Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 2 noiembrie 2011

Putem scăpa de bătrâneţe? Savanţii francezi au redat tinereţea unor celule de 100 de ani

Cercetătorii francezi au reuşit să redea tinereţea unor celule prelevate de la persoane în vârstă de peste 100 de ani, reprogramându-le la stadiul de celule suşă, demonstrând astfel că procesul de îmbătrânire este reversibil.

Putem scapa de batranete? Savantii francezi au redat tineretea unor celule de 100 de ani (Imagine: Mediafax foto/AFP)
Aceste cercetări despre posibilitatea de a şterge urmele lăsate de îmbătrânirea celulor, publicate în revista specializată Genes & Development, marchează o nouă etapă pentru medicina regenerativă de corectare a unei patologii, a declarat Jean-Marc Lemaitre de la Institut de Génomique Fonctionnelle (INSERM/ CNRS/ Université de Montpellier), coordonatorul studiului, informează AFP.
Studiul a contribuit la o altă realizare importantă: o mai bună înţelegere a procesului de îmbătrânire şi corecţia aspectelor sale patologice, afirmă savanţii de la INSERM.
Celulele bătrâne au fost reprogramate in vitro în celule suşă pluripotente induse iPSC (Induced pluripotent stem cells), care şi-au regăsit astfel tinereţea şi caracteristicile unor celule suşă embrionare (hESC).
Ele pot să se diferenţieze din nou în celule de toate tipurile (neuroni, celule cardiace, epiteliale, hepatice...) după cura de "întinerire" realizată de savanţii francezi.
Din 2007, oamenii de ştiinţă au arătat că pot să reprogrameze celule adulte umane în celule suşă pluripotente (iPSC), ale căror proprietăţi sunt similare celor ale celulelor suşă embrionare. Această reprogramare pornind de la celule adulte evită criticile referitoare la folosirea celulelor suşă embrionare.
Însă până la reuşita cercetătorilor francezi, reprogramarea celulelor adulte se lovea de o limită, senescenţa, punctul ultim al îmbătrânirii celulare.
Echipa de savanţi coordonată de Jean-Marc Lemaitre a reuşit să depăşească această limită.
Cercetătorii au multiplicat mai întâi celulele epiteliale (fibroblaste) de la un donator în vârstă de 74 de ani pentru a ajunge la senescenţă, caracterizată prin încetarea procesului de înmulţire a celulelor.
Cercetătorii au realizat apoi o reprogramare in vitro a acestor celule. Deoarece acest proces nu era posibil prin prepararea clasică pe bază de patru factori genetici (OCT4, SOX2, C MYC şi KLF4), ei au adăugat alţi doi (NANOG şi LIN28).
Cu ajutorul acestui nou "cocktail" de şase ingrediente, celulele senescente reprogramate şi-au redobândit caracteristicile celulelor suşă pluripotente de tip embrionar, fără să păstreze nicio urmă a îmbătrânirii lor anterioare.
"Markerii vârstei celulelor au fost şterşi, iar celulele suşă iPSC pe care le-am obţinut pot să producă celule funcţionale, de toate tipurile, cu o capacitate de înmulţire şi o longevitate crescute", a declarat Jean-Marc Lemaitre.
Cercetătorii au testat apoi "cocktailul" lor pe celule mai bătrâne, în vârstă de 92 de ani, 94 de ani, 96 de ani şi 101 ani, acelaşi succes fiind obţinut de fiecare dată, inclusiv în cazul celulelor centenare.
"Vârsta celulelor nu este cu siguranţă o barieră pentru reprogramare", a concluzionat expertul francez.
Acest studiu deschide calea pentru folosirea celulelor reprogramate iPS ca o sursă ideală de celule adulte tolerate de sistemul imunitar, pentru repararea organelor sau a ţesuturilor vătămate la pacienţii în vârstă.

sursa:mediafax.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu