Totalul afișărilor de pagină

duminică, 29 ianuarie 2012

Cele 15 trasaturi ale celor care stiu cum sa pastreze iubirea


Daca iubirea este un dar, da-l cand este cazul si pastreaza-l cand trebuie...

Se poarta dramele legate de relatii, se poarta despartirile cu spectacol, se poarta reimpacarile cu bucurie, se poarta scandalurile personale expuse pe sticla, in vazul cunoscutilor si ale necunoscutilor. Relatiile frumoase si armonioase stau in umbra, departe de ochii curiosilor. Ii cunoasteti pe acei oameni care stiu ca toate aceste cautari si rasturnari de situatii pot fi incitante si atragatoare, insa nu vor trece proba timpului? Stiti insa acele relatii in care el ramane cu ea si ea ramane cu el si amandoi impreuna trec prin bune si prin rele pana la adanci batraneti iubindu-se si depunand eforturi sa nu-si piarda iubirea!?..  Stiti acele cupluri care reusesc sa treaca o proba ce pare de netrecut in ziua de astazi… proba timpului? Oricine poate intalni iubirea. Mai devreme sau mai tarziu, macar o data in viata fiecare din noi da nas in nas cu iubirea. Putini sunt insa cei care stiu sa pastreze iubirea ani la rand, o viata intreaga…

Am dat intamplator pesteblogul psihologului Randi Gunther1 si peste un articol la fel de interesant"Who Are The "Keepers?" - The Behaviors of Long-Term Successful Relationship Partners" . Bazandu-se pe propria experienta, pe observatiile clinice extrase din studiile sale de caz, psihologul a observat ca cei care reusesc sa creeze relatii frumoase, stabile si pe termen indelungat au anumite trasaturi in comun. Psihologul numeste aceasta categorie de oameniPastratorii iubirii si ne indeamna sa invatam de la ei arta relatiilor pe vreme indelungata. Totodata, specialistul in relatii ne face cunoscute cele 15 trasaturi ale acestori gardieni ai iubirii, parteneri de succes in relatiile pe termen lung. Unele dintre ele le avem si noi, altele le putem observa la partener sau la cei din jurul nostru, pe altele am putea incerca sa ni le dezvoltam mai mult. Am extras din articolul psihologului anumite idei legate de trasaturile si comportamentul celor care stiu sa pastreze iubirea. Articolul in detaliu, precum si exemple concrete care ilustreaza trasaturile Pastratorilor iubirii, il puteti gasi pe blogul lui Randi Gunther sau in revista Psychology Today.
1 - Randi Gunther este profesor doctor in psihologie clinica si consilier in probleme maritale. Avand o experienta de 40 de ani in domeniul psihologiei, Randi Gunther este cunoscuta si apreciata in Caroina de Sud pentru workshopurile si prelegerile sale pe tema relatiilor. Gunther este si autoarea cartilor Relationship Saboteurs: Overcoming the Ten Behaviors that Undermine Love When Love Stumbles: How to Rediscover Love, Trust, and Fulfillment in your Relationship.


1. Cei care pastreaza dragostea stiu ca sunt raspunzatori pentru faptele lor...


Pastratorii iubirii nu ezita si nu se tem sa isi asume raspunderea pentru deciziile lor. Pastratorii iubirii stiu ca fiecare hotarare pe care o iau declanseaza un comportament si isi iau asupra lor responsabilitatea propriilor actiuni. Au tarie de caracter, insa in acelasi timp sunt flexibili. Doresc sa se schimbe in mai bine, isi admit greselile si cauta in permanenta sa isi imbunatateasca relatia.


2. Cei care pastreaza dragostea isi mentin ritmul personal chiar si in conditii de stres...

 

Pastratorii iubirii isi cunosc propriul ritm si il respecta si pe cel al celor din jurul lor. Ei inteleg ca exista diferente in ritmul de functionare personal dintre doi oameni. Sunt de aceea rezonabili in flexibilitatea lor si au disponibilitatea de a-si reduce sau urgenta propriul ritm pentru a ajunge la acelasi nivel cu partenerul. 

3. Cei care pastreaza dragostea nu sunt niste spectatori obisnuiti. Ei gasesc o modalitate de a ramane interesati sau de a se retrage intr-un mod gratios...


Pastratorii iubirii stiu ca unul dintre cei mai periculosi dusmani ai relatiei lor este plictiseala. Ei stiu ca plictiseala poate distruge tot ce a fost frumos si interesant intr-o relatie. Stiu totodata ca plictiseala este imprevizibila si uneori inevitabila. De aceea, isi dau interesul pentru a face dintr-o situatie neinteresanta una interesanta si semnificativa. Cum? Nu solicitandu-ti tie resursele, ci facand apel la propriile resurse.

4. Cei care pastreaza dragostea vad umorul ca pe o parte sacra a relatiei...

Rasul vindeca. Insanatoseste. Te scapa de cele mai negre ganduri, de cele mai adanci frici si dureri si te lecuieste de singuratate. Pastratorii iubirii stiu cat de important este sa gasesti umorul in viata si sa mergi cu fruntea sus mai departe, depasind dezamagirile si tristetile. Pastratorii iubirii te fac sa razi cand este cazul. Iti arata partea plina si luminoasa a paharului. Pastratorii iubirii lumineaza situatiile care au nevoie sa fie luminate, insa nu si pe cele grave, care merita solemnitate si tacere. Pastratorii iubirii “pot procesa atat durerea, cat si iubirea", spune Randi Gunther, dar prefera sa vada fata insorita a vietii.


5. Cei care pastreaza dragostea stiu cum sa ramana echilibrati...


Pastratorii iubirii au stapanire de sine si reusesc sa nu isi piarda controlul chiar daca sunt provocati. Pastratorii iubirii cad si ei uneori, insa au tarie interioara. Ea ii sprijina la fiecare clatinare a lor. Pastratorii iubirii accepta cu gratie complimentele si accepta cu gratie si criticile. Cand partenerii lor sunt instabili, pastratorii iubirii nu reactioneaza la randul lor prin exagerare sau instabilitate. EI raman lucizi chiar si in conditii de stres si provocare.

6. Cei care pastreaza dragostea nu lasa vina sa le influenteze deciziile...


Pastratorii iubirii stiu ca vina este o arma mortala intr-o relatie de iubire, insa nu fac apel la ea. Nu vor sa manipuleze folosindu-se de tactici de invinovatire ale partenerului. Pastratorii iubirii isi asuma greselile. Ei incearca sa le repare in loc sa exagereze autoinvinovatindu-se. Pentru ca nu invinovatesc, pastratorii iubirii nu accepta sa fie controlati prin sentimentul vinei. “Le pasa daca ii fac pe ceilalti fericiti, insa nu actioneaza din cauza fricii de a-si pierde partenerul”, spune Gunther.


7. Cei care pastreaza dragostea stocheaza “momentele bune” ale relatiei...

Pastratorii iubirii stiu ca nu pot face fata vremurilor dificile intr-o relatie decat retragandu-se in vremurile grozave ale acelei relatii. Este metoda lor de a supravietui. In timpuri usoare si frumoase, pastratorii iubirii isi fac stocul de “amintiri bune” din relatia lor. Depun aici momentele deosebite care au avut loc pe parcusul relatiei lor si le updateaza periodic. In situatii dificile ale relatiei lor, in momentele tragice ale vietii se intorc la aceste amintiri superbe pentru a supravietui. Pastratorii iubirii“nu sunt lipsiti de respect fata de durere sau tragedie, insa balanseaza momentele dificile cu amintiri vesele”, spune psihologul.

8. Cei care pastreaza dragostea sunt autentici...

Pastratorii iubirii sunt sinceri si sunt perceputi de ceilalti ca fiind sinceri. Pastratorii iubirii isi doresc ca partenerul lor sa ii aprecieze pentru aceasta calitate, apreciind-o la randul lor in ceilalti. Pastratorii iubirii nu joaca niciodata la dublu, ci actioneaza intotdeauna cu cartile pe masa. Nu mint si nici nu se rusineaza de ceea ce sunt, afisand transparenta in tot ceea ce gandesc, fac si spun. Nu cad de acord cu o persoana daca nu sunt de acord cu persoana respectiva. Tin la adevar, insa nu arata cu degetul greselilor celorlalti.


9. Cei care pastreaza dragostea inteleg si isi accepta valoarea pe piata...


Pastratorii iubirii sunt realisti fata de ceilalti in ceea ce priveste propria valoare. Valorile lor sunt bine definite. Le cunosc foarte bine si nu incearca sa fie ceea ce nu sunt pentru a impresiona sau a castiga gratia si acceptarea cuiva. Inainte de a-i respecta pe ceilalti, isi doresc sa se respecte pe sine. Daca participa la competitii, stiu sa invinga si stiu si sa piarda. In acest caz, “nu se vaita si nici nu se simt respinsi. Sunt mai degraba interesati de ceea ce ar fi putut sa faca mai bine.”, subliniaza Randi Gunther pe blogul sau.

10. Cei care pastreaza dragostea cauta valoarea si in ceilalti oameni...


Pastratorii iubirii vor sa fie inconjurati de oameni cu trasaturi pozitive adevarate, iar atunci cand le gasesc in ceilalti, le impartasesc acest lucru. Pastratorii iubirii stiu ca, in afara de iubirea si legaturile care se stabilesc intre oameni, nimic nu este sigur. Cauta de aceea sa isi imbunateasca relatiile in mod continuu si nu ezita sa faca aprecieri daca persoanele in cauza le merita. Un pastrator al iubirii isi va aminti un lucru important pe care i l-ai spus, afirma Randi Gunther… Devine important si pentru el si atunci cand va avea sansa va lucra in acest sens.

11. Cei care pastreaza dragostea evita pierderile inutile de energie...


Pastratorii iubirii stiu ca epuizarile de energie pot avea loc oricand si ca in viata sunt situatii care te “seaca” efectiv de forte. Teama, dezamagirea, negativismul, atasamentul gresit, panica, jignirile… toate acestea trebuie evitate deoarece ne consuma resursele interne, atat de pretioase de altfel. Pastratorii iubirii incearca pe cat posibil sa le evite, incercand in schimb sa solutioneze problemele care genereaza astfel de sentimente. Pastratorii iubiiri “ii inspira pe oameni sa se concentreze asupra posibilului. Ei nu te dispretuiesc daca te ineci in dezamagire disfunctionala. Te vor ajuta in schimb sa lasi deoparte epuizarile de resurse si sa te concentrezi asupra a ceea ce iti place la tine.”, este de parere psihologul.


12. Cei care pastreaza dragostea stiu cum sa se calmeze...


“Ca oricine altcineva, pastratorii iubirii se supara, pot fi raniti, se pot simti frustrati, insa atunci cand vremurile dificile vin, prima lor reactie este aceea de a se autocalma si de a se relaxa. Stiu ca daca se agita, vor comite greseli”, se arata pe blogul psihologului. Atunci cand situatiile cer sa fie calmi, pastratorii iubirii apeleaza la resursele lor interioare, recurgand totodata la ceea ce conteaza cu adevarat pentru ei. Pusi fata in fata cu provocari, se poate intampla ca si pastratorii iubirii sa isi piarda la randul lor calmul. Reusesc insa in scurt timp sa isi recapete controlul si sa indrepte situatia.

 

13. Cei care pastreaza dragostea cauta transformarea continua...

Nu este deloc usor sa indragesti schimbarea. Rutina poate fi atat de confortabila.. Nu putini sunt cei care prefera siguranta si predictibilitatea. Pastratorii iubirii stiu insa ca trebuie sa fie deschisi in fata schimbarii si a transformarii si incearca sa le imbine cu predictibilitatea. Pastratorii iubirii stiu ca trebuie sa invete din trecut si sa isi construiasca planuri de viitor. Invata din greseli si merg mai departe, cautand sa se imbunatateasca si sa-si imbunatateasca si relatiile cu ceilalti.

14. Cei care pastreaza dragostea au grija de ei insisi...

Pastratorii iubirii stiu ca nu trebuie sa-si impovareze partenerul cu o sarcina in plus, aceea de a le purta de grija. Nu pun asupra partenerului aceasta presiune. De aceea, pastratorii iubirii fac PERSONAL tot ce pot pentru a-si mentine sanatatea mentala, fizica si spirituala. “Ies cu oameni care ii regenereaza, isi tin mintile active si sunt profund indragostiti de valorile spirituale care ii sustin in timpurile dificile. (…) Sunt acei parteneri carora nu trebuie sa le amintesti niciodata ca aiba grija de ei.” Nu sunt atat de egoisti incat sa iti ceara tie acest lucru sau sa il astepte de la tine. 

15. Cei care pastreaza dragostea pretuiesc momentul prezent...


Pastratorii iubirii stiu ca este bine sa inveti din trecut si sa iti proiectezi in viitor, dar ca si mai bine este sa traiesti in prezent. Pastratorii iubirii lasa in urma ceea ce trebuie lasat si invata sa pretuiasca si sa se bucure cat mai mult de momentele prezente. Atunci cand sunt cu partenerul lor, incearca sa fie prezenti acolo langa el, pentru el, cu el. Cu totul.

Te invitam sa citesti si interviul pe care Randi Gunther l-a acordat publicatiei relationshiptalk.net, un interviu revelator si interesant: relationshiptalk.net


sursa:garbo.ro






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu