După controversatele hărţi Google Maps cu Street View (controversate pentru unele imagini surprinse de camerele Google), gigantul din online s-a gândit că traficul aglomerat de pe şosele poate fi ignorat dacă zburăm cu elicopterul. Aşa au luat naştere hărţile 3D Aerial sau "helicopter view", hărţi ce oferă utilizatorilor un unghi de vizualizare similar cu vederea din elicopter.
Rutele pot fi astfel explorate mai uşor, iar punctele de interes pot fi observate mai uşor şi mai bine.
Acest mod de vizualizare necesită Google Earth plug-in.
Vederea 3D din elicopter nu este încă disponibilă pentru toată lumea, cel puţin pentru rutele din ţara noastră nu avem încă opţiunea disponibilă. Vom reveni asupra noilor facilităţi când vom vedea elicoptere Google care survolează oraşul.
P.S.: Nu căutaţi elicoptere Google pe cer. Pentru realizarea hărţilor 3D Aerial, Google se foloseşte tot de imaginile din satelit.
Sursa: Mashable
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu