Lucrurile încep să devină din ce în ce mai misterioase în ceea ce priveşte viitoarele proiecte ale celor de la Valve Software (autorii faimoasei serii Half-Life).
În cadrul unui eveniment dedicat dezvoltatorilor de jocuri din zona Seattle, Chandana "Eka" Ekanayake, angajat al companiei Uber Entertainment, s-a jurat că a întâlnit un angajat al celor de la Valve care defila mândru cu un tricou inscripţionat cu logo-ul Half-Life 3.
Ekanayake afirmă că i-ar fi cerut aprobarea angajatului Valve pentru a fotografia tricoul, însă este de părere că respectiva persoana nu avea prea multe cunoştinţe despre existenţa unui eventual Half-Life 3, cel mai probabil aceasta lucrând în alt departament al celor de la Valve.
În trecut, oficialii Valve au afirmat că doresc să renunţe la formatul episodic în ceea ce priveşte seria Half-Life, cel de-al treilea episod Half-Life 2 urmând să devină, cel mai probabil, Half-Life 3.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu