Senseye este o tehnologie dezvoltată pentru generaţiile viitoare de telefoane mobile, care ne permite să controlăm funcţiile telefonului privind pur şi simplu elementele de pe ecran cu care dorim să interacţionăm.
Prototipul creat pentru demonstrarea tehnologiei Senseye este de forma unei cutii destul de voluminoase, dar conţine componente puţin costisitoare şi uşor de miniaturizat pentru a încăpea în formatul unui telefon mobil. Sistemul conţine o cameră web şi LED infraroşu pentru iluminarea feţei, ambele costând aproximativ 5 dolari.
Chiar şi în versiunea actuală, Senseye poate urmări mişcările ochilor cu suficientă precizie încât să permită parcurgerea unor jocuri simple, în care împuşcăm inamicii mutând pur şi simplu privirea asupra lor. La folosirea de zi cu zi a telefonului, Senseye poate derula automat listele de contacte sau paginile web pe care le citim, atunci când am ajuns cu privirea în partea de jos a ecranului. Când nu folosim telefonul iar privirea ne este aţintită în altă parte, sistemul poate reduce în mod automat luminozitatea ecranului pentru a economisi bateria.
Alte posibile utilizări pentru tehnologia Senseye vin din mediul publicităţii online, permiţând companiilor să urmărească exact cât timp petrecem vizionând mesajele publicitare de pe ecran şi care porţiuni din pagina web prezintă mai mult interes pentru cititori. Informaţiile obţinute pot ajuta la o organizare mai eficientă a structurii paginii şi plasarea bannerelor publicitare în locuri cu vizibilitate maximă.
Conform echipei dezvoltatoare, primele telefoane mobile cu tehnologie Senseye îşi vor face apariţia în magazine începând cu luna iunie a anului2013.
Sursa: Theverge.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu