitata. Functionala de la 1894. Debutul povestii a fost creat de John Barbour, vanzator de tratamente pe baza de ulei pentru impermebilizarea tesaturilor in portul din South Shields.

Jacheta Barbour nu incumba, sub nici o forma, in constructia sa, eleganta. Dimpotriva, sugereaza o constructie solida, chiar grosolana, dar care isi regaseste cu prisosinta functionalitatea in partidele prelungite de vanatoare desfasurate in umedele sfarsituri de toamna. Si pot pune ramasag ca posesorul unei astfel de jachete e asociat in Marea Britanie cu posesorul unuia din modelele de Range Rover sau Land Rover din anii trecuti.
Acest model de jacheta e unul clasic, in ideea in care purtatorul sau pastreaza exemplarul, in unele cazuri, pret de decenii. Cu timpul, prin purtari repetate, materialul, stralucitor la inceput, tinde sa se matuiasca pe alocuri. Tocmai aceasta patina plasata la nivelul coatelor sau al buzunarelor il face si mai valoros.
Cei de la Barbour au creat un departament special de reparatii care nu duce lipsa de clienti. Orice noua reparatie nu face altceva decat sa innobileze exemplarul. De ce atata admiratie pentru ceva ce denota vechime in purtare? E un semn ca apartii acelui grup de vanatori sau calareti de ceva vreme, ca nu esti un novice in ale domeniului si ca accesul tau in “clan” a avut loc, odata demult, in tinerete. Iar pe cei din tagma aristocrata chiar nu i-au interesat vreodata discutiile lansate pe subiectul jachetei Barbour de catre burghezie.

In anii din urma, cei de la Barbour, constransi de cererea pietei, au trebuit sa adapteze politicile de productie noilor tendinte. Vei regasi in oferta lor actuala, alaturi de celebrele jachete cerate si o serie de articole vestimentare ce tin de aceeasi gama – pulovere din casmir si lanacamasi tattersal, incaltari de week-end, cizme din cauciuc, ce incearca sa atraga, astfel, si generatia tanara in targetul sau de cumparatori. Nu te lasa influentat de oferta larga de produse. Sunt, de obicei, fabricate in Orient. Singurele elemente ce inca se mai produc in Marea Britanie, raman jachetele.
Daca doresti sa iesi in fata la o partida de vanatoare, nu uita sa iei cu tine un astfel de exemplar. Socializarea pe tema civilizatiei britanice se va isca aproape instantaneu. Chiar daca afara ploua cu stropi reci de toamna, iar gonacii nu reusesc inca sa aduca mistretul in bataia pustii.

sursa:domnideromania.ro

Pielea


Primele amintiri despre vestmintele din piele sunt destul de sumbre: la primul pumn incasat vreodata, ultimul lucru vazut, a fost jacheta din piele a oponentului, iar prima jacheta din piele, posedata, mi-a fost furata de sub nas intr-un club. De-abia implinisem 14 ani.
Peste ani, imaginea “golanului” agresor m-a bantuit. L-am regasit peste vreme, din intamplare, in fata unei spelunci, betiv notoriu, intr-o stare de semi-adormire. Isi vanduse, probabil, intre timp si jacheta din piele. Pe a mea nu am mai gasit-o vreodata.
Dincolo de amintirile mele, pentru lumea larga, jacheta din piele ramane emblematica pentru generatii intregi. In toate timpurile, “golanii” au avut “geaca de piele”. Stiau ei ceva – e durabila, tine la tavaleala, nu prea are moarte fizica, iar purtarea indelungata adauga peste ea o patina specifica. Si astfel jacheta devine a ta.
E greu, in fapt, sa-i gasesti locul in grderoba clasica a unui barbat, prin multitudinea de pulovere de casmir, costume de lana sau camasi cu guler inalt. In cel mai bun caz, e pasaportul pentru evadarile de sambata cu motocicleta, intr-un soi de “second life” pe care incercam sa ni-l generam cu totii dupa activitatea repetitiva si alienata de fiecare zi. Unora chiar le reuseste.
Spuneam de “golani”. Contrabalansul se va mentine mereu prin forta coercitiva a unui organism autoritar. Caci “raul” trebuie eradicat, iar filmele cu politaiul american purtand echipament din piele, catarat pe Harley-ul lui sunt emblematice. Un alt vajnic purtator al jachetei din piele. La noi, mai rar. Desi avem fabrici cu traditie in domeniu – Orastie, Tg. Mures, Ploiesti, etc., ale noastre “organe” poarta plasticuri urat mirositoare. Si verzi. Dar asta e oricum alta poveste, ce nu ne priveste.
Povestea jachetei din piele e veche. S-ar putea sa-ti rasara in memorie imagini ale taberelor beligerante din al doilea razboi mondial: pilotii americani cu scurtele lor din piele, pe de o parte

si ofiterii nazisti cu hainele lor pana la genunchi, strangulate in talie de o centura lata. Tot din piele.

Pentru primul model, daca optezi pentru purtarea sa, un simplu si banal tricou alb te va ajuta de minune. Pentru cei mai in varsta o “jacheta de pilot” ii va intineri cu minimum 20 de ani, in cazul in care este alaturata unei camasi casual. Le regasesti cu usurinta in colectiile celor de la Zara (pornind de la 150 Euro) sau in colectiile Gucci din ultimele sezoane, cu un pret pe masura numelui.

“Parpalacul” din piele genereaza pentru un bunic rememorarea unor imagini nu foarte placute. A fost restilizat in ultima decada si croit pentru purtarea sa in sezonul rece alaturi de un pulover gros din lana, pe gat sau, asa cum am zarit la Ralph Lauren, in cateva colectii, alaturi de cravate slim si manechine de sorginte androgina. Nu e stilul meu.

In formele descrise, le vei gasi si astazi, fie in magazinele vintage, cu preturi intre 300-1000 Euro, fie in colectiile designerilor, cu preturi ce pot sari si de 2000 de Euro.
Cum spuneam, pielea e de cand lumea si pamantul. In defintiv, purtam zi de zi pantofi confectionati din piele, ne tinem pantalonii pe noi cu ajutorul curelelor din piele, ne scoatem manusile din piele cand salutam, ne cumparam canapele din piele, conducem masini cu “interioare din piele”. Am enumerat suma de utilizari a materialului propriu-zis pentru cei ce, uzitand astfel de produse, tipa in gura mare atunci cand vine vorba de produse din piele. Mai ales cei ce fac din protectia animalelor o pasiune.
Nu e de mirare ca atunci cand mari designeri ce achieseaza la ideea de “protectie a animalelor’ si lanseaza cu mare pompa in noua colectie genti de dama confectionate din inlocuitori de piele, colectia e un esec grandios. Pielea innobileaza. Daca nici acesta nu e un argument, atunci pretul mare al produselor din piele ii face pe cumparatori sa respecte materia prima si produsul finit. Pentru unii, achizitia unui produs finit confectionat din piele il face sa se simta bine si numai relativ la miros si senzatia data de purtarea lui. Pentru altii (extras din declaratii ale clientelei de gen), purtarea unui obiect vestimentar fabricat din ceva ce odata a fost viu, ii face sa se simta mai vii. Acestia intra la categoria extremisti.
Ce NU se poarta, chiar daca e fabricat din piele? In primul rand sunt de evitat pantalonii din piele. Cu exceptiile de rigoare: Bon Jovi in concertele dintre 1985-1993, transpirat tot pe dinanuntru, dupa propriile declaratii, cluburi destinate anumitor fetisuri, unde pantalonii din piele sunt piese de baza in acceptarea jocului, motociclist batran ce refuza noile materiale din magazinele pentru bikeri. Exemplele pot continua.

Sacoul din piele – de achizionat atunci cand urmaresti cu obstinenta casatoria cu o fata de gabor, deci intrarea in comunitatea de tigani unguri (gabori), oameni de isprava dealtfel, ce tin la rang de virtute purtarea vestmintelor din piele. La acelasi capitol as incadra si vestele din piele.

Cum alegi, totusi, o haina confectionata din piele si de unde rezida eleganta pe acest subiect?
Ne amintim mai intai de principii – haina indeplineste, in primul rand, un rol functional. Pentru motociclisti, alegerea devine simpla – “geaca de motor”, confectionata din piele de vaca, groasa, aproape nefinisata, de o greutate considerabila si care apara purtatorul de ploaie, vant, accident sau lovitura de cutit. Glumesc.

Ce conteaza in domeniul “gecii de motor:? Urmatoarele: Turtle Bax, Marbury Coats, Honda Motor Company si Leathers of New England. Sunt nume reprezentative pentru iubitorii hainelor de gen, cu tradititie de peste 50 de ani in domeniu.
Apoi, e vorba despre estetica – manecile sa nu fie foarte lungi, umerii sa nu fie bufanti spre exagerat de bufanti. Jacheta din piele, asemenea unui palton sau pardesiu, ar trebui sa urmeze liniile corpului. In cazul de fata, negrul e clasic, iar maronul e chic si mai usor de asortat tinutelor casual. Specific clasicei jachete din piele este inchiderea cu fermoar. Nu sunt de lasat nici exemplarele care se inchid cu nasturi sau capse. Dar e de evitat in domeniu exemplarul ce prezinta revere sau buzunare aplicate la piept.
Nu uita ca jacheta din piele a coborat printre noi din sfera militara si a fost plasata in categoria casual. Din aceasta ratiune, incearca sa nu plasezi un “parpalac” din piele peste un costum barbatesc. Vei arata exact ca un gangster ratat.
Alatura jacheta din piele unei perechi de blugi sau pantalon reiat, la care adaugi nonsalant o pereche deloafer. Evita, pe cat poti, purtarea unei perechi de “tenisi” langa o jacheta din piele. Sunt din alta poveste.
Cele mai bune combinatii de gen inseamna jacheta in nuanta de maron inchis si pulover din casmir, pe gat, maron deschis. Combinatii deplasate, daca nu gresite total, inseamna o pereche de Reebok, blugi supradimensionati sau un tricou lasat in afara lungimii jachetei. Pentru probatoriu asupra ultimei fraze te invit, in orice duminica, in targul Vitan. Vizioneaza si noteaza greselile.
Exista, ca in toate domeniile, excelenta in ale hainelor din piele. La vedere, datorita unui marketing agresiv, dar si unor produse executate trainic, se remarca Bellstaff . Sunt de gasit pe calea Victoriei, langa Ministerul Economiei. I-am vizitat de ceva ori – produsele sunt absolut in regula. La capatul celalalt, cu preturi intre 100 – 300 Euro sunt comerciantii ce aduc produse de piele din Turcia sau din tarile arabe. Ii gasesti la Dragonul Rosu. Mai la sud, desi acum in plin proces de reorganizare, vei gasi produse fabuloase din piele, la preturi de nimic, in Tunisia – orasul Keirouan e un etalon in domeniul confectiilor din piele – magazinele sunt peste tot. Am vizitat Tunisia in 2006. Nu stiu cate s-au schimbat de atunci.
Jacheta de piele nu e, intr-un final, despre rigurozitate. Chiar si cel mai simplu exemplar e despre un “mission statement”. Iar declaratia pe care incerci sa o transmiti prin purtarea ei se intrevede numai si numai din atitudine. Caci purtarea unei jachete din piele este atitudine.

sursa:domnideromania.ro

Cojocul – o traditie romaneasca


Si numai pentru ca frigul mi-a patruns pana la oase zilele trecute, mi-am luat un cojoc. Nu o jacheta din piele cu guler imblanit si nici o jacheta “aviator”. Mi-am luat un cojoc in toata regula, cusut din piele de oaie si captusit cu lana, la doua randuri de nasturi cu guler contrastant. Am fost placut surprins sa constat gradul de confort termic si nu numai oferit de acesta. Probabil, fiind satul pana peste cap de marile inventii in domeniul textilelor: neopren, poliester, poliamide, etc. Poate  evremea, in urma noiloe senzatii descoperite, sa revin la materiale naturale. Si nu numai in anotimpul friguros.
Dat fiind curiozitatea personala, am facut cateva sapaturi pe tema subiectului in discutie si am gasit urmatoarele date despre prelucrarea pieilor, cojocarit, argaseala si activitatile conexe.
Din antichitate oamenii confectionau o gama variata de obiecte din piele: burdufuri sau saci din piele, curele, scuturi, coifuri, hamuri, imbracaminte (cojoace, pieptare, cusme, chimire si incaltaminte (cizme, opinci, pantofi).
In Moldova inca din epoca medievala se dezvoltă mestesugurile legate de prelucrarea pieilor si blanurilor. Cit priveşte procedeele de prelucrare a pieilor si blanurilor, ele sînt specifice, deseori deosebindu-se prin tehnicile aplicate: la dubit sau tabacit, argasit, razuit, retetele vopsirii difera de la mestesugar la mestesugar, fiindca doar asa au putut fi pastrate si transmise din generatie in generatie secretele meseriei.
Pentru confectionarea cojoacelor si bonditelor pielea era supusa mai multor operatii pina era bine intinsa si curata, apoi se albea cu o piatra alba. Deoarece cojocarii ornamentau cojoacele in culori, unele piei albe se vopseau in solutii de coaja de arin, roiba, huma neagra, oxid de cupru etc. Croirea pieilor pentru imbrăcăminte se facea prin masurari aproximative (masurare cu palma, schioapa, degetele).
Cojocaritul a ocupat un loc de frunte in domeniul confectionarii pieselor din piei. In a doua jumătate a secolului al XIX-lea si in secolul al XX-lea, in fiecare regiune activau mesteri cojocari, dar numarul lor era mai mare in zonele de nord ale Moldovei, unde pana in prezent activeaza cojocari renumiti care confectioneaza cojoace si bondite. Ei lucrau la comanda, din materia prima proprie sau a comanditarului, dar şi pentru piata. Cojoacele, bonditele de productie locală continua sa fie purtate de sateni, deseori acestea fiind procurate de oaspetii straini, care apreciază calitatea produsului natural local.
Pe timpul iernii, în zona Neamtului ca si-n alte parti ale Moldovei, taranii purtau sumane, intre care cele mai renumite erau cele purtate la sarbatori, numite si sumane cu sarad. Saradul este o broderie realizata din fire fine de lana si care era cu atât mai bogat cu cat era mai instarit cel ce-l purta. O alta caracteristica a sumanului de sarbatoare, si nu numai, o constituie croiala. Clinii sumanului dadeau si denumirea acestuia de suman cu clini sau suman cu falduri. O alta piesa de port intalnita este spenterul care este un cojocel scurt, cu maneci, realizat din piele, ca si bundita, ornamentat cu motive florale, dar pe suprafete mult mai reduse decat aceasta.
De la Moldova, cojoacele si cojocarii ajung si in orasul lui Bucur, dupa 1820, asa cum spun atestarile documentare despre Bucurestiul de altadata: “Urma apoi marele hatman si dupa dansul veneau breslele negustoresti, cari erau astfel randuite: lipscanii, marchitanii, cojocarii subtiri si grosi, islicarii, cavafii, selarii, papugiii, cizmarii si covacii; aceste isnafuri erau toate sub starostea lor
Cand la Sfantul Ion era han, el se întindea pana in zidul lui Bellu si pana in strada Cazarmii; palatele egumeniei erau pe locul unde astazi este Casa de Depuneri, hanul avea porți mari de fier, caci inauntru sedeau cei mai de frunte negustori si zarafi greci, anume: Chiurcibasa, Anesti (cojocarul lui vodă), Scarlat Scanavi, comersant de saluri, Psalida, Pondichi, Hagi Ianusi, Temeli, Gudiu si altii; acestia toti erau bancheri bogati si ajutau si susțineau frumoasa lor biserica, ale cărei coridoare se vad pana in ziua de astazi, cu frumoasele lor sculpturi.”
In zilelel noastre breasla cojocarilor si produsele lor nu mai sunt la mare cautare, asa cum ne informeaza intr-un articol de acum mai bine de doi ani, un cojocar de renume din tragul Bucurestilor: “Clientii sunt si ei altii azi. “Ce va spun, va spun din povestiri, din auzite de pe la tata, ca de cand sunt eu in atelier n-au mai venit personalitati,” declara blanarul. Pe vremuri, au trecut pe la blanarie si Irina Loghin, si Mirabela Dauer, si altii. Acum nu vin decat oameni de rand. “Uite, acum ii repar o haina unei vecine; e pensionara si m-a rugat sa ii intaresc cusaturile la haina asta,” imi arata nea Mitracu.
Materialele din care confectioneaza cojoacele sau caciulile le ia acum de la magazine sau vin direct cu ele putinii clienti ramasi. “Sunt multe haine din imitatie de blana acum, mai ieftine. Cei fara posibilitati isi cumpara din alea, iar cei bogati le arunca si isi cumpara altele daca nu le mai plac sau daca se rup,” incearca Gheorghe Mitracu sa isi explice ca pentru sine lipsa succesului.” – sursahttp://r24.ro/index.php/2008/04/24/blanarul-ucenic-din-datorie/
Tin minte si acum iernile geroase de la munte, acolo unde printre nameti, la zi de sarbatoare sau nu, localnicii isi etalau cu mandrie lucratura simpla sau inflorata a vreunui cojoc. Era locul unde si boierul se imbraca cu acelasi cojoc in plimbarea lui cu sania trasa de bidivii, peste dealurile pline de zapada necalcata de picior de om. Un cojoc gros, doi cai zdraveni si o sanie. Si multa liniste. E tot ce ai nevoie in iarna asta.

sursa:domnideromania.ro