Totalul afișărilor de pagină

duminică, 11 septembrie 2011

Am aflat ce vor femeile! Un studiu recent dă peste cap toate teoriile cu privire la secretele sexului feminin!


Toţi bărbaţii vor să afle ce gândesc cu adevărat reprezentantele sexului frumos! Tot mai mulţi se plâng că nu mai au cum să îşi înţeleagă partenerele. "Hamburger Morgen Post" vine în ajutorul lor cu un studiu.

Ce le impresionează oare pe femei?
Ce le impresionează oare pe femei?
De câte ori nu te-ai întrebat ce gândeşte ea când sunteţi în dormitor?
De câte ori nu te-ai întrebat ce gândeşte ea când sunteţi în dormitor?
Dacă de la Adam şi Eva femeia i-a dat bătăi de cap bărbatului, acum mintea ei nu mai este un mister indescifrabil. Răspunsurile primite de realizatorii studiului sunt departe de ceea ce ne imaginam noi până acum.
Credeaţi că, dacă aveţi bani, aveţi şi mai multe fete? Aflaţi acum că 69% dintre femei prefera bărbaţii arătoşi în locul celor cu portofelul mai mare decât burta. Iar 90% cred că lungimea nu contează când vine vorba de sex. Iată o listă completă a sondajului:
- 23% cumpără creme de teama celulitei
- 76% şi-ar dori un televizor mic în locul unei plasme imense
- 47% visează la o întâlnire romantică cu actorul George Clooney
- 46% le arată bărbaţilor "coafura" intimă
- 51% sunt invidioase pe femeile mai frumoase şi mai drăguţe
- 65% admit ca sunt slobode la gură şi nu pot ţine secrete
- 19% răspund la telefon în timp ce se află la orizontală
- 52% fac planuri de vacanţă fără să îşi consulte partenerul
- 88% rămân fidele doar unei relaţii care funcţionează
- 75% au cochetat măcar o dată cu gândul infidelităţii
- 17% fac sex în mod regulat în afara relaţiei de cuplu
- 35% preferă lumina stinsa când fac sex
- 5% uită să şteargă urmele compromiţătoare după o aventură
- 29% consideră că e mai important faptul că au reuşit să intre într-o pereche de pantaloni din tinereţe decât că au făcut dragoste
- 28% visează în secret să facă sex cu doi sau mai mulţi bărbaţi
- 76% nu se dau înapoi din a fura iubitul celei mai bune prietene
- 20% îşi iau singure pantofii pe care ştiu că nu îi vor purta niciodată
- 62% detestă să primească de Crăciun pijamale
- 77% din femeile de peste 40 de ani consideră că sexul devine bun odată ce creşte vârsta
- 25% urăsc să audă de la iubitul lor: "Eşti exact ca mama ta"
- 60% nu ies fără ruj nici până în faţa casei
- 35% îşi vopsesc în mod regulat părul
- 59% cred în marea dragoste
- 42% intentează divorţ pentru că partenerul este zgârcit
- 52% cumpără lenjerie intimă pentru bărbaţii lor
- 82% folosesc sutiene push-up
- 70% nu încalcă limita de viteză niciodată la volan
- 42% au făcut sex cu mai mult de doi bărbaţi


sursa:cancan.ro

Cand devii din prieten cel mai mare dusman al sau


Si adolescentii au problemele lor. Daca iti imaginezi ca problemele tale au luat sfarsit cand pustiul tau a crescut, ei bine, trecerea de la copilarie la maturitate este dificila atat pentru el, cat si pentru tine ca parinte. Doua varste, doua generatii si doua mentalitati diferite.

SITUAȚIE. Scenele în care adolescenții se întorc împotriva părinților sunt extrem de des întâlnite, de aceea, în primul rând, trebuie să te împaci cu ideea că și tu vei trece printr-o astfel de situație
RELAȚIE. Împărtășește-i cunoștințele tale
Incordarea din familie
Inevitabil, la varsta adolescentei, relatia de prietenie pe care ai cladit-o cu copilul tau inca din primele clipe in care l-ai tinut in brate devine incordata. Se revolta spunandu-ti ca nu esti un parinte model pentru ca il neglijezi lipsind prea mult de acasa, nu esti suficient de atent la nevoile lui, nu gaseste la tine intelegerea de care are nevoie, ii incalci anumite drepturi de care alti tineri de varsta lui se bucura din plin etc. sau se izoleaza si intrerupe comunicarea cu tine. 
Copilul isi cauta propriul drum in viata
Adolescenta este o etapa a vietii care aduce numeroase transformari fizice si psihice. Este momentul in care copilul tau porneste in cautarea propriei independente. Practic, el incearca sa-si creeze o identitate in afara familiei si, ca sa reuseasca, se detaseaza psihologic de tine. Mai exact, el isi construieste o noua imagine, mai apropiata de ceea ce doreste sa devina in etapele urmatoare, cand va fi adult. Isi cauta propriul drum in viata si, ca sa iasa de sub controlul si autoritatea ta, va da dovada de foarte multa ambitie, dorinta de reusita, revolta si agresivitate, mai accentuate atunci cand resimte teama de esec. Nu este exclus nici sa apeleze la terte persoane, unchi, matusi, bunici, prieteni, care sa-l inteleaga, sa-l ocroteasca si sa-l ajute. 
Greselile tale
Greseala pe care risti sa o faci in aceasta situatie delicata este sa reactionezi intr-o maniera nesigura. Sa oscilezi de la autoritate, la permisivitate. Adica o perioada renunti la interdictiile si programul strict pe care i le-ai stabilit, gandindu-te ca-si va schimba comportamentul rebel si lucrurile vor intra pe fagasul lor normal, iar o buna parte din timp faci tot ce-ti sta in putere ca sa restabilesti ordinea, de frica sa nu intre intr-un grup de prieteni dubiosi, sa nu o ia pe cai gresite. Ia in calculca aceasta independenta la care vrea sa ajunga ii va fi de folos ca adult. 
Cum pui capat conflictelor
Fii primul lui model de sinceritate, corectitudine, harnicie si bun-simt. 
Pastreaza-ti calmul si ai rabdare sa-l asculti atunci cand are ceva sa-ti spuna; 
Invata sa-i descoperi starile de spirit cand intrerupe comunicarea cu tine; 
Nu fi indiferent la problemele lui si nu-l acuza. Chiar daca ti se par deplasate opiniile lui, arata-te interesat de ele; 
Respecta-i gusturile si fa-l sa simta ca-l tratezi ca pe un adult; 
Nu-l critica pentru ca asculta un anumit gen de muzica, poarta haine prea largi, prea stramte sau pentru ca are o frizura ciudata; 


Gandeste-te ca el nu poate fi o copie a obiceiurilor tale;

Accepta ca el are nevoie de cineva din afara familiei cu care sa se simta in siguranta; 
Lasa-i libertatea de care are nevoie si ofera-i sansa de a-si demonstra responsabilitatea. De exemplu, poti sa-i dai bani de buzunar ca sa invete sa si-i gestioneze singur in mod eficient.


sursa:cancan.ro

Uite cum îţi strici sănătatea încercând să te faci mai frumoasă! Cele mai tari secrete ale specialiştilor din industria cosmeticii


Specialişti din toate domeniile cosmeticii s-au adunat şi "au tunat". Multe femei îşi cosmetizează părul, tenul, unghiile acasă, după metode auzite de la bunica sau de la prietene. Problema este că economia de bani pe care credeţi că o faceţi atunci când apelaţi la produse din magazine de cartier, se va duce pe tratamente profesionale pentru combaterea afecţiunilor dobândite. Andrei, Brigitta, Alexandra şi Geanina, toţi de la Vanda Salon (www.vandaline.ro), ne spun ce pericole se ascund în spatele metodelor "home made" de înfrumuseţare.

x
Hairstyle:
*Care este diferenţa între vopsitul de acasă şi cel de la salon?
andrei
ANDREI: Doamnele care se vopsesc acasă se lovesc de probleme precum: căderea părului, alergii, piele pătată de vopsea. Aceste reacţii sunt des întâlnite, deoarece diferenţa dintre un produs profesional şi cel din comerţ este făcută de chimiştii din spatele produsului şi de ingredientele naturale pe care le conţine. Vopselurile profesionale conţin concentraţii foarte mari de proteine, lipide, minerale, vitamine, extracte din Monoi de Tahiti, extracte din caşmir, de orhidee, ulei de jojoba, vitaminele E, F , pantenol etc., iar cele de pe piaţa largă, nu.
*Dacă nu avem bani de mers la salon, ce produse de vopsit sunt bune şi inofensive pentru părul nostru?
x brigitta coafor
BRIGITTA: Pot să răspund cu altă întrebare: Dacă nu avem bani să mergem la stomatolog, cât de bine este să ne tratăm singure cariile? Mergem pe premise precum "lasă, o să crească la loc", dar căderea părului este un proces greu de oprit. Puteţi observa singure că, vopsindu-l în mod repetat acasă, părul este mai uscat, casant, deshidratat, iar culoarea obţinută nu este una de durată. Ca să le punem în balanţă, vopsind părul acasă, economia de bani nu este una substanţială, ci mai degrabă inexistentă, deoarece culoarea va avea o nuanţă ştearsă, va dura maximum patru săptămâni şi se sacrifică sănătatea părului.
*Care este raportul dintre calitatea şi preţul unui produs profesional şi a celui de uz comun?
BRIGITTA: Diferenţa începe chiar de la simpla denumire: "profesional" şi "uz comun". Produsele de uz comun sunt concepute în scop comercial (cantitate înainte de calitate), iar produsele profesionale se axează pe diferite probleme, având rolul de a repara, într-un termen scurt, firul de păr. 
ANDREI: Raportul calitate-preţ tinde să fie favorabil produselor profesionale, care pot fi achiziţionate din salon şi folosite acasă.
*Vopsitul părului în timpul sarcinii este periculos?
BRIGITTA: Cu ani în urmă, vopseaua de păr conţinea chimicale care ar fi putut cauza pierderea sarcinii. Acum vopselurile de păr nu mai sunt periculoase, fiindcă nu mai conţin acele substanţe.
*De ce fel de produse avem nevoie pentru un păr sănătos? 
ANDREI: Pentru a menţine sănătatea lui, în primul rând, trebuie să mergem la un profesionist care să facă o analiză a firului de păr, a structurii sale şi, în funcţie de starea lui, vor fi recomandate produsele adecvate. Pentru acasă este bine să avem un şampon şi o mască potrivite tipului de păr, precum şi un produs care nu necesită clătire (ulei de păr) şi care oferă o protecţie împotriva poluării şi razelor UV.
*Există şanse să favorizăm apariţia prematură a firelor albe prin utilizarea produselor cosmetice de păr din comerţ?
BRIGITTA: Părul albeşte din cauza factorilor genetici. La asta se adaugă stresul, insomnia, alimentaţia necorespunzătoare, şocurile emoţionale, tulburările metabolice, disfuncţiile hormonale, înaintarea în vârstă. Unele celule produc o cantitate rezonabilă de peroxid de hidrogen, iar odată cu înaintarea în vârstă cantitatea secretată creşte. Această substanţă, cunoscută mai ales sub denumirea de apă oxigenată (H202), este folosită în concentraţii mici în produsele din saloanele de coafură pentru decolorarea părului, de unde şi deducţia eronată că produsele cosmetice de păr pot fi cauza albirii firelor.

Cosmetica:
Cum trataţi acneea?
alexandra
ALEXANDRA: Acneea moderată şi severă impun pe lângă tratament cosmetic şi un tratament medicamentos, prescris de specialist. Produsele din comerţ sunt mai mult pentru igienizare decât pentru tratare.
Dar ce facem şi cu celulita?
ALEXANDRA: Rar mai întâlnim femei care nu au celulită. Sedentarismul este doar una dintre cauzele minore care pot duce la apariţia ei. "Coaja de portocală" se moşteneşte! Dacă mama are celulită, ai toate şansele să te pricopseşti şi tu cu ea. Pentru estomparea, reducerea sau prevenirea celulitei trebuie să bem minim 2l de apă pe zi, să consumăm multe banane, să evităm dulciurile şi să masăm zonele cu probleme. Orele pierdute în sala de fitness nu te vor scăpa de aspectul neplăcut al celulitei dacă nu ai grijă şi ce mănânci.

Manichiura şi pedichiura:
Tuturor ni s-a întâmplat să ne trezim cu colţuri dureroase, intrate în carne. Cum se pot evita?
geani
GEANINA: Pentru a evita probleme colţurilor crescute în carne, unghia trebuie tăiată corect încă din copilărie. Se recomandă persoanelor care au unghia încarnată să apeleze la un specialist şi să poarte protecţie de gel sau acril câteva luni, până la creşterea corectă a acesteia.


















sursa:cancan.ro

S-a aprins imaginaţia românului! Uite ce de variante haioase ale imnului naţional au ieşit la iveală!


Controversele legate de modul cum Marcel Pavel a interpretat imnul României au fost destule. Nişte jurnalişti puşi pe şotii au vrut să transforme incidentul dintr-unul tragic într-unul comic.


tricolor
Cei de la kamikaze au rescris în mai multe feluri versurile pe care Marcel Pavel a omis să le cânte. Probabil aceste versiuni ar fi mai acceptabile în viziunea solistului.
1. Versiunea anonimă: "Triumfător în lupte, un nume de Marian"
2. Versiunea pentru Piaţa Universităţii:"Triumfător în lupte, un nume de golan"
3. Versiunea complet neutră: "Participant la lupte, un nume de Traian"
4. Versiunea Gabi Tamaş: "De ajutor în lupte, o sticlă de molan"

5. Versiunea maghiară: "Triumfător în lupte, un nume de Orban"
6. Versiunea Naţional Arena: "Triumfător în lupte, gazon ca pe maidan"
7. Versiunea autoreferenţială: "Triumfător în lupte, Marcel e un mârlan"


sursa:cancan.ro

Cea mai bună meserie pe timp de criză! O firmă daneză caută 40 de muncitori care să jupoaie nurci pentru 100 de euro pe zi


O firmă daneză caută să angajeze, prin Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vaslui, 40 de lucrători necalificaţi care să se ocupe de jupuit nurci, muncă pentru care vor primi între 75 şi 100 de euro pe zi, în funcţie de activitatea prestată.

euro
Un număr de 40 de locuri de muncă în străinătate sunt oferite, prin reţeaua Eures, de către AJOFM Vaslui, pentru persoane necalificate care sunt dispuse să muncească la jupuit de nurci în schimbul unei retribuţii de 75-100 de euro pe zi.
Programul de lucru va fi de 10-12 ore pe zi, timp de şapte zile pe săptămână.
"Munca este considerată foarte grea de către angajator, cu activităţi repetitive, monotone, într-un ritm constant şi precis, la o viteză foarte mare. Persoanele interesate trebuie să fie dreptaci, maşinile de jupuit putând fi folosite doar pe partea dreaptă. În plus, se cer cunoştinţe minime de limba engleză. În ceea ce priveşte plata, aceasta se face la bucată, în funcţie de ritmul de lucru şi de precizie", a declarat purtătorul de cuvânt al AJOFM Vaslui, Laura Toporăscu.
Dosarele pentru angajare pot fi depuse la AJOFM Vaslui până la data de 14 septembrie. Cei care vor fi selectaţi vor suporta transportul până în Danemarca. Ulterior, cazarea se va face tot contracost, în căsuţe de 8-10 persoane, şi va ajunge la 260-330 euro pe lună. Totodată, muncitorii vor suporta şi costurile de masă.


sursa:cancan.ro

A facut o bomba la 10 ani, un reactor nuclear la 14


Un pusti pasionat de radioactivitate a devenit vedeta in lumea fizicienilor dupa ce a reusit sa faca un reactor nuclear, la numai 14 ani, din materiale cumparate de pe internet.

Pasionat. Taylor Wilson isi petrece mai toata ziua facand experimente
Departamentul de Securitate Nationala al SUA incearca din rasputeri, de trei ani, sa aduca in randurile angajatilor un adolescent-fenomen. Taylor Wilson, care este foarte pasionat de fizica si radioactivitate, a reusit sa construiasca un reactor nuclear la numai 14 ani, cu plutoniu cumparat de pe internet. Reusitele pustiului, acum in varsta de 17 ani, au fost chiar mai timpurii decat atat: la zece ani, Wilson a facut o bomba dintr-un flacon de medicamente si din mai multe produse chimice de uz casnic. 









sursa:cancan.ro

VIDEO Un cameraman a surprins un atac fulgerător al balenelor ucigaşe! Uite cât de agresive sunt!


Atacul surprins de camerele video s-a petrecut în arhipelagul norvegian Svalvard. Câteva balene ucigaşe au lansat brusc un atac asupra altei balene.


Balenele ucigaşe sunt cel mai mare prădător marin
Balenele ucigaşe sunt cel mai mare prădător marin
Martorii evenimentului au rămas înmărmuriţi în momentul în care balenele au arătat ce înseamnă să se apere.
"Era ultima zi a călătoriei, când nimeni nu se mai aştepta la nimic, de-acum toţi aproape îşi împachetaseră camerele TV, pentru că filmaserăm cam tot ceea ce era de filmat. Când, dintr-o dată, vedem balenele ucigaşe, orcile, animale care nu au mai fost zărite în aceste locuri. Dar ce era şi mai incredibil e că orcile atacau o balenă mai mică, la câţiva metri distanţă de nava noastră", a declarat cercetătorul Steve Zeff, pentru National Geographic Italia.



sursa:cancan.ro

VIDEO Să nu-ţi fie frică de incendii! Uite pompierii care în zece secunde ajung la tine să te salveze! N-ai mai văzut asa ceva!

3

Uite cea mai rapidă echipă de pompieri

Câţiva pompieri au decis să dea dovadă de ingeniozitate şi au strecurat în antrenamentul lor mişcări de acrobaţie.
Bărbaţii se pare că au repetat îndelung, pentru că au ajuns la o performanţă incredibilă. Acum, tot ce rămâne de făcut este ca ei să împărtăşească tuturor secretul lor, pentru ca niciun incendiu să nu mai facă ravagii.





sursa:cancan.ro

VIDEO După ce vezi filmul ăsta, nu te vei mai lăsa de fumat niciodată! Un tip din Mexic rulează o ţigară în 2 secunde!

tigara

În orice domeniu există amatori, specialişti şi experţi. Din ultima categorie face 

parte mexicanul care rulează ţigara aşa de repede, că nici nu vezi.


Când afacerea trebuie menţinută şi familia depinde de rapiditatea cu care te mişti, te obişnuieşti să faci şi ţigări în doua secunde!

Nu se ştie însă dacă activitatea mexicanului este legală, dacă a strecurat deja ceva substanţe ilegale în tutun sau câte cafele a consumat înainte!




sursa:cancan.ro

Papa: "Tragedia din 2001, agravată pentru că autorii au afirmat că acţionează în numele lui Dumnezeu"


Papa Benedict al XVI-lea a afirmat sâmbătă că atentatele de la 11 septembrie au fost "cu atât mai grave cu cât autorii lor au afirmat că acţionează în numele Domnului", într-o scrisoare adresată arhipeiscopului de New York cu ocazia comemorării a zece ani de la această tragedie.

456623 papabenedict
"În această zi, gândurile mele se îndreaptă către evenimentele sumbre din 11 septembrie 2001, când s-au pierdut atâtea vieţi nevinovate"
, scrie Papa în acest mesaj, adresat în engleză monseniorului Timothy Michael Dolan, care este şi preşedintele confederaţiei episcopilor americani.
"Tragedia de la 11 septembrie este cu atât mai gravă cu cât autorii săi au declarat că au acţionat în numele Domnului", deplânge Benedict al XVI-lea, pentru care "nicio circumstanţă nu poate justifica actele de terorism".
"Fiecare viaţă umană este preţioasă în ochii lui Dumnezeu şi nu trebuie scutit niciun efort pentru a promova în lume un respet real faţă de drepturile şi demnitatea indivizilor şi popoarelor", scrie Papa, care se roagă pentru ca "un angajament mai ferm pentru mai multă dreptate şi solidaritate să ajute lumea să se debaraseze de pedepsele care conduc adeseori la violenţă".
Benedict al XVI-lea aduce, de asemenea, un omagiu poporului american pentru "curajul şi generozitatea sa" în timpul operaţiunilor de salvare, precum şi pentru "capacitatea sa de a regăsi speranţa şi încrederea".


sursa:cancan.ro

VIDEO Francezii îşi bat joc iar de români! "Cum se zice tomberon în limba română? Bucureşti"

francezi

Francezii se iau iar de români, în cadrul unei emisiuni televizate.

După numeroase atacuri sub centură, jurnaliştii din Hexagon revin cu o glumă care nu poate fi apreciată, deşi ei par să se distreze de minune când o spun. 

"Ştii cum se zice tomberon în limba română?", este întrebarea care primeşte imediat răspuns: "Bucureşti".
video:http://www.cancan.ro/actualitate/international/video-francezii-isi-bat-joc-iar-de-romani-cum-se-zice-tomberon-in-limba-romana-bucuresti-183006.html

sursa:cancan.ro