Nu ţipa, nu te întoarce din drum, evită mişcările bruşte şi nu lovi animalul
Fiecare dintre noi am fost lătraţi sau chiar atacaţi de-un câine vagabond. Iar reacţiile noastre au fost dintre cele mai diverse: am ţipat, i-am lovit cu pietre sau am fugit cât ne-au ţinut picioarele. Total greşit! Călin Petre, specialist în comportament canin, ne spune cum trebuie să ne comportăm corect în
faţa unei haite de câini agresivi şi cum să evităm să fim muşcaţi.
faţa unei haite de câini agresivi şi cum să evităm să fim muşcaţi.
Cum recunoşti un lătrat agresiv?
Lătratul este primul semnal că animalul nu se simte în siguranţă, fiind speriat de prezenţa ta.
Lătratul agresiv, care ar trebui să-ţi dea de înţeles că va urma un atac, se recunoaşte după atitudinea câinelui: latratul este însoţit de arătarea colţilor, privirea fixă, te mârâie, părul de pe ceafă i se zburleşte, îşi lasă urechile pe spate, iar corpul ia o poziţie încordată.
Câinele, pentru a părea mai mare, îşi zburleşte părul pe ceafă şi, pentru a părea mai lung, îşi întinde coada la nivel cu corpul.
Eşti atacat? Uite ce trebuie să faci!
Păstrează-ţi calmul! În acest moment, când animalul a început să te latre şi să-ţi dea târcoale, pentru a evita să fii muşcat este recomandat să-ţi păstrezi calmul.
Nu trebuie să ţipi, să faci mişcări bruşte, să te agiţi, să dai din mâini sau picioare şi în nici un caz nu trebuie să o iei la fugă. Atitudinea ta va fi una calmă, fermă şi dominantă.
Prin această siguranţă de sine îi dai de înţeles câinelui că tu eşti şeful chiar şi pe teritoriul lui.
Nu lovi câinele! Nu-i vorbi, nu încerca să îl mângâi şi nu te uita în ochii lui. Este total interzis să-l loveşti sau să te faci că arunci cu o piatră pentru că gestul îl va înfuria şi mai tare, iar el va deveni şi mai agresiv.
Nu te întoarce brusc din drum pentru că va percepe acest lucru ca pe o slăbiciune din partea ta şi, în cele din urmă, va porni la atac.
Atenţie să nu cazi! Dacă te-ai împiedicat şi ai căzut, este foarte posibil să fii atacat de câini. Faptul că eşti la pământ presupune, din punctul de vedere al animalului, că eşti vulnerabil.
Astfel, este indicat să nu te aşezi „pe vine", să nu te ghemuieşti la pământ, să nu te apleci spre câine. Dimpotrivă. Corpul tău trebuie să fie cât mai drept, în aşa fel încât să te impui în faţa câinelui.
Fereşte-te de câinii care dorm sub maşini!
În cazul în care observi un câine care doarme sub o maşină, ocoleşte locul de parcare al autoturismului.
Dacă mergi foarte aproape, zgomotul paşilor tăi ar putea să sperie câinele, iar acesta să te muşte fără nici un avertisment: nu te latră, nu te mârâie, se repede direct la tine.
Este recomandat ca măcar seara şi noaptea să circuli la o distanţă considerabilă faţă de maşinile parcate în faţa blocurilor.
În multe alte cazuri s-a întâmplat ca animalul să se strecoare în spatele tău fără ca tu să-i simţi prezenţa şi să te muşte de picior.
Când circuli pe trotuar, pe lângă maşinile parcate, gândeşte-te că sub acestea pot dormi sau se pot ascunde câini comunitari. Este recomandat să fii cu ochii-n patru!
Cu ce obiecte te poţi apăra
Dacă ştii că vei trece printr-o zonă populată de câini vagabonzi este bine să ai la tine o umbrelă sau un baston telescopic.
Nu ca să-i loveşti, ci ca să foloseşti aceste obiecte pe post de „barieră" între tine şi câine.
O altă variantă ar fi să-ţi cumperi un aparat care emite ultrasunete şi pe care să-l activezi în momentul în care eşti înconjurat de câini.
«De ce atacă un câine?»
Călin Petre,
specialist în comportament canin:
specialist în comportament canin:
Specialistul Click!, dresorul Călin Petre, ne explică motivele pentru care eşti atacat de câinii comunitari.
Îşi apără teritoriul. Când ai pătruns în zona lui, animalul îşi simte invadat teritoriul, se sperie şi, pentru că te percepe ca pe un intrus, te avertizează, lătrând.
În zonă sunt căţeluşe în călduri. Un alt motiv este perioada împerecherii. Primăvara şi toamna căţeluşele intră în călduri, iar masculii devin mai agresivi. Odată ce ai intrat pe teritoriul lor, te percep ca pe un potenţial rival.
Câinele este rănit. Dacă observi un animal rănit, muşcat de alţi câini sau care şchioapătă este recomandat să fii foarte atent. Un câine care suferă fizic este speriat şi devine agresiv. El se apără de potenţialii duşmani care ar putea să-l rănească şi mai tare.
În zonă există căţeluşe cu pui. Se ştie că orice căţeluşă care are pui devine foarte agresivă dacă are impresia că cineva ameninţă căţeluşii. Dacă întâlneşti un astfel de câine care îşi protejează familia, trebuie să te pregăteşti să fii lătrat şi chiar atacat.
sursa:click.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu