Scumpirea creditelor în ultimele luni vine după ce în prima jumătate a anului bancherii au redus constant dobânzile, atât la credite, cât şi la depozite. Confruntându-se cu creşterea provizioanelor, bancherii au urcat dobânzile.
Bancherii au scumpit în octombrie pentru a patra lună consecutiv creditele pentru populaţie şi companii deoarece încearcă să-şi rotunjească veniturile din dobânzi în condiţiile în care cheltuielile cu provizioanele de risc sunt în continuare ridicate.
Dobânda medie la creditele noi în lei acordate populaţiei ajungea la 12,8% pe an în octombrie, în creştere cu aproape un punct procentual faţă de sfârşitul lunii iunie.
La companii, dobânda medie la creditele în lei a revenit peste pragul de 10% pe an pentru prima dată în ultimele şapte luni.
"Tendinţa de creştere a dobânzilor era inevitabilă. Nu cred că în perioada următoare putem miza pe o scădere a dobânzilor pentru că lucrurile sunt destul de complicate inclusiv la nivel european. Băncile au mai multe obligaţii şi trebuie inclusiv să-şi majoreze capitalurile", comentează analistul financiar Aurelian Dochia.
Creşterea dobânzilor la credite se datorează exclusiv marjelor mai mari aplicate de bănci peste costurile proprii de finanţare, în contextul în care indicatorul Robor (dobânda medie la care se împrumută între ele cele mai mari bănci locale) nu a înregistrat fluctuaţii majore în luna octombrie.
Dobânzile la depozite au rămas în paralel relativ constante, astfel că bancherii şi-au îngroşat marjele de câştig cu până la un punct procentual. Marja de câştig pe segmentul populaţiei a urcat cu mai mult de un punct procentual din luna iunie încoace şi a ajuns la 6,3 puncte procentuale. În iunie, marja era 5,3 puncte,
La companii, marja de câştig la lei a urcat cu mai mult de 0,6 puncte procentuale în ultimele patru luni, până la 4,5 puncte procentuale. Banca Naţională a redus în luna noiembrie dobânda de politică monetară cu un sfert de punct procentual, până la 6% pe an, dar analiştii spun că mişcarea este insuficientă pentru a genera o ieftinire a creditării.
"Jumătate din credite sunt euro şi multe dintre tranzacţiile mari sunt efectuate în euro, astfel că instrumentele băncii centrale sunt mai puţin eficiente", spune Dochia.
sursa:zf.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu