Hormonul masculin testosteron, despre care se ştie deja că este implicat în declanşarea anumitor comportamente violente, poate induce şi atitudini egocentrice, potrivit unui studiu britanic publicat miercuri.
Cercetătorii de la Wellcome Trust Centre for Neuroimagining din cadrul University College din Londra şi-au realizat testele, în mod aparent paradoxal, pe femei, pentru a dovedi faptul că acest hormon masculin are capacitatea de a-i face pe oameni să devină "mai puţin cooperanţi şi mai egocentrici".
Testosteronul este secretat şi de femei, dar în doze mult mai mici decât la bărbaţi. Pentru a evita interferenţele cu secreţia naturală acest studiu a fost realizat pe femei, nu pe bărbaţi.
Gradul de cooperare a fost testat pe grupe compuse din două femei, cărora le-au fost administrate în mod alternativ doze de testosteron şi de placebo.
Celor două femei din fiecare grup li s-a cerut să coopereze pentru a găsi un răspuns comun în cazul în care exista un dezacord în privinţa răspunsurilor ce trebuiau date în timpul unui test.
Savanţii britanici au descoperit astfel că atunci când dozele de testosteron erau administrate, "cooperarea era redusă în mod considerabil".
"Dozele mari de testosteron au făcut echipă bună cu comportamentul egocentric", se afirmă în comunicatul difuzat cu ocazia publicării studiului în Proceedings of the Royal Society B.
Atunci când trebuie luată o decizie de grup, trebuie să se găsească o cale de mijloc între cooperare şi interesul personal: prea multă cooperare ar putea duce la eşecul personal, dar dacă suntem prea egocentrici, riscăm să ignorăm cel mai probabil părerea unei persoane bine pregătite, a explicat medicul Nick Wright.
"Comportamentul nostru pare modulat de hormonii noştri. Se ştie deja că un hormon, ocitocina, poate să-i facă pe oameni să devină mai cooperanţi", a adăugat medicul britanic.
sursa:mediafax.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu