Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 31 august 2011

Uite cum te aperi de câinii vagabonzi!

Fereşte-te de  câinii care dorm  sub maşini!

Nu ţipa, nu te întoarce din drum, evită mişcările bruşte şi nu lovi animalul

Fiecare dintre noi am fost lătraţi sau chiar atacaţi de-un câine vagabond. Iar reacţiile noastre au fost dintre cele mai diverse: am ţipat, i-am lovit cu pietre sau am fugit cât ne-au ţinut picioarele. Total greşit! Călin Petre, specialist în comportament canin, ne spune cum trebuie să ne comportăm corect în 
faţa unei haite de câini agresivi şi cum să evităm să fim muşcaţi.
Cum recunoşti un lătrat agresiv?
Lătratul este primul semnal că animalul nu se simte în siguranţă, fiind speriat de prezenţa ta.
Lătratul agresiv, care ar trebui să-ţi dea de înţeles că va urma un atac, se recunoaşte după atitudinea câinelui: latratul este însoţit de arătarea colţilor, privirea fixă, te mârâie, părul de pe ceafă i se zburleşte, îşi lasă urechile pe spate, iar corpul ia o poziţie încordată.
Câinele, pentru a părea mai mare, îşi zburleşte părul pe ceafă şi, pentru a părea mai lung, îşi întinde coada la nivel cu corpul.
Eşti atacat? Uite ce trebuie să faci!
Păstrează-ţi calmul! În acest moment, când animalul a început să te latre şi să-ţi dea târcoale, pentru a evita să fii muşcat este recomandat să-ţi păstrezi calmul.
Nu trebuie să ţipi, să faci mişcări bruşte, să te agiţi, să dai din mâini sau picioare şi în nici un caz nu trebuie să o iei la fugă. Atitudinea ta va fi una calmă, fermă şi dominantă.
Prin această siguranţă de sine îi dai de înţeles câinelui că tu eşti şeful chiar şi pe teritoriul lui.
Nu lovi câinele! Nu-i vorbi, nu încerca să îl mângâi şi nu te uita în ochii lui. Este total interzis să-l loveşti sau să te faci că arunci cu o piatră pentru că gestul îl va înfuria şi mai tare, iar el va deveni şi mai agresiv.
Nu te întoarce brusc din drum pentru că va percepe acest lucru ca pe o slăbiciune din partea ta şi, în cele din urmă, va porni la atac.
Atenţie să nu cazi! Dacă te-ai împiedicat şi ai căzut, este foarte posibil să fii atacat de câini. Faptul că eşti la pământ presupune, din punctul de vedere al animalului, că eşti vulnerabil.
Astfel, este indicat să nu te aşezi „pe vine", să nu te ghemuieşti la pământ, să nu te apleci spre câine. Dimpotrivă. Corpul tău trebuie să fie cât mai drept, în aşa fel încât să te impui în faţa câinelui.
Fereşte-te de câinii care dorm sub maşini!
În cazul în care observi un câine care doarme sub o maşină, ocoleşte locul de parcare al autoturismului.
Dacă mergi foarte aproape, zgomotul paşilor tăi ar putea să sperie câinele, iar acesta să te muşte fără nici un avertisment: nu te latră, nu te mârâie, se repede direct la tine.
Este recomandat ca măcar seara şi noaptea să circuli la o distanţă considerabilă faţă de maşinile parcate în faţa blocurilor.
În multe alte cazuri s-a întâmplat ca animalul să se strecoare în spatele tău fără ca tu să-i simţi prezenţa şi să te muşte de picior.
Când circuli pe trotuar, pe lângă maşinile parcate, gândeşte-te că sub acestea pot dormi sau se pot ascunde câini comunitari. Este recomandat să fii cu ochii-n patru!
Cu ce obiecte te poţi apăra
Dacă ştii că vei trece printr-o zonă populată de câini vagabonzi este bine să ai la tine o umbrelă sau un baston telescopic.
Nu ca să-i loveşti, ci ca să foloseşti aceste obiecte pe post de „barieră" între tine şi câine.
O altă variantă ar fi să-ţi cumperi un aparat care emite ultrasunete şi pe care să-l activezi în momentul în care eşti înconjurat de câini.
«De ce atacă un câine?»
Călin Petre, 
specialist în comportament canin:
Specialistul Click!, dresorul Călin Petre, ne explică motivele pentru care eşti atacat de câinii comunitari.
Îşi apără teritoriul. Când ai pătruns în zona lui, animalul îşi simte invadat teritoriul, se sperie şi, pentru că te percepe ca pe un intrus, te avertizează, lătrând.
În zonă sunt căţeluşe în călduri. Un alt motiv este perioada împerecherii. Primăvara şi toamna căţeluşele intră în călduri, iar masculii devin mai agresivi. Odată ce ai intrat pe teritoriul lor, te percep ca pe un potenţial rival.
Câinele este rănit. Dacă observi un animal rănit, muşcat de alţi câini sau care şchioapătă este recomandat să fii foarte atent. Un câine care suferă fizic este speriat şi devine agresiv. El se apără de potenţialii duşmani care ar putea să-l rănească şi mai tare.
În zonă există căţeluşe cu pui. Se ştie că orice căţeluşă care are pui devine foarte agresivă dacă are impresia că cineva ameninţă căţeluşii. Dacă întâlneşti un astfel de câine care îşi protejează familia, trebuie să te pregăteşti să fii lătrat şi chiar atacat.

sursa:click.ro

Adevăratul motiv pentru care bărbatul din viaţa ta nu comunică!

Studiul nu este atât de dramatic până la final
Încerci să afli ce-l deranjează pe iubitul tău? Te întrebi de ce nu pare interesat să afle despre ziua ta oribilă? Nu îţi face griji - nu e vorba despre faptul că nu-l interesează sau că încearcă 
să pară puternic.
Potrivit unui nou studiu, bărbaţii consideră o pierdere de timp discuţiile despre probleme.
Mai mult, această atitudine nu o au doar adulţii. Cercetarea a descoperit că atunci când vine vorba despre ce-i deranjează, băieţeii simt acelaşi lucru ca bărbaţii.
«Timp de patru ani, psihologii au insistat că bărbaţii şi copiii nu vorbesc pentru că le este frică să nu pară vulnerabili, când de fapt ei vor să comunice.
Cu toate astea, când am întrebat oameni tineri cum se simt atunci când vorbesc despre problemele lor, ei nu au avut nicio reacţie negativă. Pur şi simplu, băieţii au precizat că a vorbi despre problemele lor, nu li se pare o activitate necesară», a precizat psihologul Amanda J. Rose.
Amanda susţine că acest lucru le va afecta şi relaţiile din viitor.
«Femeile pun presiune asupra partenerilor, pentru ca aceştia să-şi spună grijile, deoarece ele sunt convinse că astfel se vor simţi mai bine.
Cu toate astea, bărbaţii cred că atunci când conştientizează o problemă, pur şi simplu aceasta va fi mai greu de rezolvat, motiv pentru care nu văd rostul s-o menţioneze», explică Rose.

sursa:click.ro

Mircea Badea despre Borcea şi Becali: «Săracilor!» - VIDEO

Mircea Badea
Mircea Badea şi-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că media din România a promovat 
incredibil de mult nunta lui Borcea.
Realizatorul emisiunii "În gura presei" a explicat că nu vede sensul acordării unei importnaţe atât de mari, acestui eveniment. 

"Nu aveai unde să te ascunzi de nunta lui Borcea. Cine este Borcea? A înţeles cineva cine e? În mintea mea era unul dintre subacţionarii ai unei echipe submediocre din Europa. Părerea mea este că nici Borcică nici Becali nu sunt atât de bogaţi pe cât vor să pară. Săracilor!" a spus Mircea Badea. 

"Nu mai pot cu Borcea! Nu am avut unde să mă ascund tot weekend-ul. Nici pe jumătate nu este vina Borciului. Am închis televizorul. Cine este Borcea? Eu dacă mai aud pe unu' că o arde cu jurnalismul, îi pun masa în cap. În România nu mai există nimic decât cocălăreală şi manelism." a declarat Badea, nervos, în cadrul emisiunii "În gura presei".


http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=d1QQTVHaPuI


sursa:click.ro

Ce ştiu absolvenţii de clasa a XII-a despre genul epic? "E o blondă, 60-90-60, cu ochii albaştri!"


Candidaţii de la Bacalaureat, sesiunea de toamnă 2011, s-au remarcat şi prin perlele scrise pe foile de examen, nu numai prin tentativele de fraudare sau prin prezentarea impecabilă la concurs.

examen
Iată câteva exemple care dovedesc că imaginaţia absolvenţilor de liceu este bogată, dar cunoştinţele lor despre materia de BAC sunt egale cu zero.
Pentru un fost elev, genul epic înseamnă "blondă, 60-90-60, ochi albaştri", concluzionând:"Frumos gen epic". Altul a scris că "Ghiţă înjură strâmb" sau că "De mă voi scula, premiul am să poftesc şi eu!".

Tot proba de Limba şi literatura română le-a pus probleme şi celor care ar fi trebuit să ştie cum se face acordul între subiect şi predicat. "Într-o zi, vine la Moară Gheorghiţă şi Ana, copiii lui Mara". Frazele precum "Ana moare şi nu mai prinde Învierea" stârnesc râsul şi te fac să te întrebi cum au trecut unii prin şcoală.
Perlele arată nivelul scăzut al pregătirii pentru acest examen. Iată un alt exemplu: "Această nuvelă psihologică se desfăşoară la hanul de porci. Aceasta este realizată în spaţiul urban, descriind ţăranul şi dezumanizarea banului" sau "Moara cu noroc începe într-o zi când Mara şi-a deschis moara", informează gandul.info.


sursa:cancan.ro

Cand este momentul sa renunti la virginitate



"Cand e momentul potrivit sa renunt la virginitate?", este una dintre intrebarile care dau multe batai de cap fetelor aflate la varsta adolescentei. Specialistii CANCAN spun ca unul dintre cele mai importante aspecte de care trebuie sa tii cont inainte de a lua decizia sa iti pierzi virginitatea este acela ca sexul completeaza iubirea. Iata cateva sfaturi care te pot ajuta sa alegi cand e momentul sa faci pasul spre maturitate.

Sfat. Primul contact sexual te pregateste pentru viitoarele relatii, deci implica-te si emotional, nu doar fizic
Sexul completeaza iubirea
Daca iubirea nu primeaza, nu ai nicio sansa sa inlocuiesti sentimentele cu sex. Decizia de a avea relatii intime cu partenerul implica mai mult decat un angajament fizic. Nu este suficient sa-ti doresti sa faci acest pas ca sa ramai alaturi de cel de care te-ai indragostit pentru ca el te preseaza sa deveniti parteneri intimi sau pur si simplu ca sa ai ce povesti prietenelor care au facut-o deja. Fereste-te de posibilitatea de a avea regrete sau sentimente de vinovatie. "Momentul potrivit pentru a renunta la virginitate este acela cand esti matur emotional ca sa-ti poti asuma consecintele. Cand o faci doar pentru tine, pentru el sau pentru a concura cu grupul de prieteni vei sfarsi prin a suferi anumite traume care vor avea urmari neplacute pe viitor. Actul sexual cu un barbat fata de care nu esti implicata emotional nu va fi satisfacator", spune psihoterapeutul Lena Rusti. 
Cum sa-ti analizezi relatia
Inainte de a oferi puritatea ta unui baiat trebuie sa intelegi cat mai bine ce fel de relatie aveti. Bazata pe sentimente puternice, reciproce sau pe o simpla euforie de moment? Acest inceput al tau trebuie sa conteze foarte mult si pentru cel alaturi de care decizi sa faci marele pas. Ca si tine, partenerul tau trebuie sa fie pregatit pentru acest moment. Daca ai emotii greu de stapanit, discuta cu el si lamureste toate aspectele care-ti dau sentimentul de nesiguranta. "Cel mai bine este sa mergi impreuna cu partenerul la un psiholog care sa va consilieze. El o sa va ajute sa va dati seama daca sunteti pregatiti sau doar va manipulati unul pe celalalt", atentioneaza psihoterapeutul Lena Rusti. 
Varsta ideala: 17-18 ani
Sexul este o experienta placuta, formidabila, in care placerea fizica se imbina cu aceea emotionala. De aceea, varsta joaca si ea un rol important. Incearca sa nu?ti incepi viata sexuala mai devreme de 17 ani, pentru ca organele tale genitale nu sunt dezvoltate complet. 
Misionarul, pozitia primei nopti de dragoste
Pozitia misionarului este ideala pentru o prima experienta sexuala. Va permite tie si partenerului sa fiti romantici si sa creati o atmosfera relaxanta, fara sa folositi tehnici speciale ca sa va simtiti bine. 
Psihoterapeut Lena rusti: Iti pierzi stima de sine daca primul contact esueaza
"Primul partener este foarte important pentru ca de el depind si viitoarele relatii. Daca primul contact sexual esueaza, vei intampina probleme in urmatoarele relatii de cuplu pentru ca iti pierzi stima de sine. Chiar daca va mai trece mult timp pana cand vei avea o alta relatie, ranile nu se vindeca usor. Poti sa ajungi in situatia in care, desi iti doresti un partener bun, sa te indrepti numai spre barbatii nepotriviti pentru tine, alaturi de care se vor repeta vechile experiente." 


sursa:cancan.ro

Lui Botezatu i s-a făcut silă de români! "Ne e ruşine să recunoaştem că ne plac femeile care fac dragoste în faţa noastră"

cat

Cătălin Botezatu e profund supărat pe societatea în care trăieşte, pentru că nu este deschisă către orientările sexuale diferite de cele considerate normale.

"Mi-e silă şi mi-e scârbă de societatea în care trăiesc. Ne e ruşine să recunoaştem că ne plac femeile care fac dragoste în faţa noastră", a spus Botezatu la CANCAN TV.
Cătălin Botezatu a reacţionat vehement la ideea că Simona Gherghe are o relaţie cu o femeie, dar e sigur că e treaba fiecăruia ce face în dormitor şi cu cine."Dacă o femeie are grijă de carieră şi are prietene înseamnă că e lesbiană?", e întrebarea retorică a lui Bote.

sursa:cancan.ro

Vorba de vedeta

"Din primii bani mi-am cumparat o masina de spalat, ca ma saturasem sa imi tot spal blugii de mana. Masina de spalat chiar a fost o revelatie." 
Adi Sina


































sursa:cancan.ro

Cât de des trebuie să ne spălăm pe cap?

O femeie petrece, în medie, 23 de minute coafându-se. Aceasta înseamnă că aproximativ două ore şi jumătate sunt petrecute astfel săptămânal. Dar dacă nu s-ar mai acorda atât timp întreţinerii părului?


În timp ce aproximativ 40 la sută dintre femei se spală pe cap zilnic, în urma unui studiu s-a constatat că tot mai multe femei şi tot mai mulţi bărbaţi renunţă la şamponarea zilnică în speranţa că părul va fi mai sănătos şi va avea un aspect plăcut, scrie huffingtonpost.com
Această mişcare a început să adune adepţi, care uneori stau şi câteva săptămâni fără să se spele pe cap. Vedete precum Jessica Simpson şi Robert Pattinsion sunt printre ei.

Atunci când au fost întrebaţi, cercetătorii au declarat că spălarea zilnică a părului nu este sub nici o formă necesară pentru o bună sănătate a scalpului şi a părului.

Părul şi scalpul sunt două părţi ale corpului complet diferite - scalpul este partea "vie" care trebuie să fie curăţată pentru a se menţine sănătoasă, iar părul este partea "moartă" care se degenerează dacă este spălat cu un şampon agresiv.

Explicaţia constă în faptul că îndepărtarea straturilor de grăsimi sănătoase de pe firul de păr, prin şamponarea zilnică, părul devine mai puţin rezistent. În consecinţă şamponul este bun pentru scalp dar nu şi pentru păr.

Specialiştii recomandă o pauză de o zi între şamponări. La spălare, curăţarea scalpului cu şampon trebuie să se facă cu grijă şi să se evite şamponarea lungimii părului pentru a evita deteriorarea acestuia.

Pentru persoanele cu părul gras care vor să ia o pauză de la şamponarea zilnică, specialiştii recomandă folosirea unui şampon pentru tipul lor de păr în zilele în care decid să îl spele.

Cei care iau pauze mari între spălările pe cap trebuie să fie atenţi la sănătatea scalpului lor. Persoanele cu mătreaţă, de exemplu, trebuie să ştie că nespălându-se pe cap constant vor înrăutăţi situaţia, spune George Costerellis, dermatolog la Universitatea din Pennsylvania.

Un alt efect negativ este stoparea creşterii părului. "Dacă ajungi în extremă şi nu îti speli părul timp de o săptămână, fire moarte de păr se vor aduna pe suprafaţa scalpului" spune Costerellis. Îndepărtarea părului mort poate stimula creşterea părului. În cazul persoanelor care au petrecut mult timp fără a se spăla pe cap s-a constat faptul că aceştia nu au nevoie să se tundă.



sursa:mediafax.ro

Filmul horror "Destinaţie Finală 5" 3D are premiera pe marile ecrane româneşti pe 2 septembrie

Filmul horror "Destinaţie Finală 5", realizat în 3D, va avea premiera pe marile ecrane româneşti pe 2 septembrie, informează MediaPro Distribution.


Dacă până în momentul de faţă spectatorii au asistat la dispariţia cutremurătoare a 48 de personaje în doar patru filme, noul lungmetraj "Destinaţie Finală 5" 3D promite să impresioneze prin noi şi înspăimântătoare incidente fatale.



Din 2 septembrie, filmul poate fi vizionat în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex (Bucureşti şi Oradea), Movieplex, The Light Cinema, Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Arad, Bacău, Brăila, Baia Mare, Timişoara, Iasi, Piteşti), Cityplex (Bucureşti, Constanţa, Braşov), Patria (Bucureşti şi Craiova), Odeon Cineplex Cluj, Cinema "Florin Piersic" (Cluj), Cinema Phoenix (Paşcani), Centrul Cultural "Eugen Ionescu" (Slatina), Cinema Premiera (Ploieşti) şi Grand Mall Cinema (Satu Mare).
În primele patru filme din seria "Destinaţie Finală" au existat: 13 victime strivite, 10 decapitări, 8 decese în urma incendiilor sau exploziilor, 8 spintecări, 4 accidente de maşină, o eviscerare şi o strangulare. În ce măsura vor creşte aceste cifre în "Destinaţie Finala 5" 3D, rămâne de văzut din 2 septembrie, dată la care fanii seriei vor putea urmări noul film în cinematografele din România.
În filmul "Destinaţie Finală 5" 3D, moartea este dezlănţuită de premoniţia unui om care îşi salvează colegii de la pieire, în momentul în care un pod suspendat stă să se prăbuşească. Însă, exact ca în primele patru filme, aceşti nefericiţi nu ar fi trebuit să scape cu viaţă şi, într-o cursă cumplită împotriva timpului, supravieţuitorii încearcă cu disperare să găsească o cale de a sfida planurile morţii. Şi încă o dată se dovedeşte că, indiferent unde încearcă să fugă victimele, indiferent unde s-ar ascunde, moartea nu poate fi păcălită.



sursa:mediafax.ro

Prostituatele din perioada romană îşi ucideau pruncii nou-născuţi, în lipsa unor metode de contracepţie

Prostituatele din timpul Romei antice îşi ucideau copiii nou-născuţi în mod obişnuit, care apoi erau îngropaţi în gropi comune. Urme ale sinistrului obicei au fost dezgropate de arheologi pe un câmp dintr-o fermă din sud-estul Angliei.



Arheologii au descoperit pe teritoriul unei ferme din Hambleden, Buckinghamshire, o groapă comună care conţinea rămăşiţele a 97 de copii, toţi morţi la aceeaşi vârstă. În urma unei cercetări atente, experţii au decis că pe locul acela funcţionase cel mai probabil un bordel, potrivit Daily Mail.
În lipsa unor contraceptive, femeile din antichitate considerau destul de firesc să scape de copiii nedoriţi, ucigându-i de îndată ce se năşteau.
Arheologii susţin că localnicii din acea perioadă şi-au ucis sistematic pruncii şi i-au îngropat în acea parte a aşezării.
Măsurătorile făcute pe schelete au arătat faptul că toţi bebeluşii au murit şi au fost îngropaţi la aceeaşi vârstă, imediat după naştere (40 de săptămâni de dezvoltare embrionară). Dacă pruncii ar fi murit din cauze naturale, ar fi avut vârste diferite.
Aşezarea romană a fost identificată pe teritoriul fermei din Hambleden încă acum 100 de ani, însă cercetări cu privire la originea scheletelor de copii îngropate acolo, abia acum au fost demarate.
Descoperirea a adus în atenţia oamenilor de ştiinţă un alt site arheologic, din Ashkelon, sudul Israelului. În 1988, aproximativ 100 de schelete de prunci au fost dezgropate de sub canalizarea unei băi din epoca romană.
În urmă cu aproape 2000 de ani, romanii s-au bucurat de o climă plăcută şi culturi agricole generoase în acest colţ din sud-estul Angliei. Este foarte probabil ca în această micuţă aşezare romană să fi existat un bordel, datorită apropierii de râul Tamisa, o cale navigabilă spre şi de la Londra.
După adoptarea creştinismul ca religie oficială, în 347 d.H., de către împăratul Constantin, această practică a fost interzisă.
sursa:mediafax.ro

Câştigurile unor directori din SUA sunt mai mari decât impozitele plătite de companiile lor

Un sfert din cei mai bine plătiţi 100 de directori generali din Statele Unite au câştigat anul trecut mai mult decât au plătit companiile lor drept impozite pe profit.



Studiul a mai constatat că multe dintre aceste companii au cheltuit mai mult pentru activităţi de lobby decât cu impozitele.
Raportul Institutului pentru Studii Politice din Washington a atins un subiect sensibil, într-o perioadă în care congressmenii trebuie să ia decizii dificile pentru reducerea datoriilor naţionale.
După citirea raportului, reprezentantul democrat Elijah Cummings, membru al Comitetului pentru supraveghere şi reformă guvernamentală, a cerut organizarea unor audieri pe tema compensaţiilor salariale ale directorilor de companii.
Într-o scrisoare adresată preşedintelui acestui comitet, republicanul Darrell Issa, Cummings a cerut "examinarea contribuţiei acestor compensaţii la criza economică".
El a mai întrebat de ce salariile directorilor generali şi profiturile companiilor cresc până la cer, în timp ce salariile muncitorilor stagnează, iar şomajul se menţine la un nivel inacceptabil de ridicat.
Cummings vrea să ştie şi "în ce măsură sistemul fiscal al ţării încurajează aceste disparităţi din ce în ce mai mari".
La realizarea studiului, institutul a comparat remuneraţiile directorilor cu impozitele plătite de companii, excluzând taxele din străinătate şi taxele locale.
Compensaţiile salariale ale celor 25 de directori care au depăşit impozitele pe profit ale companiilor lor au fost în medie de 16,7 milioane de dolari, comparativ cu o medie de 10,8 milioane dolari în cazul directorilor companiilor incluse în indicele S&P 500.
Între companiile care au plătit directorilor printre cele mai mari salarii se numără General Electric, al cărei director, Jeff Immelt, a câştigat 15,2 milioane de dolari în 2010. Grupul a beneficiat în schimb de o returnare federală de impozite de 3,3 miliarde de dolari şi a cheltuit 20,8 milioane de dolari pentru activităţi de lobby şi contribuţii la campanii.
eBay a plătit directorului general John Donahoe 12,4 milioane de dolari, în timp ce pentru 2010 a obţinut o returnare de impozite de 131 milioane dolari.
Boeing a acordat directorului general Jim McNerney compensaţii salariale de 13,8 milioane dolari, a plătit impozite de 13 milioane de dolari şi a cheltuit 20,8 milioane dolari pentru activităţi de lobby şi contribuţii la campanii.
Două treimi dintre companiile analizate au menţinut impozitele la un nivel scăzut prin intermediul subsidiarelor înregistrate în paradisuri fiscale precum Bermuda, Singapore şi Luxemburg.

sursa:mediafax.ro

Taxa de poluare auto VA FI REDUSA. Vezi aici cu cat

Taxa de poluare auto VA FI REDUSA. Vezi aici cu catGuvernul a aprobat proiectul de lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, initiat de Ministerul Mediului si Padurilor, care prevede reducerea taxei cu pana la 25%, dar si plata acesteia pentru masinile inmatriculate inainte de 2007, potrivit unor surse guvernamentale.



Conform proiectului, daca taxa de poluare platita incepand cu 1 iulie 2008 este mai mare decat cea rezultata din aplicarea noii legi contribuabilii pot sa solicite restituirea diferentei de bani, anunta Mediafax.
Taxa de poluare va fi platita, o singura data, pentru autovehiculele noi sau second-hand inmatriculate pentru prima data in Romania, indiferent daca autovehiculul este produs in tara sau strainatate, cat si pentru autovehiculele inmatriculate inainte de anul 2007 pentru care nu a fost platita o astfel de taxa.
Taxa va fi calculata pe baza unor criterii precum tipul motorizarii, capacitatea cilindrica, emisiile de CO2 si deprecierea autoturismului.
Prima forma a proiectului de modificare a taxei prevedea o diminuare a acesteia de circa 30%, de la 1 iulie.
sursa:wall-street.ro

Munca-i rupta din Rai: Vezi povestea unei intreprinzatoare, cititoare Wall-Street.ro

Munca-i rupta din Rai: Vezi povestea unei intreprinzatoare, cititoare Wall-Street.roO tanara afacerista ne-a prezentat cateva nemultumiri pe care le are fata de eficienta muncii in sectorul constructiilor, ca urmare a unui chestionar dintr-un articol Wall-Street.ro.



Diana, care a preferat sa isi pastreze anonimatul, este de parere ca in afara celor trei raspunsuri disponibile la una din intrebarile articolului, o alta varianta ar fi fost demna de luat in seama. Mai exact, la intrebarea “cine este responsabil pentru amanarile constuctiei autostrazii Bucuresti-Ploiesti?”, cititoarea Wall-Street.ro a adaugat intr-un comentariuca pe langa cele trei variante de raspuns (Ministerul Transporturilor, Constructorii sau “natura”) o a patra varianta potrivita ar fi fost muncitorii.
Cititoarea, aflata la conducerea unui atelier de confectii metalice, ne-a prezentat dificultatile cu care se confrunta in cadrul departamentului de resurse umane.
In primul rand, lipsa personalului tanar, calificat. “Pentru un atelier de confectii metalice, personalul executant trebuie sa fie compus din: sudori, debitatori, strungari, frezori, personal capabil sa utilizeze echipamente cu comanda numerica. In prezent, in atelierul nostru se executa produse exclusiv pentru export in UE cu personal necalificat, intrucat nu exista personal calificat pe piata muncii dornic sa aiba un loc de munca. In fiecare luna am publicat anunturi in ziarele locale, pe internet si inclusiv la fortele de munca locale, fara a avea un raspuns”, ne-a scris cititoarea noastra.
Cauzele, spune aceasta, ar fi structura invatamantului romanesc, axata in mare masura pe servicii si mai putin pe meserii specializate, mijloacele de transport insuficiente la nivel local – atelierul fiind situat la 20 kilometri de oras ceea ce determina o reticenta din partea posibililor angajati de a avea n loc de munca la o asa mare distanta, singura posibilitate de a ajunge la serviciu fiind un autobuz care parcurge distanta in 45 de minute. Mai mult, dansa ne-a povestit despre o situatie relativ comica: „Ma suna intr-o zi o persoana interesata de unul dintre locurile de munca vacante si ma intreaba despre firma, ce facem, unde suntem situati, etc. I-am explicat unde este localizat atelierul si ma intreaba daca nu cumva pot eu sa vin in oras pentru a-l intervieva in vederea oferirii unui loc de munca”. O alta cauza ar reprezenta-o comoditatea unor persoane care pot trai doar din somaj sau din banii trimisi din strainatate de la rude ori din recoltele produse in gospodaria proprie pe timpul verii. Ar mai fi vorba aici si despre o lipsa de responsabilitate din partea tinerilor, care amana momentul intrarii efective pe piata muncii, intrucat beneficiaza in continuare de sprijinul neconditionat al familiei.
Bautura bat-o vina!
Proprietara atelierului ne mai povesteste ca a avut numeroase experiente cu angajatii sai. „Desi poate parea exagerat, am avut numerosi angajati care au venit la locul de munca emanand un puternic miros de alcool, ceea ce a determinat concedierea lor imediata, dat fiind faptul ca lucreaza cu unelte si gaze care, manipulate necorespunzator, pot conduce la ranirea sau chiar moartea lor sau a celor aflati in imediata apropiere. De asemenea, au fost cazuri in care am gasit sticle de bautura ascunse in atelier”.
Cauzele, in acest caz ar fi legate de preturile extrem de mici pentru produse avand in compozitie alcool dar si de ingaduirea autoritatilor statului ca micile gospodarii sa isi prepare alcool in propriile case.
„Cleptomania” sau furtisagul fara scop
„Un lucru care poate fi exagerat pentru unii (si aici ma refer la persoanele care lucreaza in domeniul serviciilor, unde nu exista oportunitati ca personalul sa-si insuseasca bunurile intreprinderii) estecleptomania sau mai exact, boala de a fura in fiecare zi cate ceva. In cazul nostru, bunurile sustrase frecvent sunt: chei, surubelnite, patent, clesti, discuri de taiat si polizat, consumabile pentru sudura, stingatoare de incendiu, becuri (montate in diverse camere sau in atelier), metal (bare de metal pe care, in timpul programului, le taie la dimensiunile dorite, le ascund in vestiar, iar la plecare le pun in geamantan - pentru ca nu se vine la munca cu o sacosa sau un rucsac, ci cu un geamantan), motorina, benzina . Poate va intrebati de ce nu luam masuri in aceasta privinta?! Usor de zis, greu de facut! Am realizat inventare peste inventare, am pus numere de inventar pe bunurile date in consum, i-am pus sa semneze pentru bunurile primite, i-am amenintat ca le imput din salariu lucrurile care lipsesc, etc. Stiti ce s-a intamplat? Cum i-am imputat din salariu un 30-50 lei pentru vreo unealta, a doua zi nu a mai venit la munca. Si s-a incheiat orice urma de negociere si comunicare”.
Printre cauzele acestei „boli” s-ar numara lipsa temerii fata de sanctiuni si mostenirea practicilor de acest tip inca din perioada comunista.
Fara slujba? Si ce!
In general, ne mai spune proprietara atelierului de confectii metalice, „angajatilor din acest sector nu le este teama ca isi vor pierde locul de munca. De ce? Pentru ca sunt prea putini specializati in acest domeniu, iar cererea venita din partea intreprinzatorilor pentru aceste persoane este mare. Adica, daca il dau eu afara, angajatul isi va gasi imediat un loc de munca similar, bineinteles, daca isi si doreste sa munceasca”.
„Pasari calatoare” spre vest in departare
Cititoarea noastra mai puncteaza si aspectul exodului foarte ridicat al celor care vor sa munceasca peste hotare. „Desi este criza mare in Europa si nu numai, populatia apta de munca din Romania inca este tentata sa mearga la cules castraveti si rosii in Germania, Spania, Italia, Danemarca, etc.”
Un alt aspect ar fi leneviaCauzele le reprezinta angajatii care sunt fortati de familie sa isi gaseasca un loc de munca, existand si persoane nemotivate de nimic – indiferent de salariul platit, conditiile de munca sau colectiv. „Sunt persoane care prefera sa stea acasa, sa mai faca o lucrare la un vecin (poarta, gard, gresie, faianta, etc.) si sa castige 700-1000 lei dintr-o data, decat sa lucreze constant intr-o intreprindere” este de parere cititoarea Wall-Street.ro.
Tot acest articol a avut ca punct de plecare un material publicat pe site-ul Wall-Street.ro referitor la faptul ca autostrazile din Romania nu se finalizeaza la fel de repede ca cele din alte state si costa mult mai mult.
In privinta aspectelor enumerate mai sus si aplicate situatiei din industria constructiilor, cititoarea noastra se intreaba:
• de cate ori am vazut echipe de muncitori care lucreaza la drumuri si autostrazi ca isi desfasoara activitatea de zor, transpira si incearca sa termine lucrarea cat mai repede ca sa nu chinuie participantii la trafic? Exemplul cel mai recent: podurile aflate in lucru de pe tronsonul Sinaia - Campina.
• nu vi s-a intamplat sa vedeti camioane cu sigle ale marilor firme sau centre comerciale in parcari sau statii PECO ca isi golesc rezervoarele de motorina in canistre metalice, pe care un oarecare "Vasile" le depoziteaza intr-o dubita si le vinde la 3.50 lei/litru motorina?
• Nu ati vazut camioane care transporta pietris si nisip ale constructorilor insarcinati cu reparatia drumurilor ce vand motorina la litru, golind rezervoarele in fiecare zi?
• nu vi s-a intamplat sa vedeti utilaje de constructii ca se opresc din lucru pentru ca si-au vandut toata motorina la marginea drumului si ca asteapta sa se aprovizioneze din nou?
Un calcul matematic la final este si concluzia pe care o face proprietara atelierului de confectii metalice: cheltuieli cu personalul mai mari cu 50% in fiecare luna si dublarea perioadei de executie , adica in loc sa platesc "x" salarii, acum voi plati "(x+50%)*2"
„Cam asta inseamna sa fii intreprinzator in Romania, sa lucrezi cu personal necalificat si sa vrei NU sa faci profit, ci sa ajungi sa iti acoperi cheltuielile” a incheiat cititoarea Wall-Street.ro.

sursa:wall-street.ro

Coca Cola scoate o noua bautura

Coca Cola scoate o noua bauturaGigantul american a lansat discret in Franta, in aceasta vara, Tumult, o bautura adresata mai ales tinerilor.


Coca Cola France prezinta Tumult drept “sampania bauturilor racoritoare”. Nu este nici bere, nici bautura carbogazoasa, ci o bautura “noua”, care poate fi servita pe post de aperitiv. 

In versiunea cu malt (pentru barbati) sau cu fructe (pentru femei), Tumult este definita drept “combinatia magica dintre fructele fermentate si apa minerala”. 





sursa:9am.ro