Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Atentie fumatori! Tigara dupa trezire creste dramatic riscul de cancer pulmonar

Atentie fumatori! Tigara dupa trezire creste dramatic riscul de cancer pulmonarPersoanele care fumeaza in primele 30 de minute dupa trezire sunt cu 79% mai predispuse sa dezvolte cancer pulmonar decat cele care amana fumarea primei tigari cel putin cu o ora de la momentul trezirii, potrivit unui studiu.


Fumatul este, de obicei, vazut ca o slabiciune relativ inofensiva si tratat cu ingaduinta. In realitate, fumatul este o boala cronica, dependenta de nicotina. Cu cat mai multe tigari fumam intr-o zi, cu atat creste si riscul imbolnavirii, se arata intr-un comunicat de presa al Centrului National pentru Renuntare la Fumat.

Un studiu realizat de cercetatorii Colegiului de Medicina Penn State din Marea Britanie, pe un esantion reprezentativ de 4.776 de persoane fumatoare, bolnave de cancer pulmonar si de 2.835 de persoane fumatoare, cu plamani aparent sanatosi, si publicat in revista "Cancer", arata ca pacientii care fumeaza in primele 30 de minute dupa trezire sunt cu 79% mai predispusi sa dezvolte cancer pulmonar decat cei care amana fumarea primei tigari cel putin cu 1 ora de la momentul trezirii.

  • Ce explicatie are aceasta teorie?

Explicatia pe care o dau cercetarorii ar fi ca persoanele nerabdatoare sa fumeze prima tigara in prima jumatate de ora de la trezire inhaleaza o cantitate mare de nicotina pentru a-si satisface nevoia de drog si, o data cu aceasta, inhaleaza si mai mult gudron, responsabil de efectele toxice ale fumului de tutun, scrie MEDIAFAX.

Totodata, studiul citat arata ca prima tigara fumata in primele 30 de minute dupa trezire influenteaza modul in care persoana va fuma si restul tigarilor in acea zi. Astfel, persoana va fuma in acea zi cu aceeasi intensitate pentru a inhala o cantitate mare de nicotina de care are nevoie si, indirect, substantele toxice, cancerigene.

  • Prima tigara fumata in primele 30 de minute de la trezire creste riscul de imbolnavire de cancer la nivelul capului si al gatului cu 59%.

Un alt studiu publicat in revista "Cancer", realizat, de aceasta data, pe un esantion de 1.850 de fumatori sanatosi si pe 1.055 de fumatori bolnavi de cancer la cap si la gat, a demonstrat ca prima tigara fumata in primele 30 de minute de la trezire creste riscul de imbolnavire de cancer la nivelul capului si al gatului cu 59%.

"Nevoia imperioasa de a aprinde o tigara este manifestarea unei boli: dependenta de nicotina. Iar cand aceasta nevoie este mai acuta, inca de la primele ore ale diminetii, este un semn clar al intensitatii dependentei. Clasificarea internationala a bolilor realizata de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) plaseaza nicotina in randul substantelor care creeaza dependenta, adica este un drog. Prin urmare, dependenta de nicotina care apare ca urmare a consumului de tutun este o tulburare mentala si comportamentala", a declarat doctorul Magdalena Ciobanu, coordonatorul Programului National Stop Fumat.

Profesorul Karl Fagerstrom din Suedia a propus, in urma cu mai mult de 15 ani, testul care ii poarta numele si care astazi este acceptat la nivel international ca instrument de evaluare obiectiva a dependentei nicotinice.

  • Care este timpul de instalare a dependentei de nocotina?

Timpul in care se instaleaza dependenta de nicotina depinde de cantitatea de tigari fumata, de varsta de debut, de sex (la femei se instaleaza mai greu, dar si renuntarea este mai dificila), precum si de anumiti factori genetici - persoanele care au un defect la nivelul genei ce codifica citocromul P450, o proteina ce participa la degradarea nicotinei, fumeaza mai putin si renunta mai usor.

Cercetatorii sustin ca este important sa nu ne amagim cu ideea ca suntem "doar" fumatori ocazionali. Studii recente au demonstrat faptul ca atat la femeile fumatoare cat si la barbati, consumarea a 1-4 tigari pe zi este asociata cu un risc semnificativ mai mare de deces in urma bolilor de inima, iar femeile sunt in mod special predispuse spre cancerul pulmonar si spre boli de inima.

  • Dependenta de nicotina, o boala cu atitudine sociala

"De la o atitudine aparent sociala la boala e doar un pas. Nicotina, livrata prin fumul de tutun, ajunge in 6-7 secunde la creier, unde determina secretia de dopamina, serotonina, noradrenalina, substante care activeaza «circuitul recompensei» - o retea de neuroni responsabila de producerea starii de satisfactie, a placerii cand faci un anume lucru sau ingerezi, inhalezi o anume substanta. In timp, asocierea tigarii cu anumite momente ale zilei, contexte si stari determina fumatorul sa reactioneze precum in experimentul lui Pavlov: apare stimulul, apare anticiparea recompensei si imediat actiunea pentru obtinerea acesteia - aprinderea tigarii. De aici si necesitatea compulsiva de a intra in posesia tutunului - obiectul care te face sa te simti mai bine sau care iti inlatura un disconfort. Persoana dependenta de nicotina resimte aceasta nevoie cu cea mai mare intensitate dimineata, dupa abstinenta din timpul noptii. Un semnal care nu este urmat de recompensa declanseaza frustrare. Semnalul poate fi insa atat extern (ocaziile care «nu merg» fara o tigara) cat si intern (scaderea concentratiei sanguine a nicotinei sub nivelul care mentine activ circuitul recompensei)", a precizat doctorul Magdalena Ciobanu.

La nivel mondial, peste cinci milioane de oameni mor anual din cauza fumatului. Dependenta de nicotina este o boala cronica ce poate fi prevenita sau tratata cu ajutor medical de specialitate.

Programul National Stop Fumat isi propune sa ii ajute pe acei oameni care isi doresc sa renunte la fumat si au nevoie de ajutor de specialitate. O echipa de medici si psihologi specializati in tabacologie ofera asistenta in centrele Stop Fumat celor care vor sa renunte la dependenta de nicotina.




sursa:9am.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu