Totalul afișărilor de pagină

duminică, 11 septembrie 2011

Un bărbat a intrat prin efracţie în casa lui Celine Dion şi a vrut să facă o baie

Un bărbat a pătruns prin efracţie în casa cântăreţei Celine Dion, din oraşul canadian Laval, şi a dat drumul la apă în cadă pentru a face o baie, potrivit poliţiei locale.



Paznicii de la conacul din Laval, în apropiere de Montreal, al divei canadiene şi al soţului ei, René Angélil, au sunat la poliţie luni, în jurul orei locale 17.00, după declanşarea sistemului de alarmă.
Doi poliţişti cu un câine au ajuns la locuinţă şi au constatat că garajul era deschis.
"La parterul casei, poliţiştii au dat peste un individ care cobora scările", a declarat reprezentantul poliţiei din Laval, Franco Di Genova.
"«Bună! Ce căutaţi aici?», i-a întrebat omul pe poliţişti", potrivit lui Di Genova.
Individul dăduse drumul la apă pentru o baie, dar până la urmă nu a mai făcut-o, a mai spus reprezentantul poliţiei locale.
Daniel Bédard, în vârstă de 36 de ani, a fost arestat fără să opună rezistenţă şi s-a înfăţişat marţi la tribunal, unde a fost inculpat pentru pătrundere prin efracţie şi furtul maşinii de lux a lui René Angélil. Bărbatul, care nu are antecedente penale, a fost eliberat pe cauţiune şi trebuie să se prezinte din nou la tribunal pe 21 noiembrie.
Vedeta pop Celine Dion şi celebrul ei soţ, care locuiesc de mai mulţi ani la Las Vegas, nu erau acasă când a avut loc incidentul, a mai precizat poliţia locală.


sursa:mediafax.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu