Un sfert din cei mai bine plătiţi 100 de directori generali din Statele Unite au câştigat anul trecut mai mult decât au plătit companiile lor drept impozite pe profit.
Studiul a mai constatat că multe dintre aceste companii au cheltuit mai mult pentru activităţi de lobby decât cu impozitele.
Raportul Institutului pentru Studii Politice din Washington a atins un subiect sensibil, într-o perioadă în care congressmenii trebuie să ia decizii dificile pentru reducerea datoriilor naţionale.
După citirea raportului, reprezentantul democrat Elijah Cummings, membru al Comitetului pentru supraveghere şi reformă guvernamentală, a cerut organizarea unor audieri pe tema compensaţiilor salariale ale directorilor de companii.
Într-o scrisoare adresată preşedintelui acestui comitet, republicanul Darrell Issa, Cummings a cerut "examinarea contribuţiei acestor compensaţii la criza economică".
El a mai întrebat de ce salariile directorilor generali şi profiturile companiilor cresc până la cer, în timp ce salariile muncitorilor stagnează, iar şomajul se menţine la un nivel inacceptabil de ridicat.
Cummings vrea să ştie şi "în ce măsură sistemul fiscal al ţării încurajează aceste disparităţi din ce în ce mai mari".
La realizarea studiului, institutul a comparat remuneraţiile directorilor cu impozitele plătite de companii, excluzând taxele din străinătate şi taxele locale.
Compensaţiile salariale ale celor 25 de directori care au depăşit impozitele pe profit ale companiilor lor au fost în medie de 16,7 milioane de dolari, comparativ cu o medie de 10,8 milioane dolari în cazul directorilor companiilor incluse în indicele S&P 500.
Între companiile care au plătit directorilor printre cele mai mari salarii se numără General Electric, al cărei director, Jeff Immelt, a câştigat 15,2 milioane de dolari în 2010. Grupul a beneficiat în schimb de o returnare federală de impozite de 3,3 miliarde de dolari şi a cheltuit 20,8 milioane de dolari pentru activităţi de lobby şi contribuţii la campanii.
eBay a plătit directorului general John Donahoe 12,4 milioane de dolari, în timp ce pentru 2010 a obţinut o returnare de impozite de 131 milioane dolari.
Boeing a acordat directorului general Jim McNerney compensaţii salariale de 13,8 milioane dolari, a plătit impozite de 13 milioane de dolari şi a cheltuit 20,8 milioane dolari pentru activităţi de lobby şi contribuţii la campanii.
Două treimi dintre companiile analizate au menţinut impozitele la un nivel scăzut prin intermediul subsidiarelor înregistrate în paradisuri fiscale precum Bermuda, Singapore şi Luxemburg.
sursa:mediafax.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu