Totalul afișărilor de pagină

duminică, 11 septembrie 2011

Onorariile prezentatorilor la evenimentele private! Buzdugan şi Morar, 4.500 de euro


"Bursa artiştilor" s-a mutat pe internet, unde, de pe site-urile specializate în organizări de evenimente, poţi alege, în funcţie de preferinţe şi buget, cine să-ţi cânte la nuntă, să-ţi spună un banc la botez ori să-ţi prezinte petrecerea de firmă. Aşa am aflat cât costă să-i ai, la un eveniment, în carne şi oase, pe Răzvan şi Dani, Ţociu şi Palade ori pe Stela Popescu şi Alexandru Arşinel.

Costisitori. Mihai Morar şi Daniel Buzdugan se numără printre cei mai bine cotaţi maeştri de ceremonii
Costisitori. Mihai Morar şi Daniel Buzdugan se numără printre cei mai bine cotaţi maeştri de ceremonii
Într-un top al celor mai căutaţi maeştri de ceremonii, printre cei mai bine cotaţi se află Buzdugan şi Morar, cu un onorariu cuprins între 3.000 şi 4.500 de euro, în funcţie de amploarea evenimentului. Pentru Dan Helciug se percepe, conform artisti-concerte.ro, o remuneraţie cuprinsă între 3.000 şi 4.000 de euro, iar pentru Dan Capatos între 2.500 şi 3.000 de euro, aceleaşi cifre regăsindu-se şi în dreptul lui Cabral. Pentru prezentarea unui eveniment, Răzvan şi Dani ar încasa o sumă cuprinsă între 2.000 şi 3.000 de euro, Adrian Enache între 1.500 şi 2.500 de euro, iar Cătălin Măruţă între 1.500 şi 2.000 de euro. Sunt căutate în calitate de prezentatoare de evenimente actriţa Monica Davidescu (1.500 - 2.500 de euro), interpreta Anca Ţurcaşiu (1.500 - 2.000 de euro) şi moderatoarele TV Ilinca Vandici (800 - 1.700 de euro) şi Cosmina Păsărin (800 - 1.500 de euro).

Nici marii artişti nu sunt omişi de pe "listă". Pentru o sumă ce variază între 2.500 şi 4.000 de euro, Florin Piersic oferă un program artistic în stilu-i caracteristic. Alexandru Arşinel, Stela Popescu, Doru Octavian Dumitru au un onorariu între 800 şi 1.500 de euro fiecare, în funcţie de eveniment, iar Ion Dichiseanu - maximum 2.500 de euro. Ţociu şi Palade acceptă solicitările pentru evenimente private contra unei sume ce poate ajunge şi la 3.000 de euro.

tandarica
Ţăndărică nu cântă la nunţi
Doi artişti îşi permit luxul de a refuza evenimentele private. Aceştia sunt Tudor Gheorghe şi Ovidiu Lipan Ţăndărică. Onorariile lor, publicate de contact-artisti.ro, sunt percepute exclusiv pentru spectacole şi concerte. Acestea variază între 9.000 şi 11.000 de euro pentru Tudor Gheorghe şi orchestra sa şi între 4.500 şi 6.000 de euro pentru Ovidiu Lipan Ţăndărică.

ph
Phoenix, trupa cea mai scumpă
Loredana, Gheorghe Zamfir, Călin Geambaşu Band, Horia Brenciu Orchestra şi Ştefan Bănică sunt artiştii cei mai scumpi, cu onorarii cuprinse între 10.000 şi 12.000 de euro, show-urile lor implicând orchestră, dansatori, DJ, MC, sonorizare, lumini şi echipă tehnică. Cea mai scumpă formaţie este însă Phoenix, care-şi cântă hiturile în cadrul evenimentelor private pentru 15.000 de euro.










sursa:cancan.ro

Soţia lui Cheloo renunţă la divorţ! Rămân căsătoriţi


Răsturnare de situaţie în cazul divorţului hip-hopper-ului de la trupa Paraziţii. Daniela Ion s-a răzgândit în privinţa separării de solist şi nu s-a prezentat la propriul divorţ, intentat soţului ei în luna februarie. În aceste condiţii, magistraţii Judecătoriei Sectorului 2 au suspendat dosarul, cei doi rămânând în continuare căsătoriţi.

Pace. Pentru moment, Daniela şi Cheloo s-au inteles in privinta divortului şi au amânat desfacerea casatoriei
Pace. Pentru moment, Daniela şi Cheloo s-au inteles in privinta divortului şi au amânat desfacerea casatoriei
Amorez. Din momentul în care soţia sa a introdus actelele de divorţ, băiatul de la Paraziţii şi-a scos „achiziţiile” în public
Amorez. Din momentul în care soţia sa a introdus actelele de divorţ, băiatul de la Paraziţii şi-a scos „achiziţiile” în public
Daniela Ion părea hotărâtă să rupă orice legătură cu soţul ei, Cătălin Ştefan Ion, cunoscut sub numele de Cheloo de la Paraziţii, pe care l-a acuzat că a bătut-o şi a înşelat-o în repetate rânduri. Mai mult, femeia a susţinut în cererea depusă la judecătorie că acesta umblă într-un anturaj dubios, consumă o cantitate exagerată de băuturi alcoolice şi nu se îngrijeşte de băieţelul lor, acum în vârstă de trei ani. De altfel, paparazzii CANCAN l-au surprins pe Cheloo în compania mai multor tinere, în diferite oraşe din ţară.

Daniela chiar s-a grăbit să divorţeze de Cheloo şi a obţinut preschimbarea termenului procesului, stabilit iniţial de sistemul informatic pentru ianuarie 2012. Cu toate acestea, nici ea, nici soţul ei nu s-au prezentat vineri la proces, iar judecătorii au dispus suspendarea dosarului, care poate fi redeschis doar dacă Daniela solicită repunerea lui pe rol. CANCAN a dezvăluit, în exclusivitate, că Daniela a fost internată în acest an de părinţii ei într-o clinică de dezintoxicare din Elveţia pentru a o ajuta să scape de dependenţa de droguri.












sursa:cancan.ro

VIDEO LACRIMOGEN! Bendeac a plâns din cauza unei melodii! Vezi despre ce piesă este vorba!


Mihai Bendeac are o fire sensibilă. El este uşor de impresionat, iar talentele veritabile cu atât mai mult îi plac actorului de la "În puii mei".




bend
Şi pentru că împărtăşeşte aproape totul cu fanii săi, el le-a mărturisit acestora că a plâns când a auzit-o cântând pe o concurentă la X factor. "Hai să facem un test. Dacă retardaţii care fac playlistul la radiouri nu difuzează această piesa (nu e cu tuci-tuci şi asta e tot ce ştiu cretinoizii ăştia lipsiţi de spirit), eu pun pariu pe cât vreţi că nu puteţi urmări aceste 9 minute fără să plângeţi. Eu am plâns ca un tembel", a scris Mihai Bendeac pe contul său de Facebook



sursa:cancan.ro

Lupta cu tehnologia. Cat de mult mai conteaza diploma de facultate intr-o lume in care calculatorul ne “fura” joburile


Milioane de absolventi de liceu sunt pe punctul de a-si lua ramas bun de la parinti, pentru ca incepe o viata noua la facultate. Unii chiar mai cred ca diploma de la universitate le va oferi o viata indestulatoare in viitor. Cei mai multi considera, insa, ca in timpul facultatii pierd trei sau patru ani din viata, acumuleaza datorii uriase pe care vor trebui sa le plateasca dupa absolvire, iar dupa ce termina nu au siguranta ca isi vor gasi o slujba sigura si bine platita, scrie The Economist.


 Lupta cu tehnologia. Cat de mult mai conteaza diploma de facultate intr-o lume in care calculatorul ne “fura” joburile 
Parintii le-au spus intotdeauna ca educatia este cea mai buna metoda pentru a se descurca in aceasta lume globalizata.
Muncitorii vor fi inlocuiti cu roboti, iar cei care nu au scoala sunt condamnati sa se lupte toata viata pentru un trai decent. In schimb, elita va avea intotdeauna lumea la picioare. Si exista si dovezi in sprijinul acestei afirmatii.
Un studiu recent al Universtitatii Georgetownarata ca cei care au studii aprofundate merita sa le faca, iar calificarile obtinute la scoala sunt in stransa legatura cu castigurile.
 
Un american cu o diploma de facultate in buzunar se poate astepta sa castige in jur de 3,6 milioane de dolari in timpul vietii. Unul care are doar liceul va castiga, insa, in jur de 1,3 milioane de dolari.
 
Cu toate acestea, in lumea in care traim, regulile sunt pe cale sa se schimbe. Recesiunea pe care o traverseaza intreaga lume schimba din temelii relatia dintre munca si educatie, iar in prezent nu doar muncitorii sunt cei care isi pierd joburile, dar nici diploma de facultate nu mai este o carte de vizita pentru un job bine platit.
 
Un posibil raspuns ar putea fi faptul ca numarul absolventilor de facultate a crescut intr-un ritm foarte rapid in ultimii ani. Astfel, intre 1990 si 2007, numarul tinerilor care merg la universitate a crescut cu 22%, in America de Nord, cu 74%, in Europa, cu 144% in America Latina si cu 203%, in Asia.
 
In 2007, 150 de milioane de tineri erau studenti in toata lumea, din care 70 de milioane in Asia. Tarile emergente, cum ar fi China, investesc resurse importante in construirea si dotarea unor universitati care sa concureze cu cele de elita din Europa si America.
 
In acelasi timp, cererea de forta de munca educata este reconfigurata de tehnologie, asa cum s-a intamplat in secolul 19 cu cererea de forta de munca in agricultura si in secolul 20, cu cea din domeniul industrial.
 
Dar computerele pot face muncile repetitive mai repede decat oamenii. De asemenea, nu mai este nevoie de contabili cu o pregatire foarte solida, in conditiile in care au aparut suficiente programe computerizate care pot face contabilitate la costuri foarte scazute. Iar joburile care pot fi facute de computere sunt in continua crestere, in conditiile in care programatorii nu stau niciun minut degeaba.
 
Mai multi economisti s-au lansat intr-o dezbatere legata de scaderea cererii pentru joburi care necesita educatie inalta, in epoca post-industriala, dupa ce joburile pentru studii medii au fost distruse de masinariile inteligente, iar numarul de locuri de munca destinate celor diploma de facultate creste intr-un ritm scazut.
 
David Autor, profesor la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT), considera ca principalul efect al automatizarii in era computerelor nu este faptul ca distruge joburile muncitorilor, ci ca distruge orice job care presupune rutina. Alan Blinder, de la Universitatea din Princeton, sustine, totodata, ca meseriile care, prin traditie, presupun studii universitare nu mai sunt si cel mai bine platite.
 
Dar, oricat de avansata ar fi tehnologia, mai sunt meserii, ca medicina sau avocatura, care nu vor putea fi facute de masini. Si totusi, si in aceste domenii, computerele au intrat in forta. Meseria de jurnalist a fost detronata de bloggeri, firmele de avocatura au externalizat o parte din munca de rutina catre specialisti in tehnologie, si chiar si doctorii sunt amenintati, pana la un anumit nivel, de revolutia computerelor.
 
Nu putem nega faptul ca toate aceste transformari au imbunatatit productivitatea specialistilor cu educatie inalta, ceea ce permite consumatorilor sa beneficieze de servicii de calitate superioara. Dar reorganizarea muncii „cu creierul” va face, in mod cert, viata absolventilor de facultate mai putin satisfacatoare din punct de vedere material si mai putin predictibila pentru viitoarele generatii.



sursa:incont.ro

Agricultura ecologica, intre hrana viitorului si o bula speculativa. De ce renunta producatorii la culturile eco si cum se explica diferentele de preturi


In timp ce populatia lumii se confrunta cu o lipsa tot mai acuta de alimente, ONU declarand pentru prima data, in 30 de ani, foametea in doua regiuni, agricultura ecologica este vazuta de multi drept solutia ce ar putea preveni o criza alimentara in viitor. Chiar si asa, si pe acest segment exista probleme, din cauza preturilor prea mari, nu exista o piata de desfacere constanta, iar in unele tari, precum Marea Britanie, producatorii renunta la fermele ecologice din cauza cheltuielilor mari de productie.


 Agricultura ecologica, intre hrana viitorului si o bula speculativa. De ce renunta producatorii la culturile eco si cum se explica diferentele de preturi
In Marea Britanie, tot mai multi fermieri renunta la exploatatiile ecologice pe masura ce vanzarile de produse eco sunt tot mai mici, clientii neputand face fata preturilor mari ale produselor, scrie The Guardian. Astfel, suprafata de teren aflata in perioada de conversie a scazut cu doua treimi acum fata de 2007, potrivit statisticilor oficiale.
Si vanzarile produselor organice s-au diminuat cu 5,9% in 2010, fata de anul anterior, totalizand 1,7 miliarde de lire, fata de 1,8 miliarde in 2009. Si asta este cu atat mai frapant cu cat, in 2008, cifrele ajungeau la 2,1 miliarde de lire, iar lumea se confrunta cu o crestere a preturilor la nivel mondial ce a dus chiar la o criza alimentara.
Fermierii de aici spun ca nu pot concura cu lanturile de supermarketuri care mizeaza pe produsele ieftine, de tip mass-market, pentru a-si asigura grosul vanzarilor. In plus, scaderea numarului de exploatatii agricole este pus pe faptul ca subventiile destinate celor care trec de la agricultura traditionala la cea ecologica s-au diminuat, iar procesul dureaza mai multi ani.
Este cazul fermierilor din Scotia care au revenit la agricultura conventionala dupa ce nu au mai primit fonduri. Spre exemplu, in Marea Britanie, doar 51.000 de hectare erau in conversie, fata de cele 158.000 in 2007. Anul trecut, erau cultivate organic doar 619.000 de hectare, fata de 668.000 in 2009.
Agricultura ecologica in UE, in expansiune 
Sectorul agriculturii organice in UE este unul dintre cele dinamice, iar, din 2005, terenul cultivat ecologic a crescut cu o patrime fara ca acest lucru sa afecteze bugetul alocat agriculturii de catre Comisia Europeana.
Chiar in viitoarea Politica Agricola Comuna (PAC) dupa 2013, sectorul agriculturii ecologice va avea o mai mare importanta. Printre masurile de reformare a PAC prezentate, in noiembrie 2010, la Bruxelles se numara si cateva prevederi legate de protectia mediului. Astfel, agricultorii vor fi incurajati sa utilizeze tehnici simple de productie care sa asigure protectia mediului.
Ei vor primi bani in plus daca vor folosi tehnici de tipul rotatia culturilor, mentinerea pasunilor permanente, acoperirea solurilor iarna cu plante care produc materie organica si nelucrarea capetelor de parcela pentru a evita erodarea solului. Suprafetelor lasate nelucrate vor trebuie sa acopere 7% din suprafata terenului si nu 5%, spun cei de la Uniunii Nationale a Fermierilor (NFU) din Marea Britanie care citeaza draftul propunerii finale privind PAC, care va fi publicat abia in octombrie, conform Farmers Weekly. Fermierii care nu vor respecta aceste prevederi nu sunt eligibili decat pentru 70% din sprijinul direct.
Aceste prevederi nu se aplica si celor care lucreaza deja terenul in sistem ecologic.
Care este situatia in Romania
In Romania, pentru ca procesul de trecere de la agricultura traditionala la cea ecologica a inceput mai tarziu, cererea si piata pentru produsele ecologice sunt in crestere. Insa, investitiile raman la fel de mari. Si asta cu atat mai mult cu cat pierderile pe cultura sunt si ele la fel, tinand cont de faptul ca pesticidele nu pot fi folosite in agricultura ecologica.
In 2010, din cei 3.155 de agriculturi ecologici, 1.089 sunt in perioada de conversie. Aceasta perioada dureaza 5 ani si ei primesc anual un sprijin de 1.500 de euro care acopera pierderile cauzate de trecere de la agricultura conventionala la cea eco. Astfel, statisticile Ministerului Agriculturii arata ca numarul de fermieri in sistem ecologic a scazut de la 3.228 in 2009. Insa, a crescut suprafata exploatatiilor - de la aproximativ 240.000 in 2009, la peste 259.900 hectare.
Spre exemplu, fermierul Marin Dumbrava, patronul fermei ecologice BioDumbrava. El cultiva pe un hectar varza, morcovi si rosii, iar preturile sunt mai mari decat cele pe care le intalnim in piete, insa, la productia lor nu au fost folosite pesticide. Chiar si asa, el spune ca in acest tip de agricultura si pierderile sunt mari, de exemplu daca vorbim despre legume sau fructe, acestea ajung si la 60-70% din productie.
Cum supravietuieste fermierul? "Am clienti fideli care vin si cumpara direct de la ferma, am un punct de distributie in Bucuresti, iar in tara trimit prin curier", arata acesta. El a investit 15.000 de euro la inceput pentru a transforma un hectar de teren intr-o adevarata ferma ecologica. Acum, el spune ca nu face profit, insa cei aproximativ 15 clienti pe saptamana ii aduc vanzari de 2.500-3.000 de lei.
Chiar si asa, el spune ca produsele obtinute in agricultura ecologica nu pot fi comparate cu cele din agricultura traditionala, iar, in Romania, clientii sai sunt cei care vor sa manance sanatos. Fermierul mai arata ca si la noi sunt multi care renunta la agricultura ecologica pentru ca nu au piata de desfacere.
Iar potentialul este destul de mare. In jur de 0,7% din romani intra in aceasta categorie, dupa cum spune Thomas Weinraub, directorul general al producatorului ecologic Sonnentor. In acelasi timp, consumul de produse bio in Germania ajunge la 8,7% din totalul produselor alimentare. Sonnentor vinde produse precum ceaiuri, condimente sau dulceturi, iar 4-5% din materia prima vine din Romania, principalul furnizor fiind un fermier din Ardeal care are in exploare 80 de hectare de teren ecologic. "El cultiva pe 42 de kilometri trandafiri, care sunt folositi pentru ceaiuri",spune Weinraub. Iar afacerile companiei merg bine tinand cont de faptul ca in 2010, vanzarile au crescut cu 12% fata de anul anterior.
Piata produselor ecologice era estimata la nivelul lui 2010 la 10 milioane de euro.
In plus, in Romania, multe din produse sunt exportate sub forma de materie prima si se intorc pe rafturile romanilor la un pret dublu sau chiar triplu. Spre export, un kilogram de miere vrac costa 2 euro, iar un borcan deja ambalat, de 500 de grame, care ajunge in prajiturile nemtilor sau le indulceste clatitele, este patru sau cinci euro. Daca tragem linie si socotim rezulta un profit mare, mai ales ca sortimentele de zmeura, brad sau menta sunt delicatese pentru straini si platite pe masura.
Produsele ecologice, salvarea tarilor sarace
In tari precum Kenya sau Bangladesh sunt folosite plantele carnivore, ce prind insectele si daunatorii, sau ratele care mananca iarba de pe plantatiile de orez. Iar rezultatele sunt multumitoare - in 20 de tari africane, productia de pe terenurile ecologice s-a dublat inntr-o perioada de 3 pana la 10 ani. Specialistii de aici spun ca aceste solutii ar putea fi aplicate in tari mai dezvoltate si asta cu atat mai mult pana in 2050 in lume vor fi aproape 9 miliarde de persoane, potrivit Natiunilor Unite.

Indicele preturilor alimentelor calculat de Organizatia pentru Alimente si Agricultura (OAA), care acopera cotatiilor mai multor materii prime din domeniu, a urcat cu 1% in iunie, la 234 de puncte, aproape de recordul de 238 de puncte, atins in februarie. Comparativ cu aceeasi luna din 2010, indicele se afla in urcare cu 39 de procente.
Posibilitatea izbucnirii unei noi crize alimentare internationale, la doi ani dupa ce precedenta a fost marcata de importante convulsii sociale, a generat vii dezbateri in cadrul Forumului de la Davos (Elvetia), de la inceputul anului, unde liderii internationali au luat in serios amenintarea amplificarii si recurentei acestor crize pe fondul cresterii populatiei planetei.


sursa:incont.ro

Vrei sa-ti cumperi masina noua? 5 modele care nu-si pierd valoarea in timp GALERIE FOTO


Septembrie este, in general, luna in care multi se hotarasc sa-si cumpere o masina noua. Iar apetitul pentru masinile noi pare sa creasca tot mai mult, avand in vedere ca numarul celor care vor sa-si cumpere automobile direct din fabrica a crescut luna trecuta pentru prima data in ultimul an.


 Vrei sa-ti cumperi masina noua? 5 modele care nu-si pierd valoarea in timp GALERIE FOTO
Jurnalistii de la Daily Mail au facut un top al masinilor care nu-si pierd foarte repede valoarea in timp si care sunt cele mai indicate sa fie achizitionate, in conditiile in care criza financiara prin care trece intreaga lume nu ne mai permite sa schimbam masinile cu aceeasi frecventa ca in trecut.
 
In general, masinile isi pierd din valoare odata cu trecerea timpului, dar cat de mult si in cat de scurt timp depinde de model si de producator.
 
In colaborare cu un site auto, Daily Mail a facut un experiment si a verificat cinci modele de masini noi care si-au pierdut cel mai putin din valoare din septembrie 2010 si pana ain prezent.
 
Iar rezultatele arata ca cele mai bune masini sunt fabricate tot de producatorii germani.
 
Astfel, pe locul 1 se afla BMW Seria 3, o masina foarte cautata atat de catre oamenii de afaceri, cat si de familii si care costa anul trecut in jur de 30.000 de lire sterline, noua. Anul acesta, aceeasi masina, mai veche cu un an, se vinde cu aproximativ 25.400 de lire sterline, deci a pierdut doar 13% din valoare.
 
Locul al doilea este ocupat de fratele mai mare al modelului anterior, si anume BMW Seria 5. Cu un an in urma, masina putea fi achizitionata la pretul de 37.400 de lire sterline, iar acum valoreaza 31.800 de lire. Deci o scadere de aproximativ 15%.
 
Volkswagen Golf este cel de-al treilea model care isi pastreaza valoarea destul de mult in timp. Daca anul trecut un Golf nou se vindea cu 18.500 de lire sterline, un an mai tarziu acesta valoreaza cu 3.000 de lire mai putin. Deprecierea este undeva la 16,5%.
 
Audi A3 ocupa pozitia a patra, un model nou de anul trecut pierzandu-si 18% din valoare in 12 luni. Astfel, daca anul trecut un Audi A3 nou costa 22.500 de lire sterline, aceeasi masina costa astazi 18.500 lire sterline.
 
Clasamentul este incheiat tot de un model german, si anume Volkswagen Polo. Astfel, daca anul trecut masina costa 12.500 de lire sterline, acum ea costa aproximativ 10.000 de lire, ceea ce inseamna ca s-a depreciat in proportie de 19%.


sursa:incont.ro

Un bărbat a intrat prin efracţie în casa lui Celine Dion şi a vrut să facă o baie

Un bărbat a pătruns prin efracţie în casa cântăreţei Celine Dion, din oraşul canadian Laval, şi a dat drumul la apă în cadă pentru a face o baie, potrivit poliţiei locale.



Paznicii de la conacul din Laval, în apropiere de Montreal, al divei canadiene şi al soţului ei, René Angélil, au sunat la poliţie luni, în jurul orei locale 17.00, după declanşarea sistemului de alarmă.
Doi poliţişti cu un câine au ajuns la locuinţă şi au constatat că garajul era deschis.
"La parterul casei, poliţiştii au dat peste un individ care cobora scările", a declarat reprezentantul poliţiei din Laval, Franco Di Genova.
"«Bună! Ce căutaţi aici?», i-a întrebat omul pe poliţişti", potrivit lui Di Genova.
Individul dăduse drumul la apă pentru o baie, dar până la urmă nu a mai făcut-o, a mai spus reprezentantul poliţiei locale.
Daniel Bédard, în vârstă de 36 de ani, a fost arestat fără să opună rezistenţă şi s-a înfăţişat marţi la tribunal, unde a fost inculpat pentru pătrundere prin efracţie şi furtul maşinii de lux a lui René Angélil. Bărbatul, care nu are antecedente penale, a fost eliberat pe cauţiune şi trebuie să se prezinte din nou la tribunal pe 21 noiembrie.
Vedeta pop Celine Dion şi celebrul ei soţ, care locuiesc de mai mulţi ani la Las Vegas, nu erau acasă când a avut loc incidentul, a mai precizat poliţia locală.


sursa:mediafax.ro

Michael Jackson urma să fie scos în secret din SUA, dacă era găsit vinovat de molestare de minori

Familia regretatului artist Michael Jackson făcuse aranjamentele necesare pentru a-l duce pe acesta în Bahrain, regat din Golful Persic, dacă ar fi fost găsit vinovat de molestare de minori, în procesul din 2005, potrivit fratelui vedetei, Jermaine Jackson.



ermaine Jackson a mărturisit că un avion privat, finanţat de un prieten, era pregătit să îl ducă pe "Regele muzicii pop" în Bahrain, dacă acesta ar fi fost condamnat în procesul din 2005, în care Michael Jackson era acuzat de molestare de minori, potrivit dailymail.co.uk.
Fostul membru al formaţiei Jackson 5 a mai spus că fratele său mai mic nu ştia nimic despre acest plan, dar că este de părere că l-ar fi acceptat, deoarece nu ar fi supravieţuit în închisoare.
"Dacă mi-ar fi crucificat fratele pentru ceva ce nu a făcut, America nu ar fi meritat ca noi să ne întoarcem aici. În definitiv, se presupune că este ţara celor curajoşi, leagănul libertăţii, al democraţiei şi al libertăţii de exprimare. În felul în care s-au purtat cu el nu există toate astea. De ce ar fi trebuit să meargă la închisoare pentru ceva ce nu a făcut", a declarat Jermaine Jackson într-un interviu acordat The Times Magazine.
În iunie 2005, Michael Jackson a fost găsit nevinovat, după un proces care a durat patru luni. El fusese acuzat de molestarea lui Gavin Arvizo, atunci în vârstă de 13 ani, căruia starul pop i-ar fi dat băuturi alcoolice. De asemenea, starul pop fusese acuzat că ar fi făcut planuri să îl răpească pe băiat şi pe familia lui.
Jermaine Jackson, în vârstă de 56 de ani, a povestit în cartea sa, "You Are Not Alone: Michael Through A Brother's Eyes", că verificase telefonic disponibilitatea avionului care l-ar fi dus pe Michael în Bahrain.
El a mai mărturisit că şi-ar fi revocat cetăţenia americană, dacă Michael ar fi fost condamnat, şi s-ar fi străduit ca toată familia lui să fie mutată în Bahrain, ţară care nu are tratat de extrădare cu Statele Unite ale Americii.
Michael Jackson a murit pe 25 iunie 2009, la Los Angeles, la vârsta de 50 de ani, în urma unui stop cardiac cauzat de o supradoză de medicamente.

sursa:mediafax.ro

Cum să fii la modă în sezonul toamnă-iarnă 2011

Fustele din piele, puloverele împletite, rochiile în stilul anilor 1960 şi botinele care acoperă glezna se numără printre principalele tendinţe în vogă în sezonul toamnă-iarnă 2011.



n ceea ce priveşte culorile, sezonul toamnă-iarnă se aseamănă cu cel cald, deoarece designerii au propus ţinute vestimentare în culori puternice, precum portocaliu, roşu sau albastru imperial, informeazăfemalefirst.co.uk.
Pentru femeile care vor să fie la modă în acest sezon, sunt propuse o listă cu obiectele vestimentare care nu trebuie să lipsească din garderoba lor în această toamnă.
Piese într-o singură culoare - Specialiştii recomandă în acest sezon obiecte vestimentare întrr-o singură culoare, de preferinţă una puternică, combinate între ele pentru un efect - colour block.
Fusta midi - Este o piesă importantă în garderoba acestei toamne. Specialiştii recomandă fustele midi din piele, combinate cu pulovere împletite sau cămăşi în culori neutre.
Blana sintetică - O vestă din blana sintetică poate constitui acel obiect vestimentar care scoate din anonimat o ţinută. Această vestă poate fi asortată la jeanşi sau la fuste creion până la genunchi.
Imprimeuri retro - Inspiră-te din ţinutele anilor '60 şi '70 şi investeşte în rochii cu imprimeuri colorate care te vor scoate în evidenţă. Poţi opta pentru imprimeuri florale sau geometrice, ambele sunt la fel de atractive.
Botinele care acoperă glezna - Fie că alegi botine delicate din lac cu tocuri mici şi subţiri, fie că alegi unele cu platformă şi tocul înalt şi gros, cu siguranţă vei fi la modă. Specialiştii recomandă botinele din piele, care sunt cele mai potrivite pentru sezonul rece şi ploios.
Capa - Este o piesă extravagantă, întâlnită pe toate podiumurile de prezentare ale caselor de modă, în acest sezon. Avantajul capei constă în faptul că este o piesă versatilă. Poate fi purtată cu jeanşi şi botine sau cu rochii elegante.

sursa:mediafax.ro

Casele de lux ale celebrităţilor. Cât costă locuinţele private ale lui Richard Branson sau Jerry Seinfeld


 Casele de lux ale celebritatilor. Cat costa locuintele private ale lui Richard Branson sau Jerry Seinfeld GALERIE FOTO
O parte dintre miliardarii lumii şi actorii celebri şi-au cumpărat locuinţe private, unde se pot retrage departe de ochii curioşilor. Malibu, insulele din Caraibe sau staţiuni montane de lux, sunt doar câteva dintre destinaţiile alese. Preţul este şi el pe măsură, o locuinţă costând minimum 18 milioane de dolari.



Miliardarul Richard Branson, patronul casei de discuri Virgin, are propria sa insula Necker Island. Locuinta sa din Insulele Virgine Britanice are 14 camere si, ocazional, poate fi inchiriata contra a 54.000 de dolari pe seara. Insula are in total 74 de acri si gazduieste inca 6 case pe langa locuinta principala. Complexul are vedere la ocean, este are SPA, piscine, hamac si un teren de tenis. In plus, turistii poti face o plimbare cu un..submarin detinut tot de Branson.

Actorii americani Goldie Hawn si Kurt Russell isi inchiriaza locuinta de lux din Malibu, California, contra sumei de 95.000 de dolari pe luna, in timpul verii.
Vila costa in total 14.7 milioane de dolari si are 4 dormitoare si 5 bai. Locuinta de 4.300 de metri patrati are o camera de oaspeti pentru meditatie si SPA.

Ozzy si Sharon Osbourne impart o casa de 9,5 milioane de dolari in Malibu, California. Locuinta de 4.500 de metri patrati are 5 bai si 5 camere.
Cei doi au incercat in nenumarate randuri sa-si vanda casa de vacanta. Acum ei inchiriaza casa la un pret cuprins intre 25.000 de dolari si 40.000 de dolari.

De departe una dintre cele mai scumpe case din clasament este cea a actorului american de comedie Jerry Seinfeld. locuinta din Telluride, Colorado, are 14.200 de metri patrati, 11 dormitoare si 12 bai.
Casa actorului a fost construita in 1991 si are un bar, precum si numeroase anexe pentru musafiri.

sursa:incont.ro

Numărul poliţiştilor din stradă va fi mai mare la deschiderea noului an şcolar

Numărul poliţiştilor din stradă va fi mai mare, luni, cu aproape 2.900, aceştia urmând să fie prezenţi în apropierea şcolilor, unde vor fi festivităţile de începere a noului an şcolar.



Poliţia Română suplimentează pentru deschiderea noului an şcolar cu aproape 2.900 numărul poliţiştilor care vor fi prezenţi în zonele din apropierea unităţilor de învăţământ, pentru a asigura buna desfăşurare a festivităţilor din prima zi de cursuri, precum şi siguranţa elevilor şi profesorilor.
Din cei aproape 2.900 de poliţişti care vor asigura ordinea şi siguranţa publică în apropierea şcolilor, 2.037 sunt de la ordine publică, 477 de la rutieră şi 365 alte forţe , a precizat, sâmbătă, Poliţia Română într-un comunicat de presă.
Şeful Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa, a cerut încă de la începutul anului şcolar fermitate în măsurile luate pentru protecţia copiilor.
În anul şcolar precedent, numărul infracţiunilor sesizate, precum şi al celor săvârşite de elevi a scăzut.Astfel, numărul infracţiunilor s-a redus cu 2,3 la sută faţă de anul şcolar 2009-2010, iar cel al infracţiunilor comise de elevi a scăzut cu 20,68 la sută. De asemenea, a fost redus numărul infracţiunilor de tâlhărie cu 51,39 la sută şi de vătămare corporală cu 17,86 la sută, a precizat sursa citată.
Şcolile vor avea în anul şcolar care începe în 12 septembrie un plan de măsuri de siguranţă, poliţiştii, jandarmii şi Inspectoratul Şcolar având atribuţii clare, pentru a asigura elevilor şi profesorilor siguranţa în şcoli şi în apropierea acestora.
Potrivit Planului, în anul şcolar 2011-2012 zona şcolilor va fi supravegheată de patrule de poliţie. Poliţiştii vor fi prezenţi zilnic în zona şcolilor şi vor interveni în cazul evenimentelor sesizate în incinta sau în apropierea unităţilor de învăţământ.
Astfel, poliţiştii vor interveni în cazul în care vor sesiza persoane şi grupurile care tulbură procesul de învăţământ, agresează cadrele didactice sau elevii ori distrug bunuri.
Echipaje ale Poliţiei Române vor verifica unităţile comerciale din zona şcolilor şi grădiniţelor, pentru a vedea dacă vând şi alte produse decât cele ce pot fi comercializate minorilor.
Pentru fiecare unitate de învăţământ preuniversitar vor fi desemnaţi poliţişti care se vor ocupa de prevenirea şi combaterea fenomenului antisocial. Aceştia vor face parte din Comisia pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, constituită conform Strategiei Ministerului Educaţiei.
De asemenea, poliţiştii de prevenire şi proximitate vor merge la orele de dirigenţie pentru a le explica elevilor cum să se protejeze sau să gestioneze eventualele conflicte în care sunt implicaţi. Aceştia vor participa şi la şedinţele comitetului de părinţi, precum şi la consiliile profesionale unde se discută despre prevenirea violenţei în şcoli şi în apropierea unităţilor de învăţământ.
În şcoli vor fi şi acţiuni de informare şi prevenire a abandonului şi absenteismului şcolar, în colaborare cu cadrele didactice, instituţiile guvernamentale şi organizaţiile nonguvernamentale care acţionează în domeniu, precum şi cu reprezentanţii mass-media.
Elevii, părinţii acestora şi cadrele didactice vor fi informaţi despre problemele privind delincvenţa juvenilă şi victimizarea elevilor, urmând să fie distribuite în şcoli pliante, broşuri, flyere, afişe şi ghiduri.
Şi agenţii de poliţie rutieră vor fi în stradă, în apropierea şcolilor aflate pe artere de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele la care elevii intră sau ies de la cursuri, precum şi în zona unităţilor de învăţământ situate pe drumuri intens circulate ori unde s-au produs accidente rutiere în care au fost implicaţi elevi.
Fiecare unitate de învăţământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei, asigurându-se, totodată, supravegherea în permanenţă a traseelor de deplasare a elevilor.
Echipajele de poliţie vor fi prezente zilnic în zona intrărilor în şcoli, la orele la care elevii intră sau ies de la cursuri. De asemenea, echipajele de poliţie vor patrula în zona şcolilor şi în perioadele când elevii nu au cursuri, întrucât multe unităţi şcolare deţin terenuri de sport care sunt frecventate de un număr mare de copii.
Şi în anul şcolar care începe în 12 septembrie vor fi patrule şcolare de circulaţie, pentru ca elevii să fie în siguranţă în zona unităţilor de învăţământ.
De asemenea, poliţiştii vor identifica şi inventaria toţi deţinătorii de maşini cu care transportă elevi şi îi vor instrui cu privire la obligaţiile ce le revin.
Totodată, vor fi intensificate acţiunile la "magazinele de vise" în care se comercializează substanţe de etnobotanice, amplasate în zona unităţilor de învăţământ.

sursa:mediafax.ro

Femeile trebuie sa stea la cratita? Topul stereotipurilor despre femei din emisiunile TV

Femeile trebuie sa stea la cratita? Topul stereotipurilor despre femei din emisiunile TVFemeile trebuie sa stea la cratita, sa fie gospodine, aspira la bani si lucruri materiale sunt stereotipurile care apar cel mai des in emisiunile difuzate de televiziunile din Romania, arata un studiu realizat de TBWA Bucuresti, Fundatia Centrul Parteneriat pentru Egalitate (CPE) si ActiveWatch - Agentia de Monitorizare a Presei. 



Astfel, din 292 de stereotipuri legate de femei identificate trei luni de studiu pe mai multe emisiuni de televiziune, principala idee promovata despre femei fost ca acestea trebuie „sa stea la cratita si sa fie gospodina”. Acest stereotip a aparut de 27 de ori.
Urmatorul in top, cu 25 de aparitii, este faptul ca femeile aspira la bani, statut si lucruri materiale.
Alte stereotipuri foarte promovate de televiziuni sunt cele despre faptul ca barbatul este capul familiei, iar femeia trebuie sa-l urmeze, ca femeile sunt tinere, frumoase si trebuie sa se aranjeze pentru barbati.
La polul opus, cu doar o aparitie, sunt stereotipuri precum faptul ca femeia trebuie sa aiba un comportament diferit de cel al barbatului, ca femeiile sunt emotive, romantice, femeile destepte distrug apetitul sexual si toate femeile trebuie sa faca copii.
Pentru realizarea acestui studiu au fost analizate emisiunile Happy Hour (Pro TV), Acces Direct (Antena 1), O data-n viata (TVR1), Schimb de mame (Prima TV) si Sinteza Zilei (Antena 3) in perioada 15 februarie – 15 mai anul acesta.


sursa:wall-street.ro