Persoanele lipsite de energie, cărora le vine greu şi să se ridice după telecomandă, pot da vina pe materialul lor genetic, după ce un studiu recent a arătat că o enzimă din muşchi este responsabilă de nivelul de energie al oamenilor.
Oamenii de ştiinţă au descoperit o enzimă din muşchi care controlează modul în care mâncarea este transformată în energie, explicând astfel de ce unele persoane sunt tot timpul active, iar altele nu, potrivitdailymail.co.uk.
Enzima respectivă, AMPK, este produsă de nişte gene în timpul activităţii fizice. Cei ale căror gene generează cantităţi mai mari de AMPK au maimultă energie, în timp ce persoanele care au cantităţi mai mici din enzimă obosesc mai repede.
Coordonatorul studiului, doctorul Gregory Steinberg, de la McMaster University din Ontario, Canada, a spus că această descoperire ar putea duce la dezvoltarea unor tratamente pentru persoanele cărora le este greu să facă exerciţii fizice, incluzându-le pe cele obeze sau care au astm.
Echipa sa a constatat mari diferenţe între două grupuri de şoareci, animalele dintr-un grup fiind crescute fără genele care ar fi responsabile de producţia de AMPK. Când le-a fost pusă la dispoziţie o rotiţă pentru exerciţii, şoarecii care aveau aceste gene au putut alerga echivalentul distanţei de un kilometru timp de 20 de minute. Înschimb, ceilalţi nu au putut alerga mai mult de 40 de metri şi au renunţat.
Cercetătorii cred că acelaşi efect ar putea fi observat şi la oameni.
AMPK este prezentă în celule şi este responsabilă de creşterea numărului de mitocondrii, mici baterii care descompun mâncarea şi o transformă în energie. Este prima dată când oamenii de ştiinţă au demonstrat că AMPK este controlată de două gene, a căror absenţă diminuează considerabil abilitatea de a face exerciţii fizice.
"Şoarecii arătau la fel, dar în câteva secunde am ştiut care aveau genele şi care nu, pentru că diferenţa în ceea ce priveşte capacitatea lor era atât de mare", a spus Steinberg.
Pe de altă parte, chiar exerciţiile fizice par să stimuleze producţia de AMPK, aşa că celor care se ambiţionează să facă mişcare, chiar dacă le vine greu, le va fi până la urmă mai uşor.
Studiul echipei canadiene a fost publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.
sursa:mediafax.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu