Biserica baptistă

Istoric

Când primii protestanti – Luther, Calvin sau Zwingli – au început să-si propovăduiască ideile de reformare a bisericii romano-catolice, nici unul dintre ei nu se gândea că ei însisi vor deveni obiect de reformă în actiunile unor neo-reformati (neoprotestanti).

Luteranii, primii protestanti, au început să se organizeze în comunităti separate de bisericile romano-catolice, afirmând cu tărie ideile puse în circulatie de Luther. Au fost eliminate orice înfătisari religioase (statui, icoane, cruci, etc.). Slujbele au început sa fie conduse de predicatori fără studii religioase, căci scolile teologice erau exclusiv catolice. Din acest motiv nu exista o unitate a învătăturilor protestante, fiecare predicator predicând potrivit cu imaginatia lui, denumita ad-hoc “descoperire de la Dumnezeu”. Astfel se face că relativ în aceeasi perioadă întâlnim miscări protestante cu învătături diferite.

Duhul reformator initiat de Luther si ai săi nu a putut fi limitat însă numai la ideile acestora. În timp ce primii reformatori păstrau încă anumite elemente traditionale ale Bisericii, în scurt timp a apărut un nou val de predicatori care le contestau si pe acestea – botezul copiilor, simbolurile religioase, persoana Maicii Domnului. Au început sa fie predicate libertatea individuală generală si cea privind interpretarea Scripturilor, eliminarea preotimii, restrângerea averilor bisericesti si a atributiilor clericilor, diminuarea dărilor către biserică.

Spre deosebire de alte miscări religioase, pentru miscarea baptistă este dificil să identificăm un întemeietor unic. De-a lungul timpului, baptistii au vehiculat trei teorii prin care au încercat formularea unei istorii oficiale: teoria succesiunii neîntrerupte, teoria înrudirii anabaptiste si teoria derivării din separatistii englezi.

1. Succesiunea neîntreruptă. Una din cele mai populare teorii istorice este aceea că comunitătile de baptisti au existat în toata istoria Bisericii, de la botezul lui Iisus în Iordan de către Ioan Botezătorul si până astăzi. Desi nu au folosit numele de baptisti, membrii acestor grupări ar fi fost identice cu bisericile baptiste de astăzi. Aceasta teorie are un defect fatal: nu poate fi atestata cu date istorice, rămânând doar la nivel de speculatie. Desi ereziile montanistilor, novatienilor, donatistilor, paulicienilor, valdenzilor, albigenzilor (catharilor), lolarzilor si husitilor contin o întreaga serie de doctrine si practici similare cu cele ale baptistilor de mai târziu, celelalte credinte si practici nu pot fi încadrate în specificul baptist. Sustinută la sfârsitul sec. 19 si începutul sec. 20, teoria succesiunii neîntrerupte a fost abandonată ulterior, când s-a considerat că mai mult dăunează imaginii baptistilor, prin alăturarea lor cu nişte ereticii consacraţi.

2. Înrudirea anabaptistă. O a doua teorie sustine că baptistii se trag, direct sau indirect, din anabaptisti (aripa radicală a Reformei din sec. 16). Din gruparea anabaptista au făcut parte fratii elvetieni, huteritii si menonitii (adeptii lui Menno Simons). Teoria are o anumită sustinere în dovezile istorice. Desi n-au preluat în întregime ereziile anabaptiste, baptistii sec. 17 au continuat să promoveze botezul adultilor, preotia universală si separarea bisericii de stat.

3. Separatistii din Anglia. Cea mai răspândita teorie este că baptistii se trag din separatistii englezi exilati în Olanda.

În Anglia apăruse o mişcare în cadrul bisericii anglicane - puritanii. Aceştia ajunseseră la convingerea că biserica anglicana este coruptă si că este mai bine sa se separe de viata bisericii oficiale patronata de un rege care o înfiinţase pentru că Papa de la Roma nu îi dăduse voie să divorţeze. În felul acesta, miscarea baptista a fost definita încă de la început prin dorinta de separare a celor care interpretează într-o manieră literală si exclusivistă Noul Testament.

John Smith si Thomas Helwys, doi separatisti englezi refugiaţi în Olanda, au format prima biserică baptistă în Amsterdam, în 1609, în spatele unei brutării. Ca semn al noii credinţe, Smith s-a rebotezat singur, după care l-a botezat pe Helwys. Colaborarea lor nu a durat mult, ci, în spiritul fărâmiţării neoprotestante, cei doi au apucat pe căi diferite în mai puţin de un an, fiecare fiind urmat de proprii susţinători din cadrul primei lor "biserici".

Smith s-a unit ulterior cu menonitii, iar Helwys s-a întors în Anglia. Aici, în 1612, el a format împreună cu adepţii lui prima biserică baptistă din Anglia, la Spitalfields, lângă Londra. Crescând ca număr, baptistii englezi s-au separat şi ei în Baptisti Generali si Baptisti Particulari. Primii credeau că urmările jertfei lui Hristos se aplică întregii omeniri. Ceilalti, asemenea calvinilor, considerau că acestea se aplică numai celor alesi (conform teoriei predestinării). Cele două ramuri s-au unit în secolul 19, când abordările teologice se schimbaseră iar nevoia de membri le-a făcut să se apropie. Pornind din Anglia, numărul baptistilor a ajuns la peste un milion în Europa.

America a fost locul unde miscarea baptistă a cunoscut cea mai mare dezvoltare. Roger Williams, un adept al lui Helwys, a înfiintat prima biserică baptistă în orasul Providence, statul Rhode Island, în 1639. Cam în aceeasi perioadă, doctorul John Clarke a înfiintat o adunare baptistă în Newport, statul Rhode Island. Deseori persecutati pentru credinta lor, baptistii au crescut încet ca număr, dar cresterea s-a accelerat în secolul 18 în mare parte datorită miscării de trezire religioasă cunoscută sub numele de Marea Trezire. Tot în secolul 18, baptistii au sustinut idealurile Revolutiei Americane, devenind astfel mai populari. Asemenea celorlalte secte neoprotestante, baptismul american, născut din dezbinare si purtând în el germenele dezbinării, s-a divizat si există astăzi peste zece feluri de baptisti: Baptistii Vechi, Baptistii Vointei Libere, Baptistii Sâmbătari, Baptistii celor Sase Principii, Baptistii Unitarieni, Baptistii Cufundători, etc. Numele fiecărei ramuri baptiste ilustrează principiul generator al sectei, acela al alipirii la un anume aspect al credintei si al absolutizării acestuia în dauna celorlalte. De remarcat că până în 1975, bisericile baptiste americane numiseră aproximativ 50 de femei în functii oficiale (pastori, predicatori, etc.).

În România, baptismul a pătruns în secolul 19, venind din Germania via Ungaria, si a început să se răspândească printre maghiarii şi apoi printre românii din Ardeal. În Vechiul Regat, baptismul a început să fie promovat spre sfârşitul aceluiaşi secol, printre etnicii germani, de un dulgher german sosit din Germania.

În ce cred si în ce nu cred baptistii

Ca puncte principale de doctrină, baptistii absolutizează Biblia ca fiind singura autoritate în materie de credintă. Desi sustin că fiecare persoană poate să o citească si să o interpreteze individual, baptistii au trebuit si ei să decidă, în mod arbitrar, în privinta unor aspecte insuficient de lămurite în Sfânta Scriptură.

Baptistii învată botezul adultilor ca mărturie publică a credintei. Ei consideră că o persoană, desi născută într-o familie crestină, nu este crestină până când nu face o declaratie publică în fata comunitătii privind "acceptarea lui Iisus Hristos ca Domn si Mântuitor personal". Termenul "personal" are o ratiune foarte precisă, fiind urmărită ideea că mântuirea omului este ceva exclusiv între om si Dumnezeu, fără interventia vreunei alte persoane.

O parte dintre baptisti au adoptat la sfârsitul secolului 19 credinta că Biserica va fi luată la ceruri înainte de a doua venire a Mântuitorului.

Asemenea tuturor (neo)protestantilor, baptistii nu cred în Tainele Bisericii. Pentru ei, împărtăsirea cu Trupul si Sângele Domnului (numită la ei "Cina Domnului") nu este altceva decât un simbol. Pâinea simbolizează Trupul, iar vinul simbolizează Sângele. Sunt împotriva icoanelor, crucii, moastelor, cinstirii Maicii Domnului si a Sfintilor. Nu recunosc posturile Bisericii. Nu au rugăciuni si pomeniri pentru cei morti. Nu folosesc obiecte si simboluri liturgice.

sursa:odaiadesus.ro