Totalul afișărilor de pagină

duminică, 11 septembrie 2011

Onorariile prezentatorilor la evenimentele private! Buzdugan şi Morar, 4.500 de euro


"Bursa artiştilor" s-a mutat pe internet, unde, de pe site-urile specializate în organizări de evenimente, poţi alege, în funcţie de preferinţe şi buget, cine să-ţi cânte la nuntă, să-ţi spună un banc la botez ori să-ţi prezinte petrecerea de firmă. Aşa am aflat cât costă să-i ai, la un eveniment, în carne şi oase, pe Răzvan şi Dani, Ţociu şi Palade ori pe Stela Popescu şi Alexandru Arşinel.

Costisitori. Mihai Morar şi Daniel Buzdugan se numără printre cei mai bine cotaţi maeştri de ceremonii
Costisitori. Mihai Morar şi Daniel Buzdugan se numără printre cei mai bine cotaţi maeştri de ceremonii
Într-un top al celor mai căutaţi maeştri de ceremonii, printre cei mai bine cotaţi se află Buzdugan şi Morar, cu un onorariu cuprins între 3.000 şi 4.500 de euro, în funcţie de amploarea evenimentului. Pentru Dan Helciug se percepe, conform artisti-concerte.ro, o remuneraţie cuprinsă între 3.000 şi 4.000 de euro, iar pentru Dan Capatos între 2.500 şi 3.000 de euro, aceleaşi cifre regăsindu-se şi în dreptul lui Cabral. Pentru prezentarea unui eveniment, Răzvan şi Dani ar încasa o sumă cuprinsă între 2.000 şi 3.000 de euro, Adrian Enache între 1.500 şi 2.500 de euro, iar Cătălin Măruţă între 1.500 şi 2.000 de euro. Sunt căutate în calitate de prezentatoare de evenimente actriţa Monica Davidescu (1.500 - 2.500 de euro), interpreta Anca Ţurcaşiu (1.500 - 2.000 de euro) şi moderatoarele TV Ilinca Vandici (800 - 1.700 de euro) şi Cosmina Păsărin (800 - 1.500 de euro).

Nici marii artişti nu sunt omişi de pe "listă". Pentru o sumă ce variază între 2.500 şi 4.000 de euro, Florin Piersic oferă un program artistic în stilu-i caracteristic. Alexandru Arşinel, Stela Popescu, Doru Octavian Dumitru au un onorariu între 800 şi 1.500 de euro fiecare, în funcţie de eveniment, iar Ion Dichiseanu - maximum 2.500 de euro. Ţociu şi Palade acceptă solicitările pentru evenimente private contra unei sume ce poate ajunge şi la 3.000 de euro.

tandarica
Ţăndărică nu cântă la nunţi
Doi artişti îşi permit luxul de a refuza evenimentele private. Aceştia sunt Tudor Gheorghe şi Ovidiu Lipan Ţăndărică. Onorariile lor, publicate de contact-artisti.ro, sunt percepute exclusiv pentru spectacole şi concerte. Acestea variază între 9.000 şi 11.000 de euro pentru Tudor Gheorghe şi orchestra sa şi între 4.500 şi 6.000 de euro pentru Ovidiu Lipan Ţăndărică.

ph
Phoenix, trupa cea mai scumpă
Loredana, Gheorghe Zamfir, Călin Geambaşu Band, Horia Brenciu Orchestra şi Ştefan Bănică sunt artiştii cei mai scumpi, cu onorarii cuprinse între 10.000 şi 12.000 de euro, show-urile lor implicând orchestră, dansatori, DJ, MC, sonorizare, lumini şi echipă tehnică. Cea mai scumpă formaţie este însă Phoenix, care-şi cântă hiturile în cadrul evenimentelor private pentru 15.000 de euro.










sursa:cancan.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu